Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 373 din 28 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia financiar-fiscala, precum si a dispozitiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) si n) si ale art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Florentina Baltã - procuror Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, excepţie ridicatã de Radu Ştefan Mazãre, primarul municipiului Constanţa, în Dosarul nr. 9.561/2003 al Judecãtoriei Constanţa. La apelul nominal pãrţile lipsesc, procedura de citare fiind legal îndeplinitã. Dosarul fiind în stare de judecatã, s-a dat cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine cã prevederile <>art. I pct. 11 şi 12 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 au fost abrogate, substanţa lor fiind preluatã, însã, într-o reglementare ulterioarã. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi <>art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aratã cã aceste dispoziţii de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin <>Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 , Curtea Constituţionalã respingând excepţia ca neîntemeiatã. Apreciazã cã în cauzã nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine modificarea soluţiei pronunţate în decizia menţionatã. Referitor la critica <>art. I pct. 23 din Legea nr. 232/2003 , menţioneazã cã, de fapt, aceasta se referã la dispoziţiile art. II alin. (1) din aceeaşi lege, acestea din urmã fiind abrogate ulterior sesizãrii Curţii, prin <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fãrã sã fie preluate în actul normativ abrogator. În conformitate cu prevederile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi a devenit inadmisibilã, solicitând respingerea acesteia.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 11 noiembrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 9.561/2003, Judecãtoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiarfiscalã. Excepţia a fost ridicatã de Radu Ştefan Mazãre, primarul municipiului Constanţa, într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei dispoziţii a primarului. În motivarea excepţiei se susţine cã textele de lege criticate încalcã principiul constituţional al autonomiei locale, cel al ocrotirii egale a dreptului de proprietate privatã, precum şi principiul neretroactivitãţii legii. De asemenea, autorul excepţiei considerã cã "exceptarea discriminatorie din text de la plata taxei de folosinţã a terenului încalcã art. 53 alin. (2) din Constituţie, care prevede necesitatea unei aşezãri juste a sarcinilor fiscale". În continuare, aratã cã textul de lege ce formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate instituie o îngrãdire a drepturilor consiliului local, contrarã dispoziţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertãţi. În final, apreciazã cã "reglementarea lezeazã competenţele reglementate prin art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţie". Judecãtoria Constanţa apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. I pct. 11, 12 şi 23 din Legea nr. 232/2003 este neîntemeiatã. În acest sens, afirmã cã instituirea unor excepţii legale de la plata impozitelor şi taxelor locale stabilite de consiliile locale nu încalcã principiul autonomiei locale şi nici nu înlãturã competenţa consiliului local în stabilirea acestor taxe. Textul ce le instituie nu are caracter discriminatoriu, deoarece se referã la toţi cei ce şi-au desfãşurat activitatea pe terenurile aferente lucrãrilor indicate. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã. În susţinerea punctului de vedere se aratã cã dispoziţiile criticate au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate într-o cauzã în care acelaşi autor a invocat aceleaşi motive de neconstituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte constituţionale, pronunţându-se <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 154 din 30 martie 2004 . Pe acest considerent apreciazã cã în cauzã existã autoritate de lucru judecat, care face inadmisibilã excepţia. De asemenea, precizeazã cã textele de lege criticate se referã la modificãri şi completãri aduse <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 , care a fost expres şi integral abrogatã prin dispoziţiile <>art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederile privind impozitele şi taxele locale fiind revizuite şi restructurate în noua reglementare. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicatã în faţa instanţei de fond, îl constituie <>art. I pct. 11 şi 12 din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 31 mai 2003, care prevãd modificarea subpct. (12) şi (14) ale pct. 7 din anexa nr. 2, respectiv a pct. 5 al lit. B a anexei nr. 5 din <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitoare la scutirea de impozit asupra unor construcţii şi terenuri, dispoziţii care, astfel modificate, au urmãtorul cuprins: - Anexa nr. 2: "Lista cuprinzând clãdirile care nu sunt supuse impozitului [...]. 7. Construcţii speciale: [...] (12) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunãtãţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; [...] (14) reţele şi conducte pentru transportul apei, al produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare."; - Anexa nr. 5: "Terenurile pentru care nu se datoreazã impozitul şi taxa pe teren [...] B. Nu se datoreazã taxa pe teren pentru: [...] 5. terenurile aferente complexelor hidrotehnice sau de navigaţie, porturilor, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare." De asemenea, autorul excepţiei invocã şi neconstituţionalitatea pct. 23 al <>art. I din Legea nr. 232/2003 , însã din analiza criticii de neconstituţionalitate se poate constata cã, în realitate, acesta se referã la dispoziţiile art. II alin. (1) din aceeaşi lege, care stabilesc cã: "Modificãrile şi completãrile aduse prin prezenta lege la <>Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, precum şi cele aduse prin prezenta lege la <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale se aplicã începând cu anul fiscal 2003." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcã art. 15 alin. (2), art. 41 alin. (2), art. 49, art. 53 alin. (2), art. 119 şi 138, care, în urma revizuirii şi republicãrii Constituţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, au devenit art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 120 alin. (1) şi art. 139, având urmãtorul conţinut: - Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."; - Art. 44 alin. (2): "Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã."; - Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."; - Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale."; - Art. 120 alin. (1): "Administraţia publicã din unitãţile administrativ-teritoriale se întemeiazã pe principiile descentralizãrii, autonomiei locale şi deconcentrãrii serviciilor publice."; - Art. 139: "(1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. (2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii. (3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora." Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultã urmãtoarele: Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele şi taxele locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost expres şi integral abrogatã prin <>art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003). Dispoziţiile subpct. (12) şi (14) ale pct. 7 din anexa nr. 2, precum şi cele ale pct. 5 al lit. B a anexei nr. 5 din <>Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au fost însã preluate, cu un conţinut similar, în actul normativ abrogator, în conţinutul prevederilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi în cele ale art. 257 lit. j). În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã în situaţia în care prevederile unui act normativ au fost abrogate, dar soluţia legislativã prevãzutã de acestea a fost preluatã în conţinutul altui act normativ, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor corespunzãtoare din noua reglementare. În consecinţã, în prezenta cauzã Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale <>art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au urmãtorul conţinut: - Art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n): "(1) Impozitul pe clãdiri nu se datoreazã pentru: [...] 11. oricare dintre urmãtoarele construcţii speciale: [...] l) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunãtãţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; [...] n) reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare;"; - Art. 257 lit. j): "Impozitul pe teren nu se datoreazã pentru: [...] j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrãrilor de îmbunãtãţiri funciare." În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 , referitoare la aplicarea modificãrilor şi completãrilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2002 începând cu anul fiscal 2003, Curtea constatã cã acestea au fost abrogate prin <>Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind preluate în actul normativ abrogator. Întrucât, în conformitate cu prevederile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare [...]", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã. În continuare, Curtea observã cã art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n) şi <>art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale ca şi în cauza de faţã şi cu o motivare identicã. Prin <>Decizia nr. 154 din 30 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege menţionate. În argumentarea acestei soluţii, Curtea a reţinut cã "stabilirea prin lege a obligaţiei de platã a anumitor impozite sau taxe, ca şi a eventualelor scutiri de la plata acestora, ţine de opţiunea exclusivã a legiuitorului, cu condiţia ca aceste reglementãri sã se aplice în mod uniform pentru situaţii egale". În legãturã cu critica întemeiatã pe dispoziţiile art. 120 alin. (1) din Constituţie, republicatã, prin decizia mai sus citatã, Curtea a statuat cã principiul autonomiei locale "nu presupune totalã independenţã şi competenţa exclusivã a autoritãţilor publice din unitãţile administrativteritoriale, ci acestea sunt obligate sã se supunã reglementãrilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţãrii, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale". De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat cã "autoritãţile administraţiei publice locale nu au totalã independenţã nici în privinţa stabilirii impozitelor şi taxelor locale. Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Constituţie, republicatã, «Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii». Aceastã prevedere constituţionalã obligã legiuitorul sã determine, la modul general, domeniile, activitãţile şi veniturile pentru care consiliile locale sau judeţene sunt competente sã stabileascã impozite şi taxe locale. În acelaşi sens, legea poate prevedea domeniile, activitãţile, veniturile sau categoriile de persoane scutite de la plata impozitelor ori taxelor locale. Stabilirea obligaţiei de platã a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiazã pe principiul aşezãrii juste a sarcinilor fiscale, prevãzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, republicatã". Asupra prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietãţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, Curtea a reţinut cã acestea nu au incidenţã în cauzã, "întrucât bunurile la care se referã dispoziţiile legale criticate constituie, potrivit <>Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, bunuri aparţinând domeniului public". Argumentele care au justificat soluţia <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 154 din 30 martie 2004 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (1) din Legea nr. 232/2003 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiarfiscalã, excepţie ridicatã de Radu Ştefan Mazãre, primarul municipiului Constanţa, în Dosarul nr. 9.561/2003 al Judecãtoriei Constanţa. 2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 11 lit. l) şi n), precum şi ale <>art. 257 lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
