Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 373 din 13 aprilie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 373 din 13 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 11 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Viorel Lipan şi Adriana Lipan în Dosarul nr. 3.045/113/2008 al Tribunalului Brãila - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.045/113/2008, Tribunalul Brãila - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Viorel Lipan şi Adriana Lipan cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 82 din Codul de procedurã penalã încalcã egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, întrucât audierea persoanei vãtãmate în calitate de martor îl plaseazã pe acuzat într-o situaţie de dezavantaj evident atât faţã de persoana vãtãmatã, cât şi faţã de Ministerul Public, putând duce la condamnarea inculpatului doar pe baza declaraţiei persoanei vãtãmate. Mai aratã cã, în timp ce, potrivit art. 75 din Codul de procedurã penalã, "Declaraţiile pãrţii vãtãmate, ale pãrţii civile şi ale pãrţii responsabile civilmente fãcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevãrului, numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã", declaraţia de martor a persoanei vãtãmate, datã în condiţiile art. 82 din Codul de procedurã penalã, este suficientã pentru condamnarea inculpatului.
Tribunalul Brãila - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât nu existã, sub aspectul valorificãrii, nicio deosebire între declaraţia datã de persoana vãtãmatã ca parte vãtãmatã şi declaraţia datã de aceeaşi persoanã în calitate de martor.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 82 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 82 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins: "Persoana vãtãmatã poate fi ascultatã ca martor, dacã nu este constituitã parte civilã sau nu participã în proces ca parte vãtãmatã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã critica potrivit cãreia declaraţia datã de persoana vãtãmatã în calitate de martor ar avea o forţã probantã mai mare decât declaraţia datã de aceeaşi persoanã ca parte vãtãmatã sau ca parte civilã. Într-adevãr, în lipsa unui text special cu privire la valorificarea declaraţiilor martorilor, sunt aplicabile dispoziţiile art. 63 alin. 2 din Codul de procedurã penalã care consacrã principiul liberei aprecieri a probelor în procesul penal, potrivit cãruia probele nu au valoare mai dinainte stabilitã şi pot servi la aflarea adevãrului numai în mãsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurãri ce rezultã din ansamblul probelor existente în cauzã. În acest sens, prin <>Decizia nr. 324 din 14 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, Curtea Constituţionalã a statuat cã nici procurorul şi nici instanţa de judecatã nu-şi pot întemeia soluţia numai pe anumite probe, selectiv alese, întrucât chiar art. 63 din Codul de procedurã penalã prevede cã probele nu au valoare dinainte stabilitã, ci trebuie sã examineze şi sã aprecieze totalitatea probelor administrate, sã le coroboreze şi sã le stabileascã pe cele care sunt pertinente pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele şi pe care se poate întemeia o convingere corectã şi o soluţie justã. Prin urmare, art. 82 din Codul de procedurã penalã nu aduce nicio atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, respectiv ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Viorel Lipan şi Adriana Lipan în Dosarul nr. 3.045/113/2008 al Tribunalului Brãila - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016