Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 372 din 22 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, 21, 24 si 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 12 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Liliana Popat în Dosarul nr. 18.901/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 18.901/325/2009, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Liliana Popat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece organul constatator este liber sã constate contravenţiile, sã stabileascã vinovãţia şi sã aplice sancţiunile potrivit unor competenţe foarte largi, fiind scutit de orice sarcinã a probãrii acuzaţiilor şi sancţiunilor. Aşadar, din dispoziţiile de lege criticate rezultã cã îi revine contravenientului sarcina de a-şi proba nevinovãţia în faţa instanţei de judecatã, fiind astfel încãlcat principiul constituţional al respectãrii prezumţiei de nevinovãţie.
Judecãtoria Timişoara considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat "Constatarea contravenţiei", şi din cap. III "Aplicarea sancţiunilor contravenţionale", şi reglementeazã aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie şi la modalitatea de aplicare a sancţiunii de cãtre agentul constatator.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemãnãtoare celor formulate în prezenta cauzã.
Astfel, prin Decizia nr. 495 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând cã pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare. Totodatã, instanţa competentã sã soluţioneze plângerea îndreptatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sã urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cãrora sarcina probei aparţine celui care afirmã ceva în instanţã, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.
De asemenea, cu referire la susţinerea autorului excepţiei în sensul cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia în legãturã cu fapta reţinutã în sarcina sa de cãtre organul constatator, Curtea a statuat - prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009 - cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului, din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Anghel împotriva României, a statuat cã, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţionalã, şi nu pe cale penalã, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie sã se afle într-o situaţie defavorabilã pentru simplul fapt cã regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penalã. O asemenea poziţie este fireascã, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucurã, s-ar afla pe o treaptã inferioarã autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penalã în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Liliana Popat în Dosarul nr. 18.901/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
