Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 372 din 17 aprilie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 si art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 11 iunie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, excepţie ridicatã de Asociaţia pentru Apãrarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki, Manuela Ştefãnescu şi Marian Pancu în Dosarul nr. 10.840/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate apreciind cã textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 decembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 10.840/1/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii.
Excepţia a fost ridicatã de Asociaţia pentru Apãrarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Manuela Ştefãnescu şi Marian Pancu într-o cauzã având ca obiect recursul împotriva sentinţei civile prin care s-a respins cererea introdusã de autorii excepţiei prin care se solicita anularea <>Hotãrârii Guvernului nr. 952/2003 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4), ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3), ale art. 78 şi ale art. 108 alin. (2) şi (4), precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, aratã cã, "potrivit <>art. 3 din Legea nr. 415/2002 , Guvernul poate emite hotãrâri pentru punerea în aplicare a hotãrârilor Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii", ceea ce contravine art. 108 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia hotãrârile Guvernului se emit exclusiv pentru organizarea executãrii legilor. Posibilitatea, instituitã prin <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 , ca hotãrârile Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii sã nu fie publicate "este contrarã principiilor democratice elementare, prevãzute în art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie, deoarece, pentru a fi respectate, actele normative trebuie sã fie cunoscute". Totodatã, prin împiedicarea instanţei de a lua cunoştinţã de conţinutul hotãrârii pe motiv cã este secretã este încãlcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu prevãd obligaţia Guvernului de a emite hotãrâri în aplicarea hotãrârilor Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, ci conferã acestui din urmã organism competenţa de a emite hotãrâri, în exercitarea atribuţiilor cu privire la domeniul sãu de activitate, reglementat prin art. 119 din Constituţie. <>Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât, potrivit art. 108 alin. (4) teza finalã din Legea fundamentalã, hotãrârile care au caracter militar se comunicã numai instituţiilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 21, art. 78 şi art. 108 alin. (2) şi (4) din Constituţie este neîntemeiatã, iar a dispoziţiilor <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 în raport cu art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea fundamentalã este inadmisibilã. În acest sens, aratã cã nu poate fi reţinutã susţinerea potrivit cãreia <>art. 3 din Legea nr. 415/2002 aduce atingere art. 108 alin. (2) din Constituţie, deoarece textul de lege criticat se referã la hotãrârile Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, care sunt acte administrative, pe când art. 108 alin. (2) din Legea fundamentalã se referã la hotãrârile Guvernului, care sunt acte normative.
Prevederile art. 78 şi ale art. 108 alin. (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauzã, deoarece acestea se referã la publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea în vigoare a actelor normative adoptate de Parlament, respectiv de Guvern, pe când <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 reglementeazã modul de semnare şi comunicare a hotãrârilor Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, precum şi excepţia de la comunicarea acestor hotãrâri.
Susţinerea potrivit cãreia <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie este inadmisibilã, întrucât nu este motivatã, aşa cum prevede <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 .
Totodatã, dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentalã nu sunt incidente în cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile legale criticate sunt constituţionale, întrucât nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate de a avea acces la justiţie, de a beneficia de un proces echitabil şi de soluţionare a acestuia într-un termen rezonabil. Totodatã, acestea nu contravin nici prevederilor art. 108 alin. (1) şi (4) din Constituţie, de vreme ce, potrivit art. 108 alin. (4) teza finalã din Legea fundamentalã, hotãrârile Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii care au caracter militar se comunicã numai instituţiilor interesate. Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) şi ale art. 78 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 şi <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 10 iulie 2002.
Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
Art. 3: "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii emite hotãrâri, potrivit legii, care sunt obligatorii pentru autoritãţile administraţiei publice şi instituţiile publice la care se referã. Acestea rãspund, în condiţiile legii, de mãsurile luate pentru punerea lor în aplicare."
Art. 12 alin. (1): "Hotãrârile Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii se semneazã de preşedintele acestuia şi se comunicã autoritãţilor administraţiei publice şi instituţiilor publice la care se referã, integral sau în extras, cu excepţia celor pentru care se hotãrãşte altfel. Hotãrârile care au caracter de secret de stat se comunicã cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 1 alin. (3) privind principiile statului de drept şi alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii şi ale art. 108 alin. (2) şi (4) privind actele Guvernului din Constituţie, precum şi ale art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
Textele de lege criticate nu instituie obligaţia Guvernului de a emite hotãrâri de aplicare a mãsurilor adoptate de Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii. Art. 3 şi <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 se referã numai la modul în care acesta îşi exercitã atribuţiile stabilite prin art. 119 din Legea fundamentalã. Nu poate fi reţinutã, aşadar, raportarea textelor de lege criticate la prevederile art. 78 privind intrarea în vigoare a legii şi art. 108 alin. (2) şi (4) privind actele Guvernului din Constituţie.
Nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia nepublicarea hotãrârilor Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii este contrarã principiilor democratice prevãzute în art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. Constituţia nu impune obligativitatea publicãrii hotãrârilor, iar, potrivit <>Legii nr. 415/2002 , acestea se comunicã autoritãţilor administraţiei publice şi instituţiilor publice la care se referã, adicã celor interesaţi şi obligaţi sã le punã în aplicare.
Importanţa unora dintre aceste hotãrâri, şi anume a celor ce au caracter de secret de stat, impune comunicarea cãtre autoritãţile menţionate anterior cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate. Aceastã soluţie legislativã este adoptatã tocmai în vederea protejãrii intereselor statului de drept.
În sfârşit, prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt incidente în cauzã, întrucât textele de lege criticate nu reglementeazã raporturi între Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii şi persoane fizice, ci raporturi juridice între aceastã autoritate şi autoritãţile administraţiei publice ori instituţiile publice interesate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 şi <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, excepţie ridicatã de Asociaţia pentru Apãrarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Manuela Ştefãnescu şi Marian Pancu în Dosarul nr. 10.840/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
