Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 371 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) si art. 9 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Autosig" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.920/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 124D/2013. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate solicitând păstrarea jurisprudenţei în materie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 4 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.920/229/2012, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Autosig" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în ce priveşte art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, că definiţia termenului de "utilizator" al drumurilor publice naţionale este echivocă, deoarece este posibil ca în certificatul de înmatriculare să fie trecută o persoană decedată, o persoană juridică radiată din Registrul Comerţului sau o persoană care a înstrăinat vehiculul cu mai mult de un an în urmă. Referitor la art. 7 din acelaşi act normativ, arată că noţiunea de "responsabilitate" folosită în cuprinsul acestui text de lege este vagă şi neprecizată, susţinând că cei care încalcă art. 7 din ordonanţă nu pot fi sancţionaţi, dacă se ţine seama de faptul că este perfect legal ca un vehicul să circule fără rovinietă dacă circulă pe alte drumuri decât cele naţionale. Cu privire la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, arată că, în opinia sa, este neconstituţional ca pentru fapta şoferului să răspundă proprietarul, iar în unele cazuri fostul proprietar. În acest sens, consideră că numai conducătorul auto poate fi contravenient, acesta urmând să achite amenda, iar nu utilizatorul drumurilor naţionale, aşa cum este acesta definit în art. 1 din ordonanţă. Mai arată că este discriminatoriu ca în cazul autovehiculelor străine să fie sancţionat şoferul, dar pentru cele înmatriculate în România să răspundă proprietarul sau deţinătorul. Cât priveşte art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, susţine că interpretarea dată acestuia de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. ar trebui să fie în spiritul legii şi anume, în sensul că, în lipsa contravenientului, acesta ar trebui să fie identificat pe baza datelor Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a declaraţiilor proprietarului. Autorul excepţiei susţine că este necesar ca instanţa de contencios constituţional să precizeze dacă cel care comite fapta este conducătorul auto, vehiculul însuşi sau persoana fizică ori juridică menţionată în certificatul de înmatriculare al vehiculului. În fine, autorul excepţiei critică Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 deoarece îi limitează libertatea economică, prin aceea că sancţionarea sa contravenţională în mod automat, fără nicio culpă, duce la paralizarea activităţii sale economice, prin existenţa posibilităţii de a se porni executarea silită, urmată de blocarea conturilor bancare şi imposibilitatea desfăşurării obiectului principal de activitate, acela de vânzare a autoturismelor. Se încalcă, în opinia sa, şi dreptul de proprietate privată, prin indisponibilizarea sumelor de bani din conturi pentru fapte ale unor terţe persoane pentru care nu este obligat să răspundă. De asemenea, susţine că se nesocoteşte principiul egalităţii, instituindu-se o discriminare între şoferi. Judecătoria Feteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că prin adoptarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 s-a urmărit colectarea unor taxe pentru construirea, amenajarea, operarea şi întreţinerea şoselelor, a drumurilor publice din România, de la cei care le utilizează, adică de la conducătorii auto în genere, astfel încât întreţinerea şi construirea şoselelor să nu fie suportată de toţi contribuabilii la bugetul statului, ci doar de aceia care utilizează în mod efectiv drumurile naţionale. Arată că proprietarul autovehiculului este considerat a fi şi utilizatorul reţelei naţionale de drumuri publice, iar atunci când înstrăinează autovehiculul este obligat să facă demersuri pentru a fi radiat numele său din baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu este înscris în evidenţele Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, proprietarul menţionat în cartea de identitate a vehiculului este considerat utilizator şi are obligaţia de a achita rovinieta. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, prin raportare la dispoziţiile constituţionale indicate de autorul acesteia şi făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl formează prevederile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, şi, ulterior, prin Legea nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012. Curtea observă că, deşi autorul excepţiei critică întreaga ordonanţă în concluziile scrise depuse la dosar, aceasta a fost sesizată prin încheiere doar cu privire la art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, reţinându-se că autorul excepţiei a învederat ca fiind neconstituţionale aceste prevederi. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 1 alin. (1) lit. b): "(1) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...) b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;"; - Art. 7: "Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului."; - Art. 8 alin. (1): "Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă."; - Art. 9 alin. (3): "În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)." Autorul susţine, potrivit celor reţinute în încheierea de sesizare, că textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 referitor la statul român, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 privind libertatea individuală, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 135 privind economia şi art. 136 referitor la proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că prin Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013, s-a mai pronunţat asupra unei excepţii ridicate de acelaşi autor, într-un alt dosar, având o motivare identică. I. Cu acel prilej, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: 1. În ceea ce priveşte art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea a apreciat că este neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, care au în proprietate sau pot folosi în baza unui drept legal vehiculele, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii. Curtea a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei roviniete este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă. 2. Cu privire la prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea a observat că instituirea în mod distinct a responsabilităţii achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români şi cei străini nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, situaţia evident diferită a celor două categorii de utilizatori, în funcţie de care distinge textul de lege criticat, justifică tratamentul diferit stabilit de legiuitor. 3. Referitor la art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiaşi articol obligă proprietarul la "respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului", îi revin. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu conţin niciun fel de prevederi de natură a afecta în vreun fel libertatea comerţului, consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. 4. În plus, Curtea a mai constatat că nici criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 45 care garantează libertatea economică nu sunt întemeiate, întrucât instituirea unor tarife de utilizare şi de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România nu constituie o piedică în calea exercitării oricărui tip de activitate economică, cu respectarea exigenţelor legale corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate. Tot astfel, textele de lege criticate nu sunt de natură să contravină art. 135 din Legea fundamentală care statuează că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă şi care, în acest context, instituie obligaţiile care revin statului român. 5. În fine, Curtea a constatat că nu se pune problema analizării condiţiilor cuprinse în art. 53 din Legea fundamentală, de vreme ce textele de lege criticate nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. Întrucât în cauza de faţă nu au fost evidenţiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţată cu acel prilej îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. II. Cât priveşte art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea observă că modalitatea tehnică de întocmire a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, rezultată din modul în care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. aplică legea, excedează controlului acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Autosig" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.920/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.
