Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 371 din 2 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în ansamblul său
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în ansamblul său, excepţie ridicată de Biroul Notarului Public Ion Dobre, în Dosarul nr. 2.801/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 214D/2016. 2. La apelul nominal, lipsesc autorul excepţiei şi partea Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor contribuabililor, iar stabilirea condiţiilor şi limitelor acordării drepturilor de asigurări sociale reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. În susţinerea concluziilor, invocă şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.801/117/2015, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în ansamblul său. Excepţia a fost ridicată de Biroul Notarului Public Ion Dobre, cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect sume acordate cu titlu de asigurări sociale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, care stabilesc că pentru anumite categorii de persoane plata indemnizaţiilor prevăzute de acest act normativ se face de către angajator, sunt contrare prevederilor constituţionale care garantează proprietatea şi interzic exproprierea. De asemenea, consideră că este înfrânt art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la proprietate. În acest sens, arată că dreptul de proprietate al angajatorului este afectat, cel puţin temporar, întrucât este obligat la plata indemnizaţiilor pentru concediu de maternitate, pe care nu le datorează potrivit art. 25 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Aceste indemnizaţii trebuie suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, până la restituirea lor din acest fond, angajatorul pierde temporar proprietatea acestor sume. Mai mult, dacă nu deţine sumele necesare, trebuie să facă un credit, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. Totodată, stabilind un termen scurt pentru solicitarea restituirii sumelor, considerabil micşorat faţă de termenul prevăzut de Codul de procedură fiscală pentru valorificarea creanţelor asupra statului, se restrânge posibilitatea angajatorului de a redobândi proprietatea bunurilor sale. 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, autorul excepţiei arată că acestea nu sunt previzibile, întrucât nu rezultă cu certitudine dacă stabilesc termenul în care trebuie solicitate indemnizaţiile de cei îndreptăţiţi sau se referă şi la termenul în care angajatorul poate cere restituirea diferenţei dintre suma reprezentând indemnizaţiile plătite şi suma reprezentând contribuţiile datorate de angajator la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Caracterul confuz este determinat de faptul evident că angajatorul nu solicită "indemnizaţii", aşa cum prevede textul de lege criticat, întrucât dreptul de a primi indemnizaţia aparţine salariatului. În plus, nicăieri în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu se prevede dacă termenul de 90 de zile este de decădere, de prescripţie sau de recomandare, nu se prevede o sancţiune pentru nerespectarea sa şi nici nu este precizată data de la care plătitorii de indemnizaţii pot cere restituirea. 7. Autorul excepţiei mai arată că stabilirea unui termen de 90 de zile în care poate fi solicitată restituirea sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie pentru concediu de maternitate este discriminatorie, deoarece acest termen este mai mic decât cel prevăzut de art. 131 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, de art. 2.517 din Codul civil ori cel stabilit de art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Pentru aceleaşi motive, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie. 8. În continuare, autorul susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 este contrară dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Constituţie. Astfel, arată că reglementarea impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetului de stat trebuie realizată numai prin lege şi nu prin acte juridice echivalente, aşa cum este ordonanţa de urgenţă. În acest sens, arată că atunci când legiuitorul constituţional a voit ca un anumit domeniu de relaţii sociale să fie reglementat exclusiv prin lege şi nu prin acte normative echivalente, a folosit expresia "numai prin lege", în timp ce pentru domeniile care pot fi reglementate atât prin lege, cât şi prin acte normative echivalente a folosit expresia "prin lege". Orice opinie contrară celei expuse contravine principiului de interpretare potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul în care produce un efect şi nu în acela în care nu produce niciunul. Or, dacă s-ar admite că expresiile "numai prin lege" şi "prin lege" au efecte identice, atunci adverbul "numai" din expresia "numai prin lege" nu produce niciun efect, ceea ce este inacceptabil din perspectiva principiului de interpretare invocat. 9. În sfârşit, autorul arată că actul normativ criticat încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu a existat nicio situaţie extraordinară care să justifice emiterea acestuia. 10. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu contravin textelor din Constituţie invocate. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate se aplică uniform tuturor contribuabililor, iar stabilirea condiţiilor şi limitelor acordării drepturilor sociale reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, care decide în ce condiţii se vor acorda drepturile de asigurări sociale având în vedere principiului solidarităţii în constituirea şi utilizarea fondurilor. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că nu poate fi susţinută critica referitoare la exproprierea bunului, întrucât, potrivit raţionamentului invocat de autorul excepţiei, aceasta ar însemna că orice taxă plătită bugetului de stat ar echivala cu o expropriere, ceea ce este fals. De altfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 33/1994, obiectul exproprierii îl constituie bunurile imobile, iar nu sumele datorate în temeiul legii. 13. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006. De asemenea, autorul excepţiei critică Ordonanţa de urgenţă nr. 158/2005, în ansamblul său. Dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 au următoarea redactare: - Art. 36 alin. (3) lit. a): "Plata indemnizaţiilor se face lunar de către: a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B;" - Art. 40 alin. (1): "Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite." 17. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind respectarea Constituţiei şi supremaţiei legilor, previzibilitatea normei juridice, art. 44 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 115 alin. (4) privind condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă şi art. 139 alin. (1) referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii. 18. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta priveşte atât aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, ce privesc întreaga Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, cât şi aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă, ce se referă la conţinutul dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din acelaşi act normativ. 19. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorul excepţiei arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a fost adoptată fără a fi existat o situaţie extraordinară care să justifice intervenţia legislativă a Guvernului pe calea ordonanţei de urgenţă. Referindu-se la condiţiile în care Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, a statuat că este necesar a fi îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unei situaţii extraordinare, reglementarea respectivului domeniu să nu poată fi amânată, iar urgenţa trebuie să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Cât priveşte caracteristicile situaţiei extraordinare, Curtea a precizat că acestea se remarcă printr-un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată", consacrându-se astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai statuat că invocarea unui element de oportunitate nu satisface exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât acesta este, prin definiţie, de natură subiectivă, şi nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate. De asemenea, prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea a statuat că situaţiile extraordinare au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. 20. Analizând nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, Curtea constată că motivele pe care guvernul le-a invocat pentru a justifica emiterea acesteia au în vedere: "consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestaţiilor care nu au legătură directă cu asigurarea socială care priveşte pensiile", "asigurarea cadrului legal necesar aplicării acestor măsuri care presupun modificări, pentru anul 2006, în structura bugetului asigurărilor sociale de stat şi în aceea a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, fapt ce impune reflectarea în bugetele anului 2006 a sumelor necesare", precum şi "faptul că măsura de susţinere, din surse exterioare bugetului asigurărilor sociale de stat, a finanţării unor drepturi de asigurări sociale care nu au o legătură directă cu drepturile de pensie, a fost inclusă în aprilie 2004 în Planul de acţiune, ca una dintre acţiunile prevăzute pentru realizarea sarcinilor asumate prin «Împrumutul de ajustare programatică 2», corespunzător obiectivului specific «Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii»". Prin urmare, Curtea observă că măsurile legislative reglementate pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 urmăresc, în principal, asigurarea fondurilor necesare plăţii pensiilor, în caz contrar fiind afectate interesele persoanelor vârstnice şi, în subsidiar, capacitatea de a respecta angajamentele privind politica de protecţie socială asumate în Programul de guvernare 2005-2008 şi în documentele de poziţie întocmite în urma negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum şi de a elabora procedurile de implementare a acestui act normativ. 21. Având în vedere situaţia deosebită a persoanelor vârstnice, a căror capacitate de a desfăşura munca este redusă, astfel că dreptul la pensie reprezintă, pentru cele mai multe dintre acestea, sursa unică de venit, precum şi faptul că Legea fundamentală prevede în chiar art. 1 alin. (3) caracterul social al statului român, care impune, între altele, protecţia persoanelor aflate într-o situaţie dezavantajoasă şi consacră, în mod expres, prin prevederile art. 47, dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la pensie, Curtea apreciază că necesitatea asigurării fondurilor destinate plăţii pensiilor, chiar dacă reprezintă un obiectiv continuu al autorităţilor, poate dobândi un caracter de situaţie extraordinară atunci când există un risc evident ca îndeplinirea obligaţiilor statului faţă de titularii dreptului la pensie să nu mai poată fi satisfăcută decât dacă se intervine prin măsuri urgente, apte să asigure şi să garanteze plata acestui drept fundamental, aşa cum sunt şi cele reglementate de actul normativ criticat. Aşa fiind, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 îndeplineşte condiţiile cerute de art. 115 alin. (4) din Constituţie referitoare la existenţa unei situaţii extraordinare, care a justificat adoptarea acestui act normativ. 22. Un alt aspect de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în ansamblul său, este acela că stabileşte contribuţii financiare la bugetul asigurărilor sociale, deşi, în opinia sa, o astfel de reglementare nu se poate face decât prin lege, în sens de act normativ adoptat de Parlament şi promulgat de preşedintele României. 23. Cu privire la o critică asemănătoare, Curtea, prin Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, a reţinut că "termenul «numai» folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constituţie are semnificaţia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite şi taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forţă juridică, legii. În această categorie nu intră ordonanţele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniştrilor etc. A spune că expresia «numai» exclude posibilitatea adoptării de ordonanţe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituţie." Curtea apreciază că cele reţinute prin decizia amintită sunt valabile şi în prezenta cauză. 24. Analizând, în continuare, criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 36 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în sensul că acestea sunt contrare prevederilor constituţionale şi celor convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, Curtea reţine că aceste dispoziţii reglementează modul în care se realizează plata indemnizaţiilor prevăzute în acest act normativ. În acest sens, se stabileşte că, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B din ordonanţă - persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu, respectiv persoanele care desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A - plata indemnizaţiilor se face lunar, de către angajator. Autorul excepţiei consideră că această obligaţie reprezintă o încălcare a dreptului său de proprietate, întrucât este pus în situaţia de a indisponibiliza anumite sume de bani pe care, în fapt, nu le datorează salariatului asigurat în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi care trebuie recuperate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. 25. Faţă de această critică, Curtea reţine că, deşi calitatea de asigurat pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 o au persoanele prevăzute la art. 1 din acest act normativ, potrivit art. 5 din ordonanţă, pentru persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B, cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii se datorează şi să plăteşte de către angajator. Astfel, angajatorul apare ca o verigă intermediară între asigurat şi casele de asigurări sociale de sănătate, sumele din care se plătesc contribuţiile de asigurări sociale de sănătate fiind oprite şi plătite către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate din fondul de salarii. În cazul în care asiguratul se află în situaţia de a solicita şi de a i se acorda drepturile băneşti reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, acestea sunt plătite de angajator, prin reţinerea acestora din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă [art. 38 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005]. Singura situaţie în care angajatorul ar putea apela la alte fonduri decât cele destinate salariilor pentru plata indemnizaţiilor prevăzute de actul normativ care face obiectul analizei de constituţionalitate este aceea când sumele reprezentând indemnizaţii depăşesc suma contribuţiilor datorate într-o lună. Aceste sume se recuperează însă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, într-un termen de 60 de zile de la depunerea cererii de restituire la casa de asigurări de sănătate [art. 77 alin. (5) din Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 16 februarie 2006]. 26. Având în vedere contextul legal mai sus prezentat, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu reglementează o măsură de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al angajatorului, atât timp cât acesta are posibilitatea de a-şi recupera sumele plătite cu titlu de indemnizaţie care au depăşit contribuţiile datorate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Ceea ce poate, eventual, îngreuna procesul de recuperare a sumelor într-un interval de timp cât mai scurt, sunt termenele prevăzute pentru analiza şi soluţionarea cererii de restituire a sumelor de către casele de asigurări sociale de sănătate, dar care nu fac obiectul reglementării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci al Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005. Curtea observă, în acest sens, că, prin modificări legislative succesive, termenul de restituire a sumelor plătite cu titlu de indemnizaţie a crescut de la 15 zile la 60 de zile, calculate de la data depunerii cererii de restituire. 27. În schimb, art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2006 reglementează termenul în care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) din acelaşi act normativ sunt în drept să solicite restituirea sumelor, în baza documentelor justificative. Autorul excepţiei consideră că textul de lege nu este clar în ceea ce priveşte categoria persoanelor cărora acesta se adresează şi efectele nerespectării termenului de solicitare a restituirii sumelor, susţinând totodată că termenul de 90 de zile este prea scurt. 28. Cât priveşte categoria persoanelor care intră în ipoteza textului de lege criticat, Curtea constată că aceasta este precis indicată de textul de lege, prin trimiterea expresă la dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 care enumeră persoanele vizate. 29. De asemenea, şi efectele nerespectării termenului sunt evidente, de vreme ce textul de lege stabileşte că numai în termenul prevăzut persoanele aflate în ipoteza normei "sunt în drept" să solicite restituirea de la casele de asigurări sociale de sănătate, depăşirea termenului având ca efect decăderea din dreptul de a formula cererea de restituire. 30. Referitor la termenul de 90 de zile în care poate fi solicitată restituirea sumelor de către casele de asigurări sociale de sănătate, Curtea observă că, în Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, a reţinut că "prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuţia asiguraţilor şi plăţile din acest fond către aceiaşi asiguraţi, pentru a evita situaţiile când, din cauza decalajului mare dintre data naşterii dreptului la indemnizaţie şi data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului şi cuantumul drepturilor decontate." În acest sens, a amintit că "art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, că «Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite». Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, legiuitorul şi-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, aşa cum se arată în preambulul acestei ordonanţe, de «presiunile financiare exercitate asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creştere proporţională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii», precum şi de «insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate». Cu acelaşi prilej, Curtea a arătat că "recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu urmăreşte satisfacerea unui drept individual, aşa cum este dreptul de a beneficia de indemnizaţiile acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea şi protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizaţii, situaţie evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituţionalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005." Aşa fiind, Curtea a apreciat că este justificată diferenţa de tratament juridic instituită de dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 sub aspectul termenelor prevăzute. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 324 din 25 iunie 2013 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză în ceea ce priveşte raţiunile instituirii termenului de 90 de zile prevăzut de art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi diferenţa de reglementare faţă de termenele reglementate de art. 2.517 din Codul civil ori art. 131 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.
32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Biroul Notarului Public Ion Dobre, în Dosarul nr. 2.801/117/2015 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 36 alin. (3) lit. a) şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2016.
Pentru PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN, semnează, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
