Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 370 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. g), art. 250 şi art. 257 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Centrul Internaţional pentru Învãţãmânt Superior Tehnoeconomia Europeanã (fostul Institut Academic de Consultanţã, Instruire, Editurã şi Servicii "Tehnoeconomia Europeanã") în Dosarul nr. 12.516/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 578D/2011. La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, Bogdan Dumitraşcu, cu delegaţie depusã la dosar, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia. Dispoziţiile de lege criticate acordã scutirea de la plata impozitului doar instituţiilor autorizate sau acreditate. Acest tratament diferenţiat se rãsfrânge asupra cetãţenilor, iar aplicarea acestui tratament numai unei singure instituţii duce la majorarea taxelor. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Dispoziţiile de lege criticate instituie excepţii de la plata impozitului pe clãdiri şi pe profit. Distincţia pe care textul de lege criticat o realizeazã reprezintã opţiunea legiuitorului, fãrã a se crea o discriminare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 12.516/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. g), art. 250 şi art. 257 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Centrul Internaţional pentru Învãţãmânt Superior Tehnoeconomia Europeanã (fostul Institut Academic de Consultanţã, Instruire, Editurã şi Servicii "Tehnoeconomia Europeanã") într-o cauzã având ca obiect anularea unui act. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile criticate instituie o discriminare, din perspectiva plãţii impozitelor pe profit, pe clãdiri şi pe teren, între instituţiile de învãţãmânt înfiinţate în perioada 1989-1993 şi cele înfiinţate anterior sau ulterior acestei perioade. Astfel, se susţine cã cele obligate la plata acestor impozite sunt doar instituţiile de învãţãmânt înfiinţate în perioada arãtatã, nu şi celelalte. Se susţine, de asemenea, cã prin dispoziţiile criticate se încalcã regimul proprietãţii private, deoarece opereazã un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în cel public, ceea ce echivaleazã cu o expropriere contrar prevederilor constituţionale ale art. 44 şi 135. În continuare, autoarea excepţiei susţine cã textele criticate conţin o mãsurã contrarã principiului aşezãrii juste a sarcinilor fiscale, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 56 din Legea fundamentalã. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile legale criticate, care reglementeazã scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren şi pe clãdiri pentru unitãţi şi instituţii de învãţãmânt, se aplicã tuturor contribuabililor aflaţi în aceeaşi situaţie, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Problema condiţiilor legale de funcţionare a unei instituţii de învãţãmânt, invocatã de autorul excepţiei, este distinctã de cea a egalitãţii fiscale, astfel cã nu poate fi reţinutã nici încãlcarea principiului aşezãrii juste a sarcinilor fiscale. În continuare, aratã cã textele criticate reglementeazã scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren şi pe clãdiri pentru unitãţi şi instituţii de învãţãmânt. Regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Curtea, în jurisprudenţa sa constantã, a statuat cã stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptãri sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din codul fiscal prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie, nu compararea prevederilor legale între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii dintre ele. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile pãrţii prezente, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Instanţa de judecatã a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. g), art. 250 şi art. 257 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultã însã cã autorul acesteia criticã dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu urmãtorul conţinut: - Art. 15 alin. (1) lit. g): "(1) Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit urmãtorii contribuabili: (...) g) instituţiile de învãţãmânt particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii urmãtori, potrivit Legii învãţãmântului nr. 84/1995, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare şi Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 174/2001 privind unele mãsuri pentru îmbunãtãţirea finanţãrii învãţãmântului superior, cu modificãrile ulterioare;"; - Art. 250 alin. (1) pct. 4: "(1) Clãdirile pentru care nu se datoreazã impozit, prin efectul legii, sunt, dupã cum urmeazã: (...) 4. clãdirile care constituie patrimoniul unitãţilor şi instituţiilor de învãţãmânt de stat, confesional sau particular, autorizate sã funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încãperilor care sunt folosite pentru activitãţi economice;"; - Art. 257 lit. d): "Impozitul pe teren nu se datoreazã pentru: (...) d) orice teren al unei instituţii de învãţãmânt preuniversitar şi universitar, autorizatã provizoriu sau acreditatã." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 32 referitoare la dreptul la învãţãturã, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privatã, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 56 referitoare la contribuţiile financiare şi art. 135 referitoare la economie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã în ceea ce priveşte instituţiile de învãţãmânt înfiinţate în perioada 1989-1993, potrivit art. 28 (devenit art. 27 dupã republicarea legii) din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învãţãmânt superior şi recunoaşterea diplomelor, acestea "sunt obligate sã solicite autorizaţia de funcţionare provizorie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi", iar potrivit art. 40 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, "toate instituţiile şi unitãţile de învãţãmânt care funcţioneazã legal la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã îşi pãstreazã statutul şi se supun prevederilor acestei ordonanţe de urgenţã". Astfel, Curtea reţine cã orice unitate de învãţãmânt superior, inclusiv autorul excepţiei de neconstituţionalitate, putea face demersurile necesare autorizãrii provizorii/acreditãrii, deşi a fost înfiinţatã în perioada 1989-1993. Din analiza dispoziţiilor criticate Curtea constatã cã scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren şi pe clãdiri se aplicã deopotrivã atât instituţiilor de învãţãmânt înfiinţate anterior sau ulterior perioadei 1989-1993, cât şi celor înfiinţate în perioada aceasta. Astfel, dispoziţiile criticate se aplicã în mod egal tuturor instituţiilor de învãţãmânt, condiţia impusã de legiuitor pentru a beneficia de scutirea de la plata acestor impozite fiind aceea ca respectivele instituţii sã funcţioneze legal, cu respectarea legislaţiei în materie. Totodatã, Curtea reţine cã în jurisprudenţa sa constantã a statuat cã stabilirea prin lege a obligaţiei de platã a anumitor impozite sau taxe, precum şi a eventualelor scutiri de la plata acestora ţine de opţiunea exclusivã a legiuitorului, cu condiţia ca aceste reglementãri sã se aplice în mod uniform pentru situaţii egale. Astfel, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal contravin prevederilor constituţionale ale art. 44. Stabilirea obligaţiei de platã a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiazã pe principiul aşezãrii juste a sarcinilor fiscale, prevãzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie. În final, Curtea observã cã autorul excepţiei este nemulţumit de modul în care autoritatea fiscalã a interpretat şi a aplicat dispoziţiile de lege criticate. Or, controlul unei eventuale aplicãri greşite a legii de cãtre organele fiscale, concretizatã într-o decizie de impunere, nu ţine de resortul contenciosului constituţional, Curtea neputând analiza temeinicia acestui act. Partea care se considerã vãtãmatã are, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, posibilitatea contestãrii acestui act în faţa organului emitent, iar apoi în faţa instanţei de judecatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Centrul Internaţional pentru Învãţãmânt Superior Tehnoeconomia Europeanã (fostul Institut Academic de Consultanţã, Instruire, Editurã şi Servicii "Tehnoeconomia Europeanã") în Dosarul nr. 12.516/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 aprilie 2012.
PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
