Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 37 din 6 februarie 2002  privind constitutionalitatea votului exprimat la adoptarea   Hotararii nr. 33 din 12 decembrie 2001 a Parlamentului Romaniei pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 37 din 6 februarie 2002 privind constitutionalitatea votului exprimat la adoptarea Hotararii nr. 33 din 12 decembrie 2001 a Parlamentului Romaniei pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administratie al Societatii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 14 martie 2002
Prin Adresa nr. 51/1.083 din 17 decembrie 2001 - înregistratã la data de 18 decembrie 2001 - secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea grupurilor parlamentare ale Partidului România Mare, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat din Camera Deputaţilor cu privire la neconstituţionalitatea votului exprimat în şedinţa celor doua Camere ale Parlamentului României din 12 decembrie 2001, prin care s-a hotãrât încetarea mandatului Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune şi demiterea preşedintelui acestui consiliu.
La sesizare s-au anexat o lista cu semnãturile unui numãr de 49 de deputaţi din Grupul parlamentar al Partidului România Mare, o lista semnatã de 29 de deputaţi din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi o alta lista semnatã de 29 de deputaţi ai Grupului parlamentar al Partidului Democrat.
Prin Adresa nr. XXXII/98 din 17 decembrie 2001 - înregistratã la aceeaşi data, 18 decembrie 2001 -, semnatã de preşedintele Grupului parlamentar din Senat al Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, s-a trimis direct Curţii Constituţionale o sesizare cu conţinut identic. La sesizare s-au anexat o lista de sustinere cu semnãturile unui numãr de 36 de senatori din Grupul parlamentar al Partidului România Mare şi o lista de sustinere semnatã de 13 senatori din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
În motivarea sesizarilor, formulate în temeiul art. 144 lit. a) şi al art. 145 din Constituţie, se arata ca votul exprimat în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 12 decembrie 2001 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune este contrar dispoziţiilor art. 64 din Constituţie, "deoarece nu a fost întrunit cvorumul de şedinţa". Se arata în acest sens ca fata de 243 de deputaţi şi senatori, cat ar fi reprezentat majoritatea parlamentarilor din cele doua Camere, în timpul votului au fost prezenţi la şedinţa doar 241 de deputaţi şi senatori.
În concluzie, autorii sesizarilor solicita sa se constate neconstituţionalitatea Hotãrârii plenului celor doua Camere ale Parlamentului din 12 decembrie 2001.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, pentru a putea transmite pana la data dezbaterii punctele de vedere ale birourilor permanente.
În punctul de vedere transmis de preşedintele Senatului se apreciazã ca sesizarea "cu privire la neconstituţionalitatea votului exprimat în şedinţa celor doua Camere ale Parlamentului României din data de 12 decembrie 2001, prin care s-a hotãrât încetarea mandatului Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radio şi demiterea preşedintelui acestui consiliu, este total neîntemeiatã şi excede competentei legale a Curţii Constituţionale". De altfel, se arata în continuare, "preşedintele care a condus şedinţa celor doua Camere ale Parlamentului României, din data de 12 decembrie 2001, a respectat dispoziţiile Regulamentului şedinţelor comune în litera şi spiritul lor cu privire la întrunirea cvorumului legal de şedinţa, în stricta conformitate cu prevederile art. 64 din Constituţie". Se mai arata ca hotãrârea contestatã a fost adoptatã cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 39 alin. (4) şi ale <>art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, republicatã.

CURTEA,

examinând sesizãrile de neconstituţionalitate, punctul de vedere transmis de preşedintele Senatului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 12 decembrie 2001, <>Hotãrârea Parlamentului României nr. 33 din 12 decembrie 2001 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Obiectul sesizarilor îl constituie constituţionalitatea votului exprimat în şedinţa comuna a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 12 decembrie 2001, pe baza cãruia s-a adoptat Hotãrârea nr. 33 pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 17 decembrie 2001, care prevede:
"Art. 1. - Se respinge Raportul anual al Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000.
Art. 2. - Potrivit dispoziţiilor <>art. 46 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, republicatã, la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri Consiliul de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune este demis de drept."
Examinând temeiul juridic al sesizarilor, Curtea retine ca, deşi autorii acestora şi-au fondat sesizãrile pe dispoziţiile art. 144 lit. a) din Constituţie, potrivit cãrora Curtea Constituţionalã decide "asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;", aceasta s-ar putea întemeia numai pe dispoziţiile art. 144 lit. b) din Legea fundamentalã, care prevãd ca ea "se pronunţa asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".
Autorii sesizarilor de neconstituţionalitate considera ca prin votul exprimat pentru adoptarea menţionatei hotãrâri au fost incalcate dispoziţiile art. 64 din Constituţie, potrivit cãrora "Camera Deputaţilor şi Senatul adopta legi, hotãrâri şi moţiuni, în prezenta majoritãţii membrilor". Aceste dispoziţii sunt preluate şi în Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care, la art. 39 alin. 1, prevede: "În toate cazurile în care Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţe comune, adopta legi, hotãrâri sau moţiuni, trebuie sa fie prezenţi cel puţin jumãtate plus unu din membrii care compun cele doua Camere ale Parlamentului."
Se constata, asadar, ca prevederile menţionate ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt în deplina concordanta cu dispoziţiile constituţionale.
Curtea observa ca din categoria "regulamentelor Parlamentului", la care se referã art. 144 lit. b) din Constituţie, face parte şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care, prin conţinutul sau şi prin procedura de adoptare, ca act juridic, se încadreazã în categoria "hotãrârilor" Camerelor Parlamentului, în sensul art. 64 din Constituţie, potrivit cãruia "Camera Deputaţilor şi Senatul adopta legi, hotãrâri şi moţiuni [...]". Acest regulament este un act juridic normativ conţinând reguli juridice cu caracter de generalitate referitoare la organizarea interna şi la funcţionarea şedinţelor comune ale Camerelor reunite ale Parlamentului.
Este de reţinut însã ca sesizãrile examinate vizeazã constituţionalitatea votului exprimat la adoptarea <>Hotãrârii nr. 33 din 12 decembrie 2001 , care se referã exclusiv la respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000 şi la demiterea de drept a acestuia. De aceea, aceasta hotãrâre nu este un act juridic normativ, ci constituie un act juridic individual de aplicare a dispoziţiilor art. 1 pct. 21 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, potrivit cãrora aceste Camere se întrunesc în şedinţe comune pentru "efectuarea altor numiri în funcţii, care, potrivit legii, intra în competenta Parlamentului" şi în consecinta nu intra în conţinutul ipotezei avute în vedere de prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie.
Mai mult, potrivit art. 2 alin. (3) şi <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, dispoziţii legale care se întemeiazã pe prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie, Curtea Constituţionalã nu are competenta sa exercite controlul de constitutionalitate asupra modului de interpretare sau asupra modului de aplicare a regulamentelor Parlamentului. Acesta, prin Camerele sale reunite, este unica autoritate publica ce deţine competenta ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevãzut în art. 62 alin. (1) din Constituţie, conform cãruia "[...] În şedinţele comune, lucrãrile se desfãşoarã potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor", sa interpreteze el însuşi conţinutul normativ al regulamentului propriu şi sa decidã asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituţionale aplicabile.
Curtea Constituţionalã, în jurisprudenta sa, a statuat în mod constant în acest sens, precizând ca nerespectarea unor prevederi regulamentare se poate constata pe cai exclusiv parlamentare, cu toate consecinţele ce pot surveni în cazul unor încãlcãri ale dispoziţiilor regulamentare (spre exemplu: Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993; Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, şi Decizia nr. 47 din 15 martie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 13 aprilie 2000). De asemenea, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995 privind constituţionalitatea refuzului Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de a aproba înfiinţarea unui grup parlamentar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea a reţinut ca "Pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legatura cu mãsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmeazã sa se recurgã la folosirea cãilor şi procedurilor exclusiv parlamentare".
În consecinta, soluţionarea sesizãrii ce face obiectul prezentei decizii nu este de competenta Curţii Constituţionale.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 62 alin. (1), art. 64 şi ale art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi prevederile art. 2 alin. (3), art. 13 alin. (1) lit. A.b) şi ale <>art. 21 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Constata ca soluţionarea sesizãrii grupurilor parlamentare din Senat ale Partidului România Mare şi Partidului Naţional Liberal, precum şi a grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor ale Partidului România Mare, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, privind constituţionalitatea votului exprimat la adoptarea <>Hotãrârii nr. 33 din 12 decembrie 2001 a Parlamentului României pentru respingerea Raportului anual al Consiliului de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune pentru anul 2000, nu este de competenta Curţii Constituţionale.
Prezenta decizie se comunica grupurilor parlamentare din Senat ale Partidului România Mare şi Partidului Naţional Liberal, grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor ale Partidului România Mare, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, precum şi Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã astãzi, 6 februarie 2002.
Dezbaterea a avut loc la data de 6 februarie 2002 şi la ea au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecãtori.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016