Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 2.637/1/2022
┌──────────────┬─┬─────────────────────┐
│ │ │vicepreşedintele │
│ │ │delegat al Înaltei │
│Gabriela Elena│-│Curţi de Casaţie şi │
│Bogasiu │ │Justiţie - │
│ │ │preşedintele │
│ │ │completului │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Laura-Mihaela │-│preşedintele Secţiei │
│Ivanovici │ │I civile │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Marian Budă │-│preşedintele Secţiei │
│ │ │a Il-a civile │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│ │ │preşedintele Secţiei │
│Mariana │-│de contencios │
│Constantinescu│ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Cristina │-│judecător la Secţia I│
│Truţescu │ │civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Lavinia │-│judecător la Secţia I│
│Curelea │ │civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Lavinia │-│judecător la Secţia I│
│Dascălu │ │civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Adina Georgeta│-│judecător la Secţia I│
│Nicolae │ │civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Mariana │-│judecător la Secţia I│
│Hortolomei │ │civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Carmen │-│judecător la Secţia a│
│Sandu-Necula │ │II-a civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│lanina │ │judecător la Secţia a│
│Blandiana │-│II-a civilă │
│Grădinaru │ │ │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Mirela │-│judecător la Secţia a│
│Poliţeanu │ │II-a civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Csaba Bela │-│judecător la Secţia a│
│Nasz │ │II-a civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Minodora │-│judecător la Secţia a│
│Condoiu │ │II-a civilă │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│ │ │judecător la Secţia │
│Carmen Mihaela│-│de contencios │
│Voinescu │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│ │ │judecător la Secţia │
│Maria Hrudei │-│de contencios │
│ │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Daniel │ │judecător la Secţia │
│Gheorghe │-│de contencios │
│Severin │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Adriana │ │judecător la Secţia │
│Florina │-│de contencios │
│Secreţeanu │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├──────────────┼─┼─────────────────────┤
│Decebal │ │judecător la Secţia │
│Constantin │-│de contencios │
│Vlad │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
└──────────────┴─┴─────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.637/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28.297/302/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse opinia Institutului Naţional al Magistraturii şi punctul de vedere al unui membru al completului. 6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 19 octombrie 2022, în Dosarul nr. 28.297/302/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: Cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi prin care se solicită stabilirea sumei definitive pentru o perioadă mai mare de trei luni se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă? În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive şi după trecerea unui interval de cel puţin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării 8. Codul de procedură civilă Art. 906 - Aplicarea de penalităţi (...) "(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă." (...) III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept 9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 20 decembrie 2021 cu nr. 28.297/302/2021, reclamantul V.L.I. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, solicitând instanţei să stabilească suma definitivă datorată de către pârât cu titlu de penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite prin Decizia civilă nr. 2.069A din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 10. Prin Încheierea din 17 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 28.297/302/2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis cererea şi a fixat suma de 416.000 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere datorate pentru perioada cuprinsă între 27 octombrie 2020 şi 17 decembrie 2021, şi l-a obligat pe pârât la plata acestei sume către reclamant, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei. 11. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 2.069A din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri compensatorii în temeiul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, obligându-l pe pârât să emită o dispoziţie în acest sens. 12. A mai constatat că reclamantul a declanşat executarea silită pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor acestei decizii, executarea silită fiind încuviinţată prin Încheierea din 3 iunie 2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 10.434/302/2020. 13. Ulterior, prin Încheierea din 27 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.897/302/2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului o penalitate de 1.000 lei pe zi de întârziere, începând cu 27 octombrie 2020 şi până la data executării obligaţiei stabilite prin decizia curţii de apel. 14. Totodată, a reţinut că, deşi au trecut mai mult de 3 luni de la data pronunţării încheierii de aplicare a penalităţii, pârâtul nu a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa. 15. În acest context, instanţa de executare a apreciat că, în urma modificării art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completareaLegii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018), este permisă formularea unor cereri multiple de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi. 16. Astfel, penalităţile datorate pentru fiecare zi de întârziere pot fi acordate de la data pronunţării încheierii de aplicare a lor şi până la data stingerii obligaţiei, acestea putând fi calculate inclusiv pentru perioada ulterioară împlinirii termenului de 3 luni. 17. Ca atare, prima instanţă a apreciat că se poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi după trecerea fiecărui termen de 3 luni până la stingerea ei completă, în cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţia. 18. Împotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii ca rămase fără obiect ca urmare a executării obligaţiei în timpul procesului, iar în subsidiar, recalcularea sumei definitive datorate pentru o singură perioadă de 3 luni. 19. În motivare, a susţinut că obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită anterior pronunţării încheierii apelate ca urmare a emiterii dispoziţiei primarului general la data de 16 martie 2022. 20. A mai arătat că art. 906 alin. (4) teza finală din Codul de procedură civilă limitează stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate la o perioadă de maximum 3 luni, creditorul fiind obligat să formuleze cereri succesive după împlinirea fiecărui interval de 3 luni. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 21. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 22. Astfel, a arătat că pricina se află în etapa procesuală a apelului, urmând a fi judecată în ultimă instanţă de către tribunal. 23. De chestiunile de drept invocate depinde soluţionarea pe fond a cauzei, deoarece divergenţa priveşte atât posibilitatea fixării sumei definitive cu titlu de penalităţi pentru o perioadă mai mare de 3 luni, cât şi posibilitatea stabilirii sumei definitive în cazul executării obligaţiei ulterior înregistrării cererii prin care s-a solicitat stabilirea sumei definitive, însă anterior soluţionării sale. 24. Referitor la cerinţa noutăţii, a apreciat că examenul jurisprudenţial efectuat relevă că nu s-au conturat orientări majoritare asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării. 25. A mai arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării în mecanismele de unificare a practicii judiciare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept 26. Cu privire la prima chestiune de drept, instanţa de trimitere a apreciat că suma definitivă poate fi stabilită pentru o perioadă mai mare de 3 luni, însă aceasta trebuie să vizeze intervale de câte 3 luni, calculate succesiv, de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii. 27. Limitarea cererii de fixare a penalităţilor la o singură perioadă de 3 luni ar constitui o sarcină excesivă pentru creditor, care s-ar vedea angrenat în multiple procese pentru obţinerea executării aceleiaşi obligaţii, cu atât mai mult cu cât această procedură nu este reglementată ca fiind una urgentă, iar soluţionarea cererilor ar presupune trecerea unui interval mare de timp. 28. Cu privire la a doua chestiune de drept, a apreciat că penalitatea reprezintă o măsură de constrângere indirectă pentru a asigura executarea în natură a obligaţiilor, astfel încât îndeplinirea obligaţiei de a face sau de a nu face în timpul procesului împiedică stabilirea sumei definitive datorate cu titlu de penalitate, efectul de constrângere urmărit de legiuitor nemaifiind efectiv în această ipoteză. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale 29. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele judecătoreşti au transmis atât practică judiciară relevantă, cât şi puncte de vedere teoretice asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării, din care au rezultat mai multe opinii. 30. Referitor la prima chestiune de drept, într-o primă opinie s-a apreciat că cererea prin care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi pentru o perioadă mai mare de 3 luni se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (tribunalele Bucureşti, Argeş, Ialomiţa, Ilfov, Arad, Caraş-Severin, Gorj, Iaşi, Vaslui şi Buzău - Secţia a II-a civilă, judecătoriile sectoarelor 1-6 Bucureşti, Buhuşi, Braşov, Buzău, Pogoanele, Bolintin-Vale, Videle, Măcin, Bistriţa, Constanţa, Paşcani, Vânju Mare, Drobeta-Turnu Severin, Motru, Novaci şi Târgu Cărbuneşti). 31. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă permite cumularea penalităţilor datorate pentru fiecare zi de întârziere de la data comunicării încheierii de aplicare a acestora şi până la data executării obligaţiei. Acest text de lege nu prevede însă că după trecerea fiecărui termen de 3 luni se stinge dreptul de stabilire a sumei definitive cu titlu de penalităţi pentru termenul ce a precedat. În consecinţă, suma definitivă poate fi calculată şi pentru o perioadă mai mare de 3 luni, însă după expirarea fiecărui termen de 3 luni. 32. În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Constanţa, Gorj, Ialomiţa, Sălaj şi judecătoriile Constanţa şi Sectorului 2 Bucureşti. 33. Într-o a doua opinie s-a apreciat că cererea prin care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi pentru o perioadă mai mare de 3 luni nu se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Buzău - Secţia I civilă, judecătoriile Brăila şi Vişeu de Sus). 34. În argumentare s-a arătat că perioada maximă de 3 luni pentru care se poate solicita stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi este menţionată expres în textul de lege supus interpretării. În consecinţă, penalităţile pot fi stabilite pentru perioade de câte 3 luni, prin încheieri succesive. 35. În sensul celei de-a doua opinii, au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Vişeu de Sus. 36. Cu privire la a doua chestiune de drept, într-o primă opinie s-a apreciat că suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi se poate stabili după trecerea unui interval de cel puţin 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor şi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a acestei sume (Curtea de Apel Timişoara, tribunalele Buzău, Ialomiţa, Iaşi, Teleorman, Suceava şi judecătoriile Bacău, Oneşti, Roman, Braşov, Câmpina, Vălenii de Munte, Buzău, Pogoanele, Bolintin-Vale, Alexandria, Turnu Măgurele, Craiova, Bistriţa, Răducăneni, Paşcani, Botoşani, Darabani, Sighetu Marmaţiei, Vânju Mare şi Drobeta-Turnu Severin). 37. În susţinerea acestei interpretări s-a considerat că stingerea obligaţiei debitorului faţă de creditor nu prezintă relevanţă în procedura reglementată de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă atât timp cât aceasta intervine ulterior împlinirii termenului de 3 luni. Astfel, debitorul poate fi obligat la plata penalităţilor aferente perioadei în care nu şi-a îndeplinit obligaţia, creditorul putând reitera cererea de stabilire a sumei definitive la fiecare 3 luni. Dacă ar fi acceptată interpretarea contrară, executarea cu întârziere a obligaţiei ar rămâne fără consecinţe, iar creditorul ar fi lipsit de o formă de constrângere instituită de lege în favoarea sa. 38. În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Satu Mare, Sibiu, Bucureşti şi Judecătoria Constanţa. 39. Într-o a doua opinie s-a apreciat că suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi nu se poate stabili în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a acestei sume chiar dacă s-a împlinit un interval de cel puţin 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor (tribunalele Bucureşti, Argeş, Vaslui şi judecătoriile sectoarelor 1-6 Bucureşti, Buhuşi, Moineşti, Brăila, Constanţa, Iaşi, Sânnicolau Mare, Fălticeni, Baia Mare, Vişeu de Sus, Motru, Novaci şi Târgu Cărbuneşti). 40. Astfel, s-a argumentat că penalităţile reglementate de art. 906 din Codul de procedură civilă reprezintă o sancţiune de drept procesual civil aplicată de instanţa de executare pentru a-l constrânge pe debitor să execute o obligaţie ce implică un fapt personal al acestuia. Fiind o măsură de constrângere a debitorului, odată îndeplinită obligaţia până la soluţionarea definitivă a cererii prin care s-a solicitat stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, efectul de constrângere urmărit de legiuitor se pierde în urma executării. 41. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de tribunalele Bucureşti, Gorj şi Judecătoria Târgu Jiu. 42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 43. Art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a format obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate care au fost respinse prin Decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 8 mai 2017, Decizia nr. 624 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, Decizia nr. 202 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 9 iulie 2019, Decizia nr. 491 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 5 noiembrie 2020, şi Decizia nr. 821 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 2 martie 2021. Aceste decizii nu cuprind însă considerente relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 44. În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii ce au vizat interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 45. Astfel, prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi." 46. Prin Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "În situaţia în care prima instanţă a respins cererea de fixare a sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanţe este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, respectiv apel?" 47. Prin Decizia nr. 30 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 28 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018, respectiv dacă dispoziţia modificată se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sau se aplică şi cererilor de stabilire a despăgubirilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, indiferent de data la care a fost formulată cererea de executare silită". 48. Prin Decizia nr. 39 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 27 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Modul de interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv să se stabilească dacă creditorul poate solicita fixarea sumei definitive ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalităţi şi în ipoteza în care debitorul execută obligaţia în mai puţin de 3 luni de la data comunicării încheierii pronunţate în baza alin. (2) sau (3) al art. 906 din Codul de procedură civilă. 49. Prin Decizia nr. 30 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi a stabilit că: În măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. IX. Opiniile specialiştilor consultaţi 50. Universitatea de Vest din Timişoara a apreciat că modul în care operează aplicarea penalităţilor nu permite stabilirea lor globală pentru un interval de timp mai mare de 3 luni. 51. Astfel, din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 906 din Codul de procedură civilă rezultă că ar fi disproporţionat să i se recunoască creditorului posibilitatea de a influenţa întinderea penalităţilor prin alegerea momentului la care formulează cererea de stabilire a sumei definitive. 52. Cu privire la a doua chestiune de drept, într-o opinie majoritară a colectivului didactic s-a considerat că instanţa de executare poate stabili suma definitivă cu titlu de penalităţi şi în situaţia în care debitorul îşi îndeplineşte obligaţia după sesizarea instanţei de executare. 53. Într-o opinie minoritară s-a apreciat că, după executarea obligaţiei în timpul procesului, creditorul nu mai justifică interesul de a acţiona în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă la momentul pronunţării hotărârii. De altfel, debitorul nu mai poate fi obligat la plata penalităţilor, întrucât însăşi executarea silită a încetat de drept în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. 54. Institutul Naţional al Magistraturii a apreciat că penalităţile pot fi fixate în procedura reglementată de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi pentru o perioadă mai mare de 3 luni, creditorul nefiind obligat să formuleze câte o cerere de fixare a penalităţilor după trecerea fiecărei perioade de 3 luni. 55. În argumentare s-a arătat că termenul de 3 luni este unul procedural şi prohibitiv, până la împlinirea căruia creditorul nu poate sesiza instanţa de executare în vederea fixării penalităţilor, acest termen neproducând efecte substanţiale în privinţa existenţei şi întinderii dreptului creditorului la fixarea penalităţilor. 56. Cu privire la a doua chestiune de drept s-a apreciat că executarea obligaţiei care implică faptul personal al debitorului, ulterior împlinirii termenului de 3 luni şi sesizării instanţei de executare, constituie un impediment pentru fixarea penalităţilor reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 57. În fundamentarea acestei opinii s-a arătat că scopul executării silite constă în realizarea creanţei recunoscute prin titlul executoriu, iar rolul procedurii reglementate de art. 906 din Codul de procedură civilă este unul cominatoriu, de constrângere a debitorului în vederea determinării acestuia să execute obligaţia ce implică faptul său personal, funcţia punitivă a penalităţilor fiind una derivată din cea cominatorie şi ataşată acesteia. X. Raportul asupra chestiunilor de drept 58. Prin raportul întocmit de doi dintre judecătorii-raportori s-a apreciat cu privire la prima chestiune de drept că dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă permit stabilirea sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi de întârziere, la cererea creditorului, doar pentru o perioadă de 3 luni, respectiv pentru ultimele 3 luni anterioare cererii/fiecărei cereri adresate instanţei de executare. Cu privire la a doua chestiune de drept s-a considerat că este permisă stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere, la cererea creditorului, pentru perioada/perioade de 3 luni de neexecutare, respectiv pe ultimele 3 luni anterioare cererii/fiecărei cereri adresate instanţei de executare şi în ipoteza în care, ulterior sesizării instanţei, debitorul execută obligaţia din titlul executoriu. 59. Prin raportul întocmit de al treilea judecător-raportor s-a apreciat că este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni. Totodată, s-a considerat că nu se mai poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive, chiar dacă au trecut deja unul sau mai multe termene succesive de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra primei întrebări 60. Prealabil analizei pe fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. 61. Potrivit acestui text de lege, "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". 62. Condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ pentru declanşarea acestei proceduri sunt: - existenţa unei cauze în curs de judecată, aflată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 63. Procedând la verificarea întrunirii acestor condiţii se constată că litigiul în care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată în faza procesuală a apelului, în competenţa legală a unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti. Titularul sesizării învestit cu judecarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. 64. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că prin Încheierea din 17 martie 2022 instanţa de executare a admis cererea creditorului şi a fixat suma definitivă, cu titlu de penalităţi de întârziere, datorată pentru perioada cuprinsă între 27 octombrie 2020 şi 17 decembrie 2021, obligând debitorul la plata acestei sume către creditor. Împotriva acestei încheieri debitorul a formulat apel, solicitând, pe de-o parte, respingerea cererii creditorului ca rămasă fără obiect, ca urmare a executării obligaţiei ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, recalcularea sumei definitive datorate pentru o singură perioadă de 3 luni. 65. Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii, dat fiind că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, prin care a fost modificat art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu s-a conturat o practică judiciară consistentă cu privire la interpretarea şi aplicarea acestei norme. Numărul redus al hotărârilor identificate şi punctele de vedere transmise de către instanţele judecătoreşti au relevat însă interpretări divergente date acestei norme, care impun intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării riscului de apariţie a unei practici judiciare neunitare. 66. De asemenea, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra primei chestiuni de drept printr-o decizie pronunţată în mecanismele reglementate de dispoziţiile art. 514-521 din Codul de procedură civilă şi această chestiune nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 67. Fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă, se impune dezlegarea primei chestiuni de drept. 68. Prin prima întrebare formulată în cuprinsul sesizării se solicită să se lămurească dacă cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi prin care se solicită stabilirea sumei definitive pentru o perioadă mai mare de trei luni se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă? 69. Având în vedere maniera concretă de formulare a acestei întrebări de către instanţa de trimitere, faţă de împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în jurisprudenţa sa anterioară, că este posibilă evaluarea calităţii şi clarităţii întrebării, se impune reformularea acesteia. 70. În raport cu obiectul litigiului, cu chestiunea de drept care rezultă din întreaga sesizare şi pentru acurateţea exprimării, având în vedere necesitatea formulării unui răspuns util, întrebarea urmează a fi reformulată astfel: în interpretarea şi aplicarea art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni? 71. În analiza acestei chestiuni de drept se impune precizarea că textul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, avea următorul conţinut: "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor." 72. Referitor la acest text de lege a fost pronunţată Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi." 73. Prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018 a fost modificat art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care are în prezent următorul conţinut: "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă." 74. Se observă deci că modificarea legislativă a vizat faptul că încheierea pronunţată de instanţa de executare în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu mai este definitivă, putând fi atacată cu apel, precum şi faptul că este posibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalităţi. 75. Chiar dacă, potrivit art. 518 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere expresă art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi-a încetat aplicabilitatea, argumentele enunţate în susţinerea naturii penalităţilor reglementate de art. 906 din Codul de procedură civilă ca fiind aceea de mijloc juridic de constrângere indirectă pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor (paragraful 55 din decizia menţionată) îşi menţin pe deplin actualitatea. 76. Astfel, principiul executării în natură reglementat în art. 1.516 alin. (1) din Codul civil, potrivit căruia "creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei", este aplicabil şi obligaţiilor de a face sau de a nu face, care nu pot fi îndeplinite prin alte persoane. 77. Totodată, având în vedere că, potrivit art. 1.527 alin. (1) din Codul civil, "creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă", prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, a fost reglementat, în cadrul procedurii de executare silită, un nou mecanism pentru executarea obligaţiilor de a face sau a nu face care nu pot fi aduse la îndeplinire prin alte persoane, interzicând în mod expres posibilitatea acordării daunelor cominatorii pentru neexecutarea acestor obligaţii (art. 907 din Codul de procedură civilă). 78. Aşadar, menirea reglementării mecanismului de aplicare a penalităţilor prin art. 906 din Codul de procedură civilă este aceea ca, şi în cazul obligaţiilor de a face sau de a nu face, care nu pot fi executate în natura lor specifică, în lipsa acordului debitorului, creditorul să poată totuşi "forţa" executarea directă, prin recurgerea la aceste "daune punitive" (Marian Nicolae, Drept civil, Teoria generală, volumul II, Teoria drepturilor subiective civile, Editura Solomon, Bucureşti, 2018, pagina 196). 79. În sensul reglementării menţionate, penalitatea este o sancţiune de drept procesual civil, ce constă în obligarea debitorului la plata unei sume fixe sau procentuale, după distincţiile cuprinse în art. 906 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în favoarea creditorului, pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal, menţionate în titlul executoriu (paragraful 63 din Decizia nr. 16 din 6 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). 80. Procedura aplicării de penalităţi este reglementată în două etape. O primă etapă, conform art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, presupune stabilirea de către instanţa de executare, la cererea creditorului, a cuantumului penalităţii, pe zi de întârziere, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia sa. Într-o a doua etapă, potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, tot la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor, creditorul putând solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia. 81. Penalitatea stabilită de instanţă, pe zi de întârziere, chiar dacă are un caracter provizoriu, nefiind certă, lichidă şi nici exigibilă, constituie un mijloc de constrângere pentru debitor, prin ameninţarea pe care o prezintă pentru acesta în sensul de a se vedea expus, în măsura în care nu va executa obligaţia principală stabilită în sarcina sa, riscului de a achita o sumă de bani, independent de daunele-interese compensatorii sau moratorii la care ar putea fi obligat, în condiţiile dreptului comun. 82. Dacă după trecerea unui termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, la cererea creditorului, instanţa va fixa suma definitivă ce i se datorează acestuia cu titlu de penalităţi. Cu alte cuvinte, instanţa va transforma "ameninţarea" (penalitatea provizorie) într-o veritabilă "pedeapsă", o sumă de bani certă, lichidă şi exigibilă, ce va putea fi executată silit de către creditor. În continuare, în teza a doua a alin. (4) al art. 906 din Codul de procedură civilă, se prevede în mod expres posibilitatea creditorului de a solicita instanţei fixarea sumei definitive ce i se datorează, cu titlu de penalităţi, după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu. 83. În lipsa unor prevederi exprese în alt sens, prin sintagma "fiecărui termen de 3 luni" se înţelege fiecare astfel de termen ce succedă primului termen de 3 luni, calculat de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii. În consecinţă, al doilea termen de 3 luni va începe să curgă după împlinirea primului termen de 3 luni, al treilea termen după împlinirea celui de-al doilea şi tot aşa, în continuare, până la stingerea completă a obligaţiei principale. 84. Din împrejurarea că, în această etapă, instanţa poate trece la fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi pentru fiecare termen de 3 luni, împlinit, în care debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, iar suma astfel fixată poate fi executată silit rezultă că penalitatea este o veritabilă sancţiune de drept procesual civil. 85. Reglementând în mod expres posibilitatea creditorului de a solicita instanţei de executare fixarea sumei definitive ce i se datorează cu titlu de penalităţi după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia, legiuitorul a stabilit de fapt unitatea de timp pentru care se poate solicita lichidarea penalităţii. 86. Aşadar, în interiorul primului termen de 3 luni, ce curge de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, faţă de dispoziţiile art. 906 alin. (4) prima teză din Codul de procedură civilă, creditorul nu va putea solicita fixarea definitivă a penalităţilor. O astfel de cerere va putea fi formulată, cel mai devreme, după împlinirea primului termen de 3 luni, iar lichidarea se va putea face numai pentru acest termen împlinit de 3 luni, căci potrivit tezei a doua din acelaşi alineat, o nouă cerere de fixare a sumei definitive cu titlu de penalităţi va putea fi formulată numai după trecerea următorului termen de 3 luni - "Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă." În consecinţă, fiecare interval de 3 luni are natura unui termen procedural, prohibitiv, înainte de împlinirea căruia creditorul nu poate sesiza instanţa de executare cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 87. Această interpretare, în sensul posibilităţii fixării sumei definitive cu titlu de penalităţi numai pentru unităţi de timp, clar determinate, de câte 3 luni, este de natură să asigure în primul rând previzibilitatea sancţiunii la care este expus debitorul, cu consecinţa eficientizării acestui mecanism de constrângere. Astfel, debitorului îi va fi clar că poate fi obligat la plata penalităţii pentru fiecare termen de 3 luni în care nu execută obligaţia din titlu executoriu şi că va putea evita obligarea sa la plata unei noi penalităţi dacă în cursul următoarelor 3 luni execută în totalitate obligaţia sa. 88. Cu alte cuvinte, penalitatea se stabileşte pe zi de întârziere şi se fixează definitiv pentru 3 luni de neexecutare. 89. Desigur că, în lipsa unor prevederi legale în sensul intervenirii vreunei sancţiuni pentru creditor în cazul în care acesta nu înţelege să formuleze cererea privind fixarea sumei definitive a penalităţilor după împlinirea termenului de 3 luni, în interiorul următorului termen de 3 luni ce succedă termenului pentru care se cere lichidarea penalităţilor, o interpretare a legii în acest sens nu este posibilă. 90. De altfel, atunci când legiuitorul a dorit să stabilească durata maximă pentru care pot fi fixate penalităţile, a prevăzut în mod expres limita temporală până la care acestea pot fi calculate. În acest sens poate fi evocată norma de la art. 912 alin. (1) din Codul de procedură civilă conform căreia, "dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 906 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 906 alin. (2)". 91. În consecinţă, creditorul poate solicita instanţei de executare stabilirea sumei definitive cu titlu de penalităţi ce i se datorează şi după trecerea unui interval de timp mai mare de 3 luni, însă stabilirea definitivă a penalităţilor urmează să se facă pentru termene succesive de câte 3 luni împlinite, calculate începând de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, cât timp debitorul nu a executat obligaţia principală. 92. Această interpretare este menită a păstra un caracter unitar de stabilire a sumelor definitive datorate cu titlu de penalităţi atât în cazul executărilor silite în care creditorul manifestă diligenţă şi formulează cereri succesive după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia, cât şi în cazul executărilor silite în care creditorul alege să formuleze cereri succesive după trecerea unor perioade mai mari de 3 luni. În felul acesta, întinderea penalităţii rămâne totuşi previzibilă pentru debitor, căci chiar dacă sesizarea instanţei de executare se face după o perioadă mai lungă de 3 luni, debitorul va avea reprezentarea faptului că nu va putea fi obligat decât la plata penalităţilor aferente fiecărui termen împlinit de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii. 93. Întinderea sancţiunii, prin alegerea momentului la care formulează cererea de stabilire a sumelor definitive, nu poate să depindă exclusiv de voinţa creditorului, în condiţiile în care scopul pentru care creditorul apelează la acest mijloc de constrângere este şi trebuie să rămână, pe tot parcursul executării, acela de a-l determina pe debitor să execute întocmai obligaţia prevăzută în titlul executoriu, iar nu de a-l obliga pe acesta la plata unei sume de bani cât mai mare. 94. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni. XI.2. Asupra celei de-a doua întrebări 95. Instanţa de trimitere mai întreabă dacă se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive şi după trecerea unui interval de cel puţin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor? 96. Astfel cum s-a arătat anterior, una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează nestatuarea de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. 97. În consecinţă, ori de câte ori chestiunea de drept a fost dezlegată anterior printr-o hotărâre obligatorie a instanţei supreme, sesizarea care vizează aceeaşi chestiune nu mai poate fi soluţionată pe fond. 98. Pornind de la aceste statuări se constată că problema de drept antamată prin a doua întrebare a fost analizată în cadrul sesizărilor conexate ce au format obiectul Dosarului nr. 2.754/1/2022, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 99. În acest dosar a fost pronunţată Decizia nr. 30 din 24 aprilie 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că, în măsura în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. 100. Având în vedere că dezlegarea dată prin decizia anterior evocată vizează chestiunea de drept ce formează obiectul celei de-a doua întrebări adresate instanţei supreme prin prezenta sesizare, rezultă că nu este întrunită cerinţa de admisibilitate privind nestatuarea asupra aceleiaşi chestiuni. Or, neîndeplinirea uneia dintre cerinţele instituite în mod cumulativ de art. 519 din Codul de procedură civilă atrage inadmisibilitatea sesizării. 101. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 28.297/302/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi, în consecinţă, stabileşte că: Este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în acelaşi dosar, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, se poate stabili suma definitivă datorată cu titlu de penalităţi în ipoteza stingerii obligaţiei ulterior sesizării instanţei cu cererea de stabilire a sumei definitive şi după trecerea unui interval de cel puţin trei luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor? Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2023. pentru vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Elena Bogasiu, (încetat delegarea în funcţia de vicepreşedinte) semnează PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Cristian Balacciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
