Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 367 din 26 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a prevederilor art. 330^77 din Codul de procedură civilă din 1865
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 11 septembrie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011 şi ale art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hidroconstrucţia" - S.A. şi Asociaţia Hidrocon PAS în Dosarul nr. 1.342/2/2013 (296/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care constituie obiectul Dosarului nr. 635D/2013 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Adrian Nica, membru al Baroului Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. De asemenea răspunde, personal, partea Cristian Vasile Miclăuş. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă a excepţiei, astfel cum aceasta a fost ridicată în faţa instanţei de judecată.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că, deşi au fost abrogate, prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 pot fi examinate, întrucât continuă să producă efecte juridice în cauza în care a fost invocată excepţia. Cu privire la stabilirea despăgubirilor arată că statul deţine o largă marjă de apreciere, recunoscută şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, astfel că nu se poate susţine neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale menţionate. În ce priveşte prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865 apreciază că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a constatat conformitatea acestora cu prevederile Legii fundamentale invocate şi în cauza de faţă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 23 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.342/2/2013 (296/2013), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011 şi ale art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hidroconstrucţia" - S.A. şi Asociaţia Hidrocon PAS într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de acestea împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate al Societăţii Comerciale "Hidroconstrucţia" - S.A. asupra unui imobil (teren şi construcţii), certificat emis de Ministerul Industriilor, precum şi contractul de privatizare încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat, în măsura în care valoarea imobilului respectiv a fost luată în calcul la stabilirea capitalului social vândut sub formă de acţiuni.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că solicită analizarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 din perspectiva interpretării date prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011, interpretare care nu corespunde normelor constituţionale privitoare la protecţia proprietăţii private. În opinia autorilor excepţiei, singura interpretare care asigură conformitatea cu normele constituţionale este aceea că despăgubirea este echivalentă cu valoarea de piaţă a bunului de la momentul pronunţării hotărârii, cu aplicarea principiului general al reparării integrale a prejudiciului, în sensul de a fi acoperite atât paguba efectiv suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans). Se susţine că, prin neasigurarea unei valori de înlocuire a bunului restituit în raport cu valoarea sa de piaţă, ci în raport cu cea contabilă, dreptul de proprietate al societăţii comerciale privatizate este afectat esenţial prin limitarea despăgubirii. Se arată că este adevărat că autorităţile naţionale pot limita indemnizaţia, dar aceasta se poate face numai prin lege, nu prin interpretarea de către instanţele judecătoreşti a unor norme juridice. În lipsa unor măsuri legislative exprese care să prevadă limitarea despăgubirii la valoarea contabilă a bunului, se încalcă şi prevederile constituţionale referitoare la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, rolul instanţelor judecătoreşti şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi principiul legalităţii.
7. Totodată, se susţine că se încalcă şi principiul constituţional al nediscriminării, creându-se o inegalitate între societăţile comerciale care vor obţine despăgubiri prin efectul deciziei în interesul legii echivalente doar cu valoarea contabilă şi cele care, înainte de emiterea deciziei în interesul legii, au obţinut despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului restituit către persoana îndreptăţită, mai mare decât cea contabilă. Arată că, sub acest aspect, împrejurarea că procedura judiciară de retrocedare/stabilire a despăgubirii a avut o durată excesivă nu poate fi calificat ca un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere.
8. În ceea ce priveşte prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865 se arată că, raportat la durata procesului în care a fost ridicată excepţia, circa 13 ani, Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a apărut la aproximativ 10 ani de la data la care unul dintre autorii excepţiei a formulat cererea de chemare în garanţie întemeiată pe prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 prin care a solicitat valoarea de piaţă a imobilului în cazul admiterii solicitării restituirii în natură a imobilului. Or, aplicarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865 reprezintă o încălcare atât a accesului la justiţie, cât şi a dreptului la un proces echitabil.
9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate prin prisma Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011 necontravenind dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile orale, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011 şi ale art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, şi a fost aprobată prin Legea nr. 44/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998. Dispoziţiile art. 32^4 au fost introduse prin art. I pct. 43 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 27 mai 1999, şi au următoarea redactare: "(1) Instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
(2) Instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(3) Despăgubirea prevăzută la alin. (2) se stabileşte de comun acord cu societăţile comerciale, iar în caz de divergenţă, prin justiţie.
(4) Imobilele preluate de stat în baza unor legi, acte administrative sau hotărâri judecătoreşti de confiscare, constând în terenuri şi clădiri evidenţiate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, în absenţa cărora realizarea obiectului de activitate al acestor societăţi comerciale este împiedicată în asemenea măsură încât, ca urmare a acestei restituiri, societatea comercială nu ar mai putea să-şi continue activitatea şi ar urma să fie supusă dizolvării şi lichidării, nu vor fi restituite în natură.
(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă societăţile comerciale sunt obligate la plata echivalentului bănesc al imobilelor, instituţiile publice implicate vor plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre.
(6) Statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute în prezentul articol."
14. Textul de lege redat mai sus este criticat în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011, potrivit căreia, în aplicarea dispoziţiilor art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii.
15. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865 referitor la recursul în interesul legii, care au următorul conţinut: "Asupra cererii, completul se pronunţă prin decizie.
Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.".
16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1)-(3) referitoare la garantarea proprietăţii private, art. 45 privitor la libertatea economică, art. 135 alin. (2) lit. a) care instituie obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi art. 136 alin. (5) care prevede că proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea se invocă şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la protecţia proprietăţii. Cât priveşte prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865 se susţine că acestea încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 1 alin. (5) care impune obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) care instituie principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi statuează că nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, şi art. 124 alin. (1) şi (3) potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Totodată, autorii excepţiei îşi raportează critica de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale a fost abrogat prin dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002. Totuşi, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 stabileşte că prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 137/2002. Or, în speţă, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de sesizare, este vorba despre contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în anul 1995. Prin urmare, deşi au fost abrogate, dispoziţiile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 îşi produc în continuare efectele, ele fiind aplicabile cauzei, astfel că instanţa de contencios constituţional este competentă, în virtutea celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, să exercite controlul de constituţionalitate a acestor prevederi legale.
18. Totodată, Curtea observă că prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 sunt criticate prin prisma interpretării, obligatorii pentru instanţele de judecată, consacrată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin soluţionarea unui recurs în interesul legii referitor la textul de lege menţionat. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că un text de lege este susceptibil de a forma obiect al controlului de constituţionalitate în interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a conferit-o prin soluţionarea unui recurs în interesul legii, a cărui finalitate o constituie aplicarea unitară a respectivului text de lege de către instanţele judecătoreşti. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 491 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din data de 24 ianuarie 2014.
19. În ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 174 din 26 martie 2014*), nepublicată până la data pronunţării deciziei de faţă, Curtea Constituţională respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
_________
*) Decizia nr. 174 din 26 martie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 10 iulie 2014.
20. Cu acel prilej, Curtea Constituţională a constatat că interpretarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a textului criticat are ca efect coroborarea acestuia cu legislaţia în vigoare, observând, în acelaşi timp, că, potrivit dispoziţiilor art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, persoanele juridice au obligaţia de a înscrie şi de a actualiza periodic valoarea de inventar a fiecărei clădiri înregistrată în contabilitatea proprie. Astfel, valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, actualizat cu indicele de inflaţie de la momentul despăgubirii, reflectă în mod rezonabil valoarea bunului.
21. Totodată, Curtea a reţinut că, astfel cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil" în raport cu valoarea bunului. În viziunea Curţii de la Strasbourg, doar o lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, decât în cazuri excepţionale (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 186). În plus, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, iar o compensaţie parţială nu imprimă, în toate cazurile, caracter nelegitim privării de proprietate. Obiective legitime "de utilitate publică", cum sunt cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală [Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele].
22. De asemenea, instanţa europeană a arătat că, în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative care pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului unui stat, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, iar alegerea acestora poate presupune diminuarea indemnizării pentru privarea de proprietate sau restituirea de bunuri de o valoare inferioară celei a bunului de care a fost privat un proprietar. Acest principiu, în accepţiunea instanţei europene, este aplicabil, în special, în situaţiile în care dreptul la indemnizare nu decurge dintr-o privare de proprietate impusă unei persoane de statul în cauză, ci este concepută spre a atenua efectele unei privări sau pierderi de proprietate ce nu este imputabilă acestui stat (Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei, paragraful 186).
23. Referitor la disproporţia dintre indemnizaţie şi valoarea bunului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că trebuia definită de la început o formulă comună de indemnizare, că sectorul public suportă atât povara oricărui declin, cât şi profitul unei eventuale creşteri, că orice dezvoltare a societăţilor se explică şi prin factori exteriori, că trebuie să se ţină cont de evoluţia previzibilă şi că orice modificare a metodei alese ar fi subminat securitatea juridică şi aşteptările publicului, putând fi dezavantajoasă pentru foştii proprietari şi permiţând distorsiuni ale valorilor (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit).
24. Curtea Constituţională a remarcat, prin decizia citată, că aprecierile de principiu elaborate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului îşi găsesc aplicare în situaţia reglementată de prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, în interpretarea dată acestora de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că prejudiciile cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare sunt cauzate de restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. Astfel, aceste măsuri se constituie în indemnizarea unor categorii largi de persoane, care pot avea consecinţe economice importante asupra ansamblului statului.
25. Ca atare, Curtea a conchis că textul de lege criticat realizează un echilibru între interesele contrare ale părţilor implicate (foşti proprietari, societăţi comerciale privatizate, stat), iar nivelul indemnizării acordate societăţilor privatizate sau în curs de privatizare, astfel cum acesta este stabilit prin textul de lege, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, se află într-un raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie.
26. În lumina aceloraşi considerente, Curtea constată că textul de lege criticat, în interpretarea amintită, nu aduce atingere libertăţii economice şi nici nu contravine principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice. Astfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor de lege în discuţie.
27. În ce priveşte prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, şi acestea au mai fost examinate sub aspectul constituţionalităţii, Curtea statuând, prin mai multe decizii, cu privire la conformitatea lor cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dintre acestea, cu titlu exemplificativ, Curtea reţine Decizia nr. 1.064 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, prin care a statuat, în esenţă, că instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu are decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept. Curtea a mai reţinut, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că divergenţele profunde de jurisprudenţă pot crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridică, de natură să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. Curtea a statuat că dispoziţiile din Codul de procedură civilă care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de celelalte instanţele judecătoreşti naţionale nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivă contribuie la asigurarea exigenţelor statului de drept. În acelaşi sens este, de exemplu, şi Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011.
28. Întrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Hidroconstrucţia" - S.A. şi Asociaţia Hidrocon PAS în Dosarul nr. 1.342/2/2013 (296/2013) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că prevederile art. 32^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale în interpretarea dată acestora prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18 din 17 octombrie 2011, precum şi prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 26 iunie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
