Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 367 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Melles Elod în Dosarul nr. 3.660/96/2010 al Tribunalului Harghita - Secţia civilã. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 414D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 22 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.660/96/2010, Tribunalul Harghita - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Melles Elod într-o cauzã având ca obiect anularea unui act administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un regim diferit între proprietarii construcţiilor vechi care nu efectueazã lucrãri de întreţinere a imobilului şi cei care efectueazã astfel de lucrãri. De asemenea, considerã cã textul criticat contravine şi prevederilor art. 44 şi art. 56 din Constituţie. Tribunalul Harghita - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Dispoziţiile de lege criticate se aplicã tuturor persoanelor care efectueazã lucrãri de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere la imobilul proprietate personalã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul aratã cã reglementarea criticatã nu este de naturã a aduce atingere dreptului de proprietate privatã sau principiului privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. Stabilirea unui nivel al impozitului pentru o anumitã categorie de imobile reprezintã o mãsurã de politicã fiscalã, statul fiind cel care îşi stabileşte sistemul legal de impunere, în vederea asigurãrii unei juste aşezãri a sarcinilor fiscale. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, se aratã cã prevederile criticate nu au caracter discriminatoriu, aplicându-se în mod egal proprietarilor aceleiaşi categorii de clãdiri. Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile de lege criticate se aplicã tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementatã de ipoteza normelor juridice, fãrã a institui privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare. Totodatã, dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului de proprietate privatã şi nici regulilor constituţionale privind contribuţiile financiare. Potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, astfel încât nu se poate reţine cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheiereade sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu urmãtorul conţinut: "În cazul clãdirii la care au fost executate lucrãri de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, din punct de vedere fiscal, anul terminãrii se actualizeazã, astfel cã acesta se considerã ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrãri." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privatã şi art. 56 referitor la contribuţiile financiare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, potrivit jurisprudenţei sale constante, cã regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, neputându-se reţine, în consecinţã, cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. În continuare, Curtea reţine cã textul de lege criticat are în vedere acele intervenţii realizate la construcţiile existente, intervenţii care au o anumitã amploare şi pentru care este necesarã obţinerea unei autorizaţii de construire (potrivit art. 3 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii). Astfel, la actualizarea din punct de vedere fiscal a anului terminãrii lucrãrilor, organul fiscal nu are în vedere orice acţiune asupra imobilului, ci numai pe acelea care prin natura lor au un grad ridicat de intervenţie asupra acestuia. Prin urmare, este firesc ca, în cazul clãdirii la care au fost executate lucrãri de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere, anul terminãrii sã se actualizeze din punct de vedere fiscal, astfel încât acesta sã fie considerat ca fiind cel în care au fost terminate aceste ultime lucrãri. În continuare, Curtea constatã cã reglementarea dedusã controlului de constituţionalitate se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, adicã tuturor proprietarilor care au executat lucrãri de reconstruire, consolidare, modernizare, modificare sau extindere a clãdirii, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este întemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Melles Elod în Dosarul nr. 3.660/96/2010 al Tribunalului Harghita - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 aprilie 2012.
PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
