Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 367 din 17 aprilie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 15 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "International Lazãr Company" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 13.059/303/2006 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, fãcând referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 13.059/303/2006, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi <>art. 8 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "International Lazãr Company" - S.R.L. din Braşov.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã "posibilitatea soluţionãrii cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de pãrţi împiedicã exercitarea dreptului la apãrare şi realizarea unui proces echitabil". De asemenea, se aratã cã "emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar, precum şi executarea unui asemenea titlu încalcã reglementarea constituţionalã a dreptului de proprietate".
Autorul excepţiei apreciazã cã dispoziţiile legale criticate "îngrãdesc nelegitim dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la o judecatã imparţialã, precum şi dreptul de a obţine un control judiciar real, obiectiv şi efectiv, întrucât cererea în anulare se soluţioneazã întotdeauna de cãtre aceeaşi instanţã care a soluţionat cererea de emitere a ordonanţei somaţiei de platã". În acest sens, se susţine cã "o judecatã de cãtre o instanţã imparţialã [...] reclamã ca efectuarea oricãrui control judiciar sã se realizeze de cãtre alte instanţe, de regulã superioare celei care a dat o dezlegare atât în materie necontencioasã, cât şi în materie contencioasã". În consecinţã, autorul excepţiei apreciazã cã "examinarea propriilor soluţii de cãtre aceeaşi instanţã şi pronunţarea în primã instanţã (pe fond) a unei hotãrâri irevocabile nu permite, în mod obiectiv, repararea greşelilor realizate cu ocazia primei dezlegãri".
Totodatã, se susţine cã "lipsirea pãrţilor de posibilitatea de a formula o cale de atac efectivã împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti propriu-zise, prin care se rezolvã pentru prima datã fondul cauzei cu autoritate de lucru judecat (hotãrârea judecãtoreascã de soluţionare a cererii în anulare), face posibilã dobândirea (şi pãstrarea) caracterului irevocabil şi executoriu al unei hotãrâri cu privire la care nu s-a exercitat, în realitate, nici un control", ceea ce este de naturã a încãlca prevederile constituţionale ale art. 129, precum şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, în optica autorului excepţiei, "aspectele de fond ce sunt tranşate printr-o hotãrâre judecãtoreascã doar în etapa acţiunii în anulare nu pot fi îndreptate prin nicio cale de atac şi nici în cadrul contestaţiei la executare".
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti apreciazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu Legea fundamentalã şi cu reglementãrile internaţionale invocate de autorul excepţiei.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului, având în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 497 din 29 septembrie 2005 şi nr. 522 din 20 iunie 2006, considerã cã "prevederile art. 6 şi <>art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt constituţionale".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001), aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 295/2002 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), ordonanţã modificatã şi completatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 142/2002 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002), aprobatã la rândul ei prin <>Legea nr. 5/2003 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 20 ianuarie 2003). De asemenea, la <>art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a fãcut urmãtoarea rectificare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001: "în loc de «... somaţia de platã cãtre creditor...» se va citi: «... somaţia de platã cãtre debitor...»."
De asemenea, prin <>art. I pct. 12 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã (lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004), alin. (3) al <>art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost abrogat, iar alin. (5) al aceluiaşi articol a fost modificat.
Având în vedere aceste modificãri, dispoziţiile criticate au în prezent urmãtorul conţinut:
- Art. 6: "(1) Dacã nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecãtorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lãmuririlor pãrţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinãrii prevãzute la alin. (1) constatã cã pretenţiile creditorului sunt justificate, judecãtorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de platã cãtre debitor, precum şi termenul de platã.
(3) Termenul de platã nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depãşi 30 de zile. Judecãtorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii pãrţilor.
(4) Ordonanţa se va înmâna pãrţii prezente sau se va comunica fiecãrei pãrţi de îndatã, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire.";
- Art. 8: "(1) Împotriva ordonanţei prevãzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţioneazã de cãtre instanţa competentã pentru judecarea fondului cauzei în primã instanţã.
(3) Abrogat.
(4) Dacã instanţa învestitã admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotãrâre irevocabilã. Prevederile art. 7 se aplicã în mod corespunzãtor.
(5) Hotãrârea prin care a fost respinsã cererea în anulare este irevocabilã."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. De asemenea, apreciazã cã dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În esenţã, autorul excepţiei apreciazã cã, în cadrul procedurii somaţiei de platã, soluţionarea cererii în anulare de cãtre aceeaşi instanţã care a emis ordonanţa privind somaţia de platã contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se susţine cã lipsa unei cãi de atac împotriva hotãrârii prin care a fost respinsã cererea în anulare contravine prevederilor art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, se apreciazã cã "posibilitatea soluţionãrii cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de pãrţi împiedicã exercitarea dreptului la apãrare şi realizarea unui proces echitabil".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a fost sesizatã în numeroase cazuri cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblu, ori a principalelor dispoziţii ale acesteia, criticile de neconstituţionalitate fiind similare cu cele din cauza de faţã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 219/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, Curtea a statuat, în esenţã, cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementeazã o procedurã specialã, simplificatã şi acceleratã pentru recuperarea creanţelor al cãror caracter cert, lichid şi exigibil rezultã din înscrisuri, iar acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probã utilizabile la înscrisuri, în prima fazã, completate ulterior cu explicaţiile şi lãmuririle date de pãrţi, limitarea fiind deopotrivã valabilã pentru ambele pãrţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apãrare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încãlcare a dreptului de proprietate, prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 317 din 19 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a reţinut cã "executarea oricãrei obligaţii de a da determinã în mod direct diminuarea patrimoniului celui obligat sã dea. În toate cazurile în care o asemenea obligaţie se executã, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile, prevãzutã cu formulã executorie, atingerea adusã dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel, învestirea hotãrârii judecãtoreşti cu formulã executorie se poate face numai dupã epuizarea tuturor cãilor ordinare de atac ori dupã expirarea termenului pentru exercitarea acestora, ceea ce asigurã tuturor pãrţilor un tratament egal şi posibilitatea formulãrii unor apãrãri adecvate. Chiar şi dupã momentul dispunerii sau al începerii executãrii, partea care se considerã nedreptãţitã are dreptul sã introducã, în faţa instanţei de executare, contestaţie la executare".
Referitor la cãile de atac, prin <>Decizia nr. 447 din 26 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, a stabilit cã "specificul domeniului supus reglementãrii a impus adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o consacrarea cererii în anulare, care reprezintã evident o cale de atac împotriva ordonanţei, împrejurarea cã legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridicã diferitã de aceea a cãilor de atac de drept comun nu relevã niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca, în considerarea anumitor particularitãţi, sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de altfel, şi din redactarea adoptatã de legiuitorul constituţional, potrivit cãreia stabilirea regimului juridic al cãilor de atac este de competenţa exclusivã a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevãzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de judecatã, evident cu condiţia ca nicio normã de procedurã sã nu contravinã vreunei dispoziţii constituţionale".
De asemenea, Curtea, prin <>Decizia nr. 505 din 16 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, a statuat cã "modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia soluţionãrii cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de platã cãtre creditor şi în materia soluţionãrii cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face posibil ca aceeaşi instanţã, judecãtoria, în materie civilã, sau tribunalul, în materie comercialã, sã fie competentã sã judece atât cererea, cât şi calea de atac formulatã împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însã de naturã sã confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti. [...]
Departe de a îngrãdi drepturi consacrate constituţional, reglementarea legalã dedusã controlului instanţei de contencios constituţional constituie o garanţie a aplicãrii principiului prevãzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlãturãrii oricãror abuzuri din partea pãrţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificatã a soluţionãrii unui proces".
Neexistând elemente noi, de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de platã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "International Lazãr Company" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 13.059/303/2006 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
