Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Teodora Mitu în Dosarul nr. 2.749/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, de Iulian Vasile Zlate în Dosarul nr. 8.940/2005 al Tribunalului Iaşi, precum şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, din oficiu, în Dosarul nr. 152/2005 al acestei instanţe.
La apelul nominal rãspunde, personal, autorul excepţiei, Teodora Mitu, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 263D/2005, nr. 393D/2005 şi nr. 400D/2005 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Autorul excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 393D/2005 şi nr. 400D/2005 la Dosarul nr. 263D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, Teodora Mitu depune note scrise prin care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, întrucât accesul liber la justiţie are în vedere dreptul la un recurs efectiv, iar instituirea unei singure cãi de atac vizeazã soluţionarea cauzelor de celeritate, într-un termen rezonabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.749/2004 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, Încheierea din 21 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 8.940/2005 de Tribunalul Iaşi, şi prin Încheierea din 14 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 152/2005 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Teodora Mitu, Iulian Vasile Zlate şi, respectiv, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedurã civilã sunt în contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie.
În acest sens, aratã cã prin restrângerea arbitrarã a sferei de aplicare a cãii ordinare de atac a apelului se ajunge în situaţia paradoxalã ca partea care figureazã, în calitate de reclamant, într-unul din litigiile al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, sã nu beneficieze decât de un grad de jurisdicţie. Aşa fiind, reglementarea dedusã controlului de neconstituţionalitate creeazã o diferenţiere valoricã în baza cãreia pãrţile pot ataca cu apel sau recurs hotãrâri având acelaşi obiect, iar prin aceastã posibilitate diferitã şi administrarea probelor este diferitã. Astfel, în cazul atacãrii hotãrârii cu apel, partea are posibilitatea administrãrii unor probe complexe, dat fiind caracterul devolutiv al apelului şi potrivit art. 295 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, în sensul cã "instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţã, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacã considerã cã sunt necesare pentru soluţionarea cauzei". Spre deosebire de calea de atac a apelului, în recurs, potrivit art. 305 din Codul de procedurã civilã, probatoriul este limitat la administrarea înscrisurilor, deoarece "în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse pânã la închiderea dezbaterilor". Aşa fiind, ca urmare a acestor diferenţieri, apar în practicã diverse situaţii inegale, cum ar fi, de exemplu, în procesele de partaj, unde administrarea probei cu expertizã tehnicã imobiliarã este esenţialã în rezolvarea pricinii, iar criticile apãrute pe calea de atac a recursului cu privire la evaluarea imobilului nu pot fi primite în lipsa posibilitãţii refacerii probei cu expertizã tehnicã şi limitãrii posibilitãţilor de casare a hotãrârii cu trimitere, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedurã civilã. Situaţia este diferitã însã pentru pãrţile al cãror litigiu are o valoare de peste 1 miliard lei şi care au acces la toate probatoriile prevãzute de art. 295 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
În consecinţã, reglementarea criticatã creeazã o evidentã discriminare între cele douã categorii de pãrţi, bazatã exclusiv pe criteriul de valoare a litigiului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este întemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, prin limitarea dreptului de a ataca cu apel unele hotãrâri judecãtoreşti date în primã instanţã în soluţionarea cererilor introduse pe cale principalã, creeazã o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, încãlcându-se şi principiul constituţional al liberului acces la justiţie, astfel încât unele pãrţi nu beneficiazã decât de un singur grad de jurisdicţie, în timp ce altele beneficiazã de douã grade de jurisdicţie. Instanţa apreciazã cã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 derivã şi din faptul cã, în funcţie de valoarea masei partajabile, se determinã calea de atac ce se exercitã împotriva hotãrârii judecãtoreşti pronunţate de instanţa de fond, deşi, în mod normal şi firesc, natura juridicã a cauzelor determinã ce cale de atac se va exercita. De altfel, raţiunile avute în vedere de legiuitor în ceea ce priveşte modificarea dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedurã civilã privesc celeritatea procesului civil şi degrevarea activitãţii jurisdicţionale a instanţelor de judecatã, prin optimizarea actului de justiţie. De asemenea, instanţa apreciazã cã textul de lege criticat încalcã şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Astfel, aratã cã deşi legiuitorul poate institui în considerarea unor situaţii deosebite reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, instituirea însã a cãilor de atac în funcţie de valoarea obiectului dedus judecãţii încalcã accesul liber la justiţie. Aşa fiind, considerã cã reglementarea actualã prevãzutã de art. 282^1 din Codul de procedurã civilã nu constituie o garanţie a aplicãrii principiului prevãzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind judecarea cauzei în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlãturãrii oricãror abuzuri din partea pãrţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificatã a soluţionãrii unui proces.
Tribunalul Iaşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedurã civilã nu încalcã dispoziţiile constituţionale şi nu creeazã o discriminare, întrucât prin aceste dispoziţii legale legiuitorul a urmãrit ca un numãr mai mare de cauze - calificate în funcţie de valoarea litigiului şi nu de obiectul acestuia - sã fie soluţionate cu celeritate, în spiritul reformei judiciare şi al armonizãrii legislaţiei interne cu legislaţia europeanã. Aşa fiind, asigurarea pentru unele cauze a dublului grad de jurisdicţie, iar pentru altele doar a unuia singur nu înseamnã instituirea vreunei discriminãri.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã procedura de judecatã în ansamblul sãu, inclusiv regimul cãilor de atac, se întemeiazã pe dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), care prevãd în mod expres cã reglementarea competenţei şi a procedurii de judecatã se face "numai prin lege", în timp ce art. 129 din Constituţie consacrã dreptul la folosirea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, însã "numai prin lege". Aşa fiind, aratã cã textul criticat nu reprezintã o încãlcare a prevederilor constituţionale referitoare la realizarea drepturilor în justiţie, ci, dimpotrivã, reprezintã o expresie a aplicãrii acestora. De asemenea, apreciazã cã dispoziţiile procedurale deduse controlului de constituţionalitate nu creeazã discriminãri între cetãţeni, fiind conforme cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, regimul juridic diferit instituit de legiuitor este determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite, în vederea asigurãrii celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Ca atare, în mãsura în care reglementarea criticatã se aplicã tututor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect este neîntemeiatã. În final, în susţinerea punctului sãu de vedere, Guvernul invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume <>Decizia nr. 226/2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat nu contravine art. 16 din Constituţie, întrucât reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare. Totodatã considerã cã dispoziţiile legale criticate nu conţin nici o dispoziţie contradictorie, fiind determinate de situaţiile care impun soluţii legislative diferite, în vederea soluţionãrii cu celeritate a cauzelor aflate pe rolul instanţelor. De asemenea, considerã cã instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 atâta timp cât, potrivit art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, pãrţilor interesate le este asiguratã posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti considerate defavorabilã. Departe de a îngrãdi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevãzutã de art. 282^1 din Codul de procedurã civilã constituie o garanţie a aplicãrii principiului prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 282^1 din Codul de procedurã civilã în raport cu art. 15 alin. (1) din Legea fundamentalã, Avocatul Poporului apreciazã cã aceste prevederi constituţionale nu au incidenţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauzã de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, introduse prin <>art. I pct. 94 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, şi completate prin <>art. I pct. 4 din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, lege publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 282^1: "1. Nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreşti date în primã instanţã în cererile introduse pe cale principalã privind pensii de întreţinere, litigii al cãror obiect are o valoare de pânã la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilã, cât şi în materie comercialã, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrãrile în registrele de stare civilã, luarea mãsurilor asigurãtorii, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.
2. Hotãrârile instanţelor judecãtoreşti prin care se soluţioneazã plângerile împotriva hotãrârilor autoritãţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţionalã şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacã legea nu prevede altfel."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) şi art. 21, potrivit cãrora:
- Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în condiţiile în care nu existã un drept al pãrţilor de a beneficia de acces la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege, iar în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, acesta are în vedere doar dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, nu se poate reţine încãlcarea art. 15 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie.
De asemenea, reglementarea dedusã controlului, departe de a contraveni art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu face decât sã-i dea expresie, instituirea unei singure cãi de atac fiind menitã sã contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În sfârşit, criteriul valoric adãugat celui al naturii cauzei, în funcţie de care se determinã regimul cãilor de atac aplicabil, având caracter obiectiv şi gãsindu-şi aplicare în cazul oricãrui subiect de drept, în mãsura în care raportul juridic procesual în care este parte îşi relevã apartenenţa la una sau alta dintre categoriile delimitate potrivit criteriilor menţionate, nu oferã temei de discriminare şi, ca atare, nu justificã critica adusã reglementãrii legale în cauzã, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
De altfel, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 16 şi <>art. 21 din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 226 din 18 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, Curtea a reţinut cã textul de lege criticat nu conţine nici o dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurãrii celeritãţii soluţionãrii cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica privind încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie nu este întemeiatã.
De asemenea, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut cã instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cât, potrivit celor prevãzute de art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, pãrţilor interesate le este asiguratã posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti considerate defavorabilã. Astfel, departe de a îngrãdi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevãzutã de art. 282^1 din Codul de procedurã civilã constituie o garanţie a aplicãrii principiului prevãzut de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlãturãrii oricãror abuzuri din partea pãrţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificatã a soluţionãrii unui proces. Curtea a constatat, de asemenea, cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din aceeaşi convenţie consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Totodatã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, prin hotãrârea pronunţatã în Cazul "Golder împotriva Regatului Unit", 1975, a statuat cã: "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia l-a recunoscut fãrã sã-l defineascã în sensul restrâns al cuvântului, existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept."
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282^1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Teodora Mitu în Dosarul nr. 2.749/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, de Iulian Vasile Zlate în Dosarul nr. 8.940/2005 al Tribunalului Iaşi, precum şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã, din oficiu, în Dosarul nr. 152/2005 al acestei instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 iulie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
