Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 366 din 14 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 366 din 14 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 iulie 2015

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean        - preşedinte
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Daniel Marius Morar     - judecător
    Mona-Maria Pivniceru    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Tudorel Toader          - judecător
    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 5.672/296/2013 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 238D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, considerând că dispoziţiile de lege criticate nu sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată această excepţie. De altfel, consideră că dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens arată că susţinerile autorului excepţiei pleacă de la o premisă falsă, anume că, dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost cedat, cesionarul nu poate participa în procesul penal. Or, în art. 20 alin. (7) teza a doua se prevede posibilitatea disjungerii acţiunii civile, dar această acţiune se soluţionează tot în cadrul procesului penal, de către instanţa penală, astfel că cesionarul se află în aceeaşi situaţie cu succesorii de drepturi ai victimei infracţiunii. Dacă cesionarea se face înainte de constituirea ca parte civilă, este justificat ca cesionarul să fie supus unui tratament juridic diferit în raport cu succesorii victimei infracţiunii, neavând nicio legătură cu aceasta. Cât priveşte aspectele referitoare la efectele împăcării părţilor consideră că acestea reprezintă probleme de interpretare a legii, iar nu probleme de constituţionalitate. De asemenea arată că dispoziţiile art. 159 alin. (2) din Codul penal prevăd că împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă, dar pentru aceasta este necesar să existe o astfel de acţiune civilă în procesul penal. Dacă acţiunea se exercită în cadrul procesului civilă, urmează regulile din procesul civil.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.672/296/2013, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată, cu prilejul soluţionării apelului formulat de Emeric Vadasz împotriva Sentinţei penale nr. 1.027 din 30 iunie 2014 a Judecătoriei Satu Mare.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, care prevăd că, în situaţia transmiterii dreptului la repararea prejudiciului unei alte persoane, cesionarul nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 53. În acest sens arată că legiuitorul s-a abătut de la regimul juridic al cesiunii de creanţă şi, în loc să prevadă continuarea procesului penal faţă de succesorul în drepturi al persoanei care a înstrăinat drepturile litigante şi care preia automat procesul în faza procesuală în care se găseşte, îi îngrădeşte acestuia posibilitatea de a exercita sau de a continua exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, urmând ca interesele sale să fie valorificate cu o întârziere nejustificată, respectiv într-o acţiune civilă separată, doar după finalizarea procesului penal. Astfel, restrângerea exercitării unor drepturi nu este argumentată temeinic şi nici nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, aducând atingere substanţei dreptului respectiv.
    6. Totodată, arată că, în caz de deces ori de faliment ori de reorganizare a persoanei juridice, succesorul în drepturi poate interveni în procesul penal fără alte condiţii decât cele legate de termenul în care poate prelua procesul, însă în cazul cesiunii de creanţă nu mai funcţionează aceleaşi reguli de drept, deşi efectele transmiterii drepturilor sunt identice. Prin urmare, se încalcă dispoziţiile constituţionale care prevăd egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    7. În sfârşit, consideră că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere prevederilor constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil. În acest sens arată că, în situaţia în care sunt cedate drepturile patrimoniale litigioase şi apoi intervine împăcarea inculpatului cu partea vătămată, procesul penal nu ar putea fi finalizat, întrucât împăcarea trebuie să fie necondiţionată şi să vizeze atât acţiunea penală, cât şi cea civilă. Or, pentru a opera încetarea procesului penal faţă de inculpat s-ar impune ca împăcarea să opereze şi cu cesionarul, numai că acesta nu poate interveni în procesul penal, potrivit art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală. Exemplificând, arată că, în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, persoana vătămată a cesionat drepturile sale patrimoniale către o societate comercială, care, la rândul său, le-a cedat unei alte persoane juridice, iar inculpatul afirmă că nu ştie cu cine trebuie să se împace, întrucât cesionarul nu mai poate avea calitate procesuală în cadrul procesului penal. În concluzie, autorul excepţiei arată că este încălcat dreptul la un proces echitabil şi ierarhia actelor normative, respectiv prioritatea reglementărilor internaţionale faţă de cele interne, a Constituţiei faţă de normele naţionale şi ale principiilor de bază ale dreptului material civil faţă de dispoziţiile procedurale de aplicare ale acestora în materie civilă şi penală.
    8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal."
    12. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 20 din Codul de procedură penală prevăd condiţiile în care partea vătămată sau succesorii acesteia se pot constitui ca parte civilă. Astfel, alin. (1) din articolul amintit stabileşte începutul cercetării judecătoreşti ca fiind termenul-limită până la care persoana vătămată sau succesorii acesteia poate/pot solicita constituirea ca parte civilă în procesul penal, iar, potrivit alin. (5), până la finalizarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate: "a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă; b) mări sau micşora întinderea pretenţiilor; c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă." Alin. (2) din acelaşi articol prevede forma şi conţinutul cererii de constituire ca parte civilă. Potrivit alin. (4), "în cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă."
    14. Din conţinutul dispoziţiilor de lege mai sus arătate, dar şi a celor ale art. 19 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, de regulă, acţiunea civilă exercitată în vederea obţinerii despăgubirilor cauzate de săvârşirea unei infracţiuni se realizează în cadrul procesului penal. Cu toate acestea, există mai multe situaţii când acţiunea civilă se exercită separat de acţiunea penală, fie în faţa instanţei civile, aşa cum sunt situaţiile prevăzute de art. 27 din Codul de procedură penală, fie în faţa instanţei penale, aşa cum este situaţia disjungerii acţiunii civile, potrivit art. 26 din acelaşi act normativ.
    15. În ceea ce priveşte situaţia persoanelor care au dobândit pe cale convenţională dreptul la repararea prejudiciului, dispoziţiile art. 20 alin. (7) din Codul de procedură penală prevăd două ipoteze. O primă ipoteză - criticată de autorul excepţiei - se referă la situaţia când persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-a/nu s-au constituit parte civilă în cadrul procesului penal înainte de transmiterea dreptului către o altă persoană. În acest caz, valorificarea drepturilor civile nu se poate face decât pe calea unei acţiuni civile separate. O a doua ipoteză are în vedere situaţia în care, înainte de transmiterea dreptului la repararea prejudiciului, persoana vătămată sau succesorii acesteia s-a/s-au constituit parte civilă în procesul penal, caz în care disjungerea acţiunii civile apare ca fiind opţională.
    16. Potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) şi (7) din Codul de procedură penală, în situaţia când persoana vătămată sau succesorii nu s-a/nu s-au constituit parte civilă în procesul penal şi exercită separat acţiunea civilă, această acţiune va fi suspendată "după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an."
    17. Curtea constată că dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală instituie o diferenţă de tratament între cesionarul dreptului la repararea prejudiciului şi succesorii victimei infracţiunii, sub aspectul posibilităţii de a-şi promova dreptul la acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Astfel, spre deosebire de succesorii legali ai persoanei vătămate, care au dreptul de a promova acţiunea civilă în cadrul procesului penal, în situaţia în care cedentul dreptului litigios nu s-a constituit parte civilă, cesionarul convenţional al acestui drept nu poate promova acţiunea civilă decât separat, în faţa instanţei civile. Autorul excepţiei consideră că cesionarul convenţional al dreptului litigios este discriminat atât în raport cu succesorii persoanei vătămate, cât şi cu cesionarii altor drepturi, întrucât aceştia din urmă se bucură de toate drepturile şi mijloacele de apărare pe care le-ar fi avut cedentul. Consideră totodată că tratamentul juridic aplicabil cesionarilor este defavorabil, întrucât soluţionarea acţiunii civile în faţa instanţei civile duce la o întârziere nejustificată a dezlegării acestei cauze.
    18. Faţă de această critică, Curtea reţine că posibilitatea de a exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal nu poate fi privită ca reprezentând un drept fundamental, singura exigenţă constituţională a art. 21 fiind aceea de a se asigura persoanelor dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime. Prin urmare, odată asigurat dreptul persoanei care a suferit un prejudiciu material sau moral de a se adresa justiţiei pentru apărarea dreptului său, exercitarea acestui drept - în cadrul procesului penal ori separat - apare ca fiind doar o modalitate de valorificare a accesului la justiţie, pe care legiuitorul este liber să o aleagă, în funcţie de politica adoptată în materia penală. Astfel, Curtea constată că, odată cu adoptarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, legiuitorul a adoptat măsuri care să contribuie la accelerarea soluţionării conflictului penal, măsuri ce au vizat, între altele, limitarea situaţiilor în care acţiunea civilă este soluţionată în cadrul procesului penal. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 135/2010 s-a arătat că, "de principiu, acţiunea civilă se exercită în cadrul procesului penal numai în măsura în care, prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului. În acelaşi scop, proiectul stabileşte că acţiunea civilă nu poate fi exercitată în cadrul procesului penal, dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane."
    19. Referitor la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Curtea Constituţională a arătat în mod constant în jurisprudenţa sa că acesta nu presupune uniformitate, astfel că situaţii diferite justifică un tratament juridic diferit. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 408 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 octombrie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, ori Decizia nr. 660 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012. Tratamentul juridic diferit pe care legiuitorul l-a instituit pentru persoana care a dobândit dreptul la repararea prejudiciului, chiar dacă atrage o întârziere a soluţionării acţiunii civile, este justificat de situaţia diferită a acesteia în raport cu cea a persoanei vătămate ori a succesorilor acesteia, persoane asupra cărora s-au răsfrânt în mod direct sau indirect consecinţele infracţiunii. De altfel, pentru a preveni întârzierea prea mare a soluţionării acţiunii civile exercitate separat, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (7) din Codul de procedură penală că suspendarea acestei acţiuni nu poate avea loc decât "până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an". Mai mult, soluţionarea separată a acţiunii civile pentru persoanele prevăzute în art. 20 alin. (7) din Codul de procedură penală este obligatorie atât timp cât partea vătămată ori succesorii acesteia, cedenţi ai dreptului litigios, nu s-a/nu s-au constituit parte civilă. În situaţia contrară, teza a doua a articolului amintit prevede posibilitatea continuării judecării acţiunii civile în cadrul procesului penal, dacă instanţa nu dispune disjungerea acesteia.
    20. Cât priveşte comparaţia pe care autorul excepţiei o face între cesionarul dreptului la repararea prejudiciului, la care se referă textul de lege criticat, şi cesionarii altor drepturi litigioase, în sensul în care cel dintâi ar fi întârziat în realizarea dreptului său, Curtea apreciază că aceasta nu relevă o contradicţie cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, de vreme ce modalităţile de apărare a fiecărui drept în faţa justiţiei diferă în funcţie de natura dreptului şi de cadrul procesual în care se realizează, iar, în esenţa sa, dreptul de acces la justiţie s-a realizat.
    21. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dreptul la un proces echitabil.
    22. Cât priveşte cea de-a doua critică formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Curtea observă că aceasta doreşte clarificarea situaţiei dacă, pentru a da eficienţă împăcării dintre inculpat şi persoana vătămată sub aspect civil, este necesară împăcarea inculpatului şi cu cesionarul dreptului la repararea prejudiciului. Întrucât art. 20 alin. (7) din Codul de procedură penală nu prevede în mod expres soluţia la această problemă, consideră că textul de lege nu este predictibil.
    23. Examinând critica formulată, Curtea apreciază că aceasta nu pune în discuţie veritabile probleme de constituţionalitate, ci aspecte de aplicare a legii, efectele textului de lege putând fi deduse din interpretarea coroborată a dispoziţiilor Codului de procedură penală şi a celor ale Codului penal şi Codului civil. Dezlegarea acestei probleme de drept de Curtea Constituţională, cu consecinţa soluţionării pe fond a cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, ar echivala însă cu substituirea sa în rolul instanţei de judecată, ceea ce ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

    24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 5.672/296/2013 şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 mai 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                            Patricia Marilena Ionea

                                    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 366 din 14 mai 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 366 din 14 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 366 din 14 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală