Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 365 din 30 septembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1^2) si (1^3), precum si ale art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, dispozitii introduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 5 noiembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Balta - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale <>art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, dispoziţii introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepţie ridicatã de S.I.F. Oltenia - S.A. în Dosarul nr. 298/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1^2) din Legea nr. 137/2002 , întrucât mãsura suspendãrii acţiunilor judiciare şi extrajudiciare prevãzutã de acest text legal limiteazã accesul liber la justiţie, contravenind astfel prevederilor art. 21 din Legea fundamentalã şi, totodatã, incalca principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 , reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind neîntemeiatã, întrucât legiuitorul, în virtutea art. 51 din Constituţie, poate institui anumite excepţii de la dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , ceea ce nu incalca principiile şi prevederile Legii fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 298/COM/2003, Tribunalul Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1^2) şi (3), precum şi ale <>art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, dispoziţii introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 . Excepţia a fost ridicatã de S.I.F. Oltenia - S.A. într-o cauza având ca obiect anularea hotãrârii adunãrii generale extraordinare a actionarilor Societãţii Comerciale "MAT" - S.A.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece suspendarea tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pe termen de maximum 6 luni, "dispusã abuziv" de dispoziţiile <>art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 137/2002 , introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , impiedica soluţionarea într-un termen rezonabil a acţiunilor pe care o persoana de drept privat le-a promovat impotriva unei societãţi comerciale aflate în administrare specialã şi echivaleaza cu limitarea accesului liber la justiţie. Totodatã, dispoziţiile legale criticate incalca prevederile referitoare la economia de piata, precum şi pe cele referitoare la protecţia proprietãţii private din Constituţie, întrucât sunt prejudiciati: pe de-o parte, creditorii societãţilor comerciale cu capital de stat aflate în administrare specialã, creditori care nu îşi mai pot recupera creanţele, iar, pe de alta parte, potrivit dispoziţiilor <>art. 47^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , actionarii acestor societãţi comerciale, deoarece atributele aferente calitãţii de acţionar nu mai pot fi exercitate.
De asemenea, autoarea exceptiei susţine ca restrangerea exerciţiului dreptului la acţiune impotriva societãţilor comerciale aflate în administrare specialã, respectiv suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pornite impotriva acestora şi exceptarea de la regulile de drept comun reglementate de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , nu se încadreazã în nici una dintre situaţiile prevãzute limitativ de dispoziţiile art. 49 din Constituţie referitoare la posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Tribunalul Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ opineaza în sensul ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare promovate impotriva uneia dintre societãţile comerciale aflate în administrare specialã reprezintã o "reflectare a condiţiilor economicosociale concrete din România, în ceea ce priveşte societãţile comerciale aflate în proces de privatizare". Totodatã nu exista neconcordante între dispoziţiile legale criticate şi prevederile art. 41, 134, 135 şi 49 din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât suspendarea, pe perioada cuprinsã între data instituirii supravegherii financiare şi data incheiereii contractului de vânzare-cumpãrare, a acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pornite impotriva societãţilor comerciale, precum şi suspendarea oricãror termene de prescripţie a acestor acţiuni pe durata supravegherii financiare constituie mãsuri cu impact semnificativ în domeniul administrãrii participatiilor statului, menite sa sporeasca atractivitatea ofertei de privatizare a respectivelor societãţi în fata potenţialilor cumpãrãtori.
Suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pornite impotriva societãţilor comerciale aflate în procesul de privatizare nu impiedica cu caracter definitiv exercitarea acestor acţiuni, ci reprezintã o mãsura exceptionala cu caracter temporar, necesarã în vederea accelerarii procesului de privatizare.
De asemenea, Guvernul apreciazã critica referitoare la încãlcarea dreptului de proprietate ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate al actionarilor minoritari asupra acţiunilor deţinute la aceste societãţi, ci constituie mãsuri speciale care au drept scop accelerarea procesului de privatizare, statul intervenind pentru protejarea intereselor sale naţionale în activitatea economicã şi financiarã, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. Pe de alta parte, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar exceptarea operaţiunilor de majorare a capitalului social de la prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate corespunde interesului statului de diminuare rapida a participatiilor sale la societãţile comerciale.
În final, apreciazã ca atât suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pornite impotriva societãţilor comerciale, ce constituie o mãsura exceptionala cu caracter temporar, cat şi exceptarea operaţiunilor de majorare a capitalului social de la prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 nu constituie o restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale.
Avocatul Poporului apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât ratiunea introducerii prin dispoziţiile legale criticate a unui caz special de suspendare o constituie "favorizarea accelerarii procesului de privatizare a societãţilor comerciale cu capital majoritar de stat, care, în acelaşi timp, au şi mari datorii la bugetul statului, furnizorii de utilitãţi publice, precum şi la creditorii comerciali".
Posibilele întârzieri în realizarea creanţelor, datorate suspendãrii tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, nu au valoarea unei îngrãdiri a exercitãrii dreptului de a se adresa justiţiei pentru apãrarea intereselor sale legitime, întrucât art. 21 din Constituţie nu instituie vreo interdicţie cu privire la suspendarea legalã sau judiciarã a unor cauze, ci prevede posibilitatea sesizãrii justiţiei, reglementare pe care <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 nu o incalca.
Mãsura suspendãrii tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare îndreptate impotriva societãţilor comerciale aflate sub supraveghere financiarã nu aduce atingere dreptului de proprietate al titularilor de creanţe. Totodatã aceasta se justifica din punctul de vedere al apãrãrii ordinii publice, astfel încât se înscrie în limitele statuate de art. 49 din Constituţie.
Dispoziţiile legale criticate nu incalca nici prevederile art. 134 din Legea fundamentalã, deoarece prin suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare s-a urmãrit crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) şi ale <>art. 47^1 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dispoziţii introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1^2) şi (1^3): "(1^2) Toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pornite impotriva societãţii comerciale înainte sau dupã instituirea supravegherii financiare se suspenda pe perioada cuprinsã între data instituirii supravegherii financiare şi data încheierii contractului de vânzare-cumpãrare a pachetului de acţiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare.
(1^3) Pe durata supravegherii financiare se suspenda orice termene de prescripţie a acţiunilor prevãzute la alin. (1^2).";
- Art. 47^1: "Sunt exceptate de la prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 525/2002 , operaţiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale <>Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele mãsuri de urmãrire a executãrii obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societãţilor comerciale, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 506/2002 ."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia apreciazã ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate urmãtoarele prevederi constituţionale:
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilitã potrivit legii, cu dreapta şi prealabilã despãgubire.
(4) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(5) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie.
(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 134: "(1) Economia României este economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;
c) stimularea cercetãrii ştiinţifice naţionale;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii.";
- Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Proprietatea este publica sau privatã.
(3) Proprietatea publica aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale.
(4) Bogãţiile de orice natura ale subsolului, cãile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorialã, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietãţii publice.
(5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
(6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."
De asemenea, autoarea exceptiei susţine ca sunt incalcate şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 6 pct. 1 din Convenţie: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei.";
- Art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
I. Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea retine ca dispoziţiile <>Legii nr. 137/2002 stabilesc cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar în acest scop cap. III (art. 16 - 21) "Mãsuri speciale în procesul de privatizare" instituie o procedura de administrare specialã în perioada de privatizare pentru societãţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine un pachet majoritar de acţiuni, procedura menita sa favorizeze accelerarea procesului de privatizare şi sa facã atractive, în cadrul acestui proces, societãţile comerciale cu capital de stat. Astfel, dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) din lege prevãd mãsura suspendãrii tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pornite impotriva societãţii comerciale înainte sau dupã instituirea supravegherii financiare, pe perioada cuprinsã între data instituirii supravegherii financiare şi data încheierii contractului de vânzare-cumpãrare a pachetului de acţiuni, "dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii financiare".
Având în vedere perioada de timp limitatã pentru care se pot suspenda acţiunile judiciare sau extrajudiciare pornite impotriva societãţilor la care fac referire dispoziţiile legale criticate, aceasta suspendare incetand în momentul când se încheie contractele de privatizare sau dupã 6 luni de la data supravegherii financiare, Curtea constata ca dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) din aceeaşi lege nu contravin cerintei soluţionãrii procesului într-un termen rezonabil şi ca atare critica de neconstituţionalitate raportatã la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale este neîntemeiatã.
De asemenea, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu ingradesc accesul liber la justiţie, care include dreptul oricãrei persoane de a se adresa instanţei judecãtoreşti competente pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, precum şi dreptul de a stãrui în continuarea procesului judiciar declansat pana la soluţionarea definitiva a acestuia printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã, inclusiv exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege, drept care, în speta, nu este suprimat. Art. 21 din Constituţie prevede posibilitatea sesizãrii justiţiei, fãrã sa instituie vreo interdicţie cu privire la suspendarea legalã sau judiciarã a unor cauze şi ca atare dispoziţiile legale criticate nu intra în contradictie cu prevederea constituţionalã menţionatã.
Totodatã Curtea nu poate retine incompatibilitatea, susţinutã de autorul exceptiei, dintre dispoziţiile criticate şi cele ale art. 41 şi 135 din Constituţie privind proprietatea privatã, precum şi cele ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât mãsura temporarã a suspendãrii acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însãşi, este luatã în vederea realizãrii scopului strategic, de interes general, al privatizãrii, fãrã a pune în discuţie dreptul de proprietate al altor subiecte îndreptãţite sa acţioneze în judecata societãţile comerciale respective.
Ca atare, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiatã, întrucât autorului exceptiei nu i s-au restrâns, prin prevederile legale criticate, exerciţiul vreunuia dintre drepturile ori libertãţile constituţionale.
Referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 134 din Constituţie privind economia, Curtea constata ca, dimpotriva, textele legale criticate contribuie la consolidarea economiei de piata şi la crearea cadrului favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie şi protejarea intereselor cetãţenilor în activitatea economico-financiarã.
Sub aceste aspecte Curtea s-a mai pronunţat în cauze similare, prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 211 din 10 iulie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002), stabilind ca dispoziţiile <>art. III din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului sunt constituţionale, deşi aceste dispoziţii prevedeau mãsura suspendãrii acţiunilor sau, dupã caz, a procedurilor prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 pe timp de un an, cu posibilitatea prelungirii pe timp de încã un an.
De altfel, jurisprudenta Curţii Constituţionale în aceasta materie este în deplin acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în cazul Saggio contra Italiei (Hotãrârea din 25 octombrie 2001), Curtea de la Strassbourg a stabilit în cauza ca mãsura luatã de ministrul industriei din Italia de plasare a unei societãţi sub regim de "administrare extraordinarã", în baza Legii nr. 95 din 3 aprilie 1979 , conform cãreia nici o acţiune în executare nu putea fi intentatã impotriva societãţii, vizeazã asigurarea unei bune gestionari a societãţii respective şi o protecţie identicã pentru toţi creditorii. De asemenea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a recunoscut statului o marja larga de apreciere în ceea ce priveşte mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor urmãrite. În hotãrârea respectiva Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a considerat ca, în principiu, un sistem de suspendare temporarã a plãţii datoriilor unei societãţi comerciale aflate în criza şi autorizate sa îşi continue activitatea de producţie în interesul economiei naţionale nu este criticabil în sine, având în vedere marja de apreciere recunoscuta statelor. Totodatã, în considerentele hotãrârii respective, instanta europeanã a statuat ca, în speta, nu a operat vreo expropriere sau vreun transfer de proprietate, cãci dreptul reclamantului (fost salariat al societãţii) nu a fost niciodatã pus în discuţie.
În consecinta, Curtea Constituţionalã retine ca este neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 47^1 din aceeaşi lege, Curtea retine ca exceptarea operaţiunilor de majorare a capitalului social de la prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate corespunde interesului statului de diminuare rapida a participatiilor sale la societãţile comerciale.
Susţinerile autorului exceptiei, conform cãrora dispoziţiile art. 47^1 din aceeaşi lege ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 41, referitoare la protecţia proprietãţii private, sunt neintemeiate, întrucât prin majorarea capitalului social al unei societãţi comerciale nu este afectat dreptul de proprietate al actionarilor. Prin mãsura de majorare a capitalului social nu se realizeazã un transfer de proprietate, ci cel mult se poate produce o modificare a ponderii pe care unii acţionari o deţin în totalul acţiunilor. De altfel, mãsura ca atare este prevãzutã de lege şi uzitata în practica societãţilor comerciale.
Pe de alta parte, problema majorãrii capitalului social al societãţii comerciale, a condiţiilor în care aceasta poate fi realizatã sau a exceptarilor de la prevederile general aplicabile reprezintã exclusiv o problema de interpretare şi aplicare a legii, care este de competenta instanţei de judecata şi care excedeaza sferei controlului de constitutionalitate.
Cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (1^2) şi (1^3) şi ale <>art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 , introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 350 din 23 septembrie 2003, încã nepublicata, constatând ca acestea sunt constituţionale. Neexistand elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în aceasta materie, considerentele şi soluţia din aceasta decizie rãmân valabile şi în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1^2) şi (1^3), precum şi ale <>art. 47^1 din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, dispoziţii introduse prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 , excepţie ridicatã de S.I.F. Oltenia - S.A. în Dosarul nr. 298/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 30 septembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
