Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 363 din 22 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si art. 10, 11, 12 si 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 12 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Minita" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 451/219/2010 al Judecãtoriei Dej.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din data de 14 aprilie 2010, în Dosarul nr. 451/219/2010, Judecãtoria Dej a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Minita" - S.R.L. din Dej cu ocazia soluţionãrii unei plângeri contravenţionale având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale menţionate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) şi art. 45, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, aratã, în esenţã, cã dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale, întrucât utilizeazã denumirea de "contravenient" pentru persoana despre care se afirmã cã a sãvârşit o contravenţie, ceea ce conferã justiţiabilului în procedura contravenţionalã semnificaţia de persoanã vinovatã de sãvârşirea unei contravenţii înainte ca actul de aplicare a sancţiunii contravenţionale sã devinã irevocabil şi executoriu. De asemenea, aratã cã, în procedura contravenţionalã, sarcina probei este rãsturnatã, întrucât obligaţia de administrare a probelor nu incumbã acuzatorului, adicã organului care a aplicat sancţiunea, ci contestatorului "contravenient" care trebuie sã îşi dovedeascã nevinovãţia, fiind nesocotite în acest mod garanţiile prezumţiei de nevinovãţie recunoscute de Legea fundamentalã şi aducându-se o atingere gravã exercitãrii dreptului la apãrare şi principiului egalitãţii de arme în procesul civil.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10, 11, 12 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, autorul excepţiei considerã cã acestea "reglementeazã un regim discriminatoriu al subiecţilor de drept privat, fãcând aplicarea unui sistem sancţionator diferit în funcţie de calitatea de persoanã juridicã sau persoanã fizicã a presupusului contravenient".
Judecãtoria Dej considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.
Dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 31, art. 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat "Constatarea contravenţiei", cap. III, intitulat "Aplicarea sancţiunilor contravenţionale" şi cap. IV, intitulat "Cãile de atac", iar în cuprinsul acestora sunt reglementate aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, condiţiile de întocmire a acestuia şi sancţiunea aplicabilã în cazul lipsei unor menţiuni, precum şi soluţionarea cãilor de atac.
Dispoziţiile art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 cuprind reglementãri referitoare la faptele care constituie contravenţii şi se sancţioneazã cu amendã sau cu aplicarea sancţiunii contravenţionale a suspendãrii activitãţii unitãţii pe o perioada de 3 luni, precum şi la organele de constatare a contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare şi art. 45 privind libertatea economicã, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a stabilit cã "legislaţia contravenţionalã din România, similarã celei germane, intrã sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale".
Astfel, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale aplicabile în materie, concretizate în numeroase decizii, precum Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Instanţele de judecatã trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat cã, "deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţionalã decât pe cale penalã, autorii infracţiunilor nu trebuie sã se afle într-o situaţie defavorabilã pentru simplul fapt cã regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penalã". O asemenea poziţie este fireascã, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punct de vedere al protecţiei juridice de care se bucurã, s-ar afla pe o treaptã inferioarã autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penalã în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În continuare, Curtea reţine cã, prin Decizia nr. 115 din 19 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, Decizia nr. 460 din 22 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 10 iunie 2008, şi Decizia nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 25 februarie 2009, s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 în raport cu critici similare.
Astfel, Curtea a reţinut cã stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendã reprezintã o opţiune legitimã a legiuitorului, care dã expresie preocupãrii statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, Curtea a constatat cã dispoziţiile legale criticate reprezintã norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectã dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani gãsite la punctele de vânzare aparţinând agenţilor economici. Consecinţa încãlcãrii acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a cãror provenienţã nu poate fi justificatã.
Cu privire la art. 14, prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut cã suspendarea pe o perioadã de 3 luni a activitãţii unitãţii care nu a respectat obligaţiile prevãzute de textul de lege criticat nu este o mãsurã de naturã a afecta libertatea economicã, ci, dimpotrivã, reprezintã tocmai o mãsurã prin care statul dã expresie acestei obligaţii constituţionale.
Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menţionate şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în acestea îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi art. 10, 11, 12 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Minita" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 451/219/2010 al Judecãtoriei Dej.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
