Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 361 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 253 alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea în şedinţa publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Change & Change" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.597/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 220D/2013. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, având în vedere că la termenul din 13 iunie 2013, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 24, ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat judecarea cauzei pentru data de 24 septembrie 2013. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 249 din 6 martie 2008, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, acesta arată că diferenţa de tratament juridic nu este discriminatorie, ci are în vedere situaţii juridice diferite.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 15 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.597/211/2013, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială "Change & Change" - S.R.L. din Cluj-Napoca într-un dosar având ca obiect soluţionarea cererii de restituire a sumelor plătite cu titlu de impozit pe clădiri. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât instituie un tratament juridic diferit între persoanele fizice şi cele juridice în ceea ce priveşte stabilirea impozitului pe clădiri. Judecătoria Cluj-Napoca apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Instanţa arată că Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal instituie două regimuri fiscale diferite prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii în cazul persoanei juridice (art. 253) şi a unei cote de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii, pentru persoanele fizice (art. 251). În aceste condiţii, nu se pot compara limitele procentuale în care se stabileşte cota de impozitare, câtă vreme valoarea impozabilă diferă. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, acesta apreciază că art. 251 şi 253 din Legea nr. 571/2003 reglementează două modalităţi de calcul al impozitului pe clădiri în funcţie de contribuabil. Astfel, în cazul unei clădiri proprietate a persoanei juridice, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii, iar, în cazul unei clădiri proprietate a persoanei fizice, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impozitare asupra valorii impozabile a clădirii. Prin urmare, nu se pot compara limitele între care se stabileşte cota de impozitare, câtă vreme valoarea impozabilă diferă. În plus, se arată că, de regulă, beneficiarii acestui principiu privind egalitatea în faţa legii sunt doar persoanele fizice, nu şi autorităţile publice sau persoanele juridice. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, a statuat că principiul egalităţii cetăţenilor, prevăzut de art. 16 din Constituţie, se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Guvernul arată că dreptul de proprietate nu este absolut, ci este susceptibil de limite ale exercitării sale. De altfel, chiar definiţia dreptului de proprietate consacrată de art. 555 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil face referire la limitele exerciţiului dreptului, determinate de lege. Prin urmare, din moment ce, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, nu se poate reţine că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Totodată se menţionează că şi prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabilesc că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale, însă neaducându-se atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii". Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 253 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dispoziţii ce au următoarea redactare: "(1) În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. (2) Cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,25% şi 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti." În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi în art. 44 alin. (2) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că folosirea unor criterii tehnice diferite pentru stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina persoanelor juridice faţă de persoanele fizice este de natură să încalce principiul egalităţii în drepturi, precum şi dreptul de proprietate privată. În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării, dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei sunt pe deplin respectate, având în vedere că, în materia impozitării clădirilor, Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal a instituit regimuri juridice diferite pentru persoanele fizice şi, respectiv, persoanele juridice. Mai mult, soluţia legislativă este şi în concordanţă cu prevederile art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale din Constituţie. De altfel, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, principiul egalităţii cetăţenilor, prevăzut de art. 16 din Constituţie, se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, ceea ce nu este cazul în dosarul de faţă. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. Pe de altă parte, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de criteriile tehnice avute în vedere de legiuitor la stabilirea impozitelor. Instanţa de contencios constituţional constată că legiuitorul este liber să stabilească impozite, în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Change & Change" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.597/211/2013 al Judecătoria Cluj-Napoca şi constată că dispoziţiile art. 253 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.
