Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 360 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 14 mai 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în Dosarul nr. 3.722/91/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde avocatul Valentin Zorcã, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţialã la dosar, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, deoarece textul criticat încalcã principiul separaţiei puterilor în stat, principiul liberului acces la justiţie, întrucât pãrţile nu au posibilitatea de a ataca soluţia datã în cadrul recursului în interesul legii, precum şi principiul independenţei judecãtorilor. Totodatã, solicitã Curţii Constituţionale emiterea unei decizii prin care sã se statueze cã nu se pot adopta recursuri în interesul legii în materia dreptului de proprietate. Depune concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã recursul în interesul legii nu este o cale de atac, pentru cã nu reformeazã sau retracteazã hotãrârile judecãtoreşti, ci este un recurs "doctrinar", ce urmãreşte unificarea practicii judiciare. Invocã în acelaşi sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.722/91/2008, Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în cadrul soluţionãrii unei apel civil.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât atribuie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a institui norme juridice pe cale de interpretare, în cadrul recursului în interesul legii, cu consecinţa încãlcãrii principiilor care garanteazã şi apãrã dreptul de proprietate.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilã şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul cuprins:
"Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg teritoriul României, sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti.
Deciziile prin care se soluţioneazã sesizãrile se pronunţã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 44, art. 53, art. 61 alin. (1) şi art. 124 alin. (3), precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã au mai fost supuse controlului Curţii, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauzã, în numeroase cazuri, constatându-se constituţionalitate acestora.
Astfel, prin <>Decizia nr. 601 din 14 aprilie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Curtea a statuat cã scopul reglementãrii recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg cuprinsul ţãrii. Pentru realizarea acestui scop Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţã asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecãtoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea datã de instanţa supremã acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanţe. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
Având ca obiect promovarea unei corecte interpretãri a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera cã deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizeazã domeniul legiferãrii.
Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei, legiuitorul, având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecãtoreşti, precum şi rolul sãu prevãzut în art. 329 din Codul de procedurã civilã, a instituit obligativitatea interpretãrii date de aceasta, în scopul aplicãrii unitare de cãtre instanţele judecãtoreşti a unui text de lege, fãrã ca astfel instanţa supremã sã se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare în stat.
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de interpretare pronunţatã în asemenea cazuri nu este extra legem şi, cu atât mai mult, nu poate fi contra legem.
Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremã contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitarã a acestora pe întreg teritoriul ţãrii, fapt de naturã sã concretizeze un alt principiu fundamental, prevãzut în art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, în înţelesul conferit de dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. De aceea, reprezintã o înfrângere a acestor dispoziţii orice diferenţã de tratament juridic sãvârşitã de stat între persoane aflate în situaţii analoage, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabilã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, are, printre altele, competenţa conferitã de art. 329 din Codul de procedurã civilã şi de <>Legea privind organizarea judiciarã nr. 304/2004 de a asigura aplicarea corectã şi unitarã a legilor de cãtre toate instanţele.
Organizarea judiciarã are ca obiectiv de bazã asigurarea respectãrii dreptului la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, şi judecarea proceselor de cãtre instanţe judecãtoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 124, astfel încât susţinerile referitoare la încãlcarea acestora nu poate fi reţinutã.
Curtea a mai constatat cã instituţia recursului în interesul legii conferã judecãtorilor instanţei supreme dreptul de a da o anumitã interpretare, unificând astfel diferenţele de interpretare şi de aplicare a aceluiaşi text de lege de cãtre instanţele inferioare. Asemenea soluţii interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite pãrţi şi nici nu au efect asupra soluţiilor anterior pronunţate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în doctrinã ca "precedente judiciare", fiind considerate de literatura juridicã "izvoare secundare de drept" sau "izvoare interpretative".
De altfel, potrivit <>art. 5 lit. I din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, precum şi potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a soluţionãrii recursurilor în interesul legii, se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra caracterului constituţional al deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date în interesul interpretãrii şi aplicãrii unitare a legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, într-o cauzã care privea reexaminarea practicii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin <>Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998.
Întrucât în cauza de faţã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Cât priveşte solicitarea autorului excepţiei de a se emite o decizie prin care Curtea Constituţionalã sã statueze cã recursurile în interesul legii nu pot privi domeniul dreptului de proprietate, Curtea observã cã aceasta nu poate fi primitã, deoarece echivaleazã cu o solicitare de completare a textului de lege criticat, ceea ce nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale, ci a legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în Dosarul nr. 3.722/91/2008 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
