Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Miklos Fazakas - preşedinte Victor Dan Zlatescu - judecãtor Antonie Iorgovan - judecãtor Constantin Burada - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat fãrã citarea pãrţilor potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , ridicatã de inculpatii Iasar Regep şi alţii în dosarul nr. 6182/1993 al Judecãtoriei Tulcea, constata urmãtoarele: Prin rechizitoriul nr. 319/P/1992 al Procuraturii Judeţene Tulcea au fost trimişi în judecata Iasar Regep, Saban Ibram, Saban Ibram (II), Sachir Asan, Regep Chemal, Sali Chiris, Regep Mavisan şi Saban Elmaza pentru sãvârşirea infracţiunii prevãzute de art. 50 lit. c) (efectuarea de operaţiuni interzise cu metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale) combinat cu <>art. 67 din Decretul nr. 244/1978 cu referire la <>art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960 şi a infracţiunii prevãzute de art. 302 din Codul penal (nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiuni de import şi export), cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal. S-a reţinut ca inculpatii au efectuat mai multe excursii în Turcia, de unde au procurat bijuterii din aur, pe care apoi le-au valorificat în ţara, unele din ele prin intermediul unor firme. În fata Judecãtoriei Tulcea, la termenul de 15 ianuarie 1993, apãrãtorii inculpaţilor, invocand art. 144 lit. c) din Constituţie, au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , care sancţioneazã operaţiunile interzise cu metale preţioase, sustinand ca acestea contravin prevederilor art. 41 şi art. 135 din Constituţia României, potrivit cãrora dreptul de dispoziţie asupra bunurilor proprietate privatã nu poate fi îngrãdit. Întrucât obiectele din aur cumpãrate din Turcia au devenit proprietatea lor şi cum Constituţia garanteazã dreptul de proprietate, ocroteşte proprietatea privatã, pe care o declara inviolabilã, <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 este abrogat, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, care prevede ca legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare în mãsura în care ele nu contravin Constituţiei. Instanta, prin încheierea din aceeaşi data, a dispus suspendarea judecaţii, scoaterea dosarului de pe rol şi înaintarea lui Curţii Constituţionale, în vederea soluţionãrii exceptiei pe care o considera nefondata, întrucât "nu suntem în prezenta unei dezincriminari". În vederea soluţionãrii exceptiei, au fost solicitate, în baza <>art. 24 din Legea nr. 47/1992 , punctele de vedere ale Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca, din punct de vedere procedural, greşit a fost sesizatã Curtea, întrucât, pe de o parte, fiind vorba de un act normativ adoptat anterior Constituţiei, se incalca dispoziţiile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora legea se aplica numai raporturilor juridice stabilite dupã intrarea în vigoare a Constituţiei, iar pe de alta parte, chiar în situaţia în care <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 ar contraveni Constituţiei, opereazã art. 150 alin. (1) din Constituţie, problema de interpretare juridicã, de competenta exclusiva a instanţelor judecãtoreşti. Se apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã şi pe fond deoarece prin <>Decretul-lege nr. 9/1989 au fost abrogate numai dispoziţiile "articolului 37 din <>Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata strãine", nu şi cele referitoare la regimul "metalelor preţioase şi pietrelor preţioase" care constituie sediul dispoziţiilor sanctionatoare şi pentru faptele penale prevãzute de <>Decretul nr. 244/1978 , inclusiv pentru cea prevãzutã în art. 50 lit. c). Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, luând act de susţinerile inculpaţilor în fata Judecãtoriei Tulcea, de Încheierea de sesizare din 15 ianuarie 1993, de conţinutul raportului întocmit de judecãtorul desemnat în acest scop, având în vedere dispoziţiile <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , ale <>art. 37 din Decretul nr. 210/1960 , ale <>Decretului-lege nr. 9/1989 , ale <>art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi prevederilor Legii nr. 47/1992 , retine: Examinând excepţia, se constata ca aceasta priveşte neconstituţionalitatea <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 care, însã, a mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate, potrivit <>Deciziei nr. 19 din 8 aprilie 1993 , rãmasã definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, prin care aceasta excepţie a fost respinsã. În aceste condiţii şi ţinând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituţie şi ale <>art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru viitor, se impun unele precizãri. Partea care a invocat excepţia nu o mai poate reitera, întrucât prima hotãrâre intra în puterea lucrului judecat şi, în consecinta, este inadmisibila. Dacã aceeaşi excepţie este ridicatã de o alta parte şi într-o alta cauza, chiar dacã nu exista putere de lucru judecat, decizia anterioarã de respingere este obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, atât timp cat motivele care au justificat soluţia subzistã în continuare, fiind aceleaşi. În aceasta situaţie, concluzia ce se impune este aceea ca soluţia în rezolvarea unei excepţii ulterioare, de aceeaşi natura, nu poate fi alta decât cea pronunţatã în prima cauza judecata. Din conţinutul <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 19 din 8 aprilie 1993 rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 a fost respinsã, reţinându-se urmãtoarele: <>Art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 incrimineaza efectuarea de cãtre persoanele domiciliate în România de operaţiuni interzise cu metale preţioase ori pietre preţioase şi semipretioase, naturale. Aceste operaţiuni sunt stabilite în art. 25 din decret, între ele figurand, la lit. c), şi "vânzarea şi cumpãrarea de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, precum şi mijlocirea acestor operaţiuni", operaţiuni ce intereseazã cauza de fata. În art. 2 alin. 1 din decret se precizeazã ca deţinerea cu orice titlu a metalelor preţioase, precum şi operaţiunile de orice fel cu acestea şi cu pietrele preţioase constituie monopol de stat, iar prin art. 26 alin. 1 se stabileşte ca operaţiunile prevãzute de art. 25, ca acte de comerţ sau ca îndeletnicire mestesugareasca ori industriala, nu sunt permise decât unitãţilor socialiste. Persoanele fizice şi persoanele juridice pot deţine, potrivit <>art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 244/1978 , metale preţioase şi pot efectua operaţiuni cu metale preţioase sau cu pietre preţioase şi semipretioase, naturale, în cazurile şi în condiţiile stabilite prin decret. În art. 14 alin. 1 lit. a)-e) sunt prevãzute obiectele ce pot fi deţinute de persoanele fizice şi, potrivit alin. 2 al art. 14 din decret, deţinerea celor menţionate la lit. a)-d) este ingaduita numai pentru uzul personal, iar dobândirea sau transmiterea lor, precum şi a pietrelor preţioase şi semipretioase, naturale, este permisã dacã dobândirea sau transmiterea nu s-a fãcut în scop de specula. Dupã decembrie 1989, prin Decretul nr. 90 din 5 februarie 1990 au fost abrogate în mod expres din <>Decretul nr. 244/1978 numai prevederile "cu privire la obligativitatea depunerii la Banca Nationala a bunurilor culturale mobile cuprinzând metale preţioase sau pietre preţioase ori semipretioase". Alte texte, neabrogate însã, trebuie interpretate în funcţie de realitatile actuale. Astfel, s-a apreciat ca persoanele fizice pot cumpara orice cantitate de bijuterii din ţara pentru a-şi investi sumele de bani şi nu pentru a le revinde, dar, apoi, dacã este cazul, le pot vinde; pot aduce din strãinãtate bijuterii de uz personal, în limitele stabilite de <>Hotãrârea Guvernului nr. 685/1990 (pct. 23 din anexa nr. 1), fãrã declaraţie vamalã şi fãrã taxe vamale; pot aduce din strãinãtate bijuterii ce depãşesc uzul personal ori pentru alţi membri ai familiei sau ca investiţie, fãrã sa intereseze cantitatea şi fãrã taxe vamale, dar cu declaraţie scrisã. Asadar, bijuteriile cumpãrate în ţara sau cele aduse din strãinãtate în condiţiile menţionate pot fi deţinute în proprietate fãrã nici o restrictie şi, la nevoie, pot fi vândute. Esenţial este, în toate cazurile, ca ele sa nu fie cumpãrate în scopul revânzãrii, sa nu se urmãreascã deci efectuarea de activitãţi comerciale ilicite. Potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie "dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", iar în conformitate cu art. 135 alin. (6) "proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã". Rezulta deci ca pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrãdiri fie în privinta obiectului dreptului, fie în privinta unor atribute ale dreptului, pentru apãrarea intereselor sociale şi economice ale dreptului, pentru apãrarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apãrarea drepturilor altor persoane. Esenţial este ca prin aceste restrictii stabilite de lege sa nu se atinga fondul acestui drept, sa nu se anihileze complet dreptul de proprietate. Altfel spus, aceste limite aduse dreptului de proprietate sunt supuse principiului proportionalitatii înscris în art. 49 alin. (2) din Constituţie. Asa fiind, Curtea a constatat ca dispoziţia <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , corelata la speta cu prevederea înscrisã în art. 25 lit. c) din acelaşi decret, nu pun în discuţie dreptul de proprietate, ci se referã în exclusivitate la efectuarea unor operaţiuni interzise de lege, care, fiind sãvârşite în anumite circumstanţe, constituie infracţiuni. Este unanim admis ca legiuitorul poate institui, în interes general, un regim special cu privire la producerea, deţinerea, circulaţia unor bunuri de interes naţional, economic sau strategic. În consecinta, cu referire la art. 25 lit. c) şi la <>art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978 , care stabilesc ca este infracţiune "vânzarea şi cumpãrarea de metale preţioase, pietre preţioase şi semipretioase, naturale, precum şi mijlocirea acestor operaţiuni" şi raportandu-se numai la operaţiuni de acest fel cu bijuterii, astfel cum o obliga cadrul spetei în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a apreciat ca textele ar fi neconstituţionale, dacã ar fi interpretate în continuare în sensul ca operaţiunile cu bijuterii - vânzare, cumpãrare, mijlocire - pot fi efectuate numai de agenţi economici cu capital de stat. Curtea a interpretat însã textele respective în sensul ca este posibil ca orice agent economic sa efectueze astfel de operaţiuni cu bijuterii, dacã sunt menţionate în obiectul de activitate şi este autorizat - când este cazul - potrivit legii, textele mai sus menţionate având în condiţiile actuale rolul de a-i opri pe cei care nu au astfel de abilitari şi incearca sa eludeze regimul special instituit cu privire la metalele şi pietrele preţioase, precum şi alte dispoziţii legale cum sunt cele fiscale sau cele care reglementeazã îndatoririle profesionale ale comercianţilor. Pe de alta parte, în rezolvarea unor cazuri concrete, organele de aplicare a legii trebuie sa aibã în vedere şi dispoziţiile <>art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei impotriva unor activitãţi comerciale ilicite, astfel cum au fost modificate prin <>Legea nr. 42/1991 , potrivit cãrora constituie activitate comercialã ilicitã şi atrage rãspunderea contravenţionalã sau penalã, dupã caz, efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevãzute în Codul comercial sau în alte legi, fãrã îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege. Aceste motive care fundamenteazã Decizia nr. 19/1993 subzistã şi în acest dosar şi întrucât nu exista nici un nou element care sa infirme şi care, deci, sa facã necesarã reconsiderarea lor, ţinând seama de prevederile art. 145 alin. (2) din Constituţie, excepţia urmeazã sa fie respinsã ca vadit nefondata. Stabilirea la speta a împrejurãrii ca bijuteriile s-au cumpãrat ori nu în scop de revânzare, a faptului dacã s-a sãvârşit sau nu o activitate ilicitã, precum şi dacã este cazul rãspunderii contravenţionale sau a celei penale nu sunt de competenta Curţii, ci a instanţei judecãtoreşti care urmeazã sa ţinã seama de interpretarile cuprinse în considerentele deciziei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), art. 144 lit. c) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 13 lit. A.c.), art. 24 alin. (2) şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, În numele legii DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia ridicatã de cãtre Iasar Regep, Saban Ibram, Saban Ibram (II), Sachir Asan, Regep Chemal, Sali Chiris, Regep Mavisan şi Saban Elmaza, în dosarul nr. 6183/1992 al Judecãtoriei Tulcea. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţatã la 5 iulie 1993.
PREŞEDINTE, Miklos Fazakas
Magistrat-asistent, Constantin Burada
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
