Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 36 din 24 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12^6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de aparare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 5 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apãrare, excepţie ridicatã de Marius Petcu în Dosarul nr. 5.726/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 290D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 895 din 30 iunie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.726/62/2010, Tribunalul Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apãrare, excepţie ridicatã de Marius Petcu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncã privind personalul din industria de apãrare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile criticate încalcã principiul egalitãţii în drepturi, întrucât condiţioneazã plata unor plãţi compensatorii din partea angajatorului de data încheierii contractului individual de muncã. Mai exact, prevederea din textul actului normativ a dreptului la acordarea acestor prestaţii pecuniare pentru persoanele care au încheiat contractul individual de muncã anterior datei de 1 ianuarie 2004 face ca vechimea în muncã sã nu mai conteze, astfel încât chiar şi persoanele cu o vechime mai micã de 12 luni vor putea beneficia de aceste mãsuri, în timp ce altele, care au o vechime mai mare, dar au fost angajate dupã data menţionatã, nu vor beneficia de plãţi compensatorii.
Totodatã, se aratã cã dispoziţiile legale criticate, prin faptul cã nu iau în considerare vechimea în muncã, creeazã discriminãri şi între salariaţii disponibilizaţi din industria de apãrare şi ceilalţi salariaţi disponibilizaţi ca urmare a concedierilor colective.
Tribunalul Braşov - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12^6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apãrare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins:
"Art. 12^6. - (1) Pot beneficia de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţã numai persoanele concediate în condiţiile art. 12, care au contracte individuale de muncã pe duratã nedeterminatã încheiate pânã la data de 1 ianuarie 2004."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra textului legal criticat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice. Spre exemplu, prin Decizia nr. 1.648 din 16 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 895 din 30 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011, a statuat cã persoanele aflate în ipoteza Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socialã acordatã persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurãrii şi reorganizãrii unor societãţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societãţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societãţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autoritãţilor administraţiei publice locale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, sunt într-o situaţie diferitã de cea a persoanelor care intrã sub incidenţa reglementãrilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002. Dacã primul act normativ reprezintã cadrul general în materie, cel de-al doilea vizeazã situaţia specificã a personalului din industria de apãrare. Chiar Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotãrârea din 23 iulie 1968, pronunţatã în Cauza "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei paragraful 10 a statuat cã statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele dintre diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, domeniu şi context. Având în vedere acest aspect, Curtea Constituţionalã a constatat cã legiuitorul a folosit tocmai aceastã marjã de apreciere şi a instituit condiţii speciale pentru obţinerea plãţilor compensatorii în sistemul industriei de apãrare. Întrucât beneficiul acestor plãţi nu era legat de o anumitã vechime în muncã, acordarea plãţilor compensatorii se fãcea în condiţii mai favorabile în industria de apãrare. O atare orientare a fost susţinutã de politica legislativã în materie economico-socialã.
Curtea a mai observat cã alegerea unui criteriu sau a altuia pentru acordarea unor prestaţii sociale este la libera apreciere a legiuitorului, cu condiţia ca acest criteriu sã nu fie unul aleatoriu şi sã nu încalce drepturile şi principiile consacrate constituţional. Criteriul prevãzut prin dispoziţiile art. 12^6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002, introduse prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 22/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, şi anume data angajãrii, a fost ales de cãtre legiuitorul român având în vedere costurile sociale ce urmau sã fie suportate ca urmare a necesitãţii îndeplinirii unor condiţionalitãţi de personal pe care România trebuia sã le realizeze în vederea aderãrii sale la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord; astfel, se constatã cã mãsura criticatã nu este decât una de limitare a efectelor sociale ale îndeplinirii condiţiilor de aderare.
În fine, Curtea a mai reţinut cã prin Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, au fost eliminate toate drepturile cu caracter compensatoriu acordate în caz de concediere colectivã, cu excepţia ajutorului de şomaj, astfel încât persoanele care fac obiectul concedierilor colective, dacã acestea au avut loc dupã intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, nu mai pot beneficia de prevederile art. 12 lit. a), b) şi d) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002, indiferent cã au avut sau nu încheiat contractul individual de muncã înainte de 1 ianuarie 2004.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12^6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apãrare, excepţie ridicatã de Marius Petcu în Dosarul nr. 5.726/62/2010 al Tribunalului Braşov - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
