Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 359 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si art. 11 alin. (1) liniuta a 2-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 237/211/2004/a2 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 338D/2013. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că autorul excepţiei este nemulţumit de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor criticate, ceea ce nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea civilă nr. 43/A/CC/2013, pronunţată la data de 21 martie 2013, al cărei dispozitiv a fost completat prin Încheierea civilă nr. 57/A/CC/2013, pronunţată la data de 30 aprilie 2013, încheieri pronunţate în Dosarul nr. 237/211/2004/a2, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ioan Rus cu ocazia soluţionării unei cereri de reexaminare a taxei de timbru. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deşi prin Legea nr. 276/2009 se modifică Legea nr. 146/1997, conţinutul normativ al art. 11 din aceeaşi lege rămâne neschimbat înfrângându-se principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 sunt deficitare din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile art. 3 lit. c) din acelaşi act normativ. Totodată, arată că ipoteza în care se află, aceea de a fi introdus acţiunea înainte de modificarea Legii nr. 146/1997 şi de a formula o cerere de apel după momentul modificării, nu este expres prevăzută de textul de lege criticat. De asemenea, prin lipsa unui tratament egal al părţilor în cadrul aceluiaşi litigiu şi prin lipsa de claritate şi previzibilitate a normei criticate se ajunge la o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3). Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că taxele de timbru constituie cheltuielile necesare desfăşurării actului de justiţie, cuantumul acestora neconstituind o piedică în dreptul părţilor la un proces echitabil, atât timp cât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reglementează acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă, în condiţiile în care situaţia materială a părţilor reclamă acordarea unui astfel de ajutor. În continuare face referire la Decizia nr. 648 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012, şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate. În reglementarea exercitării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului. În plus, nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Referitor la textul legal criticat, Curtea Constituţională a statuat că justiţiabilii pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 722/2011. În contextul celor arătate mai sus, stabilirea taxelor judiciare de timbru nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, textele de lege criticate devenind aplicabile de la momentul intrării în vigoare a legii. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) şi art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul conţinut: - Art. 3 lit. c): "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...] c) cereri pentru: - stabilirea calităţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale; - cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită; - cereri de reducţiune a liberalităţilor - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducţiunea liberalităţilor; - cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1)"; - Art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a: "Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din: [...] - taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani". Potrivit art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru se abrogă Legea nr. 146/1997. De asemenea, potrivit art. 55 din ordonanţă, "pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor". Astfel, Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc efecte juridice fiind în continuare aplicabile cauzei, Curtea având, potrivit Deciziei nr. 766/2011, competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că obiectul acţiunii principale este o cerere de partaj, care, potrivit art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a se taxează cu 3% la valoarea masei partajabile. Având în vedere conţinutul dispoziţiilor de lege criticate de autorul excepţiei, precum şi obiectul acţiunii sale, rezultă că numai dispoziţiile mai sus menţionate şi cele ale art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a din Legea nr. 146/1997 au legătură cu soluţionarea cauzei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) prima liniuţă, liniuţa a 2-a şi liniuţa a 3-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a şi ale art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a din Legea nr. 146/1997, Curtea constată că, prin numeroase decizii, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii. În acest sens, prin deciziile nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2010, nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, şi nr. 35 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008, Curtea a statuat că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei susţine încălcarea acestor prevederi constituţionale prin presupusa existenţă a unei necorelări între dispoziţiile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a, pe de-o parte, şi cele ale art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a, pe de altă parte. Referitor la acest aspect, Curtea a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, că instanţa constituţională nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. Totodată, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. În acest sens sunt şi deciziile nr. 824 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 13 decembrie 2012, şi nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999. De asemenea, Curtea observă că presupusa contrarietate a dispoziţiilor criticate în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie este determinată de autorul excepţiei şi din obligarea sa la plata taxei de timbru aferentă stadiului procesual în care acesta se află, taxă prevăzută de dispoziţiile legale criticate, ceea ce nu se poate transforma într-un motiv de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) prima liniuţă, liniuţa a 2-a şi liniuţa a 3-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 237/211/2004/a2 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 237/211/2004/a2 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 3 lit. c) liniuţa a 4-a şi ale art. 11 alin. (1) liniuţa a 2-a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.
