Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 357 din 5 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8, 36 si 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 19 septembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romral Comex" - S.R.L. din Focşani în Dosarul nr. 1.355/C+C/2004 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arãtând cã asupra constituţionalitãţii textelor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentalã, Curtea s-a mai pronunţat, respingând de fiecare datã excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.355/C+C/2004, Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romral Comex" - S.R.L. din Focşani într-o cauzã având ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã dispoziţiile <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului aduc atingere art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 126, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, pentru urmãtoarele motive: competenţele atribuite judecãtorului-sindic prin textele de lege criticate au ca rezultat crearea unei instanţe extraordinare cu puteri depline asupra activitãţii societãţii; existenţa unei singure cãi de atac, precum şi faptul cã hotãrârea pronunţatã în primã instanţã de judecãtorul-sindic nu poate fi suspendatã derogã de la normele procedurale de drept comun, încãlcând astfel accesul liber la justiţie şi dreptul de a fi judecat în mod echitabil de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã; prin dispoziţiile <>art. 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 se creeazã un regim preferenţial pentru anumite categorii de creditori, în detrimentul celorlalţi creditori şi al debitorului; procedura specialã de executare silitã prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 aduce atingere dreptului de dispoziţie al debitorului şi, prin urmare, dreptului de proprietate aparţinând acestuia; prin restrângerea exerciţiului dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile, precum şi prin indisponibilizarea acestora se încalcã principiul constituţional al libertãţii comerţului şi cel al inviolabilitãţii proprietãţii; textele de lege criticate creeazã posibilitatea introducerii fãrã restricţii a unor cereri de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, având ca efect instabilitatea economicã şi eliminarea comercianţilor vizaţi prin acestea de pe piaţa liberã, ceea ce contravine principiilor constituţionale ale unui stat de drept.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 este neîntemeiatã, arãtând cã posibilitatea exercitãrii cãii de atac a recursului împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorul-sindic nu împiedicã accesul liber la justiţie şi nu constituie o limitare a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor. Competenţele atribuite de lege judecãtorului-sindic sunt cenzurate prin exercitarea acestei cãi de atac. Dispoziţiile <>art. 50 din Legea nr. 64/1995 instituie posibilitatea deschiderii procedurii falimentului pentru situaţia în care debitorul nu şi-a declarat intenţia de reorganizare, aşa încât susţinerile autorului excepţiei, potrivit cãrora textul de lege criticat aduce atingere art. 136 alin. (5) din Constituţie, care consacrã inviolabilitatea proprietãţii private, nu sunt întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã <>Legea nr. 64/1995 are drept scop instituirea unei proceduri speciale, pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţã, fie prin reorganizarea activitãţii acestuia, fie prin lichidarea unor bunuri din averea lui pânã la stingerea pasivului, fie prin faliment.
Specificul domeniului reglementat a determinat adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun. Printre acestea se aflã şi cea cu privire la stabilirea competenţei curţii de apel ca instanţã de recurs pentru hotãrârile date de judecãtorul-sindic ca urmare a îndeplinirii principalelor sale atribuţii, prevãzute de <>art. 11 din Legea nr. 64/1995 , precum şi procedura aplicabilã în cazul judecãrii recursului.
Aceastã reglementare nu împiedicã accesul liber la justiţie şi nici nu limiteazã drepturile şi libertãţile pãrţilor, iar competenţele judecãtorului-sindic sunt cenzurate prin însãşi exercitarea cãii de atac a recursului.
Procedura reglementatã de legiuitor are ca scop atât protecţia şi garantarea drepturilor de creanţã ale creditorilor, cât şi limitarea situaţiilor care sã conducã la dizolvarea debitorilor aflaţi în insolvenţã, cãrora li se oferã posibilitatea redresãrii. Aceastã procedurã reprezintã şi un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de platã, dreptul de proprietate şi prerogativele sale trebuind exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã <>Legea nr. 64/1995 instituie o procedurã judiciarã specialã, derogatorie de la dreptul comun, în scopul soluţionãrii cu celeritate a cauzelor. Aceasta este raţiunea pentru care legea prevede o singurã cale de atac împotriva hotãrârilor judecãtorului-sindic. Nu se poate susţine însã cã lipsa cãii de atac a apelului constituie o încãlcare a dreptului de acces la justiţie, întrucât nici dispoziţiile constituţionale şi nici cele ale art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu impun prevederea în dreptul naţional a unui numãr de cãi de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti. Acestea sunt chestiuni de procedurã pe care legiuitorul este liber sã le reglementeze, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Instituirea unei proceduri speciale, prin textele de lege criticate, justificate de imperativul soluţionãrii rapide a cauzelor şi al evitãrii devalorizãrii bunurilor din patrimoniul debitorului, nu reprezintã un tratament discriminatoriu aplicat acestuia.
Ridicarea dreptului de administrare al debitorului reprezintã o restrângere justificatã a dreptului de proprietate, constituind o mãsurã de protecţie a creditorilor şi a patrimoniului societãţii comerciale împotriva unor acte abuzive ce ar duce la diminuarea acestuia.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, reglementarea dedusã controlului de constituţionalitate se aplicã tuturor debitorilor aflaţi în stare de insolvenţã, fãrã nici o discriminare pe considerente arbitrare, aşa încât nu poate fi reţinutã încãlcarea art. 16 din Constituţie.
Nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 , în raport cu dispoziţiile art. 21 şi 126 din Constituţie, întrucât este de competenţa exclusivã a legiuitorului sã instituie regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti şi modalitãţile de exercitare a cãilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune tocmai posibilitatea celor interesaţi de a le exercita în condiţiile legii.
Dispoziţiile art. 15, 53 şi 136 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 8: "(1) Curtea de apel va fi instanţa de recurs, pentru hotãrârile date de judecãtorul-sindic, în baza art. 11.
(2) Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotãrârii, dacã legea nu prevede altfel.
(3) Recursul va fi judecat de completuri specializate, în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea pãrţilor se face prin publicitate. În vederea soluţionãrii recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificatã, sub semnãtura grefierului-şef al tribunalului, numai actele care intereseazã rezolvarea recursului.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, hotãrârile judecãtorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanţa de recurs.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplicã în cazul judecãrii recursului împotriva urmãtoarelor hotãrâri ale judecãtorului-sindic:
a) hotãrârea de respingere a contestaţiei debitorului, fãcutã în temeiul art. 38 alin. (5);
b) hotãrârea prin care se decide intrarea în faliment, pronunţatã în condiţiile art. 106;
c) hotãrârea de soluţionare a contestaţiei la planul de distribuire a fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, fãcutã în temeiul art. 121.
(6) Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorul-sindic în cadrul procedurii deschise împotriva unui debitor se constituie un singur dosar.";
- Art. 36: "(1) Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţã din cauza încetãrii plãţilor faţã de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în urmãtoarele condiţii:
a) dacã creanţele izvorãsc din raporturi de muncã sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie sã aibã un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive;
b) în celelalte cazuri creanţele trebuie sã aibã un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulãrii cererii introductive;
c) în cazul unui creditor care deţine creanţe din ambele categorii menţionate la lit. a) şi b), cuantumul total al creanţelor trebuie sã fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive.
(2) Dacã între momentul formulãrii cererii de cãtre un creditor şi cel al judecãrii acestei cereri de cãtre judecãtorul-sindic sunt formulate cereri de cãtre alţi creditori, judecãtorul-sindic va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevãzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor în raport cu valoarea însumatã a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri.
(3) Dacã s-a deschis o procedurã într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelaşi obiect, vor fi conexate la primul dosar.";
- Art. 50: "(1) Deschiderea procedurii ridicã debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacã acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, dupã caz, ale art. 39, intenţia de reorganizare.
(2) Cu excepţia cazurilor prevãzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecãtorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o datã cu desemnarea unui administrator, indicând totodatã şi condiţiile de exercitare a acestuia.
(4) Dreptul de administrare al debitorului înceteazã de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/acţionarilor pot oricând adresa judecãtorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitãţii de realizare a unui plan raţional de activitate.
(6) Judecãtorul-sindic va examina în termen de 15 zile cererea prevãzutã la alin. (5), într-o şedinţã la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi reprezentantul membrilor sau, dupã caz, al asociaţilor/acţionarilor."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi, art. 53, art. 126, art. 135 alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5), care au urmãtorul conţinut:
- Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. [...]";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 126: "(1) Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organicã.
(5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente sã soluţioneze cererile persoanelor vãtãmate prin ordonanţe sau, dupã caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 136 alin (5): "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului s-a pronunţat prin numeroase decizii, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale. Astfel, asupra constituţionalitãţii <>art. 8 din Legea nr. 64/1995 (fostul art. 7, în numerotarea anterioarã republicãrii legii) s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 177 din 20 aprilie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 1 iunie 2004, şi prin <>Decizia nr. 51 din 27 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 februarie 2005; asupra constituţionalitãţii <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 (fostul art. 29, în numerotarea anterioarã republicãrii legii) s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 504 din 16 noiembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 2 februarie 2005, şi prin <>Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, iar asupra constituţionalitãţii <>art. 50 din Legea nr. 64/1995 (fostul art. 40^1, în numerotarea anterioarã republicãrii legii) s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, statuând de fiecare datã cã acestea sunt constituţionale.
Pentru a pronunţa aceste soluţii Curtea a reţinut urmãtoarele:
Potrivit <>art. 2 din Legea nr. 64/1995 , scopul acestei legi este instituirea unei proceduri speciale, pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţã, fie prin reorganizarea activitãţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pânã la stingerea pasivului, fie prin faliment.
Specificul domeniului supus reglementãrii, şi anume procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, a impus adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun, una dintre acestea fiind cea statuatã prin dispoziţiile <>art. 8 din Legea nr. 64/1995 , şi anume desemnarea curţii de apel ca instanţã de recurs, pentru hotãrârile date de judecãtorul-sindic ca urmare a îndeplinirii principalelor sale atribuţii, prevãzute de <>art. 11 din Legea nr. 64/1995 .
În raport cu conţinutul reglementãrii cuprinse în <>art. 8 din Legea nr. 64/1995 nu se poate reţine, aşa cum fãrã temei susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cã dispoziţiile legale citate împiedicã accesul la justiţie.
Nu se poate primi, de asemenea, susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã judecãtorul-sindic este o instanţã extraordinarã. Urmând regulile generale ale procesului judiciar, prin care se asigurã egalitatea pãrţilor şi exercitarea de cãtre acestea a dreptului la apãrare, judecãtorul-sindic constituie o instanţã specializatã, potrivit art. 126 alin. (5) din Constituţie.
În ceea ce priveşte numãrul cãilor de atac existente în cadrul procedurii reglementate prin <>Legea nr. 64/1995 , atribuţiile judecãtorului-sindic, caracterul hotãrârilor pronunţate de acesta şi interdicţia stabilitã pentru instanţa de recurs de a suspenda hotãrârile judecãtorului-sindic, Curtea reţine cã toate acestea constituie chestiuni de procedurã pe care legiuitorul este competent sã le reglementeze, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Nu se poate reţine nici critica potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 încalcã dreptul de proprietate al debitorului prin faptul cã dau posibilitatea oricãrui creditor sã solicite deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului unui debitor, întrucât numai creditorii care îndeplinesc toate condiţiile prevãzute de dispoziţiile <>art. 36 din Legea nr. 64/1995 pot formula o cerere de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului unui debitor, care urmeazã sã se deruleze în condiţiile prevãzute de aceleaşi dispoziţii legale. Astfel, pentru a se putea cere deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului creditorul trebuie sã aibã o creanţã certã, lichidã şi exigibilã, în cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulãrii cererii introductive, iar debitorul trebuie sã fi încetat plãţile timp de cel puţin 30 de zile. Procedura prevãzutã de <>Legea nr. 64/1995 a fost instituitã de legiuitor ca un mijloc de constrângere a debitorului care nu şi-a îndeplinit de bunãvoie obligaţia de platã, cu luarea în considerare a exigenţei potrivit cãreia dreptul de proprietate şi prerogativele sale, în special dreptul de dispoziţie, trebuie exercitate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor creditorilor.
Cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea constatã cã şi aceastã susţinere este nefondatã, întrucât scopul <>Legii nr. 64/1995 fiind tocmai instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului aflat în încetare de plãţi, prin dispoziţiile criticate se realizeazã respectarea întocmai a obligaţiei statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Dispoziţiile <>art. 50 din Legea nr. 64/1995 care reglementeazã mãsura ridicãrii dreptului debitorului de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de acestea nu au semnificaţia unui transfer de proprietate, prin intermediul lor având loc numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteazã în esenţã dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 136 alin. (5) din Constituţie care, de altfel, prevãd inviolabilitatea proprietãţii private "în condiţiile legii organice". De asemenea, este de reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Întrucât reglementarea legalã criticatã se aplicã deopotrivã, fãrã excepţii, tuturor situaţiilor care se încadreazã în ipoteza aici prevãzutã şi nu instituie mãsuri discriminatorii sau diferenţe de tratament juridic între debitorii aflaţi în stare de insolvenţã, nu se poate reţine cã ar contraveni principiului egalitãţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia sunt încãlcate prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea constatã cã acest text nu are incidenţã în cauzã, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale prevãzute la titlul II din Constituţie, la care se referã dispoziţiile art. 53.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8, 36 şi 50 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Romral Comex" - S.R.L. din Focşani în Dosarul nr. 1.355/C+C/2004 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercialã, maritimã şi fluvialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 iulie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
