Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 356 din 5 aprilie 2007 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Presedintele Romaniei si Guvernul Romaniei, formulata de primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu
I. Prin Cererea cu nr. 5/1371/CPT din 12 martie 2007, primul-ministru al Guvernului a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie şi ale <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , sã se constate existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi Guvernul României şi sã se dispunã restabilirea legalitãţii constituţionale privind raporturile instituţionale ale şefului statului cu Guvernul României. Cererea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 2201 din 13 martie 2007 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 343E/2007. În motivarea cererii se susţin, în esenţã, urmãtoarele: 1. În fapt: - La 5 februarie 2007, Mihai Rãzvan Ungureanu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al afacerilor externe, în conformitate cu prevederile art. 106 din Constituţie şi ale <>art. 5 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Demisia a fost înregistratã la nr. 5/611/CPT din 5 februarie 2007 şi a devenit irevocabilã dupã 15 zile de la depunere. A fost înaintatã Preşedintelui României cu Adresa nr. 5/954/CPT din 19 februarie 2007, pentru a emite decretul prin care sã se ia act de demisie şi sã se constate vacantã funcţia. - Luând act de vacanţa funcţiei de ministru al afacerilor externe, Preşedintele României ar fi trebuit ca, în conformitate cu <>art. 10 din Legea nr. 90/2001 , sã numeascã, la propunerea primului-ministru, conform Scrisorii nr. 5/954/CPT din 19 februarie 2007, un nou ministru al afacerilor externe, în persoana senatorului Adrian Mihai Cioroianu. Preşedintele României nu a dat curs acestei cereri, deşi "avea obligaţia legalã de a declara, de îndatã, vacantã funcţia", şi a refuzat sã îl numeascã pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe. - Refuzul Preşedintelui României "prejudiciazã grav activitatea Guvernului şi chiar mai mult, s-a creat o situaţie gravã în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale ale României", în primul rând cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO. - "Prin acest refuz s-a creat deja o imagine nefavorabilã pentru politica externã a României: se pot pune sub semnul provizoratului o serie de negocieri şi contacte diplomatice", precum şi lipsã de încredere în Guvern. Se mai menţioneazã cã "niciun stat nu poate fi lipsit o perioadã atât de îndelungatã de un ministru de externe". 2. În drept: - Raporturile dintre Guvern şi Preşedintele României sunt foarte clare cu privire la situaţia creatã prin demisia unui membru al Guvernului. Art. 106 din Constituţie prevede cazurile de încetare a funcţiei şi, între acestea, demisia, iar <>art. 6 din Legea nr. 90/2001 detaliazã efectele demisiei. - Refuzând sã declare vacanţa funcţiei, şeful statului a încãlcat dispoziţiile <>art. 8 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 . - <>Art. 10 din Legea nr. 90/2001 stabileşte procedura de numire a noului ministru şi, chiar dacã textul nu prevede un termen nici pentru propunerea primului-ministru, nici pentru numirea de cãtre Preşedinte, "este evident cã aceste acte se îndeplinesc în cel mai scurt timp posibil". - Primul-ministru este cel care rãspunde pentru eventualele disfuncţii ale cabinetului şi "şeful statului este singurul vinovat de situaţia creatã", deoarece neîndeplinind obligaţia constituţionalã a prejudiciat activitatea Guvernului, "dând naştere unui conflict juridic de naturã constituţionalã între douã autoritãţi publice ale statului, Preşedintele şi Guvernul". - Preşedintele României "refuzã sã-şi îndeplineascã o atribuţie de naturã executivã, ce i-a fost stabilitã prin art. 85 alin. (2) din Constituţie, art. 8 alin. (1) şi <>art. 10 din Legea nr. 90/2001 ". Niciun text al Constituţiei nu-i conferã dreptul Preşedintelui României de a tergiversa numirea unui membru al Guvernului, dacã propunerea fãcutã în acest sens a urmat prevederea constituţionalã. Refuzul şefului statului dãuneazã grav climatului politic şi încrederii în instituţiile statului şi imaginii externe a României. - "În România, ca în orice democraţie parlamentarã modernã, organul esenţial al democraţiei este Parlamentul, rezultat din sufragiu universal", "în vreme ce organul cu caracter politic cel mai puternic este Guvernul". "Constituţia consfinţeşte o astfel de ordine". - "Ca urmare a revizuirii Constituţiei, Preşedintele României a cãpãtat mai pregnant atribuţii de reprezentare a statului şi a simbolurilor acestuia şi nu atribuţii executive". - "Considerãm cã, în cadrul mecanismului statal şi al echilibrului instituţional descris de Constituţia României, poziţia şefului statului are atribute ale unui preşedinte de republicã parlamentarã". "Preşedintele nu are putere de guvernare şi nici autoritãţi administrative în subordine". "Rolul Preşedintelui este de a fi un simbol şi, în acelaşi timp, un arbitru", fiind unul dintre garanţii ordinii democratice constituţionale şi mediatorul între puterile statului, precum şi între stat şi societate, inclusiv de a veghea la buna funcţionare a autoritãţilor publice. - Guvernul are rãspunderea, în conformitate cu prevederile art. 109 şi 110 din Constituţie. - În conformitate cu art. 85 din Constituţie, în caz de remaniere guvernamentalã, Preşedintele este cel care numeşte sau revocã, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, "dar aceasta nu înseamnã cã Preşedintele are o putere realã de decizie sau cã are dreptul constituţional sã refuze propunerea primului-ministru". "Preşedintele României nu are dreptul sã refuze numirea unei persoane, ca membru al Guvernului, pe motive de oportunitate", deoarece rãspunderea pentru îndeplinirea programului de guvernare o are Guvernul. - "Nici Constituţia României, nici <>Legea nr. 90/2001 nu-i conferã Preşedintelui posibilitatea de a refuza, motivat sau nemotivat, numirea unui membru al Guvernului, propus de primul-ministru". Asemenea posibilitate este prevãzutã pentru judecãtori, procurori, la propunerile Consiliului Superior al Magistraturii sau ale ministrului justiţiei. "În cazul numirii membrilor Guvernului, un astfel de refuz este inadmisibil". În concluzie, se solicitã a se constata existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi Guvern şi cã, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 146 lit. e) şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , Curtea este competentã de a interveni pentru a repune în legalitate raporturile instituţionale ale şefului statului cu Guvernul. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea a fost comunicatã Preşedintelui României, solicitând atât Preşedintelui, cât şi primului-ministru sã prezinte punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului de naturã constituţionalã şi a eventualelor cãi de soluţionare a acestuia. A) Preşedintele României a comunicat punctul sãu de vedere, prin Adresa nr. 1.069 din 23 martie 2007, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 2.700 din 23 martie 2007. 1. Preşedintele României menţioneazã textele constituţionale şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind competenţa Curţii de a soluţiona cererea primului-ministru, obiectul cererii şi textele din Constituţie şi din <>Legea nr. 90/2001 incidente în rezolvarea cererii, pe cele douã capete de cerere, şi anume refuzul Preşedintelui de a-l elibera din funcţie pe Mihai Rãzvan Ungureanu şi refuzul Preşedintelui de a-l numi în funcţia de ministru al afacerilor externe pe Adrian Mihai Cioroianu. Sunt menţionate datele stãrii de fapt şi cuprinsul textelor constituţionale şi ale <>Legii nr. 90/2001 , ce sunt considerate a fi incidente în soluţionarea sesizãrii. 2. Cu privire la starea de fapt, Preşedintele României precizeazã: - La 19 februarie 2007, cu Adresa nr. 5/954, primul-ministru a transmis Preşedintelui solicitarea de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, ca urmare a demisiei lui Rãzvan Mihai Ungureanu. - În discuţia pe care Preşedintele a avut-o cu primul-ministru, înainte de desemnarea lui Adrian Mihai Cioroianu pentru funcţia de ministru al afacerilor externe, i-a comunicat cã nu este de acord cu propunerea, motivând dezacordul, şi i-a cerut primului-ministru sã formuleze o altã propunere. Primul-ministru s-a menţinut pe poziţia sa şi a înaintat propunerea de numire a lui Adrian Mihai Cioroianu. - La 17 martie 2007, cu Adresa nr. 991, Preşedintele României a solicitat primului-ministru desemnarea, pentru funcţia de ministru al afacerilor externe, a unei alte persoane, dinainte convenitã cu Preşedintele, având în vedere atribuţiile de politicã externã pe care le are Preşedintele şi atribuţia de reprezentare a statului român la nivel internaţional. - La 21 martie 2007, cu Adresa nr. 5/1563, primul-ministru a transmis Preşedintelui României solicitarea de a fi numitã persoana sa în funcţia de ministru interimar al afacerilor externe şi, la 22 martie 2007, prin Decretul nr. 237, a fost numit, ca ministru interimar al afacerilor externe, primul-ministru, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu. 3. Cu privire la situaţia în drept, Preşedintele României menţioneazã: - Din conţinutul prevederilor art. 85 alin. (2) şi (3), ale art. 106 şi 107 din Constituţie, precum şi ale <>art. 10 din Legea nr. 90/2001 rezultã cã primul-ministru are obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin decret, într-un termen de 45 de zile, un nou ministru titular pe postul devenit vacant. Termenul de 45 de zile curge din momentul în care este vacantat postul de ministru sau de la revocarea din funcţie a unui ministru. - Având în vedere cã funcţia de ministru este politicã şi cã între Preşedinte şi primul-ministru pot exista divergenţe în privinţa persoanei ce ar urma sã fie învestitã în funcţie, legiuitorul constituant a stabilit termenul de 45 de zile în care un minister sã fie gestionat de un ministru interimar. În perioada termenului de 45 de zile, cei 2 şefi de autoritãţi trebuie sã gãseascã o soluţie. Pânã la împlinirea termenului de 45 de zile nu se poate vorbi de o crizã instituţionalã şi nici de un conflict juridic de naturã constituţionalã. - De altfel, precizeazã Preşedintele, Guvernul şi primul-ministru nu respectã Constituţia, încã de la data de 13 iunie 2006, de când este vacant postul de ministru de stat pentru coordonarea domeniului economic (vezi <>Decretul nr. 836 din 13 iunie 2006 ) şi tot vacant este postul de ministru de stat în domeniul mediului, de la data de 12 decembrie 2006 (vezi <>Decretul nr. 1.399 din 12 decembrie 2006 ). În temeiul atribuţiei Curţii Constituţionale, de garant al supremaţiei Constituţiei şi a obligaţiei de respectare a ei, se solicitã Curţii, de cãtre Preşedinte, sã se pronunţe asupra acestor fapte, de încãlcare a Constituţiei, de cãtre Guvern şi primul-ministru. - Aprecierea cã Preşedintele este obligat sã numeascã un ministru "propus în mod unilateral de cãtre primul-ministru", ca obligaţie constituţionalã a Preşedintelui, nu este "o simplã şi implacabilã formalitate", deoarece este contrarã rolului constituţional al Preşedintelui, prevãzut de art. 103 alin. (1), art. 85 alin. (2) şi art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie. - Dreptul Preşedintelui de a numi un ministru "nu poate fi unul strict formal". Preşedintele are legitimitate electivã, care-i dã "un drept propriu de apreciere politicã asupra competenţelor unei persoane de a fi membru în Guvern", iar cu privire la ministrul afacerilor externe, Preşedintele având şi atribuţii directe, de reprezentare a statului în raporturile internaţionale, este cu atât mai motivat, mai constituţional, legal şi moral sã aibã "un cuvânt de spus în desemnarea ministrului de externe". - Se precizeazã cã primul-ministru are atribuţia de a propune, iar Preşedintele are atribuţia de a numi, adicã de a decide şi deci şi de a alege între alternative posibile. - Se mai menţioneazã şi nevoia de loialitate ce trebuie sã existe în raporturile de colaborare între instituţiile statului, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiu care existã şi funcţioneazã în viaţa tuturor statelor Uniunii Europene. Se invocã şi statuãrile din <>Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 a Curţii Constituţionale cu privire la numirile în funcţii de cãtre Preşedintele României. - Şi în relaţiile cu alte puteri în stat, Preşedintele are "dreptul de veto". Aşa, spre exemplu, <>art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , precum şi art. 77 din Constituţie privind cererea de reexaminare a unei legi, înainte de promulgare. - Se mai menţioneazã cã existã precedente de respingere a propunerii, urmate de alte propuneri de numire în funcţia de ministru, la propunerea primului-ministru. - În final, Preşedintele aratã cã aşteaptã altã propunere, din partea primului-ministru, de numire în funcţia de ministru al afacerilor externe. B) Primul-ministru a comunicat punctul sãu de vedere cu Adresa nr. 5/1.628/CPT din 23 martie 2007, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 2.696 din 23 martie 2007, în care face urmãtoarele susţineri: 1. Cu privire la eliberarea din funcţie a lui Mihai Rãzvan Ungureanu, Preşedintele României a semnat <>Decretul nr. 193 din 12 martie 2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007, prin care a luat act de demisie şi a declarat vacanţa postului. Decretul a fost dat la peste 20 de zile de la solicitarea adresatã, sub nr. 5/954/CPT din 19 februarie 2007, şi, conform <>art. 8 din Legea nr. 90/2001 , Preşedintele "are o obligaţie, iar nu un drept în aceastã materie". - Se solicitã a se constata cã a existat un conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi primul-ministru, constând în refuzul Preşedintelui de a-l elibera din funcţie pe ministrul demisionar, o perioadã de peste 20 de zile. Aceastã constatare este necesarã, pentru ca asemenea situaţii sã nu mai existe. - La data de 14 martie 2007 a fost publicat decretul de eliberare din funcţie a lui Rãzvan Mihai Ungureanu şi conflictul juridic a încetat, aşa cum se recunoaşte în punctul de vedere al primului-ministru. 2. Cu privire la refuzul Preşedintelui de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, se menţioneazã: - Din scrisoarea Preşedintelui României cãtre primul-ministru din 17 martie 2007 rezultã împotrivirea sa de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu ca ministru al afacerilor externe, dar şi pe o altã persoanã asupra cãreia nu s-a convenit mai dinainte, motivându-se aceastã poziţie pe atribuţiile de politicã externã pe care le are Preşedintele şi pe calitatea sa, de reprezentant al statului pe plan internaţional. - Se apreciazã cã existã, în continuare, conflict juridic de naturã constituţionalã şi singura modalitate de a-i pune capãt acestui conflict este ca Preşedintele României "sã îndeplineascã de îndatã obligaţiile constituţionale care îi revin". Se invocã, în acest sens, <>Decizia nr. 384 din 4 mai 2006 a Curţii Constituţionale. - Atribuţiile Preşedintelui în domeniul politicii externe nu au relevanţã, deoarece "politica internã şi externã sunt determinate de programul de guvernare, aprobat de Parlament, şi realizarea acestuia cade în responsabilitatea Guvernului şi, în consecinţã, primul-ministru are dreptul de a-şi alege persoanele care sã formeze echipa guvernamentalã". - Preşedintele României are atribuţii de numire în funcţii publice, la propunerea altor autoritãţi, "tocmai pentru a asigura, în acest fel, solemnitatea numirilor, datã fiind importanţa acelor funcţii", şi aceasta "nu-l transformã pe Preşedinte într-un organ de cenzurã, nu-i conferã dreptul de veto, nu-l face parte la luarea deciziei". În concluzie, se susţine cã existã conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi Guvernul României şi singura modalitate de rezolvare a acestui conflict este obligarea Preşedintelui de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe. La punctul de vedere prezentat de primul-ministru au fost anexate o declaraţie a Preşedintelui, fãcutã la 16 martie 2007, un Comunicat de presã al Preşedinţiei, din 13 martie 2007, precum şi Adresa nr. 5/1.502 din 19 martie 2007 a Preşedintelui României cãtre primul-ministru, în care îi comunicã, motivat, refuzul de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţie şi obligaţia primului-ministru de a numi un ministru interimar, pânã la rezolvarea problemei în termenul de 45 de zile prevãzut de Constituţie. Potrivit dispoziţiilor <>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã creat între Preşedintele României şi Guvernul României a fost dezbãtutã la data de 4 aprilie 2007, cu citarea pãrţilor implicate în conflict, în prezenţa reprezentanţilor acestora, pe baza cererilor şi a celorlalte documente aflate la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 5 aprilie 2007.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre Preşedintele României şi Guvernul României, punctele de vedere ale Preşedintelui României şi primului-ministru, înscrisurile depuse de pãrţi, decretele emise de Preşedintele României şi susţinerile reprezentanţilor pãrţilor în litigiu, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice. Examinând obiectul cererii, Curtea Constituţionalã urmeazã sã stabileascã dacã existã sau nu conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi Guvern, aşa cum s-a solicitat în mod repetat de cãtre primul-ministru, cu privire la: a) a se lua act de cãtre Preşedinte de demisia ministrului afacerilor externe, Mihai Rãzvan Ungureanu, şi a declara vacantã funcţia, la sesizarea primului-ministru; b) termenul în care se exercitã, de cãtre Preşedinte, aceastã atribuţie constituţionalã; c) dacã a lua act de demisie şi a declara vacantã funcţia de ministru este o atribuţie ce se exercitã cu sau fãrã condiţionãri de cãtre Preşedintele României; d) dacã propunerea primului-ministru, de numire a unui nou ministru, în persoana celui propus, este de executat obligatoriu şi întocmai sau de adus la îndeplinire cu condiţionãri din partea Preşedintelui României; e) termenul în care Preşedintele trebuie sã rezolve propunerea primului-ministru, de numire a noului ministru în funcţia vacantã; f) efectele juridice de naturã constituţionalã, cât şi cele de domeniul legii, în cazul constatãrii existenţei conflictului juridic de naturã constituţionalã privitoare la pãrţile implicate în soluţionarea conflictului. Curtea Constituţionalã reţine cã în rezolvarea cauzei sunt incidente urmãtoarele dispoziţii cuprinse în: a) Constituţia României: - Art. 85: "(1) Preşedintele României desemneazã un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. (2) În caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului, Preşedintele revocã şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacã prin propunerea de remaniere se schimbã structura sau compoziţia politicã a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevãzutã la alineatul (2) numai pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru."; - Art. 106: "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege."; - Art. 107 alin. (3) şi (4): "(3) Dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la articolul 106, cu excepţia revocãrii, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern. (4) Prevederile alineatului (3) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile."; - Art. 91: "(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobã sau se ratificã potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acrediteazã şi recheamã reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobã înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângã Preşedintele României."; - Art. 87: "(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externã, apãrarea ţãrii, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. (2) Preşedintele României prezideazã şedinţele Guvernului la care participã."; - Art. 86: "Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţã deosebitã."; - Art. 80: "(1) Preşedintele României reprezintã statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unitãţii şi al integritãţii teritoriale a ţãrii. (2) Preşedintele României vegheazã la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritãţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercitã funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate."; - Art. 103: "(1) Preşedintele României desemneazã un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultãrii partidului care are majoritatea absolutã în Parlament ori, dacã nu existã o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţã comunã. Parlamentul acordã încredere Guvernului cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor." b) <>Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, astfel cum a fost ulterior modificatã: - Art. 5: "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii în condiţiile prevãzute la art. 8 alin. (2)."; - Art. 6: "Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţã public, se prezintã în scris primului-ministru şi devine irevocabilã din momentul în care s-a lua act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii."; - Art. 7: "(1) Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru. (2) Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentalã."; - Art. 8: "(1) În cazul în care încetarea calitãţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilitãţii, a decesului şi în alte situaţii prevãzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi declarã vacantã funcţia de membru al Guvernului. (2) În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã sau averea sa a fost declaratã, în tot sau în parte, ca fiind dobânditã în mod ilicit, printr-o hotãrâre judecãtoreascã irevocabilã, el este demis de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru."; - Art. 9: "(1) Dacã primul-ministru se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile. (2) Prevederile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile. (3) În situaţiile prevãzute la alin. (2), înãuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevãzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului." c) Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, astfel cum a fost modificat ulterior: - Art. 72 alin. 2 şi 3: "Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţã comunã, de cãtre comisiile permanente ale celor douã Camere al cãror obiect de activitate corespunde sferei de competenţã a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun, consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru."; - Art. 76: "Hotãrârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semneazã de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înainteazã de îndatã Preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului." 1. Cu privire la existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Preşedintele României şi Guvern, generat de refuzul Preşedintelui de a lua act de demisia ministrului afacerilor externe, Mihai Rãzvan Ungureanu, şi de a declara vacantã funcţia, la propunerea primului-ministru: Curtea reţine cã, potrivit dispoziţiilor art. 106 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului înceteazã, printre alte cazuri, şi în urma demisiei. Demisia este un act juridic unilateral de voinţã al titularului funcţiei şi care nu este susceptibilã de control sau aprobare; despre demisie se ia doar act de cãtre autoritatea funcţiei. În conformitate cu <>art. 6 din Legea nr. 90/2001 , demisia se anunţã public, se prezintã în scris primului-ministru şi devine irevocabilã în momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Caracterul ei irevocabil îl priveşte numai pe autorul demisiei, şi aceasta înseamnã cã autorul nu mai poate reveni retrãgându-şi demisia. Prin urmare, în caz de demisie, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, care înainteazã demisia şi îi solicitã rezolvarea acesteia, urmeazã sã ia act de demisie şi sã declare vacantã funcţia de membru al Guvernului. Curtea constatã cã domnul Mihai Rãzvan Ungureanu a demisionat în scris din funcţia de ministru al afacerilor externe la data de 5 februarie 2007, a depus demisia la primul-ministru, înregistratã sub nr. 5/611/CPT, şi aceasta a devenit irevocabilã la 15 zile de la data depunerii, astfel cum se recunoaşte, în scris, în cererea primului-ministru. Ulterior, la data de 19 februarie 2007, cu Adresa nr. 5/954/CPT - la data împlinirii celor 15 zile de la depunere -, primul-ministru a sesizat Preşedintele României pentru a lua act de demisie şi a declara vacantã funcţia. Preşedintele României a luat act de demisie şi a declarat vacantã funcţia de ministru al afacerilor externe la data de 12 martie 2007 şi a emis <>Decretul nr. 193 din 12 martie 2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007. Curtea Constituţionalã constatã cã emiterea acestui decret a avut loc la 20 de zile de la data luãrii la cunoştinţã, în baza comunicãrii fãcute de primul-ministru la data de 19 februarie 2007, data expedierii. Preşedintele României a arãtat cã acest interval de timp a fost motivat de unele atribuţii ce trebuiau sã fie duse la îndeplinire de cãtre ministrul demisionar, activitãţi care nu comportau întârziere. Curtea reţine cã ministrul demisionar, chiar dacã demisia a devenit irevocabilã, poate continua îndeplinirea unor acte ale funcţiei pânã la data la care Preşedintele ia act de demisie şi declarã funcţia vacantã, fiind de principiu admis cã demisionarul poate continua activitatea o perioadã de timp dupã devenirea irevocabilã a demisiei. Aşadar, nu existã niciun temei de nelegalitate în procedura desfãşuratã de Preşedintele României şi aceastã situaţie motivatã nu poate fi reţinutã ca o nerespectare a atribuţiei constituţionale privind luarea de act de demisie şi de declarare vacantã a funcţiei. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi prevederile <>Legii nr. 90/2001 , Curtea Constituţionalã constatã cã soluţionarea demisiei, sub cele douã aspecte ale atribuţiei, de cãtre Preşedintele României s-a fãcut legal. 2. Referitor la termenul în care se exercitã de cãtre Preşedinte aceastã atribuţie constituţionalã. Constituţia nu prevede un termen în limitele cãruia Preşedintele României trebuie sã-şi exercite atribuţia de a lua act de demisie şi de a declara vacantã funcţia şi nici <>Legea nr. 90/2001 nu prevede un termen în aceastã privinţã. În situaţia în care se considerã cã este necesarã instituirea unui termen în limitele cãruia Preşedintele României sã-şi exercite aceastã atribuţie, precum şi un termen în limitele cãruia primul-ministru sã-l sesizeze pe Preşedinte, se constatã cã asemenea rezolvare revine exclusiv Parlamentului României, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unicã autoritate legiuitoare a ţãrii, conform art. 61 din Constituţie. Curtea Constituţionalã nu are competenţa de a aprecia, prin interpretare, asupra unui eventual termen în aceste privinţe şi nici de a cenzura actele de motivare privind data soluţionãrii. 3. Cu privire la chestiunea dacã a lua act de demisie şi a declara vacantã funcţia de ministru este o atribuţie ce se exercitã, cu sau fãrã condiţionãri, de cãtre Preşedintele României. Este evident cã a lua act de o demisie nu comportã nicio condiţionare din partea vreunei autoritãţi, faţã de natura juridicã a actului de demisie. Dupã cum s-a menţionat în considerentele de mai sus, nevoile funcţiei din care se demisioneazã pot atrage menţinerea în activitate a demisionarului pentru o perioadã rezonabilã de timp care, ca stare de fapt, rãmâne la acordul pãrţilor; în unele cazuri existã şi prevederi legale în acest sens. Aşadar, Curtea reţine cã a se lua act de demisie şi a se declara funcţia vacantã constituie o activitate nesusceptibilã de condiţionãri privind valabilitatea demisiei şi a efectelor acesteia. 4. Cu privire la propunerea primului-ministru de numire a unui nou ministru, propus în condiţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã şi reţine urmãtoarele: - În situaţia învestirii Guvernului şi aprobãrii Programului de guvernare, Parlamentul îi verificã, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobã prin hotãrâre, în şedinţa comunã a Camerelor Parlamentului, cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completã a Guvernului. Hotãrârea Parlamentului, semnatã de preşedinţii Camerelor, se înainteazã de cãtre aceştia de îndatã Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. - Numirea Guvernului de cãtre Preşedintele României nu se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi în baza hotãrârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului. Obligaţia constituţionalã a Preşedintelui României se fundamenteazã pe hotãrârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmatã de depunerea jurãmântului de credinţã cerut de lege. - Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusã de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatãrilor fãcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere; în cazul avizelor de respingere, candidatul pentru funcţia de prim-ministru propune un alt candidat la funcţia de ministru. În practica parlamentarã s-au înregistrat mai multe cazuri de avize negative care au fost urmate de noi propuneri. Aceasta este procedura prevãzutã de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. - Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevãzutã de art. 85 alin. (3) din Constituţie, se aplicã întocmai procedura prevãzutã de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în aceste situaţii au fost cazuri de respingere a candidaţilor la funcţia de ministru, urmate de noi propuneri. Din datele menţionate rezultã cã existã reglementãri obligatorii pentru audierea candidaţilor la funcţia de ministru de cãtre comisiile parlamentare, ca organe de specialitate şi de pregãtire a lucrãrilor Parlamentului. Aceste audieri privesc corespunderea pentru funcţie a candidaţilor propuşi de primul-ministru privitor la pregãtirea generalã, pregãtirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbitã şi moralitatea, condiţii necesare şi indispensabile funcţiei de ministru. Hotãrârile Parlamentului au la bazã constatãrile fãcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmeazã învestirea în funcţie de cãtre Preşedintele României, depunerea jurãmântului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevãzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi de art. 103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului. - Alin. (2) al art. 85 din Constituţie, care se referã la una din formele remanierii guvernamentale, nu poate sã se abatã de la regimul constituţional al învestirii şi al modificãrilor în componenţa Guvernului, deoarece art. 85 are în întregime aceeaşi concepţie de bazã, una şi aceeaşi fundamentare constituţionalã. În structura sa, art. 85 are trei ipoteze, în cele trei alineate, dar toate au la bazã aceeaşi concepţie şi aceeaşi fundamentare, precum şi aceleaşi garanţii privind învestirea Guvernului şi modificãrile ulterioare ale componenţei acestuia. Altfel, se ajunge la concluzia ca, în condiţiile art. 85 alin. (2), sã se creeze un alt regim discriminatoriu şi privilegiat pentru candidatul la funcţia de ministru, în caz de vacanţã a unei funcţii. Nu este de admis ca în conţinutul art. 85, structurat în cele trei alineate pe cele trei ipoteze, sã existe fundamentãri diferite şi chiar discriminatorii cu privire la statutul candidatului la funcţia de ministru. - Procedurile realizate de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea candidatului pentru funcţia propusã, în cazurile alin. (1) şi (3) trebuie avute în vedere de Preşedintele României, în cazul remanierii guvernamentale prevãzute de alin. (2) al aceluiaşi art. 85 şi pe aceste temeiuri Preşedintele României are îndreptãţirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcţia propusã, în raport de aceleaşi condiţionãri-criterii menţionate anterior, şi poate solicita motivat o altã propunere din partea primului-ministru. - În toate cele trei ipoteze ale art. 85, primul-ministru face propunerea de candidat pentru funcţia de ministru şi rezolvarea acesteia se face în condiţiile menţionate anterior. - Curtea mai constatã cã, dupã cum Parlamentul nu exercitã un drept de veto, ci o activitate de verificare a îndeplinirii condiţiilor de corespundere în funcţie, tot astfel nici Preşedintele României nu are drept de veto faţã de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altã propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie sã fie motivatã. 5. Cu privire la eventualele efecte de ordin constituţional, precum şi de domeniul legii, produse ca urmare a operaţiunilor juridice de rezolvat în cadrul procedurilor ce fac obiectul prezentului litigiu de ordin constituţional, se reţine cã refuzul iniţial al Preşedintelui României de a numi un membru al Guvernului la propunerea primului-ministru a declanşat un conflict juridic de aceastã naturã. Curtea constatã însã cã acest conflict juridic a încetat prin emiterea de cãtre Preşedintele României a celor trei decrete, şi anume: <>Decretul nr. 193 din 12 martie 2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007; <>Decretul nr. 237 din 22 martie 2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007; <>Decretul nr. 379 din 4 aprilie 2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 4 aprilie 2007. Sub celelalte aspecte, raporturile instituţionale dintre primul-ministru şi Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altã parte, trebuie sã funcţioneze în cadrul constituţional al loialitãţii şi al colaborãrii, pentru realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autoritãţi; colaborarea dintre autoritãţi este condiţie necesarã şi esenţialã pentru buna funcţionare a autoritãţilor publice ale statului.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), <>art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Constatã cã refuzul Preşedintelui României de a numi un membru al Guvernului la propunerea primului-ministru a declanşat un conflict juridic de naturã constituţionalã, care a încetat sã mai subziste ca urmare a emiterii <>decretelor prezidenţiale nr. 193/12 martie 2007 , 237/22 martie 2007 şi 379/4 aprilie 2007. În exercitarea atribuţiilor prevãzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru sã renunţe la propunerea fãcutã, atunci când constatã cã persoana propusã nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. Definitivã. Decizia se comunicã Preşedintelui României şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 5 aprilie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stãnoiu, Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent, Claudia Miu ------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
