Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 356 din 22 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 27 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Crina Roşan, Valentina Rusu, Florentina Simina Stanciu, Florentina Valentina Pencu, Steluţa Ivan şi Monica Emilia Ciocoiu în Dosarul nr. 21.694/300/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.927D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Aurelia Gui în Dosarul nr. 5.875/337/2009 al Judecãtoriei Zalãu.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexãrii dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.927D/2010 la Dosarul nr. 1.888D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 21.694/300/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocatã de Crina Roşan, Valentina Rusu, Florentina Simina Stanciu, Florentina Valentina Pencu, Steluţa Ivan şi Monica Emilia Ciocoiu cu ocazia soluţionãrii recursului civil declarat împotriva încheierii din camera de consiliu, pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti într-o cauzã având ca obiect încuviinţare executare silitã.
Prin Încheierea din 14 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.875/337/2009, Judecãtoria Zalãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie invocatã de Gui Aurelia cu ocazia judecãrii cauzei civile având ca obiect contestaţie la executare.
În motivãrile excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 1.888D/2010, se susţine, în esenţã, cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece elementele cuprinse în nota de fundamentare nu sunt de naturã sã justifice adoptarea ordonanţei de urgenţã, în condiţiile stabilite de prevederile constituţionale menţionate, întrucât nu a fost motivatã de necesitatea unei situaţii extraordinare a cãrei reglementare nu putea fi amânatã, ci a fost impusã de diverse situaţii cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti. Considerã, de asemenea, cã sunt încãlcate dispoziţiile art. 21 din Constituţie deoarece eşalonarea plãţii sumelor stabilite în titluri executorii se prelungeşte nejustificat, iar motivaţia Guvernului nu are o justificare rezonabilã, şi cele ale art. 44 prin crearea unei inegalitãţi între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte regimul executãrii silite asupra fondurilor bãneşti.
În Dosarul nr. 1.927D/2010, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin prevederile criticate se creeazã o discriminare între stat şi cetãţean, dându-se posibilitatea organelor administrative ale statului sã prelungeascã, în mod nejustificat, executarea titlurilor executorii ale salariaţilor din sistemul bugetar. Considerã cã este încãlcat şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece acesta dispune pentru viitor; or, acest act normativ vizeazã hotãrârile judecãtoreşti devenite executorii pânã la 31 decembrie 2009. Dreptul la un proces echitabil şi accesul la justiţie sunt, de asemenea, încãlcate deoarece faza de executare silitã face parte din procesul civil, or, în situaţia îngrãdirii executãrii silite, actul normativ lasã fãrã conţinut dreptul de acces la justiţiei.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. Astfel, aratã cã prin Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, Curtea Constituţionalã a reţinut cã o prevedere legalã, prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotãrâri judecãtoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrarã principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.
Judecãtoria Zalãu apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009. Art. 1 a fost modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.
Prevederile criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) şi (2): "(1) Plata sumelor prevãzute prin hotãrâri judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pânã la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupã o procedurã de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plãteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plãteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevãzut la alin. (1) orice procedurã de executare silitã se suspendã de drept.";
- Art. 3: "Plãţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 76/2009, şi a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei, al ministrului economiei şi finanţelor, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plãţii sumelor prevãzute în titlurile executorii emise pânã la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de mãsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei se executã cu respectarea prevederilor art. 1 şi 2."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativã, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a pronunţat spre exemplu prin Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010 prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare cu cele invocate în prezenta cauzã, respingând excepţia de neconstituţionalitate.
Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut - referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã - cã susţinerea potrivit cãreia Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 încalcã prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiatã. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).
Curtea a mai arãtat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.
Cu privire la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare, Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, cã "invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de naturã subiectivã, cãruia i se conferã o eficienţã contributivã determinantã a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinarã, impune concluzia cã aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate [...]. Întrucât, însã, asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferã acesteia un caracter arbitrar, de naturã sã creeze dificultãţi insurmontabile în legitimarea delegãrii legislative. S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia extraordinarã -, a cãrui respectare este prin definiţie supusã controlului Curţii, sã fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil".
Totodatã, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".
Mai mult, Curtea a statuat cã nu se constituie într-o situaţie extraordinarã cazurile "cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti. Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptãrii reglementãrii" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).
Curtea a observat cã Guvernul a motivat situaţia extraordinarã ca fiind determinatã de:
- dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar;
- influenţa substanţialã asupra bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile dreptului comun, a titlurilor executorii;
- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacã implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotãrârilor judecãtoreşti, în situaţia datã, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analizã este necesarã pentru a stabili dacã un considerent de principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în speţã fiind vorba de Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, este aplicabil fãrã nicio circumstanţiere sau, din contrã, în funcţie de circumstanţele speţei sã îi poatã fi adãugat un corectiv şi sã poatã fi consideratã ca fiind o situaţie extraordinarã.
Astfel, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a reţinut cã situaţia de crizã financiarã mondialã ar putea afecta, în lipsa unor mãsuri adecvate, stabilitatea economicã a ţãrii şi, implicit, securitatea naţionalã. Aceasta este premisa de la care Curtea urmeazã sã analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei extraordinare este cel ce vizeazã dificultãţile întâmpinate cu privire la executarea hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea şi a urmãtoarelor douã motive invocate de Guvern, respectiv influenţa negativã pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar. Aceste ultime douã motive sunt susţinute de faptul cã valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de naturã salarialã stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afecteazã un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemicã, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificã existenţa unei situaţii extraordinare însã, privind toate cele 3 motive în mod cumulat şi plecând de la premisa constatatã de cãtre Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constituţionalã ajunge la concluzia cã, în cauza de faţã, existã un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedurã civilã, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de platã ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, dupã caz, astfel încât considerã cã existã o situaţie extraordinarã în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin urmare, Curtea constatã cã existã o stare de fapt obiectivã, cuantificabilã şi independentã de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economicã a statului român.
De asemenea, Curtea a constatat cã ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã în vederea atenuãrii efectelor unei stãri de crizã economicã generalizatã. O atare finalitate economicã implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridicã primarã, rapidã, unitarã şi energicã. În consecinţã, adoptarea mãsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgenţã; or, reglementarea urgentã a situaţiei rezultate în condiţiile de crizã economicã nu putea fi fãcutã în mod rapid şi rezonabil nici prin asumarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţã. În aceste condiţii, pentru conservarea stabilitãţii economice a statului, singurul instrument rãmas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonanţe de urgenţã.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele urgenţei prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea a constatat, prin aceleaşi decizii, cã şi acestea sunt neîntemeiate pentru urmãtoarele motive:
Nu se poate reţine existenţa niciunei discriminãri între debitori, în sensul cã statul ca debitor şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotãrârilor judecãtoreşti.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004). Totodatã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiazã de o anumitã marjã de apreciere în a decide dacã şi în ce mãsurã diferenţele între diversele situaţii similare justificã un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variazã în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotãrârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).
Or, în cauza de faţã, astfel cum s-a arãtat şi mai sus, mãsura contestatã urmãreşte un scop legitim - asigurarea stabilitãţii economice a ţãrii - şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonatã a hotãrârilor judecãtoreşti în cauzã. Astfel, situaţia particularã ivitã şi motivatã prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamã o diferenţã evidentã de tratament juridic.
În ceea ce priveşte invocarea art. 21 privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, "procesul civil parcurge douã faze: judecata şi executarea silitã, aceasta din urmã intervenind în cazul hotãrârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în mãsura în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia". Însã, aşa cum s-a arãtat şi mai sus, actul normativ criticat este o mãsurã de naturã sã întãreascã finalitatea procesului judiciar, în sensul cã reprezintã un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul cã acesta îşi executã creanţa într-o perioadã de 3 ani nu reprezintã o duratã excesivã a executãrii unei hotãrâri judecãtoreşti, datoritã caracterului sistemic al problemelor apãrute în legãturã cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, soluţionând cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat cã un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotãrâri judecãtoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vãditã de fonduri a unitãţii militare debitoare. Totodatã, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a apreciat cã o autoritate statalã nu ar putea sã invoce lipsa de lichiditãţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţã, Guvernul român nu numai cã nu refuzã executarea hotãrârilor judecãtoreşti, ci se obligã la plata eşalonatã a sumelor prevãzute prin acestea. Executarea eşalonatã a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bãneşti nu este interzisã în niciun mod de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altã modalitate de executare, fãrã ca acest lucru sã însemne cã este singura şi unica posibilã modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã despãgubirea recunoscutã printr-o decizie definitivã şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; neexecutarea plãţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul cã lipsa de lichiditãţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, nu neagã existenţa şi întinderea despãgubirilor constatate prin hotãrâri judecãtoreşti şi nu refuzã punerea în aplicare a acestora. Mãsura criticatã este mai degrabã una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Critica referitoare la pretinsa încãlcare a art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este evident neîntemeiatã, întrucât textul criticat se aplicã pentru viitor, neexistând, în acest sens, nicio urmã de îndoialã, cum de altfel a statuat Curtea Constituţionalã şi prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constatã cã atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevãzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicatã de Crina Roşan, Valentina Rusu, Florentina Simina Stanciu, Florentina Valentina Pencu, Steluţa Ivan şi Monica Emilia Ciocoiu în Dosarul nr. 21.694/300/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi de Aurelia Gui în Dosarul nr. 5.875/337/2009 al Judecãtoriei Zalãu.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
