Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 355 din 7 mai 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 355 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 30 iunie 2015

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Andreea Costin - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele şi în calitatea de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Elena Sorina Sabou şi alţii, în Dosarul nr. 985/113/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.207D/2014.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica" a depus concluzii scrise în susţinerea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere precedentul constituţional.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 30 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 985/113/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele şi în calitatea de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Elena Sorina Sabou şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Brăila prin care s-a respins solicitarea acordării unor drepturi băneşti.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011. Astfel, arată că prin Legea nr. 63/2011 salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, deşi, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei.
    7. Conform considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi ale Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009. Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină la cuantumul salariilor din luna iunie 2010, salarii stabilite la nivelul grilei din Legea nr. 221/2008 coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009.
    8. Legea nr. 63/2011 a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care a fost declarată neconstituţională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor cu 25%. Guvernul avea obligaţia să respecte prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi să modifice salariile prevăzute în anexele Legii nr. 63/2011 prin raportarea lor la valorile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
    9. În concluzie, se susţine că Legea nr. 63/2011 este neconstituţională, întrucât contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece aceste dispoziţii "perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, chiar dacă introduc în locul coeficienţilor de multiplicare şi de ierarhizare rezultatul înmulţirii acestora". Soluţia constituţională pentru uniformizarea salariilor din învăţământ "era raportarea valorilor la cele rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008, constituţională".
    10. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează, în esenţă, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    12. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere exprimat în dosarele Curţii Constituţionale nr. 423D/2014, nr. 644D/2014 şi nr. 625D/2014, în sensul constituţionalităţii Legii nr. 63/2011.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                     CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare. Deşi Legea nr. 63/2011 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, având aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât îşi produce efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Mai mult, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârşitul anului 2015.
    16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că salariile personalului didactic şi didactic auxiliar trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul (calculat pe baza coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei) prevăzut de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Astfel, autorii excepţiei critică noua reglementare a salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar - Legea nr. 63/2011, cu privire la care Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, constatând constituţionalitatea acestora.
    18. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 prin raportare la critici identice formulate de acelaşi autor al excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv prin Decizia nr. 213 din 31 martie 2015*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii.
──────────
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 213 din 31 martie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015.
──────────

    19. Cu acel prilej, Curtea, referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii, a reiterat jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, prin care a constatat că exigenţele referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.
    20. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ
    21. De asemenea, prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea s-a pronunţat în cadrul controlului a priori de constituţionalitate asupra Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (devenită Legea nr. 63/2011), reţinând că legea a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. Această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să îşi îndeplinească obligaţiile constituţionale menţionate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existenţa fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învăţământ să îşi poată primi drepturile cuvenite, în aceleaşi condiţii, fără discriminări.
    22. Referitor la invocarea de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, că considerentele rezultate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 63/2011, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Deciziile pronunţate în cadrul soluţionării unor recursuri în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii, iar nu de legiferare, şi îşi găsesc aplicabilitatea atât timp cât norma interpretată este în vigoare.
    23. Curtea a mai observat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic şi didactic auxiliar începând cu 1 martie 2015 şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.
    24. În final, Curtea a subliniat că, deşi legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare în această materie, legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanţa activităţii prestate.
    25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile mai sus menţionate, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele şi în calitatea de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Elena Sorina Sabou şi alţii, în Dosarul nr. 985/113/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Andreea Costin

                                     ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016