Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 355 din 24 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005, precum si ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 12 iunie 2012
Acsinte Gaspar - preşedinte
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi ale art. 91^1 -91^5 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Liviu Florian în Dosarul nr. 3.043/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 709D/2011.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.043/83/2011, Tribunalul Satu Mare - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Liviu Florian în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetãri cu privire la sãvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 şi ale Legii nr. 54/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) referitor la adoptarea legilor organice cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, ale art. 115 alin. (4)-(6) referitor la situaţiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanţe de urgenţã, la momentul intrãrii în vigoare şi la domeniul de reglementare a acestora, ale art. 131 alin. (3) referitor la funcţionarea parchetelor pe lângã instanţe şi la rolul acestora de a conduce şi supraveghea activitatea de cercetare penalã şi ale art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guverneazã activitatea procurorilor, deoarece Guvernul a intervenit prin procedura ordonanţelor de urgenţã în domeniul legilor constituţionale şi al celor care privesc regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Nu existã niciun dubiu cã Ministerul Public face parte din categoria acestor instituţii. Totodatã, Guvernul nu se afla într-o situaţie extraordinarã care sã justifice emiterea actului normativ contestat. Împrejurarea aprobãrii ulterioare prin lege adoptatã cu cvorumul prevãzut în cazul legilor organice nu este de naturã a înlãtura interdicţia constituţionalã şi nici de a valida demersul neconstituţional al Guvernului. Totodatã, de vreme ce prin emiterea ordonanţei de urgenţã contestate a fost afectat regimul unei instituţii fundamentale a statului, cum este autoritatea judecãtoreascã, este evident cã actul a fost adoptat cu înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6).
Totodatã, dispoziţiile criticate creeazã un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public, instituţie care trebuie sã funcţioneze unitar şi coerent, pe principiul legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic. Se aratã cã prin textele criticate nu se creeazã o direcţie, ci un parchet de sine stãtãtor, sustras ierarhiei constituţionale care trebuie sã guverneze Ministerul Public.
De asemenea, cu prilejul votãrii Legii nr. 54/2006 nu s-a respectat procedura constituţionalã. Astfel, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea fundamentalã, legile organice se adoptã cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere. În ziua votãrii legii, în Camera Deputaţilor au fost prezenţi 242 de deputaţi. Dupã mai multe întreruperi ale şedinţei şi în condiţiile în care în salã mai rãmãseserã 135 de deputaţi, s-a trecut la vot. Astfel, legea a fost votatã prin ridicarea mâinii şi, fãrã sã numere voturile, preşedintele a constatat cã existã o singurã abţinere, declarând cã legea a fost adoptatã cu "marea majoritate a celor prezenţi". Prin urmare, în prima Camerã, legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 a fost adoptatã în condiţiile în care nu exista cvorum de şedinţã (în prezenţa unui numãr de 135 de deputaţi) şi fãrã sã aibã întrunitã majoritatea cerutã de art. 76 alin. (1).
În ce priveşte dispoziţiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei susţine cã acestea afecteazã prevederile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 - Viaţa intimã, familialã şi privatã, ale art. 28 - Secretul corespondenţei şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi prevederile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în mãsura în care sunt interpretate ca fiind incidente şi înainte de începerea urmãririi penale împotriva unei persoane.
Tribunalul Satu Mare - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, precum şi ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedurã penalã referitoare la Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea, Certificarea înregistrãrilor, Alte înregistrãri şi Înregistrãrile de imagini.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 26 - Viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 28 - Secretul corespondenţei, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 76 alin. (1) referitor la adoptarea legilor organice cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, art. 115 alin. (4)-(6) referitor la situaţiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanţe de urgenţã, la momentul intrãrii în vigoare şi la domeniul de reglementare a acestora, art. 131 alin. (3) referitor la funcţionarea parchetelor pe lângã instanţe şi la rolul acestora de a conduce şi supraveghea activitatea de cercetare penalã şi ale art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guverneazã activitatea procurorilor, precum şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare.
Astfel, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi Deciziei nr. 1.706 din 17 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, statuând cã este neîntemeiatã critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost conceputã ca structurã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentalã, "Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizãrii şi funcţionãrii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Faptul cã la art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie s-a prevãzut cã procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii nu justificã susţinerea cã textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivã, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora procurorii îşi desfãşoarã activitatea pe baza principiilor legalitãţii, imparţialitãţii şi controlului ierarhic, se poate constata cã dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistraturã specialã instituitã pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Referitor la critica fundamentatã pe încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, cã actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie a fost înfiinţatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi care a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 503/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea datã era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţã de îndeplinirea exigenţelor prevãzute în prezent în alineatele (4) şi (6) din art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, nerevizuitã, actul de înfiinţare a instituţiei în cauzã.
Totodatã, prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat cã modificãrile şi completãrile aduse prin ordonanţele de urgenţã şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie au pãstrat statutul special al acesteia faţã de celelalte parchete din structura Ministerului Public, fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public.
Or, ţinând seama de "Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de cãtre deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activitãţii de luptã împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeanã, datoritã neadaptãrii la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea fãptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizãrii acestuia", Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţã nr. 134/2005, contestatã în prezenta cauzã. Prin urmare, având în vedere raţiunea edictãrii actului normativ aşa cum a fost arãtatã în preambulul sãu, Curtea constatã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la interpretarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constatã cã, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, a statuat cã, în accepţiunea acestui text, interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când aceasta menţioneazã cã ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi cã nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã. În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã prin reglementãrile pe care le conţin au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vãtãma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţã de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţã, Ministerul Public, Curtea constatã cã, în prezenta cauzã, fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu afecteazã, în sensul arãtat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţionalã Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, definitivã şi general obligatorie şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri specializate.
Întrucât prin natura şi finalitatea reglementãrii criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmeazã a respinge o astfel de criticã.
În sfârşit, în ceea ce priveşte critica potrivit cãreia Legea nr. 54/2006 a fost adoptatã prin înfrângerea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) prin aceea cã în momentul votãrii nu a fost întrunitã majoritatea cerutã de textul constituţional, Curtea constatã cã, potrivit art. 146 din Legea fundamentalã, aceasta, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, îşi exercitã competenţa în limitele stabilite. Aşa fiind, posibilele neajunsuri referitoare la desfãşurarea şedinţelor celor douã Camere ale Parlamentului nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios constituţional. În ceea ce priveşte fondul acestor critici, Curtea constatã cã o problemã similarã a fost dezlegatã cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, când, la pct. I 1.1, a statuat cã dintre cvorumul de lucru şi cel de vot numai acesta din urmã este reglementat prin Constituţie şi cã "nimic nu împiedicã instituirea prin regulament a unui alt cvorum de lucru decât cvorumul de vot". Totodatã, Curtea a stabilit cã dispoziţiile constituţionale ale art. 74 alin. (2) [devenite, în urma revizuirii şi republicãrii Constituţiei, art. 76 alin. (2)] "au în vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege în ansamblu".
Curtea constatã cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor ori comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului sãu prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã. Cu acel prilej a statuat cã interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat cã "nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni".
Totodatã, Curtea a arãtat cã modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.
În plus, însãşi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotãrârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, paragraful 82. Astfel, dupã ce a reţinut existenţa unei încãlcãri a art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motivat de împrejurarea cã la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat cã în noul cadru legislativ (prin modificãrile aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006) existã numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferã protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, argumentele şi soluţiile deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea, Curtea mai aratã cã aspectele legate de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedurã penalã excedeazã competenţei sale, instanţele de judecatã de drept comun fiind singurele în drept sã hotãrascã asupra incidenţei textelor contestate într-un anumit moment procesual.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, precum şi ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Liviu Florian în Dosarul nr. 3.043/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 aprilie 2012.
PREŞEDINTE,
Acsinte Gaspar
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
