Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 353 din 29 iunie 2005 cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului, referitoare la dispozitiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 2 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, ridicatã direct de Avocatul Poporului.
La apelul nominal se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de înştiinţare a fost îndeplinitã legal.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã.
Luând cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, considerând cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sunt constituţionale.
În ceea ce priveşte critica referitoare la contrarietatea prevederilor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 124 din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public considerã cã exprimarea unui punct de vedere de cãtre instanţa de judecatã, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, nu poate avea semnificaţia unei antepronunţãri, în primul rând, pentru cã nu instanţa este competentã sã soluţioneze excepţia, ci Curtea Constituţionalã, care, exercitând controlul de constituţionalitate, poate sã agreeze sau nu opinia instanţei de judecatã. În al doilea rând, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicãrii lor în Monitorul Oficial al României, deci inclusiv pentru instanţa care a sesizat Curtea Constituţionalã. Prin urmare, opinia instanţei are caracter consultativ, ca şi punctele de vedere ale celorlalte autoritãţi publice prevãzute de lege şi deci exprimarea ei nu încalcã principiile independenţei şi imparţialitãţii judecãtorilor.
Cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, privind obligaţia de respectare a supremaţiei Constituţiei şi a legilor, în concluziile sale, reprezentantul Ministerului Public susţine cã aceastã criticã nu vizeazã de fapt dispoziţia legalã, ci interpretarea datã acestor dispoziţii de cãtre Curtea Constituţionalã prin mai multe decizii, or, astfel de acte nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât interpretarea datã de instanţa de contencios constituţional unei dispoziţii legale reprezintã o recunoaştere a supremaţiei principiului constituţional al liberului acces la justiţie, prin înlãturarea unei piedici formale pe care interpretarea rigidã a textului ar fi aşezat-o în calea soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate.
În legãturã cu norma de procedurã prevãzutã de art. 17 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, potrivit cãruia dosarul se poate restitui instanţei pentru completarea încheierii de sesizare la care face referire Avocatul Poporului, reprezentantul Ministerului Public susţine cã excepţia este inadmisibilã, întrucât regulamentele nu fac parte din categoria actelor supuse controlului de constituţionalitate, în sensul art. 146 din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin sesizarea adresatã direct Curţii Constituţionale cu nr. 4.025 din 20 iunie 2005, Avocatul Poporului, în baza dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţia României, ale <>art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului şi ale <>art. 32 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 referitoare la obligativitatea exprimãrii opiniei instanţei de judecatã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate , autorul acesteia susţine, în esenţã, cã în legãturã cu aplicarea dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , s-a constatat cã nu în toate cazurile instanţele judecãtoreşti îşi exprimã opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în faţa lor.
În jurisprudenţa instanţelor de judecatã şi a Curţii Constituţionale s-au evidenţiat douã situaţii distincte în cazul în care instanţa de judecatã nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã. Într-o primã situaţie, Curtea Constituţionalã, înainte de soluţionarea excepţiei, a restituit dosarul pentru ca instanţa de judecatã sã îşi exprime opinia (de exemplu, <>Decizia nr. 46/1993 , <>Decizia nr. 27/1993 ), iar în cea de a doua situaţie, Curtea Constituţinalã a reţinut dosarul şi a procedat la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în lipsa opiniei instanţei de judecatã (de exemplu, <>Decizia nr. 245/2004 ).
Faţã de aceastã situaţie Avocatul Poporului aratã cã: "În deciziile pronunţate asupra unor excepţii de neconstituţionalitate, cu privire la care instanţa de judecatã nu şi-a exprimat opinia, Curtea Constituţionalã a statuat cã «lipsa opiniei instanţei judecãtoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea sã judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încãlcarea de cãtre instanţã a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultatã din controlul legii de cãtre Curtea Constituţionalã». Astfel, Curtea Constituţionalã va proceda la judecarea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost ridicatã de autor [...] (<>Decizia nr. 171/2005 , <>Decizia nr. 245/2004 , <>Decizia nr. 47/1997 )."
Autorul excepţiei considerã cã "pentru realizarea unei jurisprudenţe unitare şi pentru a se da eficienţã dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ", republicatã, care au un caracter imperativ, este necesar "a se examina posibila neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã".
În acest sens Avocatul Poporului susţine cã textul <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 este neconstituţional pentru cã obligaţia instanţei judecãtoreşti de a-şi exprima opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã poate fi interpretatã "ca o antepronunţare cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce urmeazã a fi supuse controlului de constituţionalitate realizat de Curtea Constituţionalã", ceea ce, în opinia sa, "vine în conflict cu independenţa şi imparţialitatea judecãtorilor şi este contrarã literei şi spiritului prevederilor art. 124 din Constituţie".
În opinia Avocatului Poporului nu este de conceput ca instanţele judecãtoreşti sã aibã o practicã diferitã cu privire la obligaţia legalã de a-şi exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
În argumentarea sesizãrii de neconstituţionalitate autorul excepţiei considerã, de asemenea, cã în cazul în care instanţa de judecatã nu ar întocmi încheierea de sesizare a Curţii în forma prevãzutã de lege, orice demers al Curţii Constituţionale "ar avea drept consecinţã ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii [sale] organice".
Totodatã se apreciazã de cãtre Avocatul Poporului cã dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece prin neexprimarea opiniei instanţei de judecatã, Curtea Constituţionalã ar fi în imposibilitate sã-şi aducã la îndeplinire menirea sa constituţionalã şi legalã, de garant al supremaţiei Constituţiei, calitate ce-i este conferitã de art. 142 din Legea fundamentalã. De asemenea, mai precizeazã cã dispoziţiile legale criticate "afecteazã dreptul pãrţilor la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, şi contravine prevederilor art. 24 din Constituţie", întrucât Curtea Constituţionalã, în lipsa opiniei instanţei de judecatã, "ar fi împiedicatã sã abordeze fondul conflictului de constituţionalitate şi sã se pronunţe prin decizie asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate de autor".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 şi 33 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a transmis sesizarea de neconstituţionalitate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, solicitându-le sã comunice punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulatã prin ridicarea directã a excepţiei de neconstituţionalitate de cãtre Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prescripţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza finalã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 10, art. 29-31, ale <>art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, competentã sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã direct de Avocatul Poporului.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, şi anume teza referitoare la exprimarea opiniei instanţei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Aceste dispoziţii au urmãtorul cuprins:
"(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi."
În esenţã, prin critica de neconstituţionalitate se susţine cã, prin exprimarea opiniei, instanţa s-ar antepronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce urmeazã a fi supuse controlului de constituţionalitate, iar pe de altã parte, practica neunitarã a instanţelor judecãtoreşti cu privire la exprimarea opiniei asupra excepţiei de neconstituţionalitate ar avea drept consecinţã imposibilitatea realizãrii controlului de constituţionalitate, încãlcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apãrare.
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt: art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24 şi art. 124, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii."
Din examinarea comparativã a dispoziţiilor legale criticate şi a prevederilor Constituţiei care sunt invocate în susţinerea excepţiei, Curtea constatã cã nu existã nici o incompatibilitate între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale invocate.
Dimpotrivã, formularea de cãtre instanţa de judecatã a opiniei cu privire la excepţia de neconstituţionalitate constituie o formã de exprimare a legãturii ce trebuie sã existe între judecãtorul "a quo" şi judecãtorul "a quem" în procesul de soluţionare a excepţiei sau, altfel spus, între judecãtorul instanţei învestite cu judecarea procesului şi cel al instanţei de contencios constituţional care judecã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în faţa primei instanţe.
Curtea observã cã, aşa cum rezultã din conţinutul dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1)-(3) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , aceastã legãturã este mult mai manifestã, întrucât în aplicarea textelor menţionate instanţa judecãtoreascã, judecãtorul "a quo", are chiar un rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de pãrţi, având obligaţia sã respingã ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate care nu îndeplinesc cerinţele legii.
În Italia, ţarã a cãrei legislaţie în materie a constituit principalul model pentru legiuitorul român, acest rol al instanţei este şi mai pronunţat, instanţa judecãtoreascã având posibilitatea de a respinge excepţiile pentru vãditã netemeinicie (manifesta infondatezza).
În consecinţã, Curtea Constituţionalã constatã cã obligaţia prevãzutã în textul criticat ca instanţa sã-şi prezinte opinia asupra excepţiei pe care nu ea o judecã nu încalcã nici o dispoziţie sau principiu constituţional. Textul de lege a fost conceput, încã din 1992, în ideea cã alãturi de preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi de Guvern, care sunt implicaţi în procesul de legiferare, şi instanţa, care aplicã legea, sã-şi poatã exprima opinia cu privire la excepţia prin care este criticatã legea aplicabilã în soluţionarea litigiului de cãtre instanţa judecãtoreascã.
Curtea constatã, de asemenea, cã, în mod evident, exprimarea opiniei de cãtre instanţã asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţãri interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedurã civilã, de vreme ce nu ea este competentã sã soluţioneze excepţia, aceastã prerogativã de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie.
Împrejurarea cã unele instanţe judecãtoreşti, din ce în ce mai puţine în ultima vreme, nu-şi îndeplinesc îndatorirea legalã de a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate nu poate constitui un temei pentru constatarea neconstituţionalitãţii textului de lege respectiv.
A accepta punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului ar însemna sã se transfere pe seama textului de lege criticat consecinţele posibile ale încãlcãrii acestuia de cãtre unele instanţe de judecatã, care ignorã o obligaţie legalã privind conţinutul încheierii prin care instanţa sesizeazã Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a stabilit cã "lipsa opiniei instanţei judecãtoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea sã judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încãlcarea de cãtre instanţã a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei, de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultatã din controlul legii de cãtre Curtea Constituţionalã" (<>Decizia nr. 47 din 5 martie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). De asemenea, prin <>Decizia nr. 171 din 22 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 9 mai 2005, Curtea a statuat în legãturã cu omisiunea instanţei de a-şi exprima opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate cã "lipsa de diligenţã a autoritãţii publice şi culpa sa în îndeplinirea obligaţiilor izvorâte din lege nu pot reprezenta un impediment în calea valorificãrii depline a dreptului la apãrare, în speţã, pentru sesizarea Curţii Constituţionale în scopul realizãrii controlului de constituţionalitate a unui text de lege de care depinde soluţionarea cauzei".
În ceea ce priveşte susţinerea reprezentantului Ministerului Public, referitoare la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ridicatã direct de Avocatul Poporului cu privire la dispoziţiile art. 17 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea reţine cã excepţia ridicatã nu vizeazã dispoziţiile din regulament, ci acestea au fost invocate de Avocatul Poporului ca argument în susţinerea demersului sãu privind neconstituţionalitatea <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Faţã de cele de mai sus, Curtea Constituţionalã constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã, urmând sã fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al <>art. 32 şi 33 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, ridicatã direct de Avocatul Poporului.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
