Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Genicã Boericã în Dosarul nr. 3.746/2004 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal pãrţile sunt lipsã, procedura de citare fiind legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca fiind inadmisibilã, în temeiul dispoziţiilor <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, întrucât ceea ce se criticã este o lipsã de reglementare care excede competenţei Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.746/2004, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de inculpatul Genicã Boericã într-o cauzã având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul independent de combatere a macrocriminalitãţii - privind prelungirea mãsurii preventive a obligãrii inculpatului de a nu pãrãsi ţara, care este cercetat pentru sãvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile art. 145^1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale faţã de prevederile art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie, republicatã, deoarece nu stabilesc procedura de prelungire sau menţinere a mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara şi în faza de judecatã, dupã sesizarea instanţei. Pe cale de consecinţã, autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile art. 145^1 din Codul de procedurã penalã limiteazã exerciţiul dreptului de a ataca o astfel de mãsurã, îngrãdesc dreptul pãrţilor de a avea un proces echitabil şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil, iar justiţia nu se aplicã în mod egal faţã de aceeaşi persoanã în cele douã faze ale procesului penal.
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti considerã cã excepţia este întemeiatã, deoarece textul de lege criticat nu stabileşte procedura de prelungire a mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi ţara şi nu distinge cu privire la durata mãsurii sau necesitatea analizãrii temeiurilor ce au stat la baza luãrii acesteia la un anumit interval de timp, pe parcursul cercetãrii judecãtoreşti, fapt care creeazã un regim discriminatoriu faţã de persoanele cercetate în cele douã faze ale procesului penal.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã excepţia ca fiind neîntemeiatã, deoarece legiuitorul instituie în sarcina instanţei de judecatã obligaţia de a dispune revocarea din oficiu a mãsurii preventive în cazul în care nu mai existã vreun temei care sã justifice menţinerea mãsurii preventive ori în cazul în care mãsura a fost luatã cu încãlcarea dispoziţiilor legale. Astfel, potrivit art. 139 din Codul de procedurã penalã, mãsura preventivã luatã se înlocuieşte cu altã mãsurã preventivã, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea mãsurii, iar când nu mai existã un temei care sã justifice menţinerea mãsurii preventive, aceasta trebuie invocatã din oficiu sau la cerere. De asemenea, mãsura se revocã din oficiu şi atunci când a fost luatã cu încãlcarea prevederilor legale. Aşadar, dreptul inculpatului trimis în judecatã de a ataca mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi ţara nu este restrâns ori înlãturat. Dimpotrivã, mãsura poate fi atacatã în orice stadiu, etapã sau moment al judecãţii. În lipsa cererii inculpatului, instanţa poate revoca mãsura din oficiu, pe tot parcursul judecãţii. Guvernul precizeazã cã, în baza aceloraşi argumente, nu se poate susţine nici încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, referitoare la dreptul la un proces echitabil, ori a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere se aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate întemeiatã pe invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât textul criticat nu încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi nici la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Totodatã, se aratã cã prevederile art. 145^1 din Codul de procedurã penalã nu contravin nici dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã, ele aplicându-se în mod egal, fãrã privilegii sau discriminãri, tuturor pãrţilor din proces aflate în situaţii identice. Referitor la invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, Avocatul Poporului apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece prin prevederile procedurale ale art. 145^1 legiuitorul a reglementat conţinutul mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara şi procedura prelungirii acestei mãsuri. Potrivit punctului de vedere al Avocatului Poporului, nici susţinerea cã dispoziţiile criticate ar încãlca prevederile art. 53 din Constituţie, republicatã, întrucât, se aratã în continuare, restrângerea exerciţiului dreptului la liberã circulaţie este realizatã prin lege, este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, se aplicã în mod nediscriminatoriu şi nu aduce atingere existenţei dreptului la liberã circulaţie. În aceste condiţii, susţine Avocatul Poporului, dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţã şi cu prevederile constituţionale ale art. 25 alin. (1) teza a doua, potrivit cãrora legea stabileşte condiţiile exercitãrii dreptului la liberã circulaţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi ale <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, introduse prin Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara constã în îndatorirea impusã învinuitului sau inculpatului, de procuror, în cursul urmãririi penale, sau de instanţa de judecatã în cursul judecãţii, de a nu pãrãsi ţara fãrã încuviinţarea organului care a dispus aceastã mãsurã.
Dispoziţiile art. 145 se aplicã în mod corespunzãtor şi în cazul mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara.
Copia ordonanţei procurorului sau, dupã caz, a încheierii instanţei, rãmasã definitivã, se comunicã, dupã caz, învinuitului sau inculpatului şi secţiei de poliţie în a cãrei razã teritorialã locuieşte acesta, organelor competente sã elibereze paşaportul, precum şi organelor de frontierã. Organele în drept refuzã eliberarea paşaportului sau, dupã caz, ridicã provizoriu paşaportul pe durata mãsurii."
Din conţinutul dosarului instanţei de judecatã rezultã cã la data de 12 martie 2003, prin Ordonanţa nr. 2/P/2004, procurorul a dispus luarea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, faţã de inculpatul Genicã Boericã, în considerarea faptului cã, date fiind împrejurãrile comiterii faptelor, cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, ca şi posibilitatea ca acesta sã pãrãseascã România şi astfel sã zãdãrniceascã efectuarea urmãririi penale, luarea mãsurii se impune. Analizând condiţiile care au stat la baza dispunerii acestei mãsuri preventive, Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul independent de combatere a macrocriminalitãţii - a constatat cã acestea subzistã şi în prezent, motiv pentru care, în temeiul art. 145^1 , coroborat cu art. 145 alin. 2 raportat la art. 159 alin. 7-9 şi art. 13 din Codul de procedurã penalã, a solicitat instanţei de judecatã prelungirea mãsurii preventive a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, pe o duratã de 30 de zile, începând cu data de 11 aprilie 2004. La primul termen de judecatã din 8 aprilie 2004, inculpatul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), potrivit cãrora "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", ale art. 124 alin. (2), conform cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi", precum şi ale art. 53, în conformitate cu care "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii".
În esenţã, art. 145^1 din Codul de procedurã penalã este considerat ca fiind neconstituţional, deoarece "nu stabileşte procedura de prelungire sau menţinere a mãsurii preventive şi în faza de judecatã, dupã sesizarea instanţei".
Examinând excepţia invocatã, prin prisma dispoziţiilor constituţionale pretins încãlcate, se constatã urmãtoarele:
Faptul cã legiuitorul a instituit numai pentru faza urmãririi penale o duratã maximã de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi ţara nu poate conduce la concluzia cã în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificatã a persoanelor aflate în faza judecãţii, faţã de care instanţa poate dispune luarea mãsurii preventive pe întreaga duratã a desfãşurãrii procesului. Aceastã împrejurare este justificatã de necesitatea soluţionãrii cu celeritate a procesului penal şi pentru evitarea obstrucţionãrii cercetãrii judecãtoreşti. Este evident cã situaţiile în care se aflã aceste persoane nu sunt similare, astfel încât tratamentul juridic nu poate fi decât diferenţiat. De altfel, în conformitate cu prevederile art. 139 din Codul de procedurã penalã, existã oricând posibilitatea revocãrii mãsurii obligãrii de a nu pãrãsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai existã temei pentru menţinerea mãsurii preventive. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedurã penalã, încheierea datã în primã instanţã şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau menţinerea unei mãsuri preventive, cum este şi cea a obligãrii de a nu pãrãsi ţara, poate fi atacatã separat cu recurs.
Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, nefiind încãlcat dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi nici dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Dispoziţiile art. 145^1 din Codul de procedurã penalã sunt conforme şi cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care presupune dreptul oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, şi care va hotãrî, în materie penalã, asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii îndreptate împotriva sa. Totodatã, prevederile legale criticate nu cuprind reguli prin care sã se afecteze efectuarea actelor de procedurã, desfãşurarea normalã a procesului, fãrã întreruperi şi amânãri de naturã sã întârzie stabilirea pe cale judiciarã a situaţiei drepturilor subiective ale pãrţilor şi fãrã a împiedica existenţa mai multor grade de jurisdicţie.
Critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi cu privire la încãlcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere sub nici un aspect prevederilor constituţionale potrivit cãrora justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
De asemenea, dispoziţiile art. 145^1 din Codul de procedurã penalã sunt în concordanţã şi cu prevederile constituţionale conţinute în art. 126 alin. (2), potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege. În acest sens, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa faptul cã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, cum sunt şi cele referitoare la mãsura obligãrii de a nu pãrãsi ţara, precum şi modalitãţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale.
În sfârşit, este de observat cã mãsura preventivã a obligãrii de a nu pãrãsi ţara reprezintã o restrângere a exerciţiului dreptului la liberã circulaţie, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 53 din Constituţie, republicatã. Aceastã mãsurã se impune pentru desfãşurarea în bune condiţii a instrucţiei penale, iar legea reglementeazã cazurile şi condiţiile în care ea este aplicabilã, în acord cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentalã, fãrã a aduce atingere existenţei dreptului.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Genicã Boericã în Dosarul nr. 3.746/2004 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
