Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 35 din 24 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Tudorel Nicolau în Dosarul nr. 5.616/121/2010 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 253D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010 şi Decizia nr. 335 din 10 martie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 5.616/121/2010, Tribunalul Galaţi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 257 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Tudorel Nicolau într-o cauzã având ca obiect obligarea Casei Judeţene de Pensii Galaţi la restituirea sumelor de bani plãtite din cuantumul pensiei cu titlu de impozit şi contribuţii de asigurãri de sãnãtate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã art. 69 din Legea nr. 571/2003 şi art. 257 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea nr. 95/2006 retroactiveazã, întrucât prevãd impozitarea, respectiv obligaţia plãţii unor contribuţii de asigurãri de sãnãtate cu privire la pensiile stabilite anterior intrãrii în vigoare a prevederilor legale criticate. Se mai aratã cã prin efectul celor douã texte legale pensiile sunt diminuate cu caracter permanent, ceea ce încalcã atât dreptul de proprietate privatã, cât şi dreptul la pensie. Totodatã, autorul excepţiei apreciazã cã atât timp cât cuantumul pensiei este stabilit pe baza principiului contributivitãţii, legiuitorul nu are dreptul sã îl modifice, în mod unilateral, prin impunerea unor impozite sau contribuţii. Tribunalul Galaţi - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului considerã cã textele legale criticate sunt constituţionale. Se aratã cã reţinerea impozitului şi a contribuţiilor de asigurãri de sãnãtate din veniturile realizate din pensii nu încalcã art. 44 şi art. 47 din Constituţie; mai mult, se apreciazã cã dreptul de proprietate privatã şi cel la pensie trebuie analizate în coroborare cu dreptul la ocrotirea sãnãtãţii. Se mai invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul solidaritãţii care stã la baza sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum şi ale art. 257 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. În realitate, Curtea constatã cã, în privinţa Legii nr. 95/2006, autorul excepţiei criticã obligativitatea plãţii contribuţiei de asigurãri de sãnãtate, prevãzutã iniţial la art. 257 alin. (2) lit. f) şi, ulterior, la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006. Totodatã, se observã cã prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, au fost abrogate dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006, însã soluţia legislativã de principiu a fost preluatã în art. 257 alin. (2^2) din aceeaşi lege. În aceste condiţii, Curtea reţine cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 571/2003 şi art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006, care au urmãtorul cuprins: - Art. 69 din Legea nr. 571/2003: "Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizicã". - Art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006: "(2^2) Pensionarii ale cãror venituri din pensii depãşesc 740 de lei datoreazã contribuţia lunarã pentru asigurãrile sociale de sãnãtate calculatã potrivit prevederilor art. 259 alin. (2)". Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legilor, ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind dreptul de proprietate privatã şi ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie. Totodatã, sunt încãlcate dispoziţiile art. 1 privind protecţia proprietãţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã urmãtoarele: I. Printr-o bogatã jurisprudenţã, Curtea a stabilit cã nicio dispoziţie constituţionalã nu statueazã în sensul cã veniturile din pensii nu ar fi impozabile (a se vedea Decizia nr. 147 din 8 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 10 august 2001) şi cã prevederile art. 41 şi ale art. 47 alin. (2) din Constituţie, referindu-se la dreptul la protecţie socialã şi, respectiv, la dreptul la pensie, nu au semnificaţia interzicerii posibilitãţii impozitãrii pensiilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 173 din 23 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001). Mai mult, întrucât determinarea categoriilor de venituri supuse impozitãrii, precum şi a condiţiilor de impozitare intrã în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 190 din 19 iunie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 14 septembrie 2001) şi având în vedere art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", rezultã, fãrã echivoc, cã impozitarea pensiilor pentru partea care depãşeşte o anumitã sumã pe lunã nu poate fi consideratã o confiscare parţialã a pensiei (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 10 august 2001). Dimpotrivã, aceastã impozitare constituie o mãsurã socialã prin care se majoreazã bugetul public naţional, care, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie, cuprinde, printre altele, şi bugetul asigurãrilor sociale de stat şi, prin urmare, creeazã posibilitãţile bugetare pentru majorarea corespunzãtoare a pensiilor, precum şi pentru asigurarea unui minim nivel de trai decent pentru toţi cetãţenii ţãrii (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001). Curtea a reţinut, de asemenea, cã dispoziţiile legale criticate, care instituie impozitarea pensiilor, nu contravin nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie referitor la neretroactivitatea legii civile, atât timp cât acestea se aplicã ulterior momentului în care au intrat în vigoare, şi nici celor ale art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece prin impozitarea unor categorii de venituri, în speţã pensii peste un anumit cuantum, nu se aduce atingere dreptului de proprietate privatã, drept garantat prin acest text constituţional. De altfel, Curtea a observat cã însãşi proprietatea este supusã impozitãrii, iar una dintre îndatoririle fundamentale ale cetãţenilor, prevãzutã la art. 56 alin. (1) din Constituţie, este sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Impozitarea pensiilor nu încalcã dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Constituţie, referitor la obligaţia statului de a lua mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de naturã sã asigure cetãţenilor un nivel de trai decent. Impozitarea doar a acelei pãrţi a venitului din pensie care depãşeşte o anumitã valoare, modificabilã în timp în funcţie de rata inflaţiei sau de alţi factori luaţi în considerare de legiuitor, constituie o opţiune a acestuia şi depinde de posibilitãţile financiare ale statului, într-o anumitã perioadã, pentru dimensionarea mãsurilor de protecţie socialã (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002). Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constatã cã aceastã jurisprudenţã a sa este aplicabilã mutatis mutandis şi în privinţa dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003, având în vedere conţinutul sãu normativ, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate ridicatã ce vizeazã acest text de lege este neîntemeiatã. 2. În privinţa obligaţiei plãţii contribuţiei pentru asigurãri sociale de sãnãtate şi pentru veniturile obţinute din pensii, Curtea observã cã sistemul public de asigurãri sociale de sãnãtate, datoritã faptului cã este guvernat de principiul solidaritãţii, îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţã medicalã pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se aflã în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurãri de sãnãtate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sãnãtate, aceste cheltuieli publice vizeazã însãşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sãnãtãţii şi protecţia socialã a cetãţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011). Curtea a mai arãtat cã principiul aşezãrii juste a sarcinilor fiscale impune ca plata contribuţiilor sã se facã în acelaşi mod de cãtre toţi contribuabilii, prin excluderea oricãrui privilegiu sau discriminãri, astfel ca, la venituri egale, contribuţia sã fie aceeaşi. Acelaşi principiu presupune însã ca aşezarea sarcinilor fiscale sã ţinã cont de capacitatea contributivã a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale sã se ţinã seama de necesitatea de protecţie a pãturilor sociale cele mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce caracterizeazã situaţia individualã şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauzã (a se vedea Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010). Toate acestea demonstreazã faptul cã pentru a dobândi calitatea de asigurat persoana în cauzã trebuie sã contribuie la Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, iar aceastã contribuţie se exprimã prin aplicarea unor cote asupra veniturilor pe care persoana le realizeazã. Numai legiuitorul este în drept sã stabileascã categoriile de venituri pentru care urmeazã a se plãti contribuţii la bugetul asigurãrilor de sãnãtate, iar pensia, în mod indubitabil, este un astfel de venit; în lipsa plãţii acestei contribuţii, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul cã legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel de contribuţii reprezintã o chestiune care ţine în mod exclusiv de opţiunea sa. O atare exceptare nu este o cerinţã de ordin constituţional. Ceea ce Constituţia impune este ca prin astfel de mãsuri sã nu se aducã atingere nivelului de trai decent - de altfel un concept constituţional relativ (a se vedea Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011) - al pensionarilor, fapt de care statul este îndeobşte preocupat, întrucât a prevãzut atât calitatea de asigurat pensionarilor care au o pensie sub 740 lei, fãrã plata contribuţiei corespunzãtoare, cât şi scutirea parţialã de la plata contribuţiei, în sensul cã prin aplicarea cotei corespunzãtoare pensia netã nu poate fi mai micã de 740 lei. Toate acestea demonstreazã netemeinicia celor susţinute de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Tudorel Nicolau în Dosarul nr. 5.616/121/2010 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2012.
