Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 346 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 12 alin. (1) şi art. 20 pct. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 12 august 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4 şi art. 20 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Eugenia Hacman în Dosarul nr. 9.080/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.755D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.080/63/2015, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4 şi art. 20 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Eugenia Hacman într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Hotărârii nr. 1.847 din 2 aprilie 2015 emisă de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor ca nedovedită şi s-a propus neacordarea compensaţiilor băneşti.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (2). În primul rând, arată că prin prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 se modifică retroactiv art. 1 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, încălcându-se astfel art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, cerinţa de a dovedi calitatea de moştenitor prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate, cerinţă introdusă de Legea nr. 164/2014, nu era prevăzută de Legea nr. 290/2003, fiind de ajuns prezentarea actelor de stare civilă ale persoanelor decedate (certificat de naştere şi certificat de deces), respectiv actele de stare civilă ale moştenitorilor. Aşadar, având în vedere faptul că Legea nr. 290/2003 a produs efecte până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv a produs efecte timp de peste 12 ani, timp în care unii petenţi au intrat deja în posesia sumelor calculate în conformitate cu Legea nr. 290/2003, în timp ce altora nici nu le-au fost soluţionate dosarele, modificările aduse prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 care înăspresc condiţiile cerute de Legea nr. 290/2003 încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie.
6. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că art. 4 din Legea nr. 164/2014 modifică retroactiv prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, încălcând astfel art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece introduce prevederea că cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate. Aşadar, proba cu martori nu mai reprezintă o posibilitate alternativă de probă, aşa cum prevedea Legea nr. 290/2003, ci doar o probă complementară. Astfel, dacă nu se pot obţine copii ale actelor originale aflate în arhive, practic nu se mai poate folosi proba cu martori, astfel încât dosarul privind despăgubirile acordate în conformitate cu Legea nr. 290/2003 va fi respins. Aplicarea acestei prevederi din Legea nr. 164/2014 are un caracter retroactiv, pentru că, până la intrarea în vigoare a acestei legi, a produs deja efecte Legea nr. 290/2003, în sensul că alţi petenţi au obţinut despăgubiri în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003. De asemenea, susţine că, din momentul în care actele necesare demonstrării dreptului la acordarea despăgubirilor au fost verificate şi înaintate spre soluţionare, s-a stabilit şi raportul juridic dintre cele două părţi - statul român şi cetăţeanul. De fapt, acest moment este data de 1 mai 2007, dată-limită de depunere a cererilor de despăgubire stabilită de Legea nr. 290/2003, dată până la care statul român ar fi putut modifica, fără a avea caracter retroactiv, prevederile Legii nr. 290/2003. Însă acceptarea dosarului, verificarea şi introducerea sa în Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 reprezintă stabilirea unui raport juridic între autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi statul român, în condiţiile stabilite la acel moment de către Legea nr. 290/2003. Or, din moment ce Legea nr. 164/2014 înăspreşte condiţiile de acordare a despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 290/2003, cerând dovezi suplimentare, de fapt modifică raportul juridic stabilit în trecut între părţi, deci are un caracter vădit retroactiv. De asemenea, consideră că în dosar nu se pot aplica decât prevederile Legii nr. 290/2003, în vigoare la data rămânerii definitive a sentinţei din 2014, respectiv data de 10 septembrie 2014, data pronunţării Deciziei nr. 1.264 a Curţii de Apel Craiova.
7. În al doilea rând, autoarea excepţiei susţine că prevederile Legii nr. 164/2014 încalcă şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează discriminări ale persoanelor îndreptăţite la despăgubiri care nu au "avut norocul" să li se calculeze despăgubirea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014. Modificarea art. 5 din Legea nr. 290/2003 prin prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014 face practic imposibilă obţinerea de despăgubiri pentru proprietăţile rămase în Bucovina de Nord, pentru că nu mai există acte originale nici în arhivele de stat ale României, nici în arhivele de stat ale Ucrainei. La emiterea Legii nr. 290/2003, Parlamentul a ţinut cont de situaţia de fapt că refugierea cetăţenilor români s-a făcut în mare grabă, în mod neorganizat, astfel încât documentele de stare civilă şi de proprietate asupra bunurilor deţinute de aceştia au rămas în teritoriile ocupate. Din aceste cauze s-a prevăzut posibilitatea de a folosi proba cu martori ca probă alternativă pentru stabilirea proprietăţilor rămase în aceste teritorii.
8. În al treilea rând, autoarea excepţiei susţine că art. 20 din Legea nr. 164/2014 încalcă prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie, deoarece abrogă dreptul de a face contestaţie în termen de 15 zile la hotărârile comisiilor judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Cu toate că aceste hotărâri se comunică petenţilor, ei nu mai au dreptul de a face contestaţie, încălcându-se astfel accesul la justiţie.
9. În final, autoarea excepţiei susţine că termenul de decădere de 120 de zile prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, referitor la completarea cu actele necesare solicitate, este prea mic, având în vedere că documentele de certificare a proprietăţilor deţinute în teritoriile ocupate de armata rusă în 1944 nu se pot obţine decât de la autorităţile străine, neavând la dispoziţie nicio pârghie legală pentru a le determina să emită aceste documente în termenele prevăzute de legea română. De asemenea, termenul de 120 zile este mult prea mic inclusiv pentru stabilirea calităţii de moştenitor, având în vedere că documentele de stare civilă au rămas pe teritoriile ocupate. Mai mult, în speţă, dosarul depus la Comisia municipiului Bucureşti "a fost plimbat" tip de 12 ani între diferitele comisii, fără măcar ca vreuna să solicite vreun act suplimentar sau lămuriri suplimentare.
10. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate nefiind de natură a crea discriminări persoanelor ale căror cereri sunt soluţionate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014. Celelalte susţineri ale reclamantei, vizând îndreptăţirea acesteia la despăgubiri şi calitatea de moştenitor legal, sunt în fapt critici ale hotărârii emise de Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006.
11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că normele criticate se aplică numai pentru viitor, neputându-se reţine aplicarea lor retroactivă. Invocă, referitor la principiul neretroactivităţii, Decizia Curţii Constituţionale nr. 662 din 15 octombrie 2015. Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie nu pot fi reţinute, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi, foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, fără a se face nicio diferenţiere. În raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constituţie, Guvernul apreciază că prevederile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate, stabilită de legiuitor.
13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 4 şi art. 20 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Însă, analizând motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta mai critică şi dispoziţiile art. 20 pct. 4 din Legea nr. 164/2014, deoarece abrogă dreptul de a face contestaţie în termen de 15 zile împotriva hotărârilor comisiilor judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi termenul de decădere de 120 zile prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl mai reprezintă şi dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi art. 20 pct. 4 din Legea nr. 164/2014. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (2): "Sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate.";
- Art. 4: "Cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.";
- Art. 12 alin. (1): "Se instituie un termen de decădere de 120 de zile, în care persoanele care au formulat cereri de acordare de despăgubiri pot completa, cu înscrisuri, dosarele aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ori la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Termenul de decădere curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluţionării cererii.";
- Art. 20 pct. 1, 2 şi 4: "Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se abrogă.
2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă.
[...]
4. La articolul 8, alineatele (2), (2^2) şi (3)-(6) se abrogă."
Dispoziţiile abrogate din Legea nr. 290/2003 la care fac referire dispoziţiile art. 20 pct. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 164/2014 aveau următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (2): "De prevederile prezentei legi beneficiază foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română.";
- Art. 2 alin. (1)-(3): "(1) Pentru terenurile rămase în teritoriile prevăzute la art. 1, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li se vor atribui terenuri de acelaşi gen în judeţele în care locuiesc, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în limita disponibilităţilor, din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Propunerile de atribuire în natură a acestor terenuri se vor comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în vederea avizării. Metodologia avizării de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a propunerilor de atribuire în natură se va stabili prin norme metodologice.
(2) În cazul în care prevederile alin. (1) nu pot fi îndeplinite în natură, foştii proprietari beneficiază de despăgubiri sau compensaţii, o sumă calculată la valoarea medie a categoriilor de teren, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 59/1994 pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 şi 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, actualizată potrivit coeficientului de inflaţie existent la data plăţii compensaţiei, raportat la cel stabilit pentru luna martie 1994, fără ca totalul suprafeţei de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensaţiile să depăşească suprafaţa de 50 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier de proprietar deposedat.
(3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmează să primească în proprietate suprafeţe de teren reconstituite potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia au dreptul la atribuiri în natură, despăgubiri sau compensaţii în baza prezentei legi numai pentru diferenţa până la limita suprafeţelor prevăzute la alin. (2).";
- Art. 8 alin. (3): "În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003."
16. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la criticile privind dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi ale art. 4 din Legea nr. 164/2014, că autoarea excepţiei critică faptul că noile dispoziţii au modificat retroactiv dispoziţiile Legii nr. 290/2003. Astfel, autoarea excepţiei susţine că cerinţa de a dovedi calitatea de moştenitor prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate, cerinţă introdusă de Legea nr. 164/2014, nu era prevăzută de Legea nr. 290/2003, fiind de ajuns prezentarea actelor de stare civilă ale persoanelor decedate (certificat de naştere şi certificat de deces), respectiv actele de stare civilă ale moştenitorilor. Art. 4 din Legea nr. 164/2014 introduce prevederea că cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate. Aşadar, proba cu martori nu mai reprezintă o posibilitate alternativă de probă, aşa cum prevedea Legea nr. 290/2003, ci doar o probă complementară. Referitor la aceste critici, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, sunt îndreptăţiţi la "acordarea de despăgubiri" şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 9/1998, precum şi moştenitorii legali, până la gradul IV inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate. Potrivit art. 4 din Legea nr. 164/2014, cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.
18. Curtea constată că, aşa cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi." Aşadar, atât dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 (care se referă la persoanele îndreptăţite la acordarea despăgubirilor, dispoziţii potrivit cărora dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate), cât şi dispoziţiile art. 4 (care stabilesc că cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate) se aplică cererilor formulate şi depuse în termen legal la comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014. În speţă însă, prin Hotărârea nr. 1.847/02.04.2015 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 şi a Legii nr. 393/2006, emisă deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, s-a respins cererea nr. 26.040/5.852 din 6 noiembrie 2006 ca nedovedită, din următoarele motive: lipsa dovezii calităţii succesorale, lipsa dovezii proprietăţilor bunurilor pentru care se solicită despăgubiri şi lipsa dovezii refugiului întregii familii în România. Având în vedere acestea, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece se aplică doar cererilor formulate şi depuse în termen legal la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor până la data intrării în vigoare a noii reglementări.
19. De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).
20. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creează discriminări ale persoanelor îndreptăţite la despăgubiri care nu au "avut norocul" să li se calculeze despăgubirea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, Curtea reţine că prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, paragraful 24, a constatat că, în acord cu jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
21. Referitor la dispoziţiile art. 20 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 164/2014, Curtea reţine că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate. La paragrafele 25, 26 şi 27 al aceleiaşi decizii, s-a constatat că, în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, statul român s-a obligat să plătească foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora compensaţii băneşti pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării graniţelor survenite înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie în hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanţă asupra statului, care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 din Legea fundamentală. Distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014.
22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 20 pct. 5 din Legea nr. 164/2014, autoarea excepţiei susţine că acesta încalcă prevederile art. 21 alin. (2) din Constituţie, deoarece abrogă dreptul de a face contestaţie în termen de 15 zile la hotărârile comisiilor judeţene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ceea ce încalcă accesul liber la justiţie. Curtea reţine că această critică este neîntemeiată, deoarece noua reglementare, Legea nr. 164/2014 prevede la art. 8 că "Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază domiciliază solicitantul. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare." Totodată, art. 16 din Legea nr. 164/2014 stabileşte că "Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor exercită, din oficiu sau pe baza unor sesizări motivate ale persoanelor îndreptăţite, controlul cu privire la aplicarea prevederilor legale de către comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare."
23. Cu privire la susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia termenul de decădere de 120 de zile prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, referitor la completarea cu actele necesare solicitate, este prea scurt, având în vedere că documentele de certificare a proprietăţilor deţinute în teritoriile ocupate de armata rusă în 1944 nu se pot obţine decât de la autorităţile străine, neavând la dispoziţie nicio pârghie legală pentru a le determina să emită aceste documente în termenele prevăzute de legea română, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Astfel, pe de o parte, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, termenul de 120 de zile poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care a formulat cerere de acordare de despăgubiri, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care aceasta face dovada efectuării unor demersuri pentru completarea dosarului. Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin. (2^1) şi (7) din Legea nr. 290/2003, comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 au obligaţia de a convoca petenţii sau alte persoane, în vederea lămuririi unor situaţii în care există neclarităţi privind calitatea succesorală a petentului, dovada refugiului sau a proprietăţii asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri ori compensaţii. Totodată, în vederea soluţionării cererilor, comisiile pot solicita din oficiu, cu respectarea legii, acte şi informaţii oricăror instituţii publice din ţară sau din străinătate.
24. În final, cu privire la celelalte susţineri ale autoarei excepţiei, privind faptul că dosarul depus la Comisia municipiului Bucureşti "a fost plimbat" tip de 12 ani între diferitele comisii, fără măcar ca vreuna să solicite vreun act suplimentar sau lămuriri suplimentare, Curtea reţine că acestea vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugenia Hacman în Dosarul nr. 9.080/63/2015 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 4, art. 12 alin. (1) şi art. 20 pct. 1, 2 şi 4 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
