Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 346 din 24 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza finala din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 413 din 21 iunie 2012
Acsinte Gaspar - preşedinte
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 26.131/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 354D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 355D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identicã, ridicatã de acelaşi autor în Dosarul nr. 10.313/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 354D/2011 şi nr. 355D/2011, având în vedere cã acestea au obiect identic.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu mãsura conexãrii cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 355D/2011 la Dosarul nr. 354D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile art. 4 alin. (1) teza finalã din Legea nr. 554/2004 aduc atingere dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privind dreptul la apãrare. În acest sens, aratã cã se creeazã posibilitatea ca instanţa penalã sã soluţioneze definitiv o cauzã înainte de pronunţarea instanţei de contencios administrativ asupra excepţiei de nelegalitate invocate în acea cauzã, de vreme ce, potrivit textului de lege criticat, suspendarea judecãrii cauzei nu se dispune atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocatã în cauze penale. În aceste condiţii, se ajunge la situaţia în care instanţa penalã soluţioneazã cauza pe baza unui act administrativ constatat ca fiind nelegal, fãrã a exista un alt remediu procesual care sã aducã beneficii celui care a invocat excepţia de nelegalitate. În fine, considerã cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în mãsura în care hotãrârea penalã definitivã pronunţatã pe baza unui act administrativ nelegal nu e supusã niciunei cãi de atac.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Sentinţele penale nr. 399 şi nr. 398 din 7 februarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 26.131/325/2009 şi nr. 10.313/325/2009, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie de neconstituţionalitate ridicatã de Faur Nistor Isai în cauze având ca obiect judecarea contestaţiilor formulate împotriva unor încheieri date de judecãtorul delegat din cadrul unui penitenciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege care prevede cã nu se mai suspendã cauzele penale în care se invocã excepţii de nelegalitate este contrar dreptului la un proces echitabil. Astfel, soluţionarea fondului cauzei anterior soluţionãrii excepţiei de nelegalitate încalcã dreptul la apãrare. În situaţia în care nu se mai suspendã judecarea cauzei şi legea nu prevede nicio cale de atac împotriva hotãrârilor pronunţate în baza Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, chiar dacã s-ar admite excepţia de nelegalitate, cel interesat nu ar mai avea la dispoziţie nicio posibilitate de valorificare, încãlcându-se dreptul la un proces echitabil.
Judecãtoria Timişoara considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Astfel, potrivit art. 74 alin. (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, hotãrârea judecãtoriei, prin care se soluţioneazã contestaţia petentului condamnat împotriva încheierii judecãtorului delegat, este definitivã. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fãrã a ţine seama de actul a cãrui nelegalitate a fost constatatã. Or, în ipoteza în care prezenta cauzã este soluţionatã definitiv, admiterea excepţiei de nelegalitate nu mai are nicio finalitate pentru petent, deoarece nu mai existã nicio cale de atac ordinarã sau extraordinarã împotriva sentinţei pronunţate pe baza actului administrativ atacat.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã modificarea în discuţie a urmãrit eliminarea uneia dintre cauzele de prelungire a judecãrii cauzelor penale, constând în invocarea excepţiilor de nelegalitate în faţa instanţelor învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze.
Precizeazã cã, odatã cu modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, ar fi fost de dorit ca legiuitorul sã prevadã în mod expres şi posibilitatea formulãrii unei cereri de revizuire în cazul în care, pânã la soluţionarea excepţiei de nelegalitate, instanţa penalã s-a pronunţat în cauzã, iar hotãrârea a rãmas definitivã, în mod similar completãrilor aduse Codului de procedurã penalã, ca urmare a înlãturãrii suspendãrii judecãţii în cazul sesizãrii Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, prin introducerea unui nou caz de revizuire. Apreciazã cã, "pânã la o intervenţie în acest sens a legiuitorului", hotãrârea instanţei de contencios administrativ, rãmasã irevocabilã dupã data rãmânerii definitive a hotãrârii penale care s-a întemeiat pe actul administrativ declarat nelegal de instanţa de contencios, urmeazã a fi consideratã o "împrejurare nouã necunoscutã instanţei la momentul judecãrii cauzei" şi, în mãsura în care conduce la pronunţarea unei hotãrâri diametral opuse celei pronunţate în cauza penalã, constituie temei pentru formularea unei cereri de revizuire, potrivit art. 394 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este neconstituţional, în situaţia în care instanţa penalã soluţioneazã definitiv cauza, iar instanţa de contencios administrativ constatã caracterul nelegal al actului administrativ ce a fost prezumat ca legal de instanţa penalã şi care a stat la baza hotãrârii pronunţate de aceasta. Aratã cã, prin natura sa juridicã, admiterea excepţiei de nelegalitate, ca mijloc de apãrare în procesul în care a fost invocatã, produce efecte numai între pãrţile acelui litigiu. Or, în ipoteza datã, partea care a invocat excepţia de nelegalitate nu are la dispoziţie nicio cale de atac, ordinarã sau extraordinarã, care sã îi garanteze dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu art. 16 alin. (2) din Constituţie, Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile legale invocate nu aduc atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, întrucât se aplicã tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementatã de ipoteza normei juridice, fãrã a institui privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, din examinarea considerentelor cuprinse în actele de sesizare, Curtea constatã cã, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza finalã din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate de art. VII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.
Textul de lege criticat, asupra cãruia urmeazã sã se pronunţe Curtea, are urmãtoarea redactare: "(...) Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentã sã o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocatã în cauze penale."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (2) potrivit cãruia "Nimeni nu este mai presus de lege", art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apãrare.
De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 3 privind interzicerea torturii şi art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu referire la Hotãrârea din 7 aprilie 2009, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Brânduşe împotriva României, şi la Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/C/2010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 15 februarie 2010.
Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocatã, Curtea constatã cã aceasta urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã, pentru motivele ce vor fi arãtate în continuare.
Astfel, Curtea reţine cã prevederile de lege criticate stabilesc regula potrivit cãreia suspendarea cauzei nu se dispune atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocatã în cauze penale. Aceastã soluţie legislativã este rezultatul modificãrii prevederilor alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin art. VII din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor. Legiuitorul a apreciat cã este necesar ca procesul sã nu se suspende în cauzele penale în care se invocã o excepţie de nelegalitate, pentru a asigura, pe de o parte, respectarea principiului celeritãţii procedurilor judiciare şi, pe de altã parte, în considerarea consecinţelor negative pe care le poate avea uneori prelungirea procesului penal pentru pãrţile acestuia.
Curtea observã, de asemenea, cã o reglementare similarã existã şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, în sensul cã nici în cazul sesizãrii Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unei astfel de excepţii judecarea cauzei nu se suspendã.
În aceste condiţii, Curtea observã cã, atunci când a renunţat la suspendarea judecãrii cauzei în procesele în care se ridicã o excepţie de neconstituţionalitate, abrogând art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedurã civilã şi a Codului de procedurã penalã al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a prevãzut, în schimb, un nou caz de revizuire, cuprins în art. 408^2 din Codul de procedurã penalã şi, respectiv, în art. 322 pct. 10 din Codul de procedurã civilã.
Astfel, deşi în mod similar reglementãrii privind excepţia de neconstituţionalitate, legiuitorul a stabilit cã suspendarea cauzei nu se dispune atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocatã în cauze penale, cu toate acestea, nu a instituit şi un caz de revizuire pentru ipoteza admiterii unei excepţii de nelegalitate.
Or, în cauza de faţã, Curtea constatã cã argumentele autorului excepţiei privind pretinsa neconstituţionalitate a textului atacat, aşa cum sunt formulate, vizeazã tocmai absenţa reglementãrii unei cãi de atac împotriva hotãrârii penale definitive, pronunţate în baza unui act administrativ a cãrui nelegalitate a fost constatatã ulterior, prin soluţionarea unei excepţii de nelegalitate ridicatã în acel proces, ceea ce reprezintã, în realitate, o omisiune legislativã.
Astfel, susţinerile de neconstituţionalitate, care tind la completarea textului legal criticat, nu au natura unor veritabile critici de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţionalã sã aibã competenţa de a le examina, de vreme ce dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 stabilesc regula conform cãreia "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De asemenea, Curtea s-a pronunţat constant, în sensul cã nu are competenţa de a soluţiona excepţii de neconstituţionalitate privind lacune legislative ori în cazul unor reglementãri legale despre care se pretinde cã ar fi incomplete ori nesatisfãcãtor redactate, deoarece ar presupune o intervenţie nemijlocitã din partea sa în activitatea de legiferare (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999).
În raport cu cele indicate, legiuitorul fiind singurul în mãsurã sã aprecieze asupra oportunitãţii unei completãri a legislaţiei deja existente, rãmâne, aşadar, în sarcina sa completarea cadrului legal privind excepţia de nelegalitate, în sensul reglementãrii unui nou caz de revizuire a hotãrârilor definitive, pronunţate în cauzele penale în baza unui act administrativ a cãrui nelegalitate a fost constatatã ulterior, de instanţa de contencios administrativ, prin soluţionarea unei excepţii de nelegalitate ridicate într-o asemenea cauzã.
În fine, Curtea constatã cã susţinerile privind încãlcarea dispoziţiilor art. 3 şi 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu referire la Hotãrârea din 7 aprilie 2009, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Brânduşe împotriva României, şi la Ordinul ministrului justiţiei nr. 433/C/2010, nu au nicio relevanţã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza finalã din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicatã de Faur Nistor Isai în dosarele nr. 26.131/325/2009 şi nr. 10.313/325/2009 ale Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 aprilie 2012.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
