Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 345 din 28 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 775 din 25 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Huang Juqin, Yang Yaofen, Liu Miaoyan şi He Wangfen în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004, nr. 12.920/2004 şi nr. 14.500/2004 ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti. Aceste cauze au fost înregistrate la Curtea Constituţionalã sub nr. 301D/2005, 303D/2005, 304D/2005 şi nr. 305D/2005 şi au fost conexate în cadrul dezbaterilor din şedinţa publicã din 14 iunie 2005, conform încheierii din acea datã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Textul de lege criticat reprezintã tocmai expresia prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, acesta conţinând, aşadar, suficiente elemente de naturã sã punã în clar persoanei cãreia i se adreseazã condiţiile în funcţie de care i se poate acorda una dintre formele de protecţie umanitarã solicitatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 1, 24 şi 28 februarie 2005, pronunţate în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004 şi nr. 14.500/2004, respectiv prin Încheierea din 1 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 12.920/2004, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicatã de Huang Juqin, Yang Yaofen, He Wangfen şi Liu Miaoyan în cauze civile având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva unor hotãrâri ale Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare condiţionate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, se aratã cã dispoziţiile "art. 5 alin. 1 şi ale <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , modificate prin <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 ", încalcã prevederile art. 20 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (2) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Textul de lege criticat nu este "suficient de accesibil şi precis încât sã înlãture orice risc de arbitrariu" şi nu îndeplineşte astfel criteriul de calitate consacrat atât în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
"Lipsa de calitate" a textului de lege atacat "permite arbitrariul, în sensul posibilitãţii limitãrii condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de torturã, pedepse sau tratamente inumane sau degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiatã de persecuţie, pentru unul sau mai multe din cele cinci motive prevãzute în definiţia Convenţiei de la Geneva: rasa, religia, naţionalitatea, opinii politice, apartenenţa la un anumit grup social". Arbitrariul priveşte, totodatã, şi "natura pedepselor şi tratamentelor ce pot fi considerate ca inumane şi degradante", încãlcându-se astfel şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cãreia tratamentele inumane sunt cele care "au fost aplicate cu premeditare şi au cauzat, dacã nu o suferinţã fizicã, cel puţin o suferinţã psihicã şi mentalã intensã", iar cele degradante sunt cele care "au fost de aşa naturã încât sã provoace victimei un sentiment de teamã, de inferioritate şi de umilinţã (cauza B. contra Franţei, hotãrârea din 25 martie 1992)". Se precizeazã cã, "cel mai adesea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului se abţine a face aprecieri cu privire la dispoziţiile legii naţionale", însã în ceea ce priveşte calitatea legii interne, aceastã instanţã exercitã "un control de convenţionalitate" asupra respectivei legi, iar constatarea nerespectãrii acestui criteriu din prisma încãlcãrii caracterului absolut al protecţiei instituite de art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale "o determinã sã declare ca neconvenţionalã o lege represivã".
În continuare, se susţine în fapt cã, întorcându-se în ţara de origine, autorii excepţiei ar risca sã fie supuşi la pedepse şi tratamente de natura celor prevãzute în Regulamentul privind planificarea natalitãţii, în vigoare în China, cum ar fi aplicarea unor amenzi excesive sau sterilizarea forţatã, iar cel de-al doilea copil, nãscut în România, ar fi lipsit de "cele mai elementare drepturi social-politice", întrucât naşterea şi existenţa nu îi sunt recunoscute de cãtre statul chinez.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece "dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi ale <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum a fost modificatã, sunt clare în stabilirea criteriilor pentru acordarea protecţiei umanitare condiţionate". Textul face vorbire de torturã, pedepse şi tratamente inumane, degradante, care urmeazã a se aprecia în mod concret, în funcţie de atingerile aduse persoanei petente, drepturilor şi libertãţilor acesteia.
În concluzie, se aratã cã textul de lege criticat corespunde pe deplin reglementãrii cuprinse în art. 22 alin. (2) din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, devenit, în urma republicãrii acesteia, art. 5 pct. 2, este neîntemeiatã.
Textul de lege atacat "nu numai cã nu încalcã art. 22 alin. (2) din Constituţie, ci, dimpotrivã, în spiritul dispoziţiilor constituţionale, garanteazã protecţia oricãrei persoane, fãrã nici o discriminare, împotriva torturii, tratamentelor şi pedepselor inumane şi degradante". Dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa criticatã "instituie tocmai o mãsurã de protecţie suplimentarã a strãinilor care, neîndeplinind condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat, solicitã protecţie umanitarã condiţionatã", acordatã "în situaţia în care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã ar fi returnaţi în ţara de origine, ar putea fi vãtãmaţi prin torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante". Pentru aceleaşi considerente, se apreciazã cã nu au fost încãlcate nici prevederile art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Totodatã, se observã cã susţinerile autorilor excepţiei vizeazã, în realitate, "lipsa de claritate" a textului de lege criticat, şi nu constituţionalitatea sa, astfel cã, sub acest aspect, excepţia este inadmisibilã. Potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã", aplicarea şi interpretarea unei legi constituind în exclusivitate atribute ale instanţelor judecãtoreşti, iar controlul acestei interpretãri realizându-se prin exercitarea cãilor de atac. În acest sens este invocatã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, <>Decizia nr. 102/1994 , <>Decizia nr. 64/1997 şi <>Decizia nr. 183/1998 .
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 5 pct. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã, sunt constituţionale. "Protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale." Dispoziţiile de lege criticate sunt în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale prin care se defineşte dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã, sens în care a statuat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 151/2003 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile "art. 5 alin. (1) şi ale <>art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã prin <>Legea nr. 323/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificate prin <>art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 ". Anterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, astfel cã, în urma renumerotãrii textelor, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã, în realitate, dispoziţiile art. 5 pct. 2 din ordonanţa menţionatã, acestea având urmãtorul cuprins:
- Art. 5: "Protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 2 alin. (1) şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale, constând în: (...);
2. torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".
În motivarea excepţiei ridicate, autorul acesteia invocã încãlcarea art. 20 şi a art. 22 alin. (2) din Constituţie, care prevãd urmãtoarele:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 22 alin. (2): "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsã sau de tratament inuman ori degradant."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".
Examinând textul de lege criticat, raportat la dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încãlcate, Curtea Constituţionalã constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã, pentru urmãtoarele considerente:
Critica de neconstituţionalitate vizeazã, în esenţã, lipsa de "calitate" şi "claritate" a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, în sensul cã acestea nu sunt "suficient de accesibile şi precise încât sã înlãture orice risc de arbitrariu" asupra posibilitãţii de limitare a condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare numai la situaţiile în care riscul de torturã, pedepse sau tratamente inumane ar surveni dintr-o temere bine întemeiatã pe persecuţie, pentru unul sau mai multe dintre cele cinci motive prevãzute de Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor, respectiv rasa, religia, naţionalitatea, apartenenţa la un anumit grup social sau opiniile politice. Pe de altã parte, riscul priveşte şi posibilitatea aprecierii în mod subiectiv a pedepselor şi tratamentelor ca fiind inumane sau degradante, ceea ce contravine art. 22 alin. (2) din Constituţie, ale cãrui prevederi nu permit nici un fel de limitãri, ele fiind incidente pentru toate cazurile existenţei riscului de torturã, pedepse sau tratamente inumane ori degradante, indiferent de motive.
Curtea Constituţionalã reţine cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, protecţia umanitarã condiţionatã se poate acorda strãinului care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea statutului de refugiat şi cu privire la care existã motive serioase sã se creadã cã, dacã va fi returnat în ţara de origine, riscã sã sufere o vãtãmare a drepturilor sale constând în torturã, tratamente sau pedepse inumane ori degradante. Norma juridicã criticatã nu încalcã sub nici un aspect prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora "Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsã sau de tratament inuman ori degradant" sau pe cele ale art. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la interzicerea torturii, ci, dimpotrivã, este chiar în sensul acestor principii fundamentale de apãrare a drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului.
În plus, prin <>Decizia nr. 151 din 17 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 25 aprilie 2003, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , reţinând cã nu sunt încãlcate prevederile art. 22 din Constituţie. Curtea a reţinut cu acest prilej cã "textele de lege criticate, reglementând condiţiile în care se poate acorda protecţia umanitarã condiţionatã, sunt în deplinã concordanţã cu aceste prevederi constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã". De asemenea, prin <>Decizia nr. 281 din 7 iunie 2005 , nepublicatã, Curtea Constituţionalã a constatat constituţionalitatea <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţã de aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentalã şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate ca fiind încãlcate şi în prezenta cauzã, astfel cã, fãrã a interveni elemente noi de naturã sã schimbe aceastã jurisprudenţã, considerentele şi soluţia reţinute în decizia indicatã îşi menţin valabilitatea.
În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului de lege criticat, Curtea Constituţionalã reţine cã autorii excepţiei nu indicã o jurisprudenţã a Curţii Europene a Drepturilor Omului în sensul practicii instanţei amintite de a impune legislaţiilor naţionale respectarea cerinţelor de claritate şi precizie a normelor interne. Într-adevãr, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa cã "individul trebuie sã fie în mãsurã sã prevadã consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat", însã "asemenea consecinţe nu au nevoie sã fie previzibile cu o certitudine absolutã. O atare certitudine (absolutã), oricât de doritã ar fi, este imposibil de realizat şi, mai mult, poate da naştere la o rigiditate excesivã a reglementãrii" (cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, 1999).
În considerarea celor arãtate mai sus, Curtea Constituţionalã observã cã textul de lege criticat oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia acesta i se adreseazã sã înţeleagã condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitatã de protecţie umanitarã. Determinarea circumstanţelor specifice fiecãrei situaţii în parte, a riscurilor la care ar fi expusã o persoanã în cazul returnãrii sale în ţara de origine, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedeazã obiectului controlului de constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în aceastã materie sau instanţei de judecatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Huang Juqin, Yang Yaofen, Liu Miaoyan şi He Wangfen în dosarele nr. 12.110/2004, nr. 12.659/2004, nr. 12.920/2004 şi nr. 14.500/2004 ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
