Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 343 din 21 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua si alin. 3 si ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Eugeniu Lascu în Dosarul nr. 731/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã. La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Mircea Duţu, lipsã fiind pãrţile Sabina Burlacu, Florin Liviu Homorozeanu şi Societatea Comercialã "Construcţii Feroviare Braşov" - S.A., faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei, prin avocat, susţine cã textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acordã probelor administrate în cursul urmãririi penale, în condiţiile în care procurorul cumuleazã în mod nepermis funcţiile de urmãrire şi de instrucţie, aceeaşi forţã probantã cu a probelor administrate în cadrul cercetãrii judecãtoreşti, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, în faţa unui magistrat independent. Totodatã se aratã cã posibilitatea schimbãrii completului de judecatã pânã la începerea dezbaterilor, reglementatã de dispoziţiile art. 292 din Codul de procedurã penalã, contravine principiului nemijlocirii şi contradictorialitãţii administrãrii probelor, aferent dreptului la un proces echitabil. În concluzie, se solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se invocã, în ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 19 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 731/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Eugeniu Lascu, inculpat recurent în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil, precum şi dreptului la o justiţie imparţialã, întrucât, reglementând în competenţa procurorului aprecierea şi administrarea probelor, îi atribuie acestuia, deopotrivã, funcţiile de urmãrire penalã şi instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi pe cea de judecãtor de instrucţie. Or, procurorul nu are calitatea de "magistrat" în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aşa cum s-a relevat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Vasilescu împotriva României, cauza Pantea împotriva României). Aceste dispoziţii legale sunt considerate în contradicţie şi cu prevederile constituţionale ale art. 131 alin. (1) şi (3), din care rezultã caracterul Ministerului Public de organ exclusiv de urmãrire şi, implicit, interzicerea pentru acesta a funcţiei de instrumentare, toate atribuţiile procurorilor legate de instrumentarea cauzelor penale fiind, în opinia autorului excepţiei, fãrã suport constituţional. Ca urmare, în opinia autorului excepţiei, probele administrate de procuror sunt nelegale şi nu pot fi folosite în procesul penal. Se mai aratã cã îndeplinirea de cãtre procuror a atribuţiilor specifice judecãtorului de instrucţie este de naturã a atrage şi neconstituţionalitatea art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentalã, republicatã, întrucât instanţa, judecând recursul, verificã hotãrârea atacatã inclusiv pe baza "lucrãrilor şi materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã acestea realizeazã o divizare nepermisã între cercetarea judecãtoreascã, dezbateri şi deliberãri, în privinţa judecãtorului, încãlcând astfel principiul procedural al nemijlocirii judecãţii, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Se menţioneazã cã participarea procurorului la judecarea cauzei nu reprezintã o imixtiune în independenţa justiţiei, ci tocmai o îndeplinire a atribuţiilor sale constituţionale, reglementate de dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, republicatã. Totodatã se aratã cã dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei sunt norme de procedurã, a cãror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, de nivelul legii. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. Guvernul considerã cã textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicatã, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât principiul separaţiei puterilor în stat se referã la necesitatea separãrii puterilor legislativã, executivã şi judecãtoreascã, iar nu la separarea funcţiilor de urmãrire, de instrucţie şi de judecatã în procesele penale. Critica aceloraşi dispoziţii legale în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), respectiv ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, este consideratã, de asemenea, neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun o delimitare strictã între funcţiile de urmãrire şi instrucţie, ci separarea strictã între funcţiile de urmãrire şi instrucţie, pe de o parte, şi cea de judecatã, pe de altã parte. Nu poate fi reţinutã nici critica formulatã în raport de prevederile art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, republicatã, întrucât, potrivit acestor dispoziţii constituţionale, Ministerul Public este titularul acţiunii penale şi, în aceastã calitate, cumuleazã în parte funcţiile de urmãrire şi instrucţie. Referitor la critica prevederilor art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, se aratã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât existã suficiente garanţii procesuale pentru realizarea principiului nemijlocirii, în acord cu cerinţele dreptului la un proces echitabil, respectiv: interdicţia schimbãrii completului dupã începerea dezbaterilor, administrarea tuturor probelor în condiţii de publicitate şi contradictorialitate de cãtre instanţã, chiar dacã nu de cãtre acelaşi complet, şi consemnarea în scris a actelor procesuale. Avocatul Poporului considerã cã textele legale criticate sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Aratã în acest sens cã activitatea procurorului, de apreciere şi administrare a probelor în cursul urmãririi penale, este conformã rolului acestuia de supraveghere a activitãţii de urmãrire penalã şi nu constituie o imixtiune în activitatea instanţei de judecatã, câtã vreme instanţa, şi nu procurorul, este cea care urmeazã sã pronunţe o soluţie în cauza dedusã judecãţii, iar, cu prilejul judecãrii recursului, verificarea hotãrârii atacate pe baza lucrãrilor şi a materialului cauzei este o activitate proprie instanţei de judecatã. În ceea ce priveşte critica formulatã în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã textele de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu îngrãdesc sub nici un aspect dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime. În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, republicatã, în sistemul procesual românesc procurorul corespunzând noţiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", la care se referã art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aprecierea şi administrarea probelor privind existenţa faptei şi a vinovãţiei fãptuitorului, în cadrul urmãririi penale, se fac potrivit voinţei legiuitorului, dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã fiind norme procedurale care, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, sunt stabilite prin lege. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, republicatã, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se apreciazã cã acestea nu au incidenţã în cauzã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: - Art. 63 alin. 2 (Probele şi aprecierea lor): "Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate, în scopul aflãrii adevãrului."; - Art. 65 alin. 1 (Sarcina administrãrii probelor): "Sarcina administrãrii probelor în procesul penal revine organului de urmãrire penalã şi instanţei de judecatã."; - Art. 292 alin. 2 teza a doua (Compunerea instanţei): "Completul de judecatã trebuie sã rãmânã acelaşi în tot cursul judecãrii cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba pânã la începerea dezbaterilor." şi alin. 3: "Dupã începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenitã în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor."; - Art. 385^14 alin. 1 (Verificarea hotãrârilor): "Instanţa, judecând recursul, verificã hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs." Autorul excepţiei susţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, cã acestea sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (1) şi (3), iar, în ceea ce priveşte prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã, faptul cã acestea încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã. Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei au urmãtorul conţinut: - Art. 1 alin. (4): "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale."; - Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; - Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi."; - Art. 131 alin. (1) şi (3): "(1) În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor. [...] (3) Parchetele funcţioneazã pe lângã instanţele de judecatã, conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, în condiţiile legii." De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã acestea sunt neîntemeiate şi, în consecinţã, urmeazã sã fie respinse. I. Printr-o primã categorie de critici se susţine, în esenţã, cã reglementarea prin dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã a instrumentãrii probelor în cadrul urmãririi penale de cãtre procuror, cãruia îi sunt conferite astfel, în mod nepermis, atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi cea de judecãtor de instrucţie, contravine prevederilor constituţionale ce consacrã principiul separaţiei puterilor în stat, dreptul la un proces echitabil, dreptul la o justiţie imparţialã, precum şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public. Din perspectiva aceloraşi considerente şi faţã de aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã sunt criticate şi prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, întrucât, aratã autorul excepţiei, instanţa, judecând recursul, verificã hotãrârea atacatã inclusiv pe baza "lucrãrilor şi materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare. Cu privire la aceste critici Curtea reţine cã prerogativele încredinţate procurorului de cãtre legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmãririi penale, reprezintã o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie, republicatã, iar nu o încãlcare a acestor dispoziţii constituţionale, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit Constituţiei României, Ministerul Public este o parte componentã a autoritãţii judecãtoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societãţii şi de apãrãtor al ordinii de drept, al drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmãrire penalã sã caute, sã administreze şi sã aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a sãvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurãrilor pentru justa soluţionare a cauzei. Câtã vreme instanţa de judecatã, iar nu procurorul, este cea care urmeazã sã pronunţe o hotãrâre în cauza dedusã judecãţii, atât cu prilejul soluţionãrii fondului litigiului, cât şi în cadrul recursului, nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia textele de lege criticate încalcã principiul separaţiei puterilor în stat. Curtea nu poate reţine nici critica dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile constituţionale care consacrã dreptul pãrţii la un proces echitabil, respectiv principiul unicitãţii şi imparţialitãţii justiţiei, întrucât dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se pãstreazã în tot cursul urmãririi penale, precum şi în cursul judecãţii, când acesta poate sã solicite respingerea probelor cerute de procuror şi de pãrţi, ca o consecinţã a dreptului sãu de a-şi susţine nevinovãţia. Mai mult, în faza de judecatã, probele sunt percepute nemijlocit cu participarea activã a pãrţilor şi a procurorului, sunt completate şi discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberãrii, instanţa judecãtoreascã este cea care face aprecierea definitivã a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, nu au valoare mai dinainte stabilitã. De asemenea, în ceea ce priveşte dispoziţiile legale privind verificarea hotãrârii de cãtre instanţã, cu prilejul rejudecãrii recursului, acestea nu interzic în vreun fel pãrţii sã-şi susţinã cauza în condiţii care sã nu o dezavantajeze în raport cu pãrţile adverse ori sã beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime, verificarea hotãrârii atacate realizându-se nu doar pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei, ci şi pe baza oricãror înscrisuri noi prezentate la instanţa de recurs. II. O a doua criticã de neconstituţionalitate vizeazã prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 din Codul de procedurã penalã şi constã în susţinerea cã aceste dispoziţii legale, permiţând schimbarea completului de judecatã pânã la începerea dezbaterilor, realizeazã o divizare nepermisã între cercetarea judecãtoreascã, dezbateri şi deliberãri, în privinţa judecãtorului, în contradicţie cu principiul nemijlocirii ce caracterizeazã dreptul la un proces echitabil. Cu privire la aceastã criticã de neconstituţionalitate Curtea reţine cã este neîntemeiatã, întrucât, chiar dacã probele nu sunt percepute în totalitate "nemijlocit" de cãtre noul complet de judecatã, administrarea acestora, realizatã în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, precum şi consemnarea în scris a tuturor actelor procesuale constituie suficiente garanţii pentru ca pãrţii sã nu îi fie încãlcat dreptul la un proces echitabil prin schimbarea completului de judecatã pânã la începerea dezbaterilor. Curtea mai reţine cã procedura de judecatã, care cuprinde şi sistemul probator, respectiv obiectul judecãţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, textele de lege criticate fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua şi alin. 3 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Eugeniu Lascu în Dosarul nr. 731/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
