Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 343 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza intai, art. 213 alin. (2) si (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) si (3) si art. 259 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 51 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii şi ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, excepţie ridicatã de Cristina Ioviţoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 ca devenitã inadmisibilã, întrucât acest act normativ nu mai este în vigoare. Cât priveşte critica adusã dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, aratã cã aceasta este neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.023/30/2009, Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii şi ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate. Excepţia a fost ridicatã de Cristina Ioviţoni cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect suspendarea executãrii unui act administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 53, art. 56, art. 135 şi art. 15 din Constituţie. În acest sens, aratã cã decizia de impunere contestatã a fost emisã în baza Legii nr. 95/2006, retroactiv, deşi privea raporturi juridice nãscute anterior intrãrii în vigoare a acestei legi, sub imperiul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002. De asemenea, aratã cã nu are calitatea de asigurat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, astfel cã nu poate fi reţinutã obligaţia de contribuţie în baza acestei legi. În plus, contestã obligaţia de asigurare în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate, atât timp cât art. 7 din Legea nr. 95/2006 instituie principiul descentralizãrii asistenţei de sãnãtate publicã. Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã instituirea unei obligaţii de platã a contribuţiei cãtre fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate nu limiteazã dreptul de a încheia şi o asigurare privatã suplimentarã. De asemenea, aratã cã, în condiţiile în care contribuţia este necesarã pentru asigurarea sãnãtãţii publice şi este plãtitã de cãtre toţi cetãţenii, justeţea acestei sarcini fiscale nu poate fi contestatã. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (4) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale cu excepţia de neconstituţionalitate, textele de lege criticate au fost modificate ori parţial abrogate prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Modificãrile aduse nu au schimbat, însã, soluţia legislativã criticatã, textele de lege având în prezent urmãtoarea redactare: - Art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6): "(3) Asigurãrile sociale de sãnãtate sunt obligatorii şi funcţioneazã ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizeazã pe baza urmãtoarelor principii: [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate; [...] (6) Asigurarea voluntarã de sãnãtate nu exclude obligaţia de a plãti contribuţia pentru asigurarea socialã de sãnãtate."; - Art. 211 alin. (1) teza întâi: "(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetãţenii români cu domiciliul în ţarã, precum şi cetãţenii strãini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporarã sau au domiciliul în România şi fac dovada plãţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În aceastã calitate, persoana în cauzã încheie un contract de asigurare cu casele de asigurãri de sãnãtate, direct sau prin angajator, al cãrui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie."; - Art. 213 alin. (2) şi (4): "(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre urmãtoarele situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse, în condiţiile prezentei legi: [...] b) se aflã în concediu pentru incapacitate temporarã de muncã, acordat în urma unui accident de muncã sau a unei boli profesionale; c) se aflã în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului pânã la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, pânã la împlinirea de cãtre copil a vârstei de 3 ani, sau se aflã în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsã între 3 şi 7 ani; d) executã o pedeapsã privativã de libertate sau se aflã în arest preventiv, precum şi cele care se aflã în executarea mãsurilor prevãzute la art. 105, 113 şi 114 din Codul penal, respectiv cele care se aflã în perioada de amânare sau întrerupere a executãrii pedepsei privative de libertate, dacã nu au venituri; e) persoanele care beneficiazã de indemnizaţie de şomaj; f) strãinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnãrii ori expulzãrii, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se aflã în timpul procedurilor necesare stabilirii identitãţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii; g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei; i) persoanele cetãţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadã de cel mult 12 luni, dacã nu au venituri; j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, dacã nu realizeazã venituri din muncã, pensie sau din alte surse.[...] (4) Categoriile de persoane care nu sunt prevãzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia sã se asigure în condiţiile art. 211 şi sã plãteascã contribuţia la asigurãrile sociale de sãnãtate în condiţiile prezentei legi."; - Art. 257 alin. (1): "(1) Persoana asiguratã are obligaţia plãţii unei contribuţii bãneşti lunare pentru asigurãrile de sãnãtate, cu excepţia persoanelor prevãzute la art. 213 alin. (1)." Prin modificãrile aduse Legii nr. 95/2006 de art. VIII pct. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010, soluţia legislativã a art. 258 alin. (4) se regãseşte în alin. (3) al aceluiaşi articol; - Art. 258 alin. (1) şi (3): "(1) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au obligaţia sã calculeze şi sã vireze la fond contribuţia stabilitã de lege datoratã pentru asigurarea sãnãtãţii personalului din unitatea respectivã.[...] (3) Pentru perioada în care angajatorii suportã indemnizaţia pentru incapacitate temporarã de muncã, aceştia au obligaţia de a plãti contribuţia stabilitã de lege, pentru salariaţii aflaţi în aceastã situaţie."; - Art. 259 alin. (1) şi (2): "(1) Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se calculeazã şi se vireazã odatã cu plata drepturilor bãneşti asupra cãrora se calculeazã de cãtre cei care efectueazã plata acestor drepturi. (2) Contribuţia datoratã de pensionarii ale cãror venituri din pensii depãşesc 740 de lei este de 5,5% aplicatã asupra acestor venituri şi se vireazã odatã cu plata drepturilor bãneşti asupra cãrora se calculeazã de cãtre cei care efectueazã plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netã mai micã de 740 de lei." De asemenea, autorul excepţiei criticã dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002. Acest act normativ a fost abrogat însã anterior sesizãrii cu excepţia de neconstituţionalitate, prin dispoziţiile art. 317 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, soluţiile legislative criticate, referitoare la obligaţia contribuţiei la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate, fiind preluate de actul abrogator în însuşi conţinutul articolelor arãtate mai sus, criticate de asemenea ca fiind neconstituţionale. Autorul excepţiei considerã cã toate aceste texte de lege sunt contrare urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, art. 56 privind contribuţiile financiare şi art. 135 referitor la economie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul criticilor referitoare la încãlcarea principiului constituţional al neretroactivitãţii legii, Curtea constatã cã argumentele formulate se referã exclusiv la probleme de aplicare a legii în timp, aspecte ce revin competenţei instanţei de judecatã, iar nu instanţei de contencios constituţional. În ceea ce priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 53, art. 56 şi art. 135 din Constituţie, Curtea constatã cã argumentele autorului excepţiei vizeazã obligaţia de asigurare în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate. Or, cu privire la aceste aspecte, Curtea s-a pronunţat în mai multe rânduri în jurisprudenţa sa, arãtând, în esenţã, cã obligaţia asigurãrii în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate este expresia principiului solidaritãţii sistemului asigurãrilor sociale de sãnãtate, principiu consacrat în art. 208 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Astfel, datoritã solidaritãţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţã medicalã pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se aflã în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurãri de sãnãtate. În acelaşi timp, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 56 prevãd obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sãnãtate, aceste cheltuieli publice vizeazã însãşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sãnãtãţii şi protecţia socialã a cetãţenilor. Implicarea deopotrivã a statului şi a cetãţenilor în realizarea acestui obiectiv este reflectatã în chiar dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în care se aratã cã "Asistenţa de sãnãtate publicã reprezintã efortul organizat al societãţii în vederea protejãrii şi promovãrii sãnãtãţii populaţiei. Asistenţa de sãnãtate publicã se realizeazã prin ansamblul mãsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stãrii de sãnãtate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare". De altfel, argumente asemãnãtoare au fost reţinute de instanţa de contencios constituţional şi prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã. În sfârşit, având în vedere cele arãtate mai sus, referitor la abrogarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impun respingerea ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile acestei ordonanţe.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 51 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, excepţie ridicatã de Cristina Ioviţoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. 2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) şi (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 martie 2011.
