Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 342 din 10 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77^1 alin. (6) teza finala din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finalã din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Sebastian Dobrescu în Dosarul nr. 10.493/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 10D/2012. La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Mihaela Iordache, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia astfel cum este motivatã în scris, arãtând cã textul este neconstituţional în mãsura în care se aplicã şi în speţa de faţã. În continuare, expune situaţia de fapt a cauzei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate, iar celelalte aspecte menţionate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate ţin de interpretarea legii.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 11 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 10.493/300/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finalã din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Sebastian Dobrescu cu ocazia soluţionãrii recursului declarat împotriva Deciziei nr. 546A din 7 iunie 2011, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã în Dosarul nr. 10.493/300/2010, prin care s-a respins cererea de înscriere în cartea funciarã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile criticate sunt neconstituţionale şi contravin art. 44 alin. (3) şi (8), art. 53, precum şi art. 11 şi art. 20 din Constituţie, în mãsura în care sunt aplicabile şi vânzãrii unui imobil prin procedura executãrii silite. În acest sens aratã cã impozitul datorat la transferul de proprietate asupra imobilelor este stabilit în sarcina celui din patrimoniul cãruia se transferã dreptul de proprietate. În speţã, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit printr-un act de adjudecare, act specific executãrii silite, astfel cã transferul dreptului de proprietate nu s-a fãcut benevol, voluntar, cu scopul de a se obţine vreun venit în urma acestui transfer, iar registratorii de la birourile de carte funciarã nu ar trebui sã verifice îndeplinirea obligaţiei de platã a impozitului şi în situaţia înstrãinãrilor silite. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã opineazã în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 77^1 alin. (6) din codul fiscal în raport cu art. 44 alin. (3) şi (8) din Constituţie, întrucât refuzul de intabulare a dreptului de proprietate nu contravine acestor prevederi constituţionale, precum şi în raport cu art. 11 şi art. 20 din Constituţie, deoarece obligaţia instituitã de aceste prevederi constituţionale revine organelor statului şi nu are legãturã cu dispoziţiile criticate. De asemenea, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În ceea ce priveşte critica raportatã la prevederile art. 53 din Constituţie, menţioneazã cã urmeazã a se avea în vedere de cãtre Curtea Constituţionalã, în cadrul analizei controlului de constituţionalitate, împrejurarea dacã, în speţã, se aduce atingere exerciţiului dreptului de proprietate. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã prin raportare la prevederile art. 44 alin. (3) şi (8) şi ale art. 53 din Constituţie şi inadmisibilã prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20. În acest sens aratã cã, în ceea ce priveşte eventuala contradicţie între prevederi ale dreptului intern şi dispoziţii cuprinse în tratate şi pacte la care statul român este parte şi care au prioritate în raport cu reglementãrile interne, în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului, analiza conformitãţii unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, prin prisma art. 148 din Constituţie, ţine de competenţa instanţei de judecatã, iar nu a Curţii Constituţionale, potrivit jurisprudenţei sale. În ceea ce priveşte eventuala atingere adusã dreptului de proprietate, se aratã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cã art. 77^1 alin. (6) teza finalã din Legea nr. 571/2003 dã expresie dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Legea fundamentalã. Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale, fiind în deplin acord cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, neîncãlcând sub niciun aspect prevederile constituţionale ale art. 53. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, concluziile procurorului, susţinerile pãrţii prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 77^1 alin. (6) teza finalã din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins: "Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, dupã caz, a hotãrârilor judecãtoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciarã vor verifica îndeplinirea obligaţiei de platã a impozitului prevãzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitãrii acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere pânã la plata impozitului." În susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (3) şi (8) referitor la garantarea dreptului de proprietate privatã şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, este invocat art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietãţii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: 1. Dispoziţiile art. 77^1 fac parte din cap. VIII^1 "Venituri din transferul proprietãţilor imobiliare din patrimoniul personal" şi prevãd, în esenţã, cã, la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrãmintelor acestuia prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fãrã construcţii, contribuabilii datoreazã un impozit. De asemenea, sunt expuse modul de calcul, autoritãţile îndrituite sã calculeze şi sã încaseze acest impozit, termenele pânã la care se vireazã impozitul încasat, precum şi scutirile de la plata acestui impozit. Totodatã, dispoziţiile criticate punctual de autorul prezentei excepţii prevãd cã, pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, dupã caz, a hotãrârilor judecãtoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciarã vor verifica îndeplinirea obligaţiei de platã a impozitului şi, în cazul în care nu se va face dovada achitãrii acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere pânã la plata impozitului. Din economia prevederilor legale menţionate, Curtea observã cã acestea nu sunt de naturã a aduce atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de proprietate, ci dau expresie acestora, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, astfel cum a reţinut instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, în acest sens fiind Decizia nr. 1.386 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 20 ianuarie 2011, ş i Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008. De asemenea, Curtea reţine cã, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, neputându-se reţine, în consecinţã, cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia: "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege." Din aceste reglementãri constituţionale rezultã cã stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intrã în competenţa legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptãri sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective, în acest sens fiind şi Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010. 2. De asemenea, se constatã cã acestea se aplicã, mutatis mutandis, şi în privinţa prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate prin prisma art. 11 şi art. 20 din Constituţie. Astfel normele convenţionale referitoare la protecţia proprietãţii stabilesc cã orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale, însã neaducându-se atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii. 3. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 53, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încãlcare a acestora, deoarece nu s-a evidenţiat restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. 4. În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor criticate în speţa dedusã judecãţii, respectiv în cazul vânzãrii unui imobil prin procedura executãrii silite, Curtea observã cã aspectele învederate de autorul acesteia sunt probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, fiind apanajul exclusiv al instanţelor judecãtoreşti, neintrând în sfera contenciosului constituţional. De altfel, Curtea observã cã reglementarea prevãzutã de cap. VIII^1 "Venituri din transferul proprietãţilor imobiliare din patrimoniul personal" este detaliatã în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 44/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004. De asemenea, Codul de procedurã civilã prevede în cartea a V-a "Despre executarea silitã" la cap. IV "Urmãrirea silitã asupra bunurilor imobile" întreaga procedurã privind vânzarea la licitaţie, formalitãţile premergãtoare vânzãrii la licitaţie, actul de adjudecare, efectele adjudecãrii, precum şi eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silitã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finalã din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Sebastian Dobrescu în Dosarul nr. 10.493/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 aprilie 2012.
