Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 341 din 12 septembrie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 lit. e) art. 7, art. 7 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 si ale art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 29 ianuarie 1998
Costica Bulai - preşedinte
Mihai Constantinescu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. e), art. 7, lit. e) art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 şi ale <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a României, ridicatã de inculpatul Bucur Constantin în Dosarul nr. 591/1996, aflat pe rolul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 11 septembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a pãrţilor, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea Constituţionalã, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 12 septembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin Încheierea din 21 aprilie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 591/1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 7 în întregul sau şi, în special, ale lit. e) art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 16 alin. 2, art. 19 şi ale <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 , invocatã de inculpatul Bucur Constantin.
Din încheierea de sesizare, ca şi din actele anexate la aceasta, rezulta ca Parchetul General de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie - Secţia Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecata a inculpatului Bucur Constantin, cãpitan în rezerva, pentru faptele de a fi cules şi transmis, în afarã cadrului legal, informaţii cu caracter secret şi de a fi divulgat şi folosit, în afarã cadrului legal, date şi informaţii privind viata particularã, onoarea sau reputaţia unor persoane, date şi informaţii cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor privind siguranta nationala, şi de a fi sustras un numãr de 32 de casete audio din unitatea militarã, fapte prevãzute şi pedepsite de art. 19 alin. 1, de <>art. 21 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 şi de art. 208 alin. 1 din Codul penal.
În afarã Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, inculpatul Bucur Constantin a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale mai jos menţionate, în esenta, pentru urmãtoarele motive:
- prin <>Legea nr. 51/1991 nu se defineste noţiunea de secret în întregul sau conţinut. În acest sens, se invoca reglementarea cuprinsã în art. 10, care precizeazã ca activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale este secreta, şi pe cea cuprinsã în art. 11, care prevede ca intreaga activitate de acest gen este secreta, fãrã însã sa enumere actele, materialele şi operaţiunile secrete; pentru a incrimina o activitate, aceste elemente trebuie prevãzute într-un "text specific". Este necesar deci sa se reglementeze prin lege sau hotãrâre a Guvernului "exact ce constituie secret". Fãrã o asemenea reglementare "se transfera prerogativele legislative unor instituţii neabilitate de Constituţie". În ceea ce-l priveşte pe autorul exceptiei, elementele materiale purtãtoare de informaţii secrete sunt determinate numai printr-un ordin al directorului Serviciului Roman de Informaţii, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, care prevãd ca "judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Or, în speta, judecãtorii sunt ţinuţi sa aprecieze asupra unor aspecte hotãrâtoare privind caracterul penal al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, cuprinse într-un ordin administrativ, act juridic cu o forta de reglementare minora. Pe lângã aceasta reglementare lacunara, legea utilizeazã termeni diferiţi pentru noţiunea de secret (dispoziţiile art. 3 lit. e), art. 11, art. 12 şi ale <>art. 19 din Legea nr. 51/1991 );
- dispoziţiile <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 , care permit interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, contravin prevederile art. 28 din Constituţie care garanteazã inviolabilitatea secretului acestora;
- dispoziţiile art. 7 în întregul sau şi, în special, cele cuprinse în art. 7 lit. e), care reglementeazã atribuţiile Consiliului Suprem se Apãrare a Tarii, sunt neconstituţionale, pentru ca stabilesc atribuţii ce exced celor fixate prin prevederile art. 117 alin. (2) şi ale art. 118 din Constituţie, este încãlcat principiul separaţiei puterilor în stat, "incalcand prerogativele Parlamentului şi ale Guvernului, asa cum rezulta ele din art 58, art. 107 şi art. 114 din legea fundamentalã";
- sunt, de asemenea, neconstituţionale şi prevederile art. 11 din aceeaşi lege, pentru ca instanţele judecãtoreşti nu sunt enumerate printre instituţiile cãrora le pot fi comunicate informaţii din domeniul siguranţei naţionale;
- dispoziţiile art. 13 alineatul ultim, care privesc dreptul cetãţeanului lezat de a se adresa cu plângere procurorului ierarhic superior celui care a emis mandatul, sunt neconstituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu prevãd obligaţia şi termenele în care trebuie sa se rãspundã la plângere;
- prevederile <>art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 sunt anacronice şi lacunare, pentru ca interdicţia interceptarii abuzive a convorbirilor telefonice nu este urmatã de o dispoziţie care sa prevadã sancţiuni;
- prevederile <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 sunt neconstituţionale comparativ cu dispoziţiile art. 26 din Constituţie. Incriminarea din lege asigura doar aparent viata intima a persoanelor, câtã vreme nu conditioneaza rãspunderea penalã de plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Prevãzând urmãrirea din oficiu, legea "mãreşte exponential atentatul la viata intima, fortand partea vãtãmatã sa se lase ocrotitã" chiar impotriva voinţei sale.
Fata de excepţia ridicatã, asa cum rezulta din încheiere, partea civilã - Serviciul Roman de Informaţii - şi reprezentantul Ministerului Public şi-au exprimat atât oral, cat şi în scris, punctele de vedere, care sunt asemãnãtoare, şi anume:
- în legatura cu noţiunea de secret de stat, se afirma ca aceasta este definitã prin Legea nr. 23 din 17 decembrie 1971 privind apãrarea secretului de stat în Republica Socialistã România şi prin Hotãrârea Consiliului de Miniştri nr. 19 din 14 ianuarie 1972 privind unele mãsuri în legatura cu apãrarea secretului de stat, modificatã prin Hotãrârea Guvernului nr. 814/1991. Aceste acte normative sunt în vigoare, nu contravin, prin conţinutul lor, prevederilor Constituţiei şi prevãd informaţiile, datele şi documentele care constituie secret de stat. Aceeaşi notiune este reglementatã şi prin art. 45 din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii;
- cu privire la al doilea aspect de neconstituţionalitate, se susţine ca nu exista discrepanta între dispoziţiile art. 28 din Constituţie şi prevederile <>art. 13 din Legea nr. 51/1991 , întrucât, potrivit art. 49 din legea fundamentalã, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns prin lege, între altele, şi pentru apãrarea siguranţei naţionale;
- referitor la cel de-al treilea aspect de neconstituţionalitate, se arata ca, fata de prevederile art. 118 din Constituţie, apare justificat sa fie prevãzute atribuţiile specifice ale Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii în Legea siguranţei naţionale a României;
- nu constituie aspect de neconstituţionalitate faptul ca instanţele de judecata nu sunt incluse, potrivit <>art. 11 din Legea nr. 51/1991 , între instituţiile cãrora li se pot comunica informaţii din domeniul siguranţei naţionale, pentru ca instanta judecãtoreascã sesizatã ia cunostinta de toate datele, informaţiile şi documentele din domeniul siguranţei naţionale, aflate la dosar, iar pe de alta parte, ea are dreptul şi îndatorirea de a administra probe în procesul penal, fãrã a distinge între caracterul secret sau nesecret al acestora;
- cu privire la critica adusã <>art. 13 alineatul ultim din Legea nr. 51/1991 , se apreciazã ca nici aceste dispoziţii nu prezintã aspecte de neconstituţionalitate, deoarece organele competente, sesizate cu plângere, fac verificãri prin efectuarea actelor premergãtoare necesare începerii urmãririi penale în temeiul normelor din Codul de procedura penalã. Se susţine, în continuare, ca dispoziţia legalã în discuţie nu este dintre cele de care depinde judecarea cauzei;
- de asemenea, dispoziţiile art. 16 alin. 2 din aceeaşi lege nu sunt neconstituţionale, întrucât în cuprinsul art. 20 din lege sunt prevãzute sancţiuni pentru interceptarea abuzivã a convorbirilor telefonice;
- se susţine, în continuare, ca şi critica ce vizeazã neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 este neîntemeiatã, întrucât textul criticat da expresie prevederii art. 26 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãreia "Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã". Nu se poate considera ca neconstitutionala dispoziţia care obliga autoritatea publica sa intervinã din oficiu în apãrarea valorilor sociale menţionate, cu atât mai mult cu cat dispoziţia legalã atacatã este în concordanta cu pactele şi cu tratatele internaţionale în materie.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã a fost trimisa fiecãrei Camere a Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere primit de la Comisia juridicã, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului se arata ca prevederile <>Legii nr. 51/1991 sunt constituţionale şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate ridicatã în fata instanţei este nefondata. Se precizeazã ca aplicarea corecta a legilor tarii tine de situaţia de fapt şi numai instanta judecãtoreascã poate hotãrî, în funcţie de probele administrate.
În punctul de vedere primit de la Guvern se arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile <>Legii nr. 51/1991 nu contravin dispoziţiilor Constituţiei. Se observa, totodatã, ca autorul exceptiei nu a formulat nici un argument în susţinerea acesteia. De asemenea, se observa ca, potrivit Legii nr. 47/1992, în fata instanţelor judecãtoreşti nu se poate invoca neconstituţionalitatea unei legi în întregime, iar, dacã se ivesc astfel de cazuri, initiatorul exceptiei trebuie sa indice, pentru fiecare dispoziţie atacatã, prevederea constituţionalã incalcata.
Camera Deputaţilor nu a trimis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 138/1997, Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei, deoarece, deşi <>Legea nr. 51/1991 a fost adoptatã înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, pe baza dispoziţiilor sale s-au nãscut raporturi juridice dupã intrarea în vigoare a acesteia.
Retinand ca fondul cauzei îl formeazã rãspunderea penalã pentru sãvârşirea infracţiunilor de culegere, transmitere, divulgare şi folosire de informaţii în afarã cadrului legal, precum şi a infracţiunilor de furt, din examinarea dosarului se constata ca, prin excepţia de neconstituţionalitate invocatã, sunt atacate şi dispoziţiile legale de care nu depinde soluţionarea cauzei. Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţii legale fãrã legatura cu cauza este inadmisibila.
Curtea Constituţionalã constata ca nu sunt incidente în cauza:
- dispoziţiile art. 7 şi, în special, ale <>art. 7 lit. e) din Legea nr. 51/1991 , care reglementeazã atribuţiile Consiliului Suprem de Apãrare a Tarii în domeniul siguranţei naţionale;
- dispozitile <>art. 11 din Legea nr. 51/1991 , prin care se prevãd instituţiile cãrora li se pot comunica informaţii din domeniul siguranţei naţionale;
- dispoziţiile <>art. 13 alin. 1-6 din Legea nr. 51/1991 , care reglementeazã autorizarea desfãşurãrii unor activitãţi în scopul culegerii de informaţii în cazurile ce constituie ameninţãri la adresa siguranţei naţionale a României;
- dispoziţiile art. 13 alineatul ultim din aceeaşi lege, referitoare la posibilitatea oricãrui cetãţean de a se adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior celui care a emis mandatul, pentru orice vãtãmare adusã prin activitãţile ce fac obiectul mandatului;
- dispoziţiile <>art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 , care, în ipoteza II, reglementeazã rãspunderea juridicã a celor vinovaţi, între altele, de obţinerea şi trimiterea informaţiilor în afarã cadrului legal.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi ale <>art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 , Curtea constata ca aceasta este inadmisibila şi pentru motivul ca autorul exceptiei nu a indicat nici o prevedere constituţionalã care ar fi încãlcat prin dispoziţiile atacate. Astfel, asa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care incalca dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizãrile adresate Curţii trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. c) din legea fundamentalã şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa se pronunţe numai în limitele sesizãrii. Prin urmare, neindicarea de cãtre autorul exceptiei a normelor constituţionale în raport cu care considera ca sunt constituţionale dispoziţiile legale atacate constituie, de asemenea, un motiv de respingere, întrucât excepţia ridicatã nu constituie, în sensul constituţional al termenului, o excepţie de neconstituţionalitate. Dacã instanta de contencios constituţional s-ar socoti competenta sa se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui partii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constitutionalitate, ceea ce este inadmisibil.
Privitor la critica de neconstituţionalitate adusã dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12 şi ale <>art. 19 din Legea nr. 51/1991 , în sensul ca noţiunea de secret este utilizata fãrã sa fie legal definitã, ceea ce în opinia autorului exceptiei contravine prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, se constata ca noţiunea în discuţie este definitã prin lege specialã. Aceasta este Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii, care reglementeazã secretul de stat prin dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale art. 45, având urmãtorul cuprins:
"Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informaţii au caracter de secret de stat, se pãstreazã în arhiva sa proprie şi nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condiţiile legii.
Documentele, datele şi informaţiile Serviciului Roman de Informaţii pot deveni publice numai dupã trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare."
Este incontestabil ca în sfera de activitate a Serviciului Roman de Informaţii este aplicabilã prevederea din legea specialã, întrucât autorul exceptiei avea calitatea de ofiţer al menţionatei instituţii, în momentul sãvârşirii faptelor pentru care este tras la rãspundere penalã.
De altfel, autorul exceptiei nu a pus în discuţie legitimitatea constituţionalã a acestor dispoziţii.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusã dispoziţiilor <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 , care incrimineaza divulgarea sau folosirea în afarã cadrului legal, de cãtre salariaţii serviciilor de informaţii, a informaţiilor cunoscute incidental în cadrul datelor necesare siguranţei naţionale, privind viata particularã, onoarea sau reputaţia persoanelor, se constata ca este neîntemeiatã.
Autorul exceptiei considera ca dispoziţia atacatã ar trebui sa conditioneze pornirea acţiunii pentru tragerea la rãspundere penalã a celor vinovaţi de sãvârşirea infracţiunii, de plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, întrucât, potrivit opiniei sale, fapta incriminata este o infracţiune contra persoanei. În lipsa unei astfel de prevederi, acţiunea penalã se declanseaza din oficiu. Astfel fiind, textul legal atacat nu numai ca nu ocroteşte dreptul la o viata intima, dar, mai mult, el permite imixtiunea autoritãţilor publice în viata personalã a cetãţenilor, ceea ce contravine prevederilor art. 26 din Constituţie, care prevãd, pe de o parte, obligaţia autoritãţilor publice sa respecte şi sa ocroteasca viata intima, familialã şi privatã, iar pe de alta parte, dreptul persoanei fizice sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile acestora, ordinea publica sau bunele moravuri.
Dacã s-ar considera ca fapta penalã prevãzutã în art. 21 este o infracţiune contra persoanei, trebuie arãtat ca în art. 13 alineatul ultim din lege acţiunea penalã se porneşte la plângerea prealabilã a celui vãtãmat, astfel încât nici în aceasta ipoteza textul legal atacat nu ar contraveni Constituţiei.
Curtea constata însã ca dispoziţiile <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 urmãresc apãrarea secretului de stat, valoarea socialã menita sa concure la realizarea siguranţei naţionale, chiar dacã incidental este ocrotit şi dreptul persoanei la respect pentru viata sa privatã şi de familie, la domiciliu şi corespondenta.
Valoarea socialã ocrotitã fiind în interes public major pentru siguranta nationala, este incontestabil ca acţiunea penalã porneşte din oficiu, la cererea Ministerului Public, care, potrivit prevederilor art. 130 din Constituţie, reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 2, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. e, art. 7, art. 7 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 şi ale <>art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a României, ridicatã de inculpatul Bucur Constantin în Dosarul nr. 591/1996 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 12 septembrie 1997.
PREŞEDINTE,
prof.univ.dr. Costica Bulai
Magistrat-asistent,
Claudia Miu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
