Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 340 din 28 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic si consular al Romaniei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 17 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicatã de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 6.916/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã prevederile legale criticate nu contravin principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, întrucât acest principiu presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 840 din 14 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 6.916/2004, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicatã de Şerban Simedrea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei prin care a fost respinsã cererea acestuia de a se anula ca nelegalã <>Hotãrârea Guvernului nr. 93/2004 , emisã în aplicarea dispoziţiilor <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 contravin textelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi celor ale art. 138 alin. (1), (2) şi (5). În argumentarea criticii sale, autorul excepţiei aratã cã, în ceea ce priveşte acordarea gratuitã a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor, "discriminarea este manifestã [între] plãtitorul «de rând»" şi membrii Corpului diplomatic şi consular al României, încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Totodatã, se apreciazã cã, prin dispoziţiile <>art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 , "Parlamentul României a transmis Guvernului sarcina de a stabili «condiţiile de acordare gratuitã a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor»", şi "Curtea Constituţionalã este îndrituitã sã analizeze constituţionalitatea modului în care Guvernul a aplicat prevederile <>art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 ". Se mai aratã cã nici <>Legea bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003 şi nici <>Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 nu prevãd "nici o sumã de bani destinatã realizãrii plãţilor prevãzute de <>Legea nr. 269/2003 ", ceea ce încalcã prevederile art. 138 alin. (1) şi (2).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, instanţa apreciazã cã textul legal criticat "nu contravine prevederilor art. 116 din Constituţie, deoarece, prin acordarea de gratuitãţi, în cadrul sistemului de asistenţã medicalã, nu se asigurã privilegii, personalului corpului diplomatic ori membrilor familiilor acestora, ci se acordã facilitãţi, în considerarea condiţiilor de muncã specifice, care se deosebesc de cele în care muncesc alţi angajaţi". Totodatã, se aratã cã acordarea facilitãţilor nu "produce o discriminare a celorlalţi cetãţeni ai ţãrii în comparaţie cu membrii corpului diplomatic, deoarece aceste drepturi nu se încadreazã în categoria celor prevãzute de art. 5 din Codul muncii pentru a fi considerate ca discriminatorii".
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a textului art. 138 din Constituţie se considerã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât "sursa de finanţare a facilitãţilor acordate o constituie contribuţia personalului beneficiar la asigurãrile sociale".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se invocã deciziile Curţii Constituţionale nr. 156 din 15 mai 2001 şi nr. 47 din 3 mai 1995, arãtându-se cã "violarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii existã atunci când se aplicã un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã o motivare obiectivã şi rezonabilã sau dacã existã o disproporţie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite". Totodatã, se aratã cã, potivit jurisprudenţei Curţii, art. 16 din Constituţie "vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (<>Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 ). În continuarea acestei argumentaţii Guvernul aratã cã, "în repetate rânduri, Curtea a avut ocazia de a se pronunţa asupra unor drepturi şi privilegii acordate anumitor categorii socioprofesionale în considerarea specificului activitãţilor desfãşurate de acestea sau a privaţiunilor la care sunt supuse urmare a exercitãrii unor profesii". În acest sens este invocatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 90 din 10 februarie 2005 . Se mai aratã cã prin decizia menţionatã Curtea a stabilit cã "diferenţa de reglementare este justificatã de absenţa similaritãţii, «sub aspectul condiţiilor de încadrare, al atribuţiilor, al drepturilor, al incompatibilitãţilor şi al interdicţiilor, între situaţia anumitor categorii profesionale în raport cu toate celelalte tipuri de salariaţi»".
Totodatã, Guvernul aratã cã, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, "art. 14 din Convenţie nu interzice orice diferenţã de tratament în exercitarea drepturilor recunoscute de Convenţie. Este considerat discriminatoriu tratamentul diferenţiat exercitat împotriva unor persoane aflate în situaţii analoage, dacã diferenţa de tratament nu are o justificare obiectivã şi rezonabilã, în sensul cã nu corespunde unui scop legitim sau cã, în cazul în care urmãreşte un astfel de scop, nu este pãstrat un just echilibru între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere". În acest sens sunt citate mai multe hotãrâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, printre care cele pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, sau Hoffmann împotriva Austriei, 1993.
Guvernul, potrivit jurisprudenţei Curţii, considerã cã "principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, «instituirea unor regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvãri diferite neputând fi consideratã o încãlcare a acestui principiu»" (<>Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002 ). În consecinţã, se apreciazã cã "instituirea unui regim specific de asistenţã medicalã, bazat pe contribuţia membrilor corpului diplomatic la sistemul de asigurãri de sãnãtate, nu îmbracã forma unui tratament discriminatoriu, fiind o opţiune a legiuitorului de reglementare a unor situaţii diferite".
Totodatã, Guvernul considerã cã nici textul constituţional al art. 138 alin. (5) nu este încãlcat, întrucât "sursa de finanţare a facilitãţilor acordate o constituie contribuţia personalului beneficiar la sistemul de asigurãri sociale".
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, întrucât "legiuitorul poate institui dispoziţii derogatorii de la reglementãrile generale instituite prin legea-cadru, în privinţa anumitor condiţii şi criterii de acordare a unor drepturi de asigurãri sociale ori în privinţa cuantumului şi a modului de calcul ale acestora". De asemenea, Avocatul Poporului considerã cã "diferenţierea între regimul juridic al asigurãrilor sociale aplicabil membrilor Corpului diplomatic şi cosular al României, faţã de cel stabilit pentru asiguraţii care nu fac parte din aceastã categorie, se justificã în mod obiectiv şi rezonabil [...] în considerarea situaţiei unei anumite categorii sociale care reclamã o astfel de protecţie". În explicarea sensului dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Avocatul Poporului invocã deciziile Curţii Constituţionale nr. 107 din 13 iunie 2000 şi nr. 90 din 10 februarie 2005.
Totodatã, se apreciazã cã "stabilirea [...] condiţiilor de acordare gratuitã a asistenţei medicale membrilor Corpului diplomatic şi consular al României reprezintã o opţiune a legiuitorului, care nu aduce atingere sub nici un aspect dispoziţiilor constituţionale referitoare la bugetul public naţional".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, are au urmãtorul cuprins:
"(1) În ţarã, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, în activitate ori pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiazã în mod gratuit de asistenţã medicalã, medicamente şi proteze, în cadrul sistemului de asigurãri de sãnãtate specific apãrãrii, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autoritãţii judecãtoreşti, în condiţiile achitãrii contribuţiilor legale la sistemul de asigurãri de sãnãtate în perioada de activitate.
(2) Condiţiile de acordare gratuitã a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului. Aceste drepturi nu se impoziteazã."
Textele constituţionale expres invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 138 alin. (1), (2) şi (5). Aceste texte constituţionale au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 138 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.
(2) Guvernul elaboreazã anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurãrilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobãrii Parlamentului. [...]
(5) Nici o cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare."
În esenţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciazã cã textul legal criticat încalcã art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât stabileşte acordarea în mod gratuit a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, ceea ce este de naturã a le crea acestora privilegii în raport cu celelalte persoane asigurate în cadrul sistemului public de asigurãri sociale de sãnãtate. Totodatã, se considerã a fi încãlcate şi dispoziţiile art. 138 alin. (1), (2) şi (5) din Constituţie, întrucât nu este menţionatã sursa de finanţare a acestei facilitãţi acordate.
Curtea constatã cã, potrivit jurisprudenţei sale în ceea ce priveşte principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, prin Decizia nr. 1 din 8 septembrie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat cã "principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţã, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sã se justifice raţional, în respectul principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice". De asemenea, prin <>Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Curtea a stabilit cã textul art. 16 din Constituţie "vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". Totodatã, prin <>Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea a mai statuat cã "principiul egalitãţii în drepturi nu înseamnã eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite".
Curtea observã cã în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit cã unele inegalitãţi de drept nu urmãresc decât sã corecteze anumite inegalitãţi de fapt, precum şi cã o deosebire de tratament juridic este discriminatorie numai atunci când nu este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând cã nu urmãreşte un scop legitim sau nu pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea observã cã în materia asigurãrilor sociale de sãnãtate dreptul comun îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Legiuitorul însã, prin textul <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 , a instituit anumite dispoziţii derogatorii de la reglementãrile generale prevãzute de legea-cadru în privinţa anumitor condiţii de acordare a unor drepturi de asigurãri sociale, şi anume: asistenţã medicalã, medicamente şi proteze. Curtea constatã cã leguitorul este liber sã instituie asemenea reglementãri speciale, fãrã ca acestea sã fie discriminatorii în mãsura în care sunt justificate în mod raţional şi obiectiv.
În consecinţã, Curtea reţine cã o asemenea mãsurã este justificatã, având în vedere specificul activitãţii desfãşurate de membrii Corpului diplomatic şi consular, sub aspectul condiţiilor de încadrare, a atribuţiilor, a drepturilor, a incompatibilitãţilor şi a interdicţiilor la care sunt supuşi, faţã de persoanele asigurate în condiţiile de drept comun. Astfel, conform art. 49 din lege, "calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular al României este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din cadrul instituţiilor de învãţãmânt universitar acreditate". De asemenea, potrivit art. 50 alin. (1) din aceeaşi lege, membrilor Corpului diplomatic şi consular al României le este interzisã desfãşurarea unor activitãţi, precum asocierea în partide politice, aceştia nu pot deţine funcţii în regiile autonome, societãţile comerciale ori în alte unitãţi cu scop lucrativ sau sã participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic. Totodatã, conform prevederilor <>art. 32 din Legea nr. 269/2003 , membrii Corpului diplomatic şi consular au şi o serie de obligaţii specifice, printre care se numãrã promovarea şi apãrarea intereselor statului şi ale cetãţenilor români în cadrul relaţiilor externe, respectarea secretului de stat şi secretului de serviciu, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea în legãturã cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţã în exercitarea funcţiei.
În consecinţã, Curtea constatã cã prin prisma considerentelor menţionate existã o raţiune suficientã care justificã în mod obiectiv şi rezonabil aplicarea unui tratament juridic diferit în cazul membrilor Corpului diplomatic şi consular faţã de persoanele asigurate în condiţiile de drept comun.
Totodatã, Curtea, având în vedere cã în acest mod se corecteazã inegalitatea de fapt rezultatã din perioada de cotizare datoratã specificului activitãţii membrilor Corpului diplomatic şi consular, constatã cã mãsura instituitã prin reglementarea criticatã urmãreşte un scop legitim şi pãstreazã un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia nu se prevede sursa de finanţare pentru cheltuiala bugetarã prevãzutã de <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 , încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine cã, potrivit tezei finale a textului art. 26 alin. (1) din aceastã lege, acordarea în mod gratuit de asistenţã medicalã, medicamente şi proteze se face "în condiţiile achitãrii contribuţiilor legale la sistemul de asigurãri de sãnãtate în perioada de activitate". În consecinţã, Curtea constatã cã sursa de finanţare are la bazã însãşi contribuţia personalului beneficiar la sistemul de asigurãri sociale.
Totodatã, Curtea reţine cã prevederile art. 138 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei adresatã Curţii Constituţionale de a analiza "constituţionalitatea modului în care Guvernul a aplicat prevederile <>art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 ", Curtea observã cã, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional realizeazã un control de constituţionalitate pe cale de excepţie asupra legilor şi ordonanţelor Guvernului, în timp ce verificarea aplicãrii legii de cãtre Guvern, prin adoptarea de hotãrâri, este de resortul instanţei de contencios administrativ. De altfel, Curtea reţine cã textul <>art. 26 alin. (2) din Legea nr. 269/2003 cuprinde o normã prin care se instituie în sarcina Guvernului organizarea executãrii legii, noţiune consacratã de dispoziţiile art. 108 alin. (2) din Constituţie, care "are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, şi anume prin hotãrâri ale Guvernului pot fi dispuse mãsuri organizatorice, financiare, instituţionale sau sancţionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legii". În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004. Aşadar, în cauza de faţã legiuitorul nu stabileşte direct, prin lege, condiţiile de acordare gratuitã a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor, ci, chiar în sensul textului constituţional al art. 108, aceastã competenţã revine autoritãţii publice însãrcinate cu organizarea executãrii legii, în speţã, Guvernului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 26 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, excepţie ridicatã de Şerban Simedrea în Dosarul nr. 6.916/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
