Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 340 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 22 noiembrie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, excepţie ridicată de Gheorghe Sterie în Dosarul nr. 406/109/2013 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 230D/2013. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 406/109/2013, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Gheorghe Sterie într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege încalcă principul egalităţii în faţa legii, principiul neretroactivităţii legii şi art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
În primul rând, arată că se instituie o discriminare negativă pe criteriul averii între cetăţenii care, datorită pregătirii şi calificării profesionale, dar şi restricţiilor pe care le presupune, de pildă, cariera militară, au reuşit să obţină atât venituri, cât şi o pensie al cărei cuantum să fie ridicat în raport cu alte categorii sociale şi cetăţenii care, de regulă, lipsiţi fiind de o pregătire profesională corespunzătoare, au ales să exercite în perioada activă profesii mai puţin solicitante şi fără restricţiile pe care le impune o carieră militară şi, ca atare, au beneficiat de o pensie al cărei cuantum a fost mai mic.
Astfel, aplicarea măsurii suspendării plăţii pensiilor pensionarilor cumularzi care depăşesc nivelul câştigului salarial mediu brut şi neaplicarea acestei măsuri pensionarilor cu pensii mai mici decât pragul stabilit prin lege şi nici chiar pensionarilor care beneficiază de două sau mai multe pensii (care individual nu depăşesc acest prag, deşi însumate îl depăşesc), apare ca o sancţiune a primei categorii de pensionari şi nicidecum ca o măsură de combatere a crizei.
În al doilea rând, susţine că dispoziţiile de lege sunt retroactive, deoarece afectează existenţa unui drept dobândit sub imperiul unei legi anterioare, şi anume Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 9/1994, nr. 5/1995 şi nr. 92/1995. Totodată, arată că, prin Decizia nr. 3/1993, Curtea Constituţională a înţeles să soluţioneze conflictul legilor în timp, menţionând că legea posterioară nu poate atinge dreptul subiectiv constituit potrivit legii anterioare.
În al treilea rând, susţine că, având în vedere cele de mai sus, consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 53 din Constituţie.
În final, autorul excepţiei arată că, prin reglementarea criticată, se încalcă şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, intitulat "Interzicerea generală a discriminării".
În acest sens, arată că dreptul său la pensie este un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, fiind un drept actual, suficient individualizat şi stabilit de autorităţile competente, pe baza legislaţiei în vigoare. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la expropriere, şi anume Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Norvegiei, Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei. Arată că suspendarea plăţii pensiei a fost instituită sine die şi că privarea sa de folosinţa dreptului la pensie echivalează cu o expropriere de fapt.
Mai arată că prin interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în sensul instituirii obligaţiei de a opta pentru una din cele două forme de retribuţie, se realizează în fapt interzicerea unuia dintre cele două drepturi fundamentale, respectiv dreptul la muncă şi dreptul la pensie.
Aceleaşi argumente de mai sus conduc la concluzia că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele folosite de legiuitor.
Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia nu este întemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.149/2010, nr. 297/2011, nr. 368/2011, nr. 544/2012 şi nr. 1.032/2012.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, având următorul conţinut:
- Art. 17: "(1) Beneficiarii dreptului la pensie aparţinând atât sistemului public de pensii, cât şi sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:
a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi;
b) după data intrării în vigoare a prezentului capitol devin pensionari cumularzi."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind dreptul de proprietate şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, intitulat "Interzicerea generală a discriminării".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, a constatat că întreg capitolul IV al Legii nr. 329/2009 (din care face parte şi art. 17) este constituţional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie.
Însă, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 329/2009 sunt criticate din perspectiva faptului că interzic cumulul pensiei cu salariul atunci când cuantumul pensiei depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie.
Din această perspectivă, dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate a posteriori prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză. În acest sens sunt Decizia nr. 1.149 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 297 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 20 iulie 2011, Decizia nr. 368 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 378 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 4 iulie 2011, Decizia nr. 544 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 15 iunie 2012, Decizia nr. 1032 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament să aibă o raţiune licită.
Curtea a constatat că nivelul pensiei nete până la care poate opera cumulul la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (devenit, în prezent, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011) respectă condiţiile de obiectivitate (este expres prevăzut de lege, previzibil şi determinabil) şi rezonabilitate (nivelul salariului mediu brut pe economie constituie o opţiune justă şi echilibrată) impuse de principiul nediscriminării.
Totodată, Curtea a reţinut că măsura adoptată este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv situaţia de criză economică în care se regăseşte statul, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi este aplicată în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.
De asemenea, Curtea a mai arătat că soluţia legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opţiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituţional.
În consecinţă, în lipsa afectării vreunui drept fundamental, Curtea a stabilit că prevederile art. 53 din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu sunt aplicabile în cauză.
Curtea a mai reţinut, în ceea ce priveşte critica vizând încălcarea principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, că prevederile de lege criticate reglementează condiţiile exercitării dreptului la muncă şi a dreptului la pensie pentru viitor, într-un context social afectat de criza economică care a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa şi promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale şi să creeze premisele relansării economiei naţionale.
Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a reţinut că prestaţiile cu titlu de pensie pentru perioadele viitoare nu intră în sfera de incidenţă a dreptului de proprietate, acest drept putând fi invocat numai cu privire la perioadele pentru care pensia a fost în plată.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
De altfel, prin Decizia din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (paragrafele 17-25), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum şi faptul că, în domeniul social, statul dispune de o marjă largă de apreciere.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu garantează vreun drept la primirea unei pensii într-un anumit cuantum (în acest sens fiind şi Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55) şi nici vreun drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (în acelaşi sens fiind Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94), fiind la discreţia statului stabilirea drepturilor salariale ce vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat.
Aceeaşi Curtea a considerat că actul normativ criticat instituie o diferenţă de tratament între persoane, respectiv pensionarii care încă lucrau în sectorul privat şi cei care lucrau în sectorul public, la fel ca reclamantul; cu toate acestea, cele două categorii de persoane cu greu pot fi considerate ca fiind într-o situaţie similară sau comparabilă, în sensul art. 14, deoarece distincţia esenţială, relevantă pentru contextul în care măsurile respective au fost luate, este faptul că veniturile lor provin din surse diferite, şi anume bugete private, respectiv bugetul de stat (paragraful 28).
În ceea ce priveşte diferenţa de tratament fundamentată pe cuantumul venitului lunar, Curtea a considerat că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale din România, cuantumul prevăzut era previzibil şi rezonabil şi a fost stabilit de legiuitor în raport de situaţia de criză economică în care se găsea statul, care a acţionat în cadrul marjei sale de apreciere în domeniul deciziilor bugetare, fără a încălca principiul proporţionalităţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Sterie în Dosarul nr. 406/109/2013 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
