Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 34 din 22 septembrie 2008 cu privire la recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 132 din Codul penal
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 152 din 11 martie 2009
Dosar nr. 15/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a fãcut la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, iar asistenţa juridicã este obligatorie conform art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 81 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili cã, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate şi asistenţa juridicã este obligatorie, instanţa poate lua act de voinţa de împãcare a pãrţilor şi sã dispunã încetarea procesului penal numai în prezenţa unui apãrãtor ales sau desemnat din oficiu.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
Instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, iar asistenţa juridicã este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã.
Astfel, unele instanţe au considerat cã în cauzele în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a fãcut la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate şi asistenţa juridicã este obligatorie conform dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, se poate lua act de voinţa de împãcare a pãrţilor chiar şi în situaţia în care acestea nu sunt asistate de apãrãtor ales sau desemnat din oficiu.
Alte instanţe, dimpotrivã, au considerat cã, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, se poate lua act de voinţa de împãcare a pãrţilor numai în prezenţa apãrãtorului ales sau desemnat din oficiu.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin art. 9 din Codul de procedurã penalã, reglementându-se obiectul şi exercitarea acţiunii penale, s-a prevãzut cu valoare de principiu, la alin. 3, cã "acţiunea penalã se poate exercita în tot cursul procesului penal".
În legãturã cu exercitarea acţiunii penale, este de observat cã, potrivit art. 131 alin. 1 din Codul penal, "în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile de cãtre persoana vãtãmatã lipsa acestei plângeri înlãturã rãspunderea penalã".
Tot astfel, prin art. 132 alin. 1 din Codul penal se mai prevede cã "împãcarea pãrţilor în cazurile prevãzute de lege înlãturã rãspunderea penalã şi stinge şi acţiunea civilã".
În aceastã privinţã, faţã de caracterul definitiv al manifestãrii de voinţã comunã a pãrţilor de a se împãca, în cuprinsul alin. 2 al aceluiaşi articol s-a instituit principiul potrivit cãruia împãcarea opereazã in personam, stabilindu-se totodatã cã aceasta produce efecte numai dacã intervine pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii.
Este semnificativã grija legiuitorului pentru asigurarea unei manifestãri de voinţã reale şi în deplinã concordanţã cu interesele legitime ale celor implicaţi, în care scop s-a prevãzut, în cadrul alin. 3 din articolul menţionat, cã "pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împãcarea se face numai de reprezentanţii lor legali", iar "cei cu capacitate de exerciţiu restrânsã se pot împãca cu încuviinţarea persoanelor prevãzute de lege".
De aceea, în raport cu aceastã preocupare a legiuitorului de a se înlãtura orice posibilitate de neînţelegere de cãtre pãrţi a semnificaţiei şi consecinţelor actului comun al împãcãrii, se impune sã fie respectate cu stricteţe şi dispoziţiile cu caracter procedural menite sã garanteze asigurarea apãrãrii şi a unei contradictorialitãţi reale în timpul desfãşurãrii procesului.
În acest context, ţinându-se seama de dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, prin care sunt reglementate cazurile în care asistenţa juridicã este obligatorie, precum şi de prevederile alin. 4, 4^1, 5 şi 6 ale aceluiaşi articol, referitoare la modul cum trebuie sã se procedeze atunci când asistenţa juridicã este obligatorie, apare neîndoielnicã îndeplinirea cerinţei privind prezenţa apãrãtorului ales sau desemnat din oficiu, ori de câte ori survine împãcarea pãrţilor în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile de cãtre persoana vãtãmatã şi asistenţa juridicã este obligatorie.
Ca urmare, în astfel de situaţii, instanţa sesizatã cu judecarea infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea plângerii prealabile de cãtre persoana vãtãmatã, iar asistenţa juridicã este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã nu poate dispune încetarea procesului penal ca efect al împãcãrii pãrţilor decât dacã împãcarea a intervenit în prezenţa apãrãtorului ales sau a apãrãtorului desemnat din oficiu.
A considera altfel ar însemna sã fie încãlcate dispoziţiile cu caracter obligatoriu relative la asistarea inculpatului de cãtre apãrãtor, ceea ce ar atrage, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, nulitatea necondiţionatã a hotãrârii.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 , republicatã, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii, în sensul celor arãtate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea dispoziţiilor art. 132 din Codul penal stabilesc:
În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile de cãtre persoana vãtãmatã şi asistenţa juridicã este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, instanţa dispune încetarea procesului penal ca urmare a împãcãrii pãrţilor numai în prezenţa apãrãtorului ales sau a apãrãtorului din oficiu.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 22 septembrie 2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
