Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 34 din 14 decembrie 2009 privind recursul in interesul legii, cu privire la stabilirea instantei competente sa solutioneze procedura de schimbare a condamnarii, procedura care are loc dupa transferarea persoanei condamnate, precum si in legatura cu stabilirea instantei competente sa solutioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de catre instantele nationale cu pedepse aplicate de catre instante straine
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 5 noiembrie 2010
Dosar nr. 21/2009
Sub preşedinţia doamnei judecãtor Lidia Bãrbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizãrile Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti (nr. 924/III-5/2009 şi nr. 566/III-5/2009) cu privire la stabilirea instanţei competente sã soluţioneze procedura de schimbare a condamnãrii, procedurã care are loc dupã transferarea persoanei condamnate, conform <>art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi în legãturã cu stabilirea instanţei competente sã soluţioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de cãtre instanţele naţionale cu pedepse aplicate de cãtre instanţe strãine prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) şi <>art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicatã, fiind prezenţi 67 de judecãtori din 103 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Gabriela Scutea adjunct al procurorului general.
Prin Încheierea de şedinţã de la 16 noiembrie 2009 s-a dispus amânarea recursului în interesul legii privind stabilirea instanţei competente sã soluţioneze procedura de schimbare a condamnãrii, procedurã care are loc dupã transferarea persoanei condamnate, conform <>art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, problemã formând obiectul sesizãrii Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti nr. 566/III-5/2009, pentru ca procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sã îşi exprime punctul de vedere şi cu privire la instanţa competentã sã soluţioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de cãtre instanţele naţionale cu pedepse aplicate de cãtre instanţe strãine prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) şi <>art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, chestiune de drept pusã în discuţie prin sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti nr. 924/III-5/2009.
Cum procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un recurs în interesul legii având ca obiect problema de drept asupra cãreia se solicitase un punct de vedere, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotãrât conexarea celor douã recursuri în interesul legii, având în vedere cã chestiunile de drept în legãturã cu care s-a solicitat pronunţarea unei decizii prin care sã se stabileascã modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt subsecvente.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursurile în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestora, în sensul de a se stabili cã instanţa competentã sã soluţioneze procedura de schimbare a condamnãrii, care are loc dupã transferarea persoanei condamnate, este Curtea de Apel Bucureşti. În ceea ce priveşte cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepse aplicate de instanţe strãine, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, a solicitat a se stabili cã este competentã sã soluţioneze o atare cerere instanţa corespunzãtoare instanţei de executare în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii şi sesizãrilor Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a constatat cã în practica judiciarã nu existã un punct de vedere unitar referitor la instanţa cãreia îi revine competenţa de examinare a procedurii de schimbare a condamnãrii, dupã transferarea în ţarã a persoanei condamnate în strãinãtate, precum şi în legãturã cu instanţa competentã sã soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse aplicate de instanţe din alte state, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) şi art. 150 din aceeaşi lege.
1. Astfel, în timp ce unele instanţe au considerat cã, dupã transferarea în România a persoanei condamnate în strãinãtate, Curtea de Apel Bucureşti rãmâne competentã sã judece în cadrul procedurii de schimbare a condamnãrii în condiţiile reglementate de <>art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, alte instanţe, dimpotrivã, au apreciat cã aceastã competenţã revine curţii de apel în a cãrei circumscripţie teritorialã se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate în strãinãtate.
2. Pe de altã parte, unele instanţe, invocând dispoziţiile <>art. 144 şi 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, au apreciat cã soluţionarea cererilor ce privesc conversiunea pedepsei, formulate ulterior pronunţãrii hotãrârii Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-au recunoscut hotãrârea instanţei dintr-un stat strãin şi transferarea persoanei condamnate, în vederea executãrii pedepsei în România, ar reveni tot acestei curţi, iar alte instanţe au decis cã instanţa competentã sã soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepsele aplicate de instanţele strãine, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, este cea corespunzãtoare instanţei de executare a ultimei hotãrâri, în a cãrei circumscripţie teritorialã se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
În fine, ivindu-se şi situaţii când ultima hotãrâre definitivã aparţine unei instanţe strãine, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã, în astfel de situaţii, competenţa de a judeca o cerere de modificare a pedepsei, ca efect al contopirii, ar reveni Curţii de Apel Bucureşti, ca autoritate judiciarã cu atribuţia de a realiza procedurile la care se referã <>art. 149 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în timp ce alte instanţe au hotãrât cã este competentã sã soluţioneze cererea de contopire a pedepselor instanţa abilitatã de lege sã judece în primã instanţã în a cãrei circumscripţie teritorialã se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
Examinarea acestor puncte de vedere contradictorii din practica instanţelor de judecatã, în legãturã cu aplicarea reglementãrilor specifice din <>Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, impune urmãtoarele aprecieri şi concluzii de interpretare:
În combaterea fenomenului de creştere a criminalitãţii, determinat şi de neîntrerupta sporire a numãrului de persoane care se stabilesc pentru anumite perioade de timp în alte ţãri ori le tranziteazã, s-a conturat şi grija fireascã de a fi luate mãsuri adecvate pentru evitarea dublei condamnãri, de cãtre state diferite, a aceleiaşi conduite antisociale a unei persoane.
În acest cadru de preocupare, adoptarea <>Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã a oferit prilejul reglementãrii instituţiei "transferarea persoanelor condamnate", având ca finalitate asigurarea unei mai eficiente şi rapide reeducãri şi reintegrãri sociale a persoanei condamnate în ţara de origine, precum şi accesul acesteia la toate regimurile de executare a pedepselor privative de libertate specifice acelei ţãri.
În aducerea la îndeplinire a obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin ratificarea Convenţiei europene asupra persoanelor condamnate şi a Protocolului adiţional adoptat la 18 decembrie 1997, prin dispoziţiile cuprinse în titlul VI din <>Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a reglementat procedura privind transferarea persoanelor condamnate, în vederea executãrii pedepselor, în ipoteza în care statul român este stat de executare.
Din analiza prevederilor <>art. 127-152, cuprinse în titlul menţionat din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reiese cã resortisantul român condamnat într-un alt stat se poate adresa autoritãţilor române cu cerere de transfer, în vederea exercitãrii pedepsei închisorii în România, fie direct, fie prin intermediul autoritãţilor competente ale statului în care a fost condamnat.
Ministerul Justiţiei, desemnat ca singura autoritate a statului român pentru primirea cererilor şi transmiterea rãspunsurilor, dupã obţinerea informaţiilor, înscrisurilor necesare şi a consimţãmântului autoritãţii competente a statului strãin în care a fost pronunţatã condamnarea, examineazã regularitatea acestor acte şi le transmite, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel competentã, care sesizeazã, la rândul sãu, curtea de apel, pentru ca aceasta sã recunoascã hotãrârea strãinã şi sã o punã în executare, conform prevederilor art. 145 sau <>art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Este adevãrat cã prin <>art. 28^1 pct. 5 din Codul de procedurã penalã, introdus prin Legea nr. 281/2003, este prevãzutã o normã generalã de competenţã, potrivit cãreia curtea de apel "soluţioneazã cererile prin care s-a solicitat extrãdarea sau transferul persoanelor condamnate în strãinãtate", precum şi cã, potrivit art. 138 alin. (3) şi <>art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cererea de transfer formulatã de un resortisant strãin condamnat de o instanţã din România se soluţioneazã de curtea de apel în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere a condamnatului ori domiciliul acestuia, în cazul în care nu a început executarea.
Dar este de observat cã, prin derogare de la aceste dispoziţii, în <>art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se prevede cã "autoritãţile judiciare competente în procedurile la care se referã art. 149 sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângã aceasta".
Ca urmare, numai Curtea de Apel Bucureşti este abilitatã prin legea specialã menţionatã ca, pronunţându-se asupra cererii de transfer a condamnatului prin hotãrâre a unei instanţe dintr-un stat strãin, sã recunoascã acea hotãrâre şi sã dispunã fie continuarea executãrii pedepsei aplicate, fie schimbarea condamnãrii prin adaptarea ei la o pedeapsã prevãzutã de legea românã pentru fapta reţinutã, în conformitate cu art. 145 sau <>art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În acest sens, instanţa românã trebuie sã specifice în ce mãsurã natura juridicã şi durata pedepsei stabilite în hotãrârea judecãtoreascã strãinã sunt compatibile cu legislaţia românã, în raport cu minimul general, precum şi cu maximul special prevãzut pentru infracţiunea ce a fãcut obiectul condamnãrii în strãinãtate.
Numai în aceste condiţii Curtea de Apel Bucureşti, odatã cu admiterea transferului şi recunoaşterea hotãrârii de condamnare în strãinãtate, poate decide fie continuarea executãrii pedepsei aplicate prin acea hotãrâre, fie conversiunea ei în limitele specifice legislaţiei naţionale, fãrã sã aibã însã posibilitatea legalã de a examina sau modifica ori reforma vreo altã dispoziţie a hotãrârii penale strãine.
Doar conformându-se acestei proceduri Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţã penalã definitivã, dã autoritate de lucru judecat hotãrârii pronunţate în strãinãtate, cãreia îi conferã putere sã producã efectele juridice recunoscute de legea noastrã naţionalã.
Potrivit reglementãrii de ansamblu a <>art. 122 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, hotãrârea penalã strãinã îşi pãstreazã şi dupã recunoaşterea sa de cãtre autoritatea judiciarã competentã caracterul de extraneitate, neputând fi convertitã în hotãrâre a unei instanţe judecãtoreşti din România.
Acest caracter de extraneitate rezultã nu numai din dispoziţiile înscrise în alin. 3 din articolul menţionat, potrivit cãrora "statul strãin care solicitã executarea este singurul competent sã decidã asupra unei cãi extraordinare de atac împotriva hotãrârii de executat", ci şi din prevederea de la alin. (4) al aceluiaşi articol, prin care este afirmatã menţinerea prerogativei statului strãin de a acorda amnistia şi graţierea, ca şi statul român, care preia acest atribut dupã recunoaşterea hotãrârii instanţei strãine.
Mai mult, prin <>art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a reglementat cã începerea executãrii pedepsei în România are ca efect doar renunţarea statului strãin la executarea ei pe teritoriul sãu, precum şi cã în cazul sustragerii condamnatului de la executarea pedepsei statul strãin redobândeşte dreptul la executarea hotãrârii.
De altfel, potrivit art. 144 alin. (2) din aceeaşi lege, încã înainte de transferarea persoanei condamnate, autoritãţile statului român sunt obligate sã indice statului de condamnare, la cererea acestuia, dacã acea persoanã va continua executarea pedepsei imediat sau în baza unei hotãrâri judecãtoreşti ori urmeazã sã i se schimbe condamnarea, prin hotãrâre judecãtoreascã, în sensul înlocuirii pedepsei aplicate de instanţa strãinã cu o pedeapsã corespunzãtoare prevãzutã în legislaţia românã pentru aceeaşi infracţiune.
Or, pentru ultima ipotezã a fost reglementatã, prin art. 146 din aceeaşi lege, procedura conversiunii condamnãrii, stabilindu-se, în alin. (3), cã, atunci "când procedura de schimbare a condamnãrii are loc dupã transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoanã în detenţie sau va lua alte mãsuri în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul statului român pânã la finalizarea acestei proceduri".
Curtea de Apel Bucureşti, singura instanţã competentã, potrivit <>art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în derularea procedurilor la care se referã art. 149 din aceeaşi lege, emite, în temeiul alin. (6) al acestui articol, mandat de executare a pedepsei, care este transmis autoritãţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferãrii persoanei condamnate.
Prin derogare de la principiul instituit în art. 418 din Codul de procedurã penalã rezultã deci cã singura instanţã învestitã cu competenţã teritorialã şi materialã de soluţionare a procedurii de schimbare a condamnãrii dupã transferarea în România a persoanei condamnate, prevãzutã în art. 149 cu referire la <>art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, este Curtea de Apel Bucureşti.
Dar aceastã competenţã, reglementatã în dispoziţiile menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotãrârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executãrii, între care cele privind schimbãrile în executarea unor hotãrâri, amânarea sau întreruperea executãrii pedepsei, înlãturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţã existente în art. 449 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Aşadar, pentru toate situaţiile în care se formuleazã cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse pronunţate de instanţe strãine, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferãrii persoanei condamnate în strãinãtate, instanţa competentã sã soluţioneze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzãtoare instanţei de executare a ultimei hotãrâri, în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
Ca urmare, şi în ipoteza în care ultima hotãrâre definitivã a fost pronunţatã de o instanţã strãinã se impune, pentru identitate de raţiune, sã revinã competenţa de judecatã a cererii de modificare a pedepsei tot instanţei corespunzãtoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit sã judece cauza în primã instanţã, evident, cu respectarea condiţiei ca locul de deţinere a persoanei condamnate sã se afle în circumscripţia teritorialã a acelei instanţe.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicatã, şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã, dupã transferarea persoanei condamnate, în condiţiile <>art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentã exclusiv, teritorial şi material, sã efectueze procedura de schimbare a condamnãrii, precum şi cã instanţa competentã sã soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele pronunţate de instanţele strãine, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii transferãrii persoanei condamnate, este instanţa corespunzãtoare celei de executare a ultimei hotãrâri, în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
În fine, în legãturã cu acest al doilea aspect, se impune a se stabili cã, în cazul în care ultima hotãrâre definitivã a fost pronunţatã de o instanţã strãinã, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzãtoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit sã judece cauza în primã instanţã şi este îndeplinitã şi condiţia ca locul de deţinere a persoanei condamnate sã se afle în circumscripţia sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sesizãrile Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti.
Se stabileşte cã:
1. Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentã exclusiv, teritorial şi material, sã soluţioneze procedura de schimbare a condamnãrii, procedurã care are loc dupã transferarea persoanei condamnate, în condiţiile <>art. 146 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.
2. Instanţa competentã sã soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele aplicate de instanţele strãine, prin hotãrâri recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procedurii transferãrii persoanei condamnate este instanţa corespunzãtoare instanţei de executare a ultimei hotãrâri, în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
În cazul în care ultima hotãrâre definitivã a fost pronunţatã de o instanţã strãinã, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzãtoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primã instanţã şi în a cãrei circumscripţie se aflã locul de deţinere a persoanei condamnate.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 14 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE
CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
Lidia Bãrbulescu
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
