Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu dispoziţiile art. 167 şi ale art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere: - Adresa Asociaţiei DACIN SARA - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual nr. 806 din 8.02.2024, înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) cu nr. RGII/534 din 8.02.2024; – Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. RGII/576 din 13.02.2024, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie. ART. 1 Se modifică, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, remuneraţiile cuvenite autorilor de opere cinematografice sau alte opere audiovizuale, prevăzute în tabelul din Metodologia privind comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, prevăzută în protocolul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 173/2007, conform anexei care face parte integrantă din prezenta decizie. ART. 2 De la data intrării în vigoare a prezentei decizii, remuneraţiile prevăzute în tabelul publicat în Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 36/2023 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite autorilor de opere cinematografice sau alte opere audiovizuale, prevăzute în tabelul din Metodologia privind comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, prevăzută în protocolul publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 173/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 17 februarie 2023, îşi încetează aplicabilitatea. ART. 3 Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ. ART. 4 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Andrei-Simion Ijac Bucureşti, 13 februarie 2024. Nr. 34. ANEXA 1 TABEL cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale comunicate public, calculate lunar în lei
┌──────────────────────────────────┬───┐
│A. Unităţi de alimentaţie publică │ │
│(restaurante hoteliere, cafenele, │ │
│braserii, baruri, fast-fooduri, │ │
│cofetării sau unităţi asimilate, │37 │
│săli de jocuri ori cazinouri) │lei│
│1. În oraşe sau staţiuni │ │
│turistice: │ │
│a) cu suprafaţa de până la 100 mp │ │
│inclusiv │ │
├──────────────────────────────────┼───┤
│b) cu suprafaţa cuprinsă între 101│50 │
│mp şi 200 mp inclusiv │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│c) cu suprafaţa cuprinsă între 201│62 │
│mp şi 500 mp inclusiv │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│d) cu suprafaţa de peste 500 mp │75 │
│ │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│2. În comune şi sate: │18 │
│a) cu suprafaţa de până la 50 mp │lei│
│inclusiv │ │
├──────────────────────────────────┼───┤
│b) cu suprafaţa de peste 50 mp │31 │
│ │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│3. Cazinouri │248│
│ │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│B. Turism │ │
│1. Hoteluri până la categoria 3 │25 │
│stele inclusiv, situate în │lei│
│staţiuni turistice: │ │
│a) cu capacitate de cazare mică │ │
├──────────────────────────────────┼───┤
│b) cu capacitate de cazare medie │31 │
│(31-100 de camere) │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│c) cu capacitate de cazare mare │37 │
│(peste 100 de camere) │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│2. Hoteluri până la categoria 3 │ │
│stele inclusiv, altele decât cele │37 │
│menţionate la pct. 1 │lei│
│a) cu capacitate de cazare mică │ │
├──────────────────────────────────┼───┤
│b) cu capacitate de cazare medie │62 │
│(31-100 de camere) │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│c) cu capacitate de cazare mare │124│
│(peste 100 de camere) │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│3. Hoteluri de categoria 4 şi 5 │186│
│stele │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│4. Moteluri, cabane, campinguri şi│37 │
│sate de vacanţă │lei│
├──────────────────────────────────┼───┤
│5. Unităţi de cazare │25 │
│agroturistice, popasuri turistice,│lei│
│pensiuni │ │
└──────────────────────────────────┴───┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.