Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Daniel Nicuşor Constantinescu în Dosarul nr. 2.596/118/2015 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.242D/2015. 2. La apelul nominal se prezintă apărătorul autorului excepţiei, avocat Marius Mocanu din Baroul Constanţa, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus, la dosar, concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.243D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 14.182/3/2014 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală. 5. La apelul nominal răspunde apărătorul autorului excepţiei, lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar apărătorul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.243D/2015 la Dosarul nr. 1.242D/2015, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele invocate cu prilejul sesizării Curţii Constituţionale. 8. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât apreciază că, prin motivele formulate, se solicită instanţei de contencios constituţional să realizeze o analiză a sintagmelor "profesie", "meserie", "activitate" pentru a se stabili sensul acestora, operaţiune de competenţa instanţelor de judecată. În subsidiar, solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând Decizia Curţii nr. 452 din 16 iunie 2015 în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a normelor procesual penale ale art. 215 alin. (2) lit. e) raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 21, 23, 41 şi 53. Cât priveşte argumentele deduse din prevederile art. 1, art. 2 alin. (1), art. 45, art. 52 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 25 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, apreciază că acestea sunt contextuale, responsabilitatea la care face referire autorul excepţiei fiind de natură politică. Arată că responsabilitatea poate avea însă şi o dimensiune juridică, exercitarea mandatului de către alesul local constituind o obligaţie a acestuia, iar nu un drept, aspect care rezultă şi din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 66 din 16 februarie 2016. Apreciază că măsura reglementată de norma procesual penală criticată reprezintă o imposibilitate obiectivă de exercitare a mandatului de preşedinte al consiliului judeţean. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin încheierile din 8 iulie 2015 pronunţate în Dosarul nr. 2.596/118/2015, respectiv în Dosarul nr. 14.182/3/2014, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Daniel Nicuşor Constantinescu în soluţionarea cererilor de revocare/modificare a măsurii controlului judiciar, în sensul înlăturării interdicţiei de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, prin încheierea din 12 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, printre obligaţiile impuse fiind şi aceea de interzicere a exercitării funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, motivat de faptul că infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată au fost săvârşite în legătură cu această funcţie. Susţine că dispoziţiile criticate încalcă în mod flagrant o serie de drepturi şi libertăţi de care se bucură, în temeiul Constituţiei, îngrădindu-i-se dreptul de a-şi exercita mandatul ce i-a fost încredinţat de alegători - de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, precum şi drepturile pe care le are în calitate de prim vicepreşedinte al Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene Partidului Social Democrat Constanţa. Apreciază că prin dispunerea acestei interdicţii - de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa - i se încalcă şi dreptul de a avea contact permanent cu alegătorii, în condiţiile în care prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt facultative, instanţa având obligaţia de a analiza cauza în raport de toate circumstanţele personale ale inculpatului, ţinând cont de o serie de principii care guvernează activitatea de judecată, printre care şi dreptul la muncă al autorului excepţiei. Apreciază că interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa este nelegală, deoarece motivarea instanţei, în sensul că se impune luarea acestei măsuri, deoarece autorul excepţiei este cercetat pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi conflict de interese, săvârşite în legătură cu această funcţie, încalcă grav prezumţia de nevinovăţie, măsura reprezentând o antepronunţare cu privire la vinovăţie. 11. Face referire la unele prevederi legale din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 pentru a sublinia faptul că alesul local reprezintă o autoritate publică, desemnată prin vot de către cetăţenii unei colectivităţi locale, fiind învestit de lege cu o serie de atribuţii în vederea rezolvării treburilor publice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Din această perspectivă susţine că, datorită interdicţiei stabilite de către instanţă, nu poate să-şi îndeplinească obligaţiile impuse prin Statutul aleşilor locali, iar acest lucru îi poate crea prejudicii de imagine în faţa electoratului care aşteaptă rezolvarea problemelor legate de administraţia publică judeţeană, una dintre obligaţiile sale esenţiale fiind aceea de a răspunde în faţa alegătorilor de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene (art. 102 din Legea nr. 215/2001). În legătură cu acest aspect, invocă Decizia Curţii nr. 530 din 12 decembrie 2013 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituţionale, reţinându-se că "dispoziţiile art. 37 din Constituţie, care prevăd dreptul de a fi ales, trebuie coroborate şi cu cele ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora «cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea», astfel încât alesul local trebuie să beneficieze şi de dreptul de a-şi exercita netulburat funcţia în care a fost ales prin votul electoratului." Totodată, face referire la considerentele Deciziei Curţii nr. 81 din 27 februarie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. I pct. 3 (referitoare la modificarea art. 7) şi ale art. I pct. 14 (referitoare la introducerea art. 19^1) din lege. 12. Susţine că "interdicţia impusă de instanţă" încalcă şi prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, deoarece instanţa de judecată a luat o măsură care se referă la activităţi legate de administraţia publică locală, reglementate de Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 393/2004, astfel încât a intrat în sfera de activitate a executivului, singurul care are atribuţii în acest domeniu. Consideră că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu întrunesc condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, prin aceasta fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei solicitând "clarificarea normei procesual penale prin stabilirea clară a situaţiilor în care se pot dispune aceste îngrădiri de drepturi sau, dimpotrivă, care excedează normei procesual penale". Apreciază că, în cauză, instanţa de contencios constituţional ar trebui să pronunţe o decizie cu rezervă de interpretare, în sensul că "prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care acestea impun restrângerea unor drepturi fundamentale în strânsă legătură cu exercitarea autonomiei locale, restrângerea exercitării atribuţiilor de către un ales local în afara limitelor şi cazurilor reglementate de legislaţia în materie referitoare la cazurile de întrerupere a exercitării mandatului (suspendare/încetare)". Susţine, în esenţă, că împiedicarea unui ales local - respectiv al unui preşedinte de consiliu judeţean, ales pe calea votului direct - de a-şi exercita atribuţiile pentru care a fost ales, "pe alte căi decât cele reglementate în mod expres prin Legea administraţiei publice locale coroborate cu Legea privind Statutul aleşilor locali", contravine normelor legale şi constituţionale. În acest sens, face referire la prevederi din Legea nr. 215/2001 referitoare la încetarea de drept, respectiv suspendarea de drept a mandatului preşedintelui consiliului judeţean. Susţine că, în lipsa unei arestări a alesului local, nici procurorul în faza de urmărire penală, nici judecătorul, ulterior trimiterii în judecată, nu pot dispune măsuri care, direct sau indirect, să afecteze exercitarea mandatului încredinţat prin alegerea demnitarului, având în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor din legile speciale anterior citate, o serie de atribuţii ale preşedintelui consiliului judeţean nu pot forma obiectul delegării, iar preşedintele consiliului judeţean nu poate lipsi de la lucrările consiliului sau ale comisiilor de specialitate din care face parte decât în situaţiile prevăzute de regulamentul de funcţionare. 13. Tribunalul Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că motivul impunerii interdicţiei reglementate în art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, în cadrul controlului judiciar, vizează atingerea scopului măsurii preventive şi, în special, cel al prevenirii săvârşirii unei noi infracţiuni. Această interdicţie se poate dispune atunci când se apreciază că inculpatul a profitat de activitatea sa pentru comiterea infracţiunii de care este acuzat, iar prin exercitarea în continuare a aceleiaşi profesii, meserii sau activităţi, inculpatul ar fi tentat să repete comportamentul infracţional. Instanţa observă că principiile invocate de către inculpat, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, deşi menite să apere drepturi fundamentale ale cetăţenilor, nu sunt absolute, fiind susceptibile de anumite limitări necesare într-o societate democratică, în interesul protecţiei primordiale a statului de drept şi a cetăţenilor. Potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale. Aceeaşi normă prevede că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii. În cauză instanţa observă că restrângerea este în consonanţă cu valoarea constituţională expusă anterior, întrucât este prevăzută de lege, urmăreşte apărarea unor valori esenţiale - ordinea publică şi desfăşurarea instrucţiei penale, este necesară într-o societate democratică, proporţională cu situaţia care a determinat-o, nediscriminatorie şi nu a adus atingere existenţei drepturilor, ci numai le-a restrâns într-o anumită măsură necesară la acel moment. Reţine că art. 41 din Constituţie prevede la alin. (1) că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Consideră că nu se încalcă dreptul la muncă prin interdicţia impusă inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, această interdicţie neavând caracter permanent în condiţiile în care măsura preventivă a controlului judiciar nu este nelimitată în timp, aşadar, nici această interdicţie nu are caracter nelimitat în timp. Arată instanţa că, prin instituirea interdicţiei de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, nu a limitat dreptul la muncă al inculpatului, autor al excepţiei, ci a stabilit o restricţie determinată în mod concret la această funcţie, inculpatul având libertatea de a munci în alte domenii, potrivit calificărilor şi aptitudinilor sale profesionale. Calitatea de preşedinte al consiliului judeţean nu atrage nicio imunitate în favoarea persoanei fizice alese în această funcţie, iar, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, astfel încât este imperios necesar să funcţioneze deopotrivă pentru toţi cetăţenii, indiferent de situaţia lor socială şi materială, de apartenenţa politică, de statutul lor social şi profesional. Arată instanţa că susţinerile referitoare la împrejurarea potrivit căreia interdicţia de a exercita atribuţiile funcţiei de preşedinte al consiliului judeţean ar fi străină de dispoziţiile legale care reglementează dreptul special în materie, şi anume Legea administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor locali, nu pot fi avute în vedere, întrucât nu există instituită prin lege nicio imunitate de natură penală în ceea ce îi priveşte pe aleşii locali, iar sediul materiei măsurilor preventive se află în Codul de procedură penală şi nu în legi ce reglementează alte materii. Subliniază că instanţa de judecată ar fi comis o "imixtiune" în domeniul administraţiei publice locale în situaţia în care ar fi decis cu privire la aspecte ce intră în competenţa acestor autorităţi, depăşindu-şi propria competenţă, ceea ce nu este cazul în situaţia din cauză, de adoptare a unei măsuri preventive cu instituirea unor obligaţii, de competenţa exclusivă a magistratului judecător. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Guvernul, exprimându-şi opinia atât în Dosarul nr. 1.242D/2015, cât şi în Dosarul nr. 1.243D/2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii nr. 452 din 16 iunie 2015 şi, totodată, consideră că normele procesual penale criticate nu împiedică realizarea autonomiei locale, ci, dimpotrivă, garantează caracterul efectiv al dispoziţiilor constituţionale ale art. 122 alin. (1), în condiţiile în care realizarea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale presupune în mod necesar respectarea de către persoanele alese în cadrul acestora a tuturor prevederilor legale, inclusiv a celor incidente în materie penală. Or, interdicţia impusă inculpatului, în temeiul art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, are ca premisă tocmai săvârşirea de către acesta a unei infracţiuni în exercitarea activităţii sale şi este menită să prevină comiterea în cadrul aceleiaşi activităţi a unor fapte de natură penală. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului, concluziile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: [...] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;". 19. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 2 alin. (1) privind suveranitatea naţională, art. 15 alin. (1) potrivit căruia cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate de Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 37 - "Dreptul de a fi ales", art. 41 alin. (1) potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 120 alin. (1) potrivit căruia administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, art. 121 alin. (1) potrivit căruia consiliile locale alese şi primarii aleşi sunt autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, şi alin. (2) potrivit căruia consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, art. 122 alin. (1) privind consiliul judeţean, art. 124 alin. (2) şi (3) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 - "Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 20 - "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", raportate la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală. Pe cale de consecinţă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispoziţiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituţionale în sensul arătat de instanţa de contencios constituţional prin decizia precitată, fără ca modificările şi completările operate să aibă ca obiect prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. 21. Prin aceeaşi decizie, precitată, Curtea a statuat cu privire la controlul judiciar, reţinând că este o măsură preventivă neprivativă de libertate, care însă pune în discuţie sfera libertăţii persoanei. Măsura controlului judiciar, ca măsură preventivă neprivativă de libertate, poate fi luată de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată faţă de inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune şi dacă măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Conform art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligaţii, reglementate la lit. a)-c), la acestea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, putând fi adăugate, de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar, una sau mai multe interdicţii, printre care şi cea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. 22. Analizând, din punct de vedere constituţional, natura măsurilor preventive, Curtea a constatat, în Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie şi că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică. Însă Curtea a reţinut că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. 23. Curtea reţine, totodată, că, prin deciziile nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, nr. 734 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015 şi nr. 825 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. În motivarea deciziilor precitate, Curtea a constatat că limitarea dreptului la muncă operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, reprezintă o ingerinţă care vizează un drept fundamental, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, precum şi împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfăşurarea activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, se impune, fiind adecvată şi necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Pentru aceste motive Curtea nu a reţinut încălcarea prin normele procesual penale criticate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere argumentele precitate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 53 din Constituţie. Curtea a constatat, de asemenea, că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie şi prevederilor art. 6 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât, acestea au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfăşurări a procesului penal. Totodată, nu s-a reţinut încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie cu privire la prezumţia de nevinovăţie, deoarece, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv pe durata controlului judiciar, inculpatul beneficiază de această prezumţie. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată de Curte prin deciziile precitate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Distinct, cât priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu întrunesc condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, prin aceasta fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), autorul excepţiei solicitând "clarificarea normei procesual penale prin stabilirea situaţiilor în care se pot dispune aceste îngrădiri de drepturi sau, dimpotrivă, care excedează normei procesual penale", Curtea reţine că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Previzibilitatea legii nu se opune însă ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune, pe de o parte, iar, pe de altă parte, funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţia practicii cotidiene. În acest sens s-a pronunţat instanţa de contencios constituţional, în mod constant, în jurisprudenţa sa. 26. Având în vedere aceste considerente de principiu, Curtea constată că formularea normelor procesual penale criticate îndeplineşte condiţiile de calitate a legii anterior menţionate, interdicţia putând fi dispusă atunci când organul judiciar apreciază că inculpatul a profitat de profesia, meseria ori activitatea pe care o desfăşoară pentru comiterea infracţiunii de care este acuzat, iar, prin exercitarea în continuare a aceleiaşi profesii, meserii ori activităţi, inculpatul ar fi tentat să repete comportamentul infracţional, ar avea la îndemână instrumentele şi oportunitatea necesare comiterii unei alte infracţiuni şi, din probele aflate la dosar, rezultă legătura dintre exerciţiul profesiei, meseriei, activităţii şi infracţiunea/infracţiunile de care inculpatul este acuzat. Aşadar, Curtea reţine că "stabilirea clară a situaţiilor în care se pot dispune aceste îngrădiri de drepturi", astfel cum solicită autorul excepţiei, nu ar fi de natură a oferi un plus de claritate normei criticate, ci, dimpotrivă, o astfel de reglementare ar aduce atingere plenitudinii de jurisdicţie a organului judiciar competent să dispună măsura preventivă a controlului judiciar şi să stabilească conţinutul acesteia, care ar fi astfel împiedicat să aprecieze, în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei. În context, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei de la Strasbourg, că una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive, iar, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, de asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. 27. Totodată, Curtea reţine că Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013, invocată de autorul excepţiei, nu este incidentă în cauză, neavând nicio concludenţă pentru soluţionarea acesteia. Astfel, Curtea pronunţându-se, prin decizia invocată, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi ale art. I pct. 14 din lege, a reţinut, printre altele, că este întemeiată critica referitoare la reglementarea, prin alin. (1) al art. 19^1 din lege, astfel cum a fost completată, a sancţiunii disciplinare a parlamentarului aflat în conflict de interese, întrucât această sancţiune, constând în "interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult 6 luni", este de natură să afecteze mandatul parlamentar. Curtea a reţinut în acest sens că mandatul parlamentar este o demnitate publică dobândită de membrii Camerelor Parlamentului prin alegerea de către electorat, în vederea exercitării prin reprezentare a suveranităţii naţionale, concluzie fundamentată, în principal, pe dispoziţii constituţionale precum art. 2 alin. (1), art. 61 alin. (1) teza întâi, art. 63, art. 69 alin. (1) şi art. 70. Curtea a reţinut că reprezentativitatea mandatului parlamentar, aşa cum este stabilită de dispoziţiile din Legea fundamentală citate, are importante consecinţe juridice. Una dintre acestea se referă la îndatoririle parlamentarului, care se exercită în mod continuu, din momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul trebuind ca, prin reglementările pe care le adoptă, să nu împiedice îndeplinirea acestora. Participarea la şedinţele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul constituie o îndatorire de esenţa mandatului parlamentar, astfel cum rezultă din întregul ansamblu al dispoziţiilor constituţionale care reglementează Parlamentul, cuprinse în titlul III, capitolul I al Legii fundamentale. Aşadar, din considerentele deciziei precitate, Curtea reţine că statutul constituţional şi legal al membrilor Parlamentului, ca reprezentanţi ai poporului, este diferit de statutul aleşilor locali, regimul juridic al mandatului de parlamentar fiind configurat la nivel constituţional, ceea ce determină particularităţi cu privire la exercitarea îndatoririlor membrilor Camerei Parlamentului. 28. Curtea reţine, de asemenea, că nici Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, invocată de către autor, nu are incidenţă în prezenta speţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 fiind ridicată într-o cauză în care autorul acesteia a fost exclus din partidul politic al cărui membru era, iar, drept consecinţă, mandatul său de consilier local a încetat, aşa încât Curtea a constatat că imposibilitatea de a contesta în faţa instanţei judecătoreşti o asemenea măsură dispusă fără a verifica respectarea statutului şi a procedurilor statutare este contrară dreptului de acces la o instanţă judecătorească, prin aceasta textul de lege criticat fiind neconstituţional. Aşa încât, în susţinerea acestei din urmă soluţii a reţinut instanţa de contencios constituţional faptul că "alesul local trebuie să beneficieze şi de dreptul de a-şi exercita netulburat funcţia în care a fost ales prin votul electoratului", iar nu pentru a motiva o eventuală neconstituţionalitate a normei procesual penale ce reglementează cu privire la dispunerea/conţinutul unei măsuri preventive, în cadrul procesului penal, în care autorul excepţiei - ales local - este trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, aşadar răspunde, penal, în condiţiile legii, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce îi revin. De altfel, Curtea reiterează cele reţinute în paragraful 23 al Deciziei nr. 66 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 9 mai 2016 - prin care a constatat că dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate - în sensul că "dreptul de a exercita în mod netulburat funcţia dobândită ca urmare a opţiunii electorale" nu este un drept absolut, acesta fiind protejat de prevederile Constituţiei atât timp cât se realizează cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceasta şi de legi. Or, săvârşirea unei fapte penale pentru care există o condamnare definitivă la pedeapsa cu închisoarea plasează prin ea însăşi consilierul local în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei, prin încălcarea jurământului de a respecta prevederile Constituţiei şi ale legilor, asumat potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, iar consecinţele legale pe care nerespectarea condiţiilor de exercitare a unei funcţii le antrenează nu pot fi considerate o restrângere a exerciţiului acelei funcţii, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (3) şi art. 37 din Constituţie. 29. Curtea constată, totodată, că invocarea de către autorul excepţiei a unor dispoziţii din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 nu poate fi primită, deoarece controlul constituţionalităţii prevederilor legale are loc numai prin raportare la norme constituţionale sau cuprinse în convenţii şi tratate la care România este parte, şi nu la alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia internă. 30. Pentru considerentele arătate în precedent, Curtea nu poate reţine nici încălcarea celorlalte dispoziţii constituţionale invocate de autorul excepţiei în prezenta cauză. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Nicuşor Constantinescu în dosarele nr. 2.596/118/2015, respectiv nr. 14.182/3/2014 ale Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
