Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 335 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. b) si e) si a dispozitiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de Miron Emil Dragoş Ciolacu în Dosarul nr. 7.414/99/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercialã şi contencios administrativ. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 alin. (1), alin. (2) lit. a)-d) şi alin. (2^2)-(8) din Legea nr. 95/2006, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Cât priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din aceeaşi lege, pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate pentru aceleaşi considerente ca şi cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.394/2010.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 23 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 7.414/99/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii. Excepţia a fost ridicatã de Miron Emil Dragoş Ciolacu cu prilejul soluţionãrii unei acţiuni în contencios administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã principiul solidaritãţii, consacrat de textele de lege criticate, nu este în acord cu dispoziţiile constituţionale care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii. În acest sens aratã cã, indiferent de cuantumul contribuţiei, cetãţenii primesc un pachet de servicii medicale egal. Tribunalul Iaşi - Secţia comercialã şi contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006. Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. e) au fost abrogate prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, iar celelalte dispoziţii ale art. 257 din lege au fost modificate prin aceeaşi ordonanţã şi prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, pãstrându-se însã soluţia legislativã criticatã. Textele de lege criticate au în prezent urmãtoarea redactare: - Art. 208 alin. (3) lit. b) şi e): "(3) Asigurãrile sociale de sãnãtate sunt obligatorii şi funcţioneazã ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizeazã pe baza urmãtoarelor principii: [...] b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor; [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate;"; - Art. 257: "(1) Persoana asiguratã are obligaţia plãţii unei contribuţii bãneşti lunare pentru asigurãrile de sãnãtate, cu excepţia persoanelor prevãzute la art. 213 alin. (1). (2) Contribuţia lunarã a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplicã asupra: a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfãşurarea unei activitãţi dependente; b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfãşoarã activitãţi independente care se supun impozitului pe venit; dacã acest venit este singurul asupra cãruia se calculeazã contribuţia, aceasta nu poate fi mai micã decât cea calculatã la un salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar; c) veniturilor din agriculturã supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silviculturã, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadreazã la lit. b); d) indemnizaţiilor de şomaj; f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizeazã venituri de natura celor prevãzute la lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar. (2^2) Pensionarii ale cãror venituri din pensii depãşesc 740 de lei datoreazã contribuţia lunarã pentru asigurãrile sociale de sãnãtate calculatã potrivit prevederilor art. 259 alin. (2). (3)În cazul persoanelor care realizeazã în acelaşi timp venituri de natura celor prevãzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculeazã asupra tuturor acestor venituri. (4) În cazul persoanelor care realizeazã venituri de natura celor prevãzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de bazã minim brut pe ţarã şi care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia lunarã de 6,5% datoratã se calculeazã asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bazã minim brut pe ţarã. (5) Contribuţiile prevãzute la alin. (2) şi (4) se plãtesc dupã cum urmeazã: a) lunar, pentru cele prevãzute la alin. (2) lit. a) şi d); b) trimestrial, pentru cele prevãzute la alin. (2) lit. b) şi la alin. (4); c) anual, pentru cele prevãzute la alin. (2) lit. c) şi f). (6) Contribuţia de asigurãri sociale de sãnãtate nu se datoreazã asupra sumelor acordate în momentul disponibilizãrii, venitului lunar de completare sau plãţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementeazã aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate, cu modificãrile ulterioare. (7) Obligaţia virãrii contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate revine persoanei juridice sau fizice care plãteşte asiguraţilor veniturile prevãzute la alin. (2) lit. a), d) şi e), respectiv asiguraţilor pentru veniturile prevãzute la alin. (2) lit. b), c) şi f). (8) Termenul de prescripţie a plãţii contribuţiei de asigurãri sociale de sãnãtate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevãzut pentru obligaţiile fiscale." Autorul excepţiei considerã cã textele de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul acesteia criticã, în esenţã, principiul solidaritãţii sistemului asigurãrilor sociale de sãnãtate, principiu care obligã contribuabilii la plata unor sume diferite cãtre fondul de asigurãri sociale de sãnãtate, în funcţie de cuantumul veniturilor, deşi pachetul de servicii medicale asigurat este egal. Faţã de aceastã criticã, Curtea reţine cã, datoritã solidaritãţii celor care contribuie, sistemul public de asigurãri sociale de sãnãtate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţã medicalã pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se aflã în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurãri de sãnãtate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetãţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sãnãtate, aceste cheltuieli publice vizeazã însãşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sãnãtãţii şi protecţia socialã a cetãţenilor. Din aceastã perspectivã, criticile formulate de autorul excepţiei apar ca lipsite de temei. O situaţie aparte vizeazã însã dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finalã din Legea nr. 95/2006, dispoziţii care au fost declarate neconstituţionale în mãsura în care se interpreta cã valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate, datoratã de persoanele care realizeazã venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai micã decât cuantumul unui salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar. În acest sens a fost pronunţatã Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010. Ulterior pronunţãrii acestei decizii, dar anterior publicãrii sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010 a modificat art. 257 alin. (2) lit. f) teza finalã din Legea nr. 95/2006, preluând însã, în mod identic, soluţia legislativã declaratã ca fiind neconstituţionalã. Având în vedere aceste aspecte, precum şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora "Deciziile Curţii Constituţionale se publicã în Monitorul Oficial al României. De la data publicãrii, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", Curtea constatã cã dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010, sunt, de asemenea, neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã cã valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate, datoratã de persoanele care realizeazã venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai micã decât cuantumul unui salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Miron Emil Dragoş Ciolacu în Dosarul nr. 7.414/99/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercialã şi contencios administrativ şi constatã cã dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finalã din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, aşa cum au fost modificate de art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, sunt neconstituţionale în mãsura în care se interpreteazã cã valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurãri sociale de sãnãtate, datoratã de persoanele care realizeazã venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectualã realizate în mod individual şi/sau într-o formã de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai micã decât cuantumul unui salariu de bazã minim brut pe ţarã, lunar. 2. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. b) şi e) şi art. 257 alin. (1), alin. (2) lit. a)-d) şi alin. (2^2)-(8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 martie 2011.
