Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 333 din 26 iunie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor pct. 6.4 si pct. 6.10 din anexa la Legea privind Memorandumul de intelegere incheiat intre statul roman si The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucuresti la 15 februarie 2013
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 31 iulie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
I. 1. Cu adresa nr. 51/3111 din 29 mai 2013, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, precum şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.
2. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate sunt următorii:
Deputaţi din Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal:
Mircea-Nicu Toader, Cezar-Florin Preda, Ioan Balan, Gheorghe Ialomiţianu, Tinel Gheorghe, Gheorghe Udrişte, Constantin Dascălu, Camelia-Margareta Bogdănici, Sanda-Maria Ardeleanu, Dănuţ Culeţu, Cristian-Constantin Roman, Lucian Militaru, Liviu Laza-Matiuţa, Costică Canacheu, Florin-Ionaş Urcan, Alin-Augustin-Florin Popoviciu, Ştefan-Bucur Stoica, Maria-Andreea Paul, George Ionescu, Florian-Daniel Geantă, Cornel-Mircea Sămărtinean, Cătălin-Florin Teodorescu, Romeo Rădulescu, Alexandru Nazare, Eusebiu-Manea Pistru-Popa, Vasile Gudu, Petru Movilă, Mircia Muntean, Theodor Paleologu, Raluca Turcan, Dragoş-Ionel Gunia, Elena-Gabriela Udrea, Adrian Gurzău, Florin Gheorghe, Roberta-Alma Anastase, Lucian Nicolae Bode, Valeria-Diana Schelean, Dan-Cristian Popescu, Florin Mihail Secară.
Deputaţi din Grupul parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu:
Liviu Codîrlă, Ştefan Burlacu, Mario-Ernest Caloianu, Luminiţa-Pachel Adam, Maria Dragomir, Cristian-George Sefer, Ioana-Jenica Dumitru, Răzvan Ionuţ Tănase, Miron Alexandru Smarandache, Ion Melinte, Niculina Mocioi, Maria Grecea, Adrian-Nicolae Diaconu, Marioara Nistor, Liliana Ciobanu, Nuţu Fonta, Mihai Deaconu, Gabriela-Lola Anghel, Eugen Chebac, Cornel-George Comşa, Neagu Murgu, Constantin Moisii, Monica Maria Iacob-Ridzi, Liliana Mincă, Ştefan-Petru Dalca, Daniel-Vasile Oajdea, Ioan Hulea, Gheorghe Neţoiu, Andrei-Răzvan Condurăţeanu.
Deputaţi din Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România: Bonis Istvan, Cseke Attila-Zoltan, Fejer Laszlo-Odon, Kelemen Hunor, Korodi Attila, Marko Attila-Gabor, Marton Arpad-Francisc, Moldovan Iosif, Molnar Zsolt, Seres Denes, Szabo Odon.
3. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2041 din 29 mai 2013 şi formează obiectul Dosarului nr. 356 A/2013.
II. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile clauzei 6.4 din Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, încalcă prevederile art. 124 din Constituţie, întrucât prin aceasta "se dispune instanţelor judecătoreşti să stingă litigiile în mod irevocabil, fără judecare pe fond". Astfel "justiţia nu se mai înfăptuieşte în numele legii, ci al unui Memorandum", judecătorii nemaifiind independenţi şi supuşi numai legii. Se mai arată că normele criticate sunt nepredictibile, deoarece nu stabilesc nicio regulă cu privire la litigiile care au depăşit faza de judecată pe fond sau dacă aceste litigii sunt în faza de pronunţare, iar "imposibilitatea întreruperii cursului justiţiei are ca efect imposibilitatea revocării sau ridicării sechestrelor instituite de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală."
În ceea ce priveşte clauza 6.10, se susţine că prin sintagma "afiliat TRG" (la care această clauză face referire atunci când stabileşte că în cazul în care una dintre părţi sau vreun afiliat al acesteia vor relua oricare dintre litigii, Memorandumul va înceta), trebuie să se înţeleagă atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică. Se conchide că "în aceste condiţii persoanele nu îşi vor putea apăra drepturile, libertăţile sau interesele lor legitime în justiţie, fiind astfel îngrădită exercitarea acestora şi, ca urmare, textul clauzei în cauză este neconstituţional". Se arată că este neconstituţională şi teza a treia a aceleiaşi clauze, întrucât "obligă nu doar la solicitarea suspendării, solicitare care poate să nu îndeplinească condiţiile pentru suspendarea soluţionării procesului, ci impune Curţii de Apel Constanţa să dispună suspendarea soluţionării litigiului, fără să existe reguli speciale în acest sens." În opinia autorilor sesizării, "instanţele de judecată sunt într-o situaţie imposibilă, pentru că regula din clauza criticată nu prevede vreo normă specială, iar condiţiile de suspendare din Codul de procedură civilă ar putea să nu permită suspendarea, iar clauza în cauză este nepredictibilă."
Se susţine şi că "Memorandumul nu prevede ce se întâmplă în cazul în care instanţa de judecată competentă nu suspendă soluţionarea litigiului, pentru că nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă", precum şi faptul că, "în ceea ce priveşte suspendarea soluţionării litigiilor şi în lipsa unor reguli speciale, este necesară aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă, motiv pentru care este posibilă aplicarea instituţiei procedurale a perimării, în funcţie de temeiul suspendării, iar statul român poate fi cel prejudiciat în mod definitiv."
III. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
IV. Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/3520/2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2356 din 20 iunie 2013, prin care opinează că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Se arată, în esenţă, că "întreaga motivare a obiecţiei de neconstituţionalitate este fundamentată pe o neînţelegere a naturii şi obiectului Memorandumului de înţelegere şi a aprobării acestuia prin lege." Astfel, Memorandumul constituie un contract de stat în sensul art. 1 lit. o) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, statul român comportându-se ca un subiect de drept civil şi nu ca un subiect de drept internaţional. Aprobarea Memorandumului prin lege "nu are sensul transformării clauzelor sale în norme de aplicabilitate generală, ci a însuşirii prevederilor acestuia, în special a prevederilor ce revin statului român la cel mai înalt nivel, al Parlamentului, [...] de a asigura opozabilitatea totală faţă de terţi şi de a autoriza instituţii ale statului (OPSPI, MFP, ANAF) să ia anumite decizii de oportunitate [...] care prin dimensiunea valorică a obiectului lor şi a caracterului lor irevocabil implică un larg consens, asigurat pe deplin printr-un act la nivelul legii."
În acest sens se arată că "nici scopul, nici conţinutul Memorandumului nu vizează stabilirea unor reguli cu aplicabilitate generală", ci au ca scop stingerea unui litigiu, fiind similar cu un contract de tranzacţie. Ca urmare a aprobării prin lege, Memorandumul intră în ordinea juridică internă cu forţa juridică egală cu a legii, însă câtă vreme clauzele acestuia nu au ca destinatari marea masă a cetăţenilor, nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate potrivit căreia prin integrarea Memorandumului în ordinea juridică internă ca normă legală ar reveni obligaţii în sarcina instanţelor de judecată sau în sarcina terţilor. Astfel, "înţelegerea Părţilor, chiar dobândind forţa juridică a legii, nu înseamnă că numai prin acest fapt ajunge să afecteze sau să îngrădească drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor care nu au nicio legătură cu aspectele care fac obiectul înţelegerii Părţilor".
Cu privire la clauza 6.10, se arată că formularea acesteia are în vedere tocmai posibilitatea ca una din Părţi să reia orice litigiu sau demers legal sau administrativ împotriva celeilalte Părţi. În ceea ce priveşte pe Afiliaţi, textul nu impune acestora să nu demareze litigii, ci, dimpotrivă, stabileşte o sancţiune civilă care nu vizează comportamentul Afiliaţilor, pe care Părţile nu îl pot controla potrivit dreptului comun şi Constituţiei.
Se conchide că nu poate fi primită critica prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, "deoarece clauzele 6.4 şi 6.10 permit identificarea exactă a destinatarilor legii, precum şi a comportamentului prescris pentru aceştia, iar conduita prevăzută este compatibilă cu cadrul constituţional privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor".
De asemenea, nu poate fi primită critica prin raportare la art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie "deoarece clauzele 6.4 şi 6.10 nu stabilesc obligaţii în sarcina altor persoane decât Părţile şi permit identificarea cu exactitate a persoanelor vizate şi a conduitei prescrise, în cadrul conduitei nefiind incluse interdicţii privind accesul liber la justiţie."
Se arată că este neîntemeiată şi critica prin raportare la art. 124 alin. (1)-(3) din Constituţie, "deoarece clauzele 6.4 şi 6.10 nu stabilesc obligaţii în sarcina instanţelor şi nu le obligă pe acestea să judece altfel, decât conform dreptului comun. Faptul că Părţile se angajează să facă demersuri pentru suspendarea unor litigii sau să se abţină de la promovarea unor acţiuni nu înseamnă că instanţele sunt obligate să le şi admită pretenţiile doar pe baza argumentului că înţelegerea Părţilor a fost aprobată prin Lege. Mai mult, din formularea clauzelor criticate rezultă clar că înseşi Părţile au prefigurat că terţii pot avea altă conduită decât cea pe care au prescris-o pentru raporturile dintre ele."
V. Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate, reţine următoarele:
VI. 1. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu.
2. În ceea ce priveşte obiectul sesizării, se constată că, deşi autorii acesteia indică Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, în ansamblul său, criticile formulate vizează doar două dintre clauzele Memorandumului prevăzut în anexa ce face parte integrantă din lege, respectiv 6.4 şi 6.10.
Astfel fiind, Curtea urmează a se pronunţa asupra pct. 6.4 şi pct. 6.10 din anexa la Legea privind Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, având următorul cuprins:
- Pct. 6.4: "Imediat după obţinerea aprobărilor menţionate la clauza 6.1 de mai sus OPSPI va face demersurile utile şi necesare pentru ca: (i) toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect, de Litigiu (inclusiv de Litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecarea pe fond şi; (ii) imediat ulterior stingerii acestor litigii sechestrul instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală asupra activelor RRC şi titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010 să fie revocate şi ridicate.";
- Pct. 6.10: "Angajamentele asumate de către Părţi în prezentul Memorandum vor înceta în cazul demarării sau reluării oricărui litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre Părţi sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte Părţi sau a unui afiliat al acesteia în legătură cu Litigiul. Afiliat în înţelesul prezentei clauze înseamnă orice afiliat al TRG sau orice autoritate publică a statului român. În cazul în care statul român prin Ministerul Finanţelor Publice nu solicită suspendarea judecăţii litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa conform clauzei 5.1 de mai sus, TRG poate denunţa unilateral prezentul Memorandum."
3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate", şi alin. (5), potrivit cărora, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", ale art. 21 alin. (1), potrivit cărora "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime" şi alin. (2), potrivit cărora "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", precum şi ale art. 124, potrivit cărora "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii; (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi; (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".
4. Pentru a se pronunţa asupra criticilor punctuale formulate, Curtea a examinat mai întâi contextul în care a fost adoptată Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, motivele şi scopul reglementării, cu referire specială la cele care au fundamentat inserarea în Memorandum a clauzelor criticate.
Astfel, potrivit Expunerii de motive la lege, aceasta a fost adoptată în aplicarea Programului de guvernare 2013-2016, care "consideră sectorul energetic drept esenţial în dezvoltarea economică şi socială a României", printre obiectivele strategice avute în vedere fiind "creşterea competitivităţii economice şi încurajarea investiţiilor."
Faţă de aceste obiective, se arată că "rezolvarea pe cale amiabilă, reciproc avantajoasă, a diferendului dintre statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi The Rompetrol Group N.V. deţinut de grupul petrolier KazMunayGas, unul dintre investitorii strategici în domeniul energetic românesc, reprezintă un catalizator pentru atragerea, în continuare, de investiţii şi pentru creşterea sustenabilă a veniturilor statului, dezvoltarea unor sectoare de producţie şi servicii adiacente rafinării petrolului, şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă."
Acest diferend a intervenit astfel:
În temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, o sumă de creanţe bugetare ale statului român faţă de această societate comercială (numită în ceea ce urmează "RRC"), acumulate, în principal, în perioada anterioară privatizării acestei societăţi, a fost convertită în obligaţiuni RRC, cu termen de răscumpărare 30 septembrie 2010 şi purtătoare de dobândă plătibilă anual.
Obligaţiunile emise au fost subscrise în totalitate de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi au fost plătite prin anularea creanţelor bugetare. Dobânzile datorate potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005 au fost achitate cu regularitate la termenele prevăzute în ordonanţa de urgenţă.
În anul 2010, RRC a răscumpărat un pachet de obligaţiuni în valoare de 54 de milioane de euro şi a decis conversia obligaţiunilor nerăscumpărate şi ajunse la scadenţă în acţiuni emise de RRC, alocând statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, o participaţie de 44,6959% din capitalul social al RRC.
Ministerul Finanţelor Publice a exercitat acţiunile prevăzute de lege pentru a împiedica înregistrarea şi a obţine anularea hotărârilor Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor RRC din 30 septembrie 2010 de aprobare a conversiei obligaţiunilor nerăscumpărate în acţiuni şi emiterea acţiunilor corespunzătoare în beneficiul statului român, precum şi toate operaţiunile societare aferente. Toate aceste acţiuni au fost respinse. Cererea de anulare a conversiei obligaţiunilor nerăscumpărate în acţiuni RRC a fost respinsă de Tribunalul Constanţa. În data de 19 august 2011, Ministerul Finanţelor Publice a formulat recurs împotriva hotărârii definitive a Tribunalului Constanţa, judecata fiind suspendată în prezent la Curtea de Apel Constanţa.
În temeiul hotărârii judecătoreşti menţionate şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2012 privind transmiterea dreptului de administrare asupra acţiunilor deţinute de stat la Societatea Comercială "Rompetrol Rafinare" - S.A. către Ministerul Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi transferul Societăţii Comerciale "Sanevit 2003" - S.A. Arad şi acţiunilor aferente deţinute în numele statului de la Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la Ministerul Economiei, în prezent statul român îşi exercită drepturile ce îi revin în calitate de acţionar al RRC prin acest din urmă minister.
În paralel cu litigiul aflat pe rol, statul român a continuat negocierile cu The Rompetrol Group N.V. pentru identificarea unei soluţii amiabile de stingere a litigiului.
Ca urmare, la data de 15 februarie 2013, statul român, reprezentat prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (numit în ceea ce urmează "OPSPI") şi The Rompetrol Group N.V. au semnat un Memorandum de înţelegere (numit în cele ce urmează "Memorandum"), care reglementează termenii generali ai tranzacţiei dintre cele două părţi, structurată pe patru componente majore:
a) un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. sau a unei societăţi afiliate acesteia agreate de părţi a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al RRC deţinut în prezent de OPSPI, la un preţ minim garantat de 200 de milioane de dolari SUA;
b) o garanţie reciprocă de menţinere de către OPSPI a unei participaţii nediluate de 18% din capitalul social al RRC pe o perioadă de 3 ani;
c) constituirea unui fond de investiţii sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte în domeniul energetic din România;
d) ca o premisă a implementării tranzacţiei, încetarea litigiilor şi măsurilor administrative iniţiate împotriva RRC ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor deţinute de statul român şi nerăscumpărate până la scadenţă.
În prezenta cauză sunt criticate clauzele cuprinse în Memorandum care privesc această din urmă problematică, a încetării litigiilor şi măsurilor administrative iniţiate împotriva RRC ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor deţinute de statul român şi nerăscumpărate până la scadenţă. Se susţine că acestea sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) prin lipsa de predictibilitate, ale art. 21 alin. (1) prin încălcarea dreptului persoanelor de acces la justiţie şi ale art. 124 prin aceea că instituie obligaţii pentru instanţele de judecată, interferând astfel cu înfăptuirea justiţiei şi garanţiile de ordin constituţional ale independenţei judecătorilor.
5. Curtea constată că aceste critici sunt neîntemeiate.
Astfel, contrar susţinerilor autorilor sesizării, textele criticate instituie obligaţii (sau sancţiuni în cazul încălcării obligaţiilor asumate) pentru părţile între care s-a încheiat Memorandumul, iar nu pentru instanţele judecătoreşti. Pct. 6.4 din anexa la lege stabileşte în acest sens obligaţia OPSPI de a face "demersurile utile şi necesare" pentru stingerea proceselor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti legate de Litigiu, urmată de revocarea şi ridicarea sechestrului instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală asupra activelor RRC şi a titlului de executare silită din data de 17 noiembrie 2010.
În plan procesual, clauzele Memorandumului dau expresie principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părţile unui litigiu pot determina existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului, precum şi de a determina cadrul procesual, atât din punct de vedere al obiectului, cauzei şi părţilor, cât şi din perspectiva apărărilor formulate în proces. Astfel, partea aflată pe poziţia procesuală de reclamant are dreptul de a renunţa la judecata cererii (art. 406, 407 din Codul de procedură civilă), de a renunţa la dreptul pretins (art. 408-410 din Codul de procedură civilă), dreptul de a încheia o tranzacţie (art. 438-441 din Codul de procedură civilă). Partea situată pe poziţia procesuală de pârât are dreptul de a achiesa la pretenţiile părţii adverse (art. 436, 437 din Codul de procedură civilă), precum şi dreptul de a încheia o tranzacţie (art. 438-441 din Codul de procedură civilă). Împrejurarea că una dintre părţile unui proces se obligă să facă demersuri pentru stingerea acestuia, cu aplicarea şi în limitele dispoziţiilor legale, nu poate fi interpretată ca o afectare a activităţii instanţelor judecătoreşti.
Faptul că înţelegerea părţilor în cauză, concretizată în clauzele criticate, a fost aprobată ulterior prin lege, nu este de natură să interfereze cu înfăptuirea justiţiei, câtă vreme, astfel cum s-a reţinut, aceste clauze nu instituie obligaţii pentru instanţele judecătoreşti.
Nu poate fi reţinută nici critica vizând lipsa de predictibilitate a aceloraşi clauze, determinată, în opinia autorilor sesizării, de lipsa unor reguli cu privire la litigiile care au depăşit faza de judecată pe fond, respectiv a unor reguli pentru situaţia în care nu ar fi posibilă suspendarea cauzei aflate pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Aceasta întrucât, pe de o parte, aceste susţineri vizează o completare a textelor criticate, nepermisă de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, iar, pe de altă parte, vizează o problematică incidentă în situaţia unor norme generale şi impersonale, iar nu a unor dispoziţii destinate să rezolve o problemă punctuală între părţi aflate în litigiu, şi care exprimă voinţa acelor părţi. Textele criticate în prezenta cauză nu stabilesc obligaţii decât în sarcina semnatarilor Memorandumului, permiţând atât precisa identificare a acestora, cât şi a conduitei lor.
De altfel, la data adoptării legii de aprobare a Memorandumului, era suspendată deja, ca urmare a demersurilor părţilor şi conform angajamentelor asumate, soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului la care face referire pct. 5.1 din Memorandum, potrivit căruia "OPSPI va face demersurile utile şi necesare astfel încât în cadrul şedinţei de judecată programată pentru data de 18 februarie 2013 (Dosar nr. 14.404/118/2010), Statul român, prin reprezentantul autorizat în cauză (Ministerul Finanţelor Publice) să solicite suspendarea judecăţii procesului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. TRG va determina RRC ca în cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată să solicite la rândul său suspendarea judecăţii." Ca urmare, susţinerea referitoare la posibilitatea ca cererea de suspendare a cauzei "să nu îndeplinească condiţiile pentru suspendarea soluţionării procesului" este lipsită de obiect.
În sfârşit, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia pct. 6.10 din anexa parte integrantă a aceleiaşi legi încalcă liberul acces la justiţie, prin aceea că impune să nu se demareze sau reia orice "litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre Părţi sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte Părţi sau a unui afiliat al acesteia în legătură cu Litigiul". Astfel cum se reţine chiar în expunerea de motive a legii, încetarea litigiilor şi măsurilor administrative iniţiate împotriva RRC ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor deţinute de statul român şi nerăscumpărate până la scadenţă constituie chiar o premisă a implementării tranzacţiei între părţile Memorandumului, realizarea celorlalte clauze fiind condiţionată de îndeplinirea acestei obligaţii. Cât priveşte alte persoane, străine de înţelegerea părţilor, textele criticate nu instituie nicio interdicţie de a se adresa instanţelor judecătoreşti, în măsura în care acestea pot demonstra existenţa unui interes legitim.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu, şi constată că pct. 6.4 şi pct. 6.10 din anexa la Legea privind Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013 sunt constituţionale, în raport de criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din 26 iunie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Memorandumului de Înţelegere încheiat între Statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, trebuia admisă pentru următoarele motive:
Obiecţia vizează Legea privind Memorandumul de Înţelegere încheiat între Statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, care se referă la modalitatea de stingere a unor litigii dintre Rompetrol Group N.V. şi statul român.
Cu titlu preliminar, precizăm că, deşi încheierea este denumită "Memorandum de Înţelegere", în realitate nu este vorba despre un memorandum guvernat de dreptul internaţional public şi implicit de Legea nr. 590/2003 privind tratatele, care pune în practică dispoziţiile constituţionale care fac referire la încheierea unor documente internaţionale, ci este vorba despre o înţelegere de drept privat, definită contract de stat.
Astfel, potrivit art. 1 lit. o) din Legea nr. 590/2003, contractul de stat este "o înţelegere încheiată de către statul sau Guvernul român, precum şi de ministere sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu alt stat, guvern, organizaţie internaţională, respectiv cu instituţii financiare sau alte entităţi ce nu au calitatea de subiect de drept internaţional în domeniul economic, comercial, financiar şi în alte domenii şi care nu este guvernată de dreptul internaţional public".
Aşadar, orice contract încheiat de autorităţile române cu o persoană juridică în domeniul economic, comercial sau financiar este un contract de stat, care este un act de drept privat, guvernat de actele normative în materie în acel domeniu. Orice înţelegere a statului ori a organelor sale cu orice entitate de drept privat (de exemplu, un contract de achiziţii, un contract de privatizare, de parteneriat etc.) este supusă regulilor de drept pe care aceştia decid să le aleagă ca lege aplicabilă. Dacă din anumite motive (de exemplu, dacă persoana juridică are sediul în străinătate) raportul juridic are şi elemente de extraneitate, se vor aplica regulile de drept internaţional privat.
Înţelegerea materializată în aşa-numitul "Memorandum de Înţelegere" conţine clauze care se regăsesc în legislaţia română. Astfel, statul român, prin organele sale reprezentative, se obligă să renunţe la anumite litigii şi la unele măsuri provizorii (ridicarea unor sechestre), iar partenerul privat să participe la un proces viitor de privatizare şi să facă investiţii în România (obligaţii fără sancţiune juridică, de altfel).
Or, legea, ca act juridic al Parlamentului trebuie să reglementeze relaţii sociale generale ori să ratifice acorduri, tratate ori alte înţelegeri internaţionale, iar nu să valideze înţelegeri între unele organe executive ale statului şi persoane juridice de drept privat.
Referitor la aceste aspecte, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005 şi a statuat că: "Chiar în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale... Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este astfel determinat, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc".
Curtea a apreciat în aceeaşi decizie că: "Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie". Subscriind acestei teze, Curtea ţine să precizeze că "o atare derogare de la dreptul comun se poate realiza numai printr-o reglementare cu caracter normativ [...] în ipoteza în care, însă reglementarea specială diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional". În continuare, Curtea apreciază că: "Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Soluţia legislativă adoptată pe calea prezentei legi nu utilizează ca premisă o anumită realitate socială aşadar un "dat" obiectiv, ci o prealabilă înţelegere, altfel spus, un acord de voinţă [...] realizat practic pe cale de ofertă şi acceptare". De asemenea, referitor la caracterul contractual al înţelegerii supuse aprobării Parlamentului, Curtea a reţinut şi că: "Guvernul a optat pentru o cu totul altă rezolvare juridică, limitându-şi rolul la acela de iniţiator al unui proiect de lege, procedeu ale cărui carenţe au fost evidenţiate. Dincolo şi mai presus de cele deja arătate, Curtea consideră că Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu".
În speţa supusă analizei Curţii în prezenta cauză devin incidente în mod corespunzător argumentele din decizia sus-citată, deoarece pe de o parte, dintre alte numeroase subiecte de drept privat cu care statul român are litigii a ales tocmai The Rompetrol Group N.V. să stingă litigiul, pe de o parte, iar pe de altă parte obligaţia concretă, efectivă, incumbă doar statului român fără ca cealaltă parte să primească vreo sancţiune pentru nerespectare, ştiut fiind faptul că litigiul se va stinge definitiv, renunţarea Statului neputând fi revocată în vreun fel sau chiar cererea se va perima (în prezent litigiile de fond fiind suspendate prin înţelegerea părţilor). Aşa fiind, apreciem că Legea supusă controlului contravine principiului constituţional al egalităţii, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstituţională.
În plus, dat fiind faptul că Guvernul are rolul de a executa legea şi de a încheia înţelegeri cu subiecte de drept privat, şi în prezenta cauză Parlamentul a întrat în sfera de competenţă a executivului, nesocotind în acest fel art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Referitor la clauzele criticate ale înţelegerii, apreciem că deficienţele de formă şi de fond evidenţiate dau expresie şi unor vicii de constituţionalitate. Astfel cum a reţinut Curtea în decizia sus-citată "prin definiţie, tranzacţia are ca finalitate prevenirea sau stingerea unui proces şi, ca atare, se încheie între părţile aflate în contrarietate de interese".
Or, modalitatea în care legiuitorul a intervenit prin prezenta lege şi a impus renunţarea la proces, la măsurile asiguratorii instituite, dar şi la orice formă de a declanşa în viitor un litigiu din partea organelor executive în cauză, întrucât legitimează intervenţia legiuitorului în derularea normală a procedurilor de judecată - proceduri instituite, chiar prin norme imperative, de reglementarea de drept comun în materie - şi pe care Statul le declanşase, le sustrage, astfel, controlului judiciar la care se putea apela. Prin aceasta legea, prin articolele criticate în obiecţie, contravine principiului liberului acces la justiţie, în termenii în care este consacrat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, astfel cum a reţinut Curtea în decizia anterior menţionată pentru situaţia punctuală similară în care a fost adoptată o lege similară.
Mai mult, deoarece conduita procesuală a părţilor a fost prestabilită pentru anumite persoane juridice (OPSPI, respectiv The Rompetrol Group N.V., ANAF, prin legea supusă controlului se încalcă şi art. 124 alin. (2) din Constituţie care stabileşte că justiţia este... unică pentru toţi, deoarece prin regulile speciale pentru un anumit litigiu se nesocoteşte caracterul unitar al reglementărilor procesuale, care trebuie să fie identice pentru toţi cei aflaţi în aceeaşi situaţie, iar nu să difere în funcţie de persoană, în mod neunitar. Astfel, nu se poate deduce din expunerea de motive care au fost motivele pentru care a fost ales tocmai litigiul cu societatea în cauză pentru a fi stins prin legea supusă aprobării Parlamentului şi de ce, dacă înţelegerea era în favoarea ambelor părţi (stat, respectiv Rompetrol), părţile nu au acţionat direct în temeiul legii care guverna instituţiile juridice cuprinse în înţelegere (stingerea litigiului, participarea la procesul de privatizare, investirea sumelor în România).
De altfel, normele din legea analizată sunt imprecise şi nu au un conţinut precis, cu obligaţii şi sancţiuni clare, iar anexa conţine un tabel cu o traducere a legii, ceea ce nu este permis de normele de tehnică legislativă din România fiind, pe cale de consecinţă, imprevizibile. De altfel, este extrem de dificil de justificat cum îşi va extinde Statul român jurisdicţia asupra societăţii co-contractante, în temeiul prezentei legi, dacă aceasta nu va aduce la îndeplinire partea sa de înţelegere (nu va participa la licitaţie cu preţul promis ori nu va face investiţiile asumate). Or, astfel cum a reţinut Curtea în numeroase decizii, lipsa de previzibilitate a normei juridice este de natură a conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Judecător,
Prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
