Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 331 din 28 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 28 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lucia Brudan în Dosarul nr. 2.706/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal este prezenta autoarea exceptiei, reprezentatã prin avocat Gheorghita Mateut, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, autoarea exceptiei, prin avocat, susţine ca art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, potrivit cãruia sunt mijloace de proba procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, în situaţia în care legea prevede aceasta, incalca dreptul la un proces echitabil. Aceasta întrucât procedurile administrative de control ce preceda încheierea proceselor-verbale şi a actelor de constatare la care face referire textul de lege criticat nu satisfac cerinţele impuse de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, respectiv: egalitatea de arme, contradictorialitatea, comunicarea probelor, posibilitatea exercitãrii cãilor de atac, publicitatea, independenta şi imparţialitatea autoritãţilor justiţiei, garantarea exercitãrii drepturilor apãrãrii. Invocandu-se jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, respectiv cauzele Funke impotriva Frantei, 1993, Fayed impotriva Regatului Unit, 1994, Saunders impotriva Regatului Unit, 1996, se arata ca, în esenta, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis ca utilizarea mijloacelor de proba obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încãlcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. În acest fel Curtea delimiteaza obţinerea mijloacelor de proba în procedurile administrative de folosirea lor ulterioara în procedurile penale. Fata de cele arãtate se conchide ca, în ipoteza înscrisurilor menţionate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, singura consecinta admisibilã, în raport de principiul echitãţii procesului penal, este aceea a furnizarii de informaţii organelor de urmãrire penalã, acestea neputând fi convertite în mijloace de proba fãrã sa aducã atingere dreptului la un proces echitabil şi fãrã a pune în pericol independenta şi imparţialitatea justiţiei.
În concluzie, coroborand dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã cu cele ale art. 214 din acelaşi cod, privind actele încheiate de unele organe de constatare, texte care, în opinia autoarei exceptiei, nu pot fi disociate, se solicita extinderea exceptiei şi la aceste din urma prevederi legale şi admiterea sa, astfel cum a fost formulatã. Se depun concluzii scrise în care sunt dezvoltate pe larg argumentele expuse în concluziile orale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Se arata ca folosirea actelor încheiate de alte organe, în procesul penal, este guvernata de regulile procedurii penale, ce se aplica tuturor mijloacelor de proba. Astfel, aceste procese-verbale şi acte de constatare se aduc la cunostinta pãrţilor într-un proces public, cu respectarea contradictorialitãţii, a dreptului la apãrare şi pot fi contestate de pãrţi, în concordanta cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis în acest sens, în cauza Kostovski impotriva Olandei, 1990, ca depozitiile din faza pregãtitoare pot fi folosite, însã cu respectarea dreptului la apãrare, or, în cadrul procesului penal, învinuitului, respectiv inculpatului, îi este asigurat acest drept.
Având cuvântul în replica, reprezentantul autoarei exceptiei precizeazã ca, în jurisprudenta sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a delimitat obţinerea mijloacelor de proba de folosirea lor în procesul penal; folosirea acestora poate fi inechitabila dacã nu sunt respectate garanţiile prevãzute de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.706/2004, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Lucia Brudan în dosarul menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate incalca dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, privind înfãptuirea justiţiei, prin aceea ca autorizeaza ca mijloace de proba procesele-verbale, precum şi orice alte acte de constatare, care pot fi încheiate şi în afarã procesului penal, de cãtre alte organe de stat decât cele judiciare penale. Se arata ca în acest mod "se aduce atingere tuturor caracteristicilor procesului echitabil, întrucât procedurile administrative, cum sunt şi cele care preced emiterea acestor procese-verbale sau acte de constatare, nu satisfac nici una dintre exigenţele" care caracterizeazã un proces echitabil şi, de asemenea, nu pot fi asigurate independenta şi imparţialitatea justiţiei. În opinia autoarei exceptiei, textul de lege criticat ar trebui exclus, "neputând fi acceptate ca mijloace de proba decât procesele-verbale încheiate de organele de urmãrire penalã sau de instanţele de judecata".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Faptul ca dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã admit ca mijloace de proba în procesul penal procesele-verbale, precum şi orice alte acte de constatare care pot fi încheiate de cãtre alte organe de stat, în cadrul unei proceduri administrative, nu incalca, în opinia instanţei, independenta şi imparţialitatea justiţiei, câtã vreme acestea pot fi combãtute cu alte mijloace de proba, iar, conform art. 63 din Codul de procedura penalã, probele nu au valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea probelor se face de organul de urmãrire penalã şi de instanta de judecata potrivit convingerii lor, formatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate. Se arata, totodatã, ca este neîntemeiatã şi critica formulatã în raport de prevederile constituţionale şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care reglementeazã dreptul la un proces echitabil.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Faptul ca legiuitorul a statuat ca procesele-verbale şi actele de constatare încheiate de alte organe au semnificatia unor mijloace de proba constituie atributul sau exclusiv, rezultat din activitatea de legiferare. Aprecierea proceselor-verbale ca probe se face de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata în urma examinãrii tuturor probelor administrate, cu respectarea art. 124 din Constituţie. Se arata, totodatã, ca textul de lege criticat nu incalca dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "întrucât procesele-verbale nu incalca prevederile privind dreptul la un proces echitabil şi nici independenta şi imparţialitatea justiţiei".
Guvernul apreciazã ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã. Se arata ca dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt texte de aplicabilitate generalã şi nu incalca accesul liber la justiţie sau independenta şi imparţialitatea justiţiei. Actele de constatare şi procesele-verbale, încheiate de alte organe decât cele judiciare, pot constitui mijloace de proba care pot fi combãtute cu alte mijloace de proba, iar, conform art. 63 din Codul de procedura penalã, probele nu au o valoare dinainte stabilitã, aprecierea fiecãrei probe urmând a se face de organul de urmãrire penalã sau de instanta de judecata în urma examinãrii tuturor probelor administrate, în scopul aflarii adevãrului.
Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale. Arata ca "înscrierea proceselor-verbale încheiate de alte organe decât instanta de judecata şi organul de urmãrire, în categoria mijloacelor de proba, nu contravine sub nici un aspect dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil". Se arata, totodatã, ca procedura de judecata constituie atributul exclusiv al legiuitorului, invocandu-se în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale.
În concluzie, Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autoarei exceptiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, asa cum rezulta din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, privind procesul-verbal ca mijloc de proba. Ulterior sesizãrii Curţii, în cadrul concluziilor orale formulate în cauza, autoarea exceptiei, prin reprezentant, a solicitat extinderea exceptiei de neconstituţionalitate şi cu privire la art. 214 din Codul de procedura penalã, referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, care, în opinia sa, nu poate fi disociat de art. 90 alin. 2 din acelaşi cod. Aceasta solicitare nu poate fi primitã, întrucât din interpretarea art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, şi a <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezulta ca instanta de contencios constituţional nu hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în fata sa, fiind competenta sa se pronunţe numai în limitele sesizãrii. În consecinta, prin prezenta decizie Curtea Constituţionalã urmeazã a se pronunţa numai cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, având urmãtorul cuprins: "De asemenea, sunt mijloace de proba procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacã legea prevede aceasta."
Autoarea exceptiei considera ca acest text legal incalca dreptul la un proces echitabil prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, privind înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã sa fie respinsã.
Faptul ca, în condiţiile legii, procesele-verbale încheiate de alte organe decât cele de urmãrire penalã sau instanta de judecata pot constitui mijloace de proba nu este de natura sa aducã nici o atingere dreptului pãrţilor la un proces echitabil, câtã vreme, în vederea aflarii adevãrului, aceste acte pot fi combãtute cu orice alte probe propuse de pãrţi, în condiţiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedura penalã. În plus, art. 66 alin. 2 din Codul de procedura penalã reglementeazã în mod expres dreptul învinuitului sau inculpatului ca, atunci când exista probe de vinovãţie, sa probeze lipsa de temeinicie a acestora.
Nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare, prin textul de lege criticat, a dreptului învinuitului de a nu se autoincrimina, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. Aceasta întrucât, asa cum a reţinut Curtea Europeanã a Drepturilor Omului chiar în jurisprudenta prezentatã în motivarea exceptiei, dreptul de a nu se autoincrimina presupune ca, într-un proces penal, acuzarea sa-şi dovedeascã şi sa-şi formuleze învinuirea fãrã a recurge la probe obţinute prin metode coercitive sau opresive, contrar voinţei acuzatului (cauza Saunders impotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1996). Or, actele la care fac referire dispoziţiile legale criticate nu constituie asemenea probe, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil. Procesele-verbale şi actele de constatare prevãzute de art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competentei acestora stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizeazã cu respectarea tuturor garanţiilor prevãzute de lege.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere unicitatii şi imparţialitãţii justiţiei şi nici independentei judecãtorilor, întrucât instanta judecãtoreascã este cea care apreciazã asupra concludentei şi utilitãţii probelor, inclusiv a proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului, iar, cu ocazia deliberãrii, tot instanta de judecata este cea care face aprecierea definitiva a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedura penalã, nu au valoare mai dinainte stabilitã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lucia Brudan în Dosarul nr. 2.706/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 28 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
