Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 331*) din 14 iulie 1997 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 134 din 2 aprilie 1998
-------------
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 10 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998.
Lucian Stangu - preşedinte
Romul Petru Vonica - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie, completul de 9 judecãtori, prin Încheierea din 7 aprilie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 8/1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã, invocatã de intimatul-reclamant Amzuta Constantin.
In motivarea exceptiei se susţine ca:
- dispoziţiile art. 330 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã, care îngãduie procurorului general sa promoveze oricând recurs în anulare, sunt neconstituţionale, deoarece încalca principiul disponibilitatii procesuale, specific şi propriu statului de drept;
- acţiunea procurorului general, "care este un instrument al puterii executive", constituie o evidenta şi grava ingerinta a puterii executive în domeniul de activitate al puterii judecãtoreşti;
- art. 330 din Codul de procedura civilã încalca flagrant dispoziţiile art. 11, 20 şi ale art. 21 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950, întrucât se contesta dreptul persoanei de a se adresa instanţei de judecata în scopul apãrãrii unui drept civil;
- prin recursul în anulare se urmãreşte înlocuirea principiului separaţiei puterilor în stat cu dreptul puterii administrative de a comite acte de ingerinta în domeniul puterii judecãtoreşti, contrar dispoziţiilor art. 51 din Constituţie.
Exprimandu-si opinia, Curtea Suprema de Justiţie a apreciat ca excepţia nu este intemeiata.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, raportul judecãtorului-raportor, prevederile art. 330-330^4 din Codul de procedura civilã, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia invocatã.
Asupra constituţionalitãţii art. 330, art. 330^2, art. 330^3 şi art. 330^4 din Codul de procedura civilã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 si, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care, pe de o parte, s-a constatat ca prevederile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedura civilã sunt constituţionale, iar pe de alta parte, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civilã.
Având în vedere ca un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie şi art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curţii Constituţionale sunt obligatorii, rezulta ca excepţia privind art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedura civilã este lipsitã de obiect, urmând sa fie respinsã ca vadit nefondata.
Potrivit art. 125 din Constituţie, legea este cea care stabileşte cãile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecata, iar art. 128 din Constituţie prevede ca, impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii.
Ca urmare, prevederile art. 330, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedura civilã, referitoare la recursul în anulare, nu pot fi considerate neconstituţionale.
Dispoziţiile art. 330 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã, care îl indrituiesc pe procurorul general sa declare recurs în anulare, nu încalca principiul disponibilitatii, deoarece titularul dreptului poate renunţa oricând la judecata sau la dreptul dedus judecaţii (art. 246 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã) ori poate încheia o tranzacţiei pentru a obţine o hotãrâre de expedient (art. 271 din Codul de procedura civilã). Procurorul general, care are facultatea de a declara recursul în anulare, în condiţiile legii, chiar dacã nu a participat la proces, acţioneazã în temeiul prerogativelor sale judiciare, prevãzute la art. 130 din Constituţie, ca reprezentant al intereselor generale ale societãţii şi apãrãtor al ordinii de drept, al drepturilor şi intereselor cetãţenilor, şi nu în calitate de instrument al puterii executive. In consecinţa, dreptul procurorului general de a declara recurs impotriva unei hotãrâri judecãtoreşti civile constituie o exercitare a prerogativelor constituţionale ale Ministerului Public şi nicidecum o ingerinta a puterii executive în domeniul de activitate al puterii judecãtoreşti.
Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedura civilã au fost modificate în sensul ca recursul în anulare nu mai poate fi declarat de procurorul general oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotãrârea a rãmas irevocabilã, pentru motivul prevãzut la art. 330 pct. 1 din Codul de procedura civilã. Astfel, motivul de neconstituţionalitate nu mai poate fi reţinut, excepţia privind textul de lege atacat fiind în prezent lipsitã de obiect.
In acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997.
Art. 330 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, de vreme ce impotriva deciziei date de Consiliul Casei de Asigurãri a Avocaţilor intimatul-reclamant are dreptul sa se adreseze instanţei de contencios, dacã actul constituie un act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, şi instanţei de drept comun, dacã constituie un act de plata a unui debit, calificarea juridicã fiind atributul instanţei judecãtoreşti.
De asemenea, art. 330 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã nu contravin nici dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie şi nici textelor menţionate din actele internaţionale la care România este parte, întrucât, asa cum s-a arãtat, intimatul-reclamant are dreptul de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru apãrarea drepturilor sale şi deci nu ne gasim în fata unei încãlcãri a drepturilor omului.
Pentru motivele arãtate, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedura civilã, invocatã de Amzuta Constantin în Dosarul nr. 8/1996 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã la data de 14 iulie 1997.
PREŞEDINTE,
prof.univ.dr. Lucian Stangu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
