Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 331 din 11 septembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a dispozitiilor art. 137 din Codul de procedura civila, precum si a dispozitiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata
Costica Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedura civilã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "SOFIMAL" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.739/2001 al Tribunalului Bacau - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. La apelul nominal se prezintã autoarea exceptiei, prin consilier juridic cu delegaţie la dosar, precum şi partea Aurelian Sorin Andrusca personal, lipsa fiind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul autoarei exceptiei solicita admiterea exceptiei astfel cum a fost formulatã în fata instanţei de judecata, sustinand ca dispoziţiile legale criticate incalca dreptul la apãrare şi dreptul de proprietate consacrate de art. 24, respectiv art. 41 din Constituţie, deoarece dau posibilitatea judecãtorului-sindic sa dispunã deschiderea procedurii falimentului chiar dacã nici una dintre pãrţi nu solicita acest lucru. Partea Aurelian Sorin Andrusca solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, sustinand ca aceasta a fost ridicatã pentru tergiversarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecata care a sesizat Curtea Constituţionalã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, având în vedere ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, invocand în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 138/2003 referitoare la dispoziţiile <>art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, Decizia nr. 64/1999 referitoare la dispoziţiile art. 138 din Codul de procedura civilã, precum şi Decizia nr. 316/2003 referitoare la dispoziţiile <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.739/2001, Tribunalul Bacau -Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedura civilã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "SOFIMAL" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauza comercialã având ca obiect cererea de deschidere a procedurii falimentului, cerere formulatã de debitoarea Societatea Comercialã "MARANATHA" - S.R.L. din Bacau în baza <>Legii nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine ca dispoziţiile <>art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, contravin dispoziţiilor art. 20, 41 şi 49 din Constituţie, deoarece dau posibilitatea judecãtorului-sindic sa dispunã deschiderea unei proceduri de faliment, chiar dacã nici una dintre pãrţi nu solicita acest lucru, iar legea nu distinge şi trateazã identic atât cererea de deschidere a procedurii de reorganizare în absenta unei cereri alternative de faliment, cat şi cererea de faliment, deşi finalitãţile avute în vedere de justitiabili sunt altele. În lipsa unei cereri de faliment, dacã cererea de reorganizare judiciarã nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi admisã, aceasta ar trebui respinsã, şi nu sancţionatã prin declanşarea falimentului, în acest caz fiind prejudiciati creditorii chirografari. Referitor la dispoziţiile art. 137 din Codul de procedura civilã, coroborate cu cele ale <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, autorul exceptiei susţine ca acestea sunt neconstituţionale, întrucât lasa la aprecierea instanţei sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, fãrã ca aceasta apreciere pronunţatã printr-o încheiere sa poatã fi atacatã, ceea ce incalca dreptul la un proces echitabil prin judecarea de cãtre o instanta impartiala şi independenta, asa cum prevãd dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã autoarea exceptiei susţine ca dispoziţiile criticate incalca şi prevederile constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare. Tribunalul Bacau - Secţia comercialã şi de contencios administrativ (judecãtorul-sindic) opineaza ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât lichidarea patrimoniului debitoarei este impusa de necesitatea apãrãrii drepturilor creditorilor şi a creãrii unui climat favorabil pentru desfãşurarea activitãţii de comerţ. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 137 din Codul de procedura civilã, precum şi ale <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, considera ca acestea sunt constituţionale, întrucât hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat excepţia de procedura urmeazã sa fie verificata de cãtre instanta ierarhic superioarã în cadrul cãilor de atac exercitate de pãrţi. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, scopul <>Legii nr. 64/1995 fiind acela de a institui o procedura pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa fie prin reorganizarea activitãţii acestuia, fie prin faliment. Instituirea obligativitatii propunerii planului de reorganizare într-un anumit termen nu constituie o restrangere a exerciţiului unor drepturi şi nu contravine prevederilor art. 20 şi 41 din Constituţie, întrucât judecãtorul-sindic poate prelungi sau scurta perioadele stabilite de lege, la cererea oricãrei persoane interesate. Cu privire la dispoziţiile art. 137 din Codul de procedura civilã şi ale <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca acestea nu contravin prevederilor din Constituţie şi nici celor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece hotãrârea judecãtorului care a soluţionat excepţia este verificata de instanta ierarhic superioarã în cadrul cãilor de atac exercitate de pãrţi. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât scopul <>Legii nr. 64/1995 prevãzut de art. 2 este acoperirea datoriilor pe care debitorul le-a acumulat fata de creditorii sãi, iar pentru aceasta s-a instituit procedura de executare silitã cu caracter concursual, la care participa toţi creditorii. În cadrul acestei proceduri legiuitorul a acordat prioritate procedurii reorganizãrii judiciare a persoanei juridice care se afla în încetare de plati, aceasta soluţie nefiind însã absolutã. În cazul în care se constata ca reorganizarea activitãţii societãţii comerciale respective nu mai este posibila, instanta judecãtoreascã dispune lichidarea averii debitorului, deschizand procedura falimentului. Soluţia legislativã prevãzutã de dispoziţiile criticate constituie o mãsura unanim acceptatã de toate statele cu economie de piata şi consacratã ca atare în termeni legislativi, iar o rezolvare contrarã ar contraveni scopului declarat al legii. Dispoziţiile criticate nu incalca dreptul de proprietate al debitorului, întrucât acest drept trebuie exercitat cu buna-credinţa şi în limitele stabilite de lege, ceea ce implica executarea obligaţiilor contractuale, în lipsa unei asemenea executãri creditorii fiind îndreptãţiţi sa îşi asigure executarea prin toate mijloacele stabilite de lege, inclusiv prin indisponibilizarea şi valorificarea gajului general de care dispun. Referitor la criticile privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedura civilã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat cu privire la acestea prin Decizia nr. 64/1999, statuand ca nu incalca prevederile constituţionale. Pe de alta parte, mãsura trecerii la faliment, dispusã din oficiu de instanta, precum şi prevederile art. 137 din Codul de procedura civilã constituie mãsuri de drept procesual, care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, sunt la libera apreciere a legiuitorului ordinar. Nici criticile privitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu sunt întemeiate, întrucât aceste dispoziţii sunt menite sa descurajeze o practica, uneori abuzivã, de invocare a unor excepţii de neconstituţionalitate vadit inadmisibile. Celelalte aspecte invocate de autorul exceptiei vizeazã fie modul în care funcţioneazã justiţia, fie probleme ce ţin de procedura de judecata şi de modul în care instanta a aplicat legea în cauza respectiva, aspecte ce nu pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, ci obiectul exercitãrii cãilor de atac prevãzute de lege. Avocatul Poporului considera ca exeptia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, fata de dispoziţiile art. 41 din Constituţie, apreciazã ca acestea sunt constituţionale, întrucât conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pe de alta parte, o reglementare care ar prevedea prelungirea sine die a termenului de depunere a planului de reorganizare ar duce la tergiversarea nejustificatã a litigiilor din aceasta materie, ceea ce ar leza interesele legitime ale celorlalte pãrţi. De altfel, dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie instituie obligaţia statului de a asigura crearea unui cadru favorabil pentru asigurarea tuturor factorilor de producţie, iar aceste dispoziţii îi vizeazã deopotrivã pe agenţii economici, atât pe debitori, ale cãror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, fata de care se impune crearea condiţiilor corespunzãtoare pentru recuperarea creanţelor. Totodatã nerezolvarea situaţiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societãţii comerciale, întrucât aceste situaţii determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacitãţii de plata şi afecteazã posibilitatea continuãrii activitãţii altor agenţi economici, având efecte şi asupra realizãrii veniturilor bugetului public naţional. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin deciziile nr. 229/2000 şi nr. 138/2003. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedura civilã, apreciazã ca şi aceasta critica este neîntemeiatã, întrucât stabilirea normelor procedurale intra în competenta exclusiva a legiuitorului, conform dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie. Judecarea excepţiilor de cãtre instanta de judecata în fata cãreia au fost invocate nu este de natura a aduce atingere dreptului la apãrare sau dreptului la un proces echitabil, pãrţile beneficiind în toate fazele procesuale de garanţiile legale ale unui proces echitabil. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, apreciazã ca acestea nu au legatura cu cauza aflatã pe rolul instanţei, care are ca obiect, în speta, soluţionarea unei cereri de reorganizare judiciarã în baza <>Legii nr. 64/1995 . Preşedintele Senatului nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedura civilã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: - <>Art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificat prin <>art. I pct. 52 din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002), aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 82/2003 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003): "Nerespectarea termenelor prevãzute la alin. (1), (1^1), respectiv (1^2) conduce la decãderea pãrţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecãtorului-sindic, la faliment."; - Art. 137 din Codul de procedura civilã: "Instanta se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacã pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi în legatura cu dezlegarea în fond a pricinii."; - <>Art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997: "Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o va respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã." În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia apreciazã ca dispoziţiile legale criticate contravin urmãtoarelor prevederi din Constituţie: - Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat."; - Art. 41 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor."; - Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine urmãtoarele: I. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, Curtea constata ca aceste dispoziţii sunt de natura procedurala, astfel cum reiese chiar din titlul <>Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, iar potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Totodatã Curtea s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, constatând ca acestea sunt constituţionale, prin Decizia nr. 229 din 16 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 1 martie 2001, statuand ca "o reglementare care ar prevedea prelungirea sine die a termenului în care se poate depune un eventual plan de organizare sau de lichidare ar fi de natura sa determine persistenta incertitudinii şi tergiversarea rezolvarii litigiilor, ceea ce ar leza, în mod evident, interesele legitime ale celorlalte pãrţi. De altfel, tocmai dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie creeazã în sarcina statului obligaţia de a asigura crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, iar aceste dispoziţii îi vizeazã, deopotrivã, pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale cãror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, fata de care se impune crearea condiţiilor corespunzãtoare pentru recuperarea creanţelor". II. Referitor la dispoziţiile art. 137 din Codul de procedura civilã, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 64 din 20 aprilie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, statuand ca "Art. 137 din Codul de procedura civilã nu contravine art. 21 din Constituţie şi nici altor dispoziţii constituţionale. Accesul liber la justiţie nu trebuie confundat cu procedurile judecãtoreşti stabilite de lege în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãreia <<Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege>>. În cadrul <<procedurii de judecata>> sunt incluse şi rezolvarile excepţiilor invocate în cursul procesului, excepţii care pot fi de procedura sau de fond. Prevederile art. 137 citat reglementeazã doar ordinea în cadrul judecaţii, iar nu intreaga problematica a excepţiilor, obligând instanta de judecata sa se pronunţe, înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepţiilor de procedura, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii". De asemenea, nici critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale, raportatã la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi, implicit, la dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie, nu este intemeiata, întrucât dispoziţiile legale criticate asigura garanţiile exercitãrii dreptului la un proces echitabil, prin soluţionarea cauzei de cãtre o instanta independenta şi impartiala într-un termen rezonabil. Curtea, având în vedere aceste considerente, precum şi faptul ca nu exista elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta sa constanta în materie, urmeazã a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 137 din Codul de procedura civilã ca fiind neîntemeiatã. III. Cu privire la dispoziţiile <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea constata ca instanta de judecata nu a fãcut aplicarea acestui text de lege, ci a sesizat Curtea Constituţionalã în vederea soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate ridicate şi, ca atare, soluţionarea cauzei de cãtre instanta de judecata nu depinde de aceste prevederi legale criticate. În consecinta, potrivit prevederilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind dispoziţii dintr-o lege sau ordonanta "de care depinde soluţionarea cauzei", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, urmeazã a fi respinsã ca fiind inadmisibila.
Fata de cele mai sus arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge ca fiind neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 137 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "SOFIMAL" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.739/2001 al Tribunalului Bacau - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. 2. Respinge ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 septembrie 2003.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiva
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
