Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 330 din 3 aprilie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 11 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gabriel Becheanu în Dosarul nr. 28.692/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie.
La apelul nominal se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.224D/2006.
La apelul nominal efectuat în Dosarul nr. 2.224D/2006 se prezintã Iulian Drosu, autor al excepţiei, şi partea Marcel Filip, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra faptului cã apãrãtorul autorilor excepţiei Iulian Drosu şi Mihaela Angela Spãtaru a depus o cerere de amânare a judecãrii cauzei, motivat de faptul cã în aceeaşi zi urmeazã sã se prezinte la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ ca apãrãtor ales al unor pãrţi, fãrã a depune dovezi în acest sens.
Autorul excepţiei Iulian Drosu aratã cã nu susţine cererea avocatului, întrucât acesta nu îi mai reprezintã interesele.
Partea Marcel Filip lasã la aprecierea Curţii rezolvarea acestei cereri.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii de amânare, motivat de inexistenţa dovezilor care sã susţinã cererea formulatã.
Curtea ia act de faptul cã Iulian Drosu nu mai este reprezentat de avocatul respectiv şi, în aceste condiţii, respinge cererea apãrãtorului celuilalt autor al excepţiei, Mihaela Angela Spãtaru, fiind nedoveditã.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.352D/2006.
La apelul nominal se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele de mai sus, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Pãrţile prezente lasã la aprecierea Curţii, iar reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.224D/2006 şi nr. 2.352D/2006 la Dosarul nr. 2.212D/2006, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Pãrţile prezente solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã partea interesatã poate oricând sã formuleze o nouã cerere de revocare a mãsurii arestãrii preventive. Totodatã, se apreciazã cã nu sunt încãlcate prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acest text convenţional prevede doar un grad de jurisdicţie în materia luãrii mãsurii arestãrii preventive. În susţinerea acestui punct de vedere este invocatã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 156 din 27 februarie 2007 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 22 septembrie 2006, 18 octombrie 2006 şi 25 octombrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 28.692/3/2006, nr. 9.169/2/2006 şi nr. 9.133/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţii ridicate de Gabriel Becheanu, Iulian Drosu şi Mihaela Angela Spãtaru, respectiv Kamel Ahmed Abdrabo Mohammed, în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva încheierilor prin care au fost respinse cererile de revocare a mãsurii arestãrii preventive.
În motivarea excepţiei autorii acesteia apreciazã, în esenţã, cã textul legal criticat este neconstituţional, întrucât restrânge, în mod nepermis, accesul liber la justiţie, afecteazã dreptul la un proces echitabil şi nu acordã un tratament egal tuturor participanţilor la procesul penal.
Se mai susţine cã textul legal criticat este neconstituţional, întrucât încalcã dreptul la un recurs efectiv, astfel cum este reglementat de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se aratã cã art. 141 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã aduce atingere prezumţiei de nevinovãţie, nedând posibilitatea celui acuzat sã probeze lipsa de temeinicie a indiciilor care îl considerã fãptuitor. Se mai apreciazã cã cel acuzat nu are acces la toate mijloacele procesuale prin care sã demonstreze cã nu existã indicii temeinice de naturã a se lua o mãsurã preventivã împotriva sa.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.212D/2006, apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În susţinerea acestei opinii se aratã cã textul contestat este o reglementare la nivelul legii a celor stabilite prin Decizia nr. XII din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţatã în urma formulãrii unui recurs în interesul legii.
În celelalte douã dosare, aceeaşi instanţã, dar în complete diferite, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens se aratã cã reglementarea procesual penalã stabileşte, în mod expres, cã în materia arestãrii preventive nu existã niciun fel de cale de atac, ceea ce duce la diminuarea atât a garanţiilor libertãţii individuale, cât şi a eficienţei principiului legalitãţii, respectiv a controlului jurisdicţional. Se aratã cã inexistenţa cãii de atac lipseşte de un important element conţinutul dreptului la libertate individualã. Se mai apreciazã cã textul criticat impune o inegalitate atât între diferite categorii de inculpaţi, cât şi între inculpat şi parchet, în funcţie de soluţia pronunţatã de cãtre instanţã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã textul de lege criticat nu încalcã art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acest text convenţional prevede doar un grad de jurisdicţie în materia luãrii mãsurii arestãrii preventive. Totodatã, se apreciazã cã nu sunt încãlcate nici dispoziţiile art. 23 alin. (7) din Constituţie, care prevãd cã încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege. Mai mult, se considerã cã este de competenţa exclusivã a legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a cãilor de atac, potrivit art. 129 din Constituţie. În aceste condiţii, nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la încãlcarea dreptului la un proces echitabil şi nici cea referitoare la restrângerea, în mod nejustificat, a exerciţiului unor drepturi şi libertãţi.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile pãrţilor prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, introduse prin <>Legea nr. 356/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi au urmãtorul cuprins:
"Încheierea prin care prima instanţã sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a mãsurii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (7) şi (11) privind libertatea individualã, art. 49 (devenit, dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 53) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei.
Totodatã, sunt invocate şi prevederile art. 5 paragraful 4 privind dreptul persoanei lipsite de libertatea sa prin arestare sau deţinere de a introduce un recurs în faţa unui tribunal şi ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, ambele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Dispoziţiile legale criticate sunt o expresie, la nivelul legii, a interpretãrii date, prin Decizia nr. XII din 21 noiembrie 2005, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţatã în urma formulãrii unui recurs în interesul legii, a prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Prin acea decizie s-a stabilit cã încheierea datã în primã instanţã şi în apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestãrii preventive, nu poate fi atacatã, separat, cu recurs.
În acest sens, s-a reţinut cã "raţiunile pentru care în art. 140^3 alin. 1 şi art. 141 din Codul de procedurã penalã nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care, în cursul urmãririi penale sau în cursul judecãţii în primã instanţã ori în apel, a fost respinsã cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestãrii preventive constau, pe de o parte, în faptul cã o nouã cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestãrii preventive, pentru motive noi, poate fi formulatã oricând în cursul urmãririi penale sau al judecãţii.
Pe de altã parte, prin dispoziţiile art. 146 alin. 12, art. 149^1 alin. 13, art. 159 alin. 8, art. 160^a alin. 2 şi art. 160^b din Codul de procedurã penalã, se asigurã atât controlul judiciar imediat, realizat de cãtre o instanţã ierarhic superioarã, asupra legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive în cursul urmãririi penale şi al judecãţii, cât şi verificarea periodicã a legalitãţii şi temeiniciei acestei mãsuri preventive în cursul judecãţii".
Totodatã, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cã "lipsa posibilitãţii de a ataca, separat, cu recurs încheierea pronunţatã în cursul urmãririi penale sau în cursul judecãţii în primã instanţã şi în apel, prin care a fost respinsã cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestãrii preventive, nu contravine art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãruia «orice persoanã lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sã introducã un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sã statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sã dispunã eliberarea sa dacã deţinerea este ilegalã». Aşa cum rezultã din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 5 paragraful 4 din Convenţie nu garanteazã dreptul la o cale de atac împotriva hotãrârilor privitoare la arestarea preventivã, ci garanteazã un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţã independentã, pentru luarea, prelungirea sau menţinerea arestãrii preventive".
De altfel, Curtea reţine cã în acest sens este şi jurisprudenţa sa cu privire la aplicabilitatea art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale - spre exemplu, <>Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 18 ianuarie 2005.
Curtea reţine cã, astfel cum a stabilit în <>Decizia sa nr. 458 din 28 octombrie 2004 , dublul grad de jurisdicţie se impune numai în ipoteza prevãzutã de art. 2 pct. 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care se referã la dreptul oricãrei persoane "declarate vinovatã de o infracţiune" de a cere "examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti prin care se constatã vinovãţia penalã a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind mãsurile preventive. De asemenea, Curtea reţine cã art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu impune dublul grad de jurisdicţie.
Totodatã, nu existã nicio încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, având în vedere cã persoana interesatã, chiar dacã nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care prima instanţã sau instanţa de apel a respins cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a mãsurii preventive, poate reitera o nouã cerere de revocare. Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit cã egalitatea în drepturi nu înseamnã uniformitate, astfel încât se impune aplicarea unui tratament juridic diferit dacã situaţia de fapt nu este identicã. Astfel, pentru asigurarea egalitãţii de tratament juridic, mijloacele procedurale puse la îndemâna învinuitului sau a inculpatului, respectiv a procurorului, pot fi diferite - reiterarea cererii de revocare a mãsurii arestãrii preventive, respectiv atacarea cu recurs a încheierii prin care s-a admis cererea de revocare, având în vedere poziţia procesualã diferitã a învinuitului sau inculpatului, respectiv a procurorului, şi deci situaţiile de fapt diferite în care aceştia se gãsesc, fãrã însã ca în acest mod sã fie afectatã egalitatea participanţilor la procesul penal. În consecinţã, rezultã şi faptul cã textul criticat respectã întru totul cerinţele art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi".
Curtea reţine cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 23 alin. (7) din Constituţie, potrivit cãrora "Încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac prevãzute de lege", cerinţã îndeplinitã de prevederile criticate. Totodatã, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţã în cauzã, întrucât textul legal criticat nu cuprinde nicio referire cu privire la stabilirea vinovãţiei persoanei, ci priveşte mãsurile preventive.
Având în vedere cele expuse mai sus, nu se poate susţine, în niciun fel, încãlcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.
Totodatã, Curtea reţine cã, în sensul celor de mai sus, s-a pronunţat şi prin <>Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gabriel Becheanu, Iulian Drosu şi Mihaela Angela Spãtaru, respectiv Kamel Ahmed Abdrabo Mohammed, în dosarele nr. 28.692/3/2006, nr. 9.169/2/2006 şi nr. 9.133/2/2006 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 aprilie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
