Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 329 din 22 noiembrie 2016  privind adoptarea Normelor de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 329 din 22 noiembrie 2016 privind adoptarea Normelor de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România

EMITENT: CONSILIUL PENTRU SUPRAVEGHEREA ÎN INTERES PUBLIC A PROFESIEI CONTABILE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.021 din 19 decembrie 2016

    În temeiul prevederilor:
    - art. 61 lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    - art. 10 lit. i) şi art. 25 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, adoptat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile nr. 18/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

    Consiliul superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, întrunit în şedinţa din 22 noiembrie 2016, decide:

    ART. 1
    Se adoptă Normele de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
    ART. 2
    La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 27/2012 privind adoptarea procedurii de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012.
    ART. 3
    Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


                 Preşedintele Consiliului pentru Supravegherea
                    în Interes Public a Profesiei Contabile,
                                Corneliu Cazacu

    Bucureşti, 22 noiembrie 2016.
    Nr. 329.


    ANEXĂ

                                     NORME
             de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra
                  activităţii de audit statutar emise de către
              Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România


    ART. 1
    Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) transmite Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC) proiectele de norme şi reglementări, precum şi alte acte emise de CAFR, atât pe suport fizic - hârtie, cât şi pe suport electronic (prin e-mail), împreună cu documentaţia aferentă, în vederea avizării sau aprobării acestora în conformitate cu prevederile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 42-44 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSIPPC (ROF), adoptat prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile nr. 18/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
    ART. 2
    În vederea avizării sau aprobării proiectelor de norme şi reglementări menţionate la art. 1, cu excepţia celor privind autorizarea şi retragerea autorizării auditorilor statutari sau firmelor de audit, prevăzute la art. 44 lit. c) şi e) din ROF, se procedează astfel:
    a) CSIPPC, prin Departamentul de emitere norme şi avizare (DENA) şi Departamentul de monitorizare şi investigaţii (DMI), analizează proiectul de act normativ, în conformitate cu prezentele norme, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, în vederea formulării de observaţii şi propuneri de modificare şi completare.
    b) Motivat, CSIPPC poate solicita prelungirea acestui termen, de cel mult două ori, pentru o perioadă de 10 zile.
    c) Dacă este cazul, vor avea loc discuţii cu personalul de specialitate din aparatul executiv al CAFR, la o dată convenită de comun acord, dar nu mai târziu de 10 zile de la data comunicării CAFR a punctului de vedere al CSIPPC.
    d) CAFR transmite, după caz, CSIPPC un proiect revizuit în termen de 15 zile de la primirea punctului de vedere al CSIPPC sau de la data la care părţile s-au întâlnit pentru discutarea acestuia.
    e) CAFR poate propune motivat CSIPPC prelungirea acestui termen, de cel mult două ori, pentru o perioadă de 10 zile sau retragerea proiectului pentru o revizuire completă, caz în care prezenta procedură se va relua la primirea formei revizuite a proiectului.
    f) CSIPPC, prin DENA, transmite CAFR recomandările finale în 10 zile de la momentul în care CAFR comunică CSIPPC forma revizuită a proiectului de act normativ.
    g) La propunerea conducerii executive a CSIPPC, proiectul de act normativ poate fi înaintat, spre analiză şi formulare de recomandări, membrilor Comisiei tehnice a CSIPPC.
    h) Proiectul revizuit în urma şedinţei Comisiei tehnice se înaintează CAFR, în vederea aprobării de către Consiliul CAFR.
    i) Proiectul de act normativ aprobat de Consiliul CAFR, împreună cu nota de avizare/aprobare, întocmită de DENA, se înaintează membrilor Consiliului superior al CSIPPC, în vederea aprobării sau avizării acestuia, după caz.
    ART. 3
    (1) Proiectul de act normativ poate fi avizat sau aprobat cu sau fără modificări ori poate fi respins de către membrii Consiliului superior al CSIPPC.
    (2) Decizia Consiliului superior al CSIPPC de avizare/aprobare se transmite CAFR în termen de 5 zile de la data semnării acesteia de către preşedintele Consiliului superior.
    ART. 4
    Pentru proiectele de acte normative ale CAFR care necesită consultare publică, prevederile prezentei proceduri se aplică după parcurgerea etapei de consultare publică.
    ART. 5
    CAFR transmite atât pe suport fizic - hârtie, cât şi pe suport electronic (prin e-mail) către CSIPPC actele emise de Consiliul CAFR privind autorizarea şi retragerea autorizării auditorilor statutari sau firmelor de audit prevăzute la art. 44 lit. c) şi e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSIPP, împreună cu documentaţia aferentă, în vederea aprobării acestora de către Consiliul superior al CSIPPC.
    ART. 6
    În vederea aprobării actelor prevăzute la art. 5 se procedează astfel:
    a) CSIPPC, prin Departamentul de monitorizare şi investigaţii (DMI), verifică respectarea prevederilor din reglementările specifice care au stat la baza elaborării respectivului act, împreună cu documentaţia aferentă, în termen de 10 zile de la primirea acestora.
    b) Verificările se pot efectua la sediul CSIPPC sau la sediul CAFR de către o echipă a CSIPPC, care are în componenţă cel puţin o persoană de la DMI şi un consilier juridic, după caz, în baza unui mandat semnat de către directorul executiv coordonator al CSIPPC sau de un reprezentant al acestuia.
    c) Verificările efectuate de către reprezentanţii CSIPPC se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal care conţine cel puţin următoarele informaţii:
    1. principalele reglementări în baza cărora se efectuează verificarea;
    2. obiectul verificării;
    3. data la care are loc verificarea;
    4. constatările rezultate în urma verificării;
    5. eventualele recomandări formulate în urma verificării;
    6. numele reprezentanţilor CSIPPC;
    7. numele reprezentanţilor CAFR;
    8. numărul paginilor şi numărul exemplarelor întocmite;
    9. semnătura persoanelor care au reprezentat CSIPPC, respectiv CAFR.
    ART. 7
    În cazul retragerii calităţii de membru al CAFR ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare, CSIPPC verifică şi respectarea reglementărilor referitoare la investigaţie şi disciplină care au stat la baza adoptării hotărârii CAFR privind retragerea calităţii de membru.
    ART. 8
    În temeiul art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (9) din Normele privind buna reputaţie a auditorului financiar, adoptate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 27/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016, şi aprobate prin Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile nr. 20/2016*) în cazul retragerii calităţii de membru ca urmare a compromiteri bunei reputaţii, precum şi în cazul suspendării calităţii de membru al CAFR în situaţia în care există suspiciuni cu privire la compromiterea bunei reputaţii a unui auditor financiar, CSIPPC verifică respectarea reglementărilor care au stat la baza adoptării hotărârii CAFR de retragere, respectiv de suspendare a calităţii de membru.
──────────
    *) Decizia Consiliului superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile nr. 20/2016 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
──────────

    ART. 9
    (1) Verificările prevăzute la art. 7 şi 8 se efectuează în termen de 15 zile.
    (2) În situaţii justificate, CSIPPC poate solicita prelungirea acestui termen în funcţie de complexitatea documentaţiei supuse analizei.
    ART. 10
    Verificările prevăzute în prezentele norme se efectuează şi prin sondaj.
    ART. 11
    (1) În cazul în care este necesară urgentarea aprobării sau avizării unor acte emise de Consiliul CAFR, după parcurgerea etapelor prevăzute la art. 2, respectiv la art. 6 din prezentele norme, sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 27 alin. (2) şi (3) din ROF referitoare la exprimarea votului electronic.
    (2) Cu caracter de excepţie, în cazul avizării/aprobării actelor emise de Consiliul CAFR în regim de urgenţă, prin vot electronic, termenele prevăzute la art. 2 şi 6 din prezentele norme pot fi reduse la cel mult 30 de zile.
    ART. 12
    Termenele prevăzute de prezentele norme sunt considerate termene maximale.



                                      ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016