Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 328 din 25 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea, în şedinţa publică din 18 iunie 2013, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru ridicată de Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi Onoare" Mureş şi Uniunea Judeţeană "Columna" Mureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 566/102/2008* şi, respectiv, în Dosarul nr. 2.450/102/2011 ale Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul dosarelor nr. 39D/2013 şi nr. 180D/2013 ale Curţii Constituţionale. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 iunie 2013, în prezenţa Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, observând identitatea de obiect a cauzelor, a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea Dosarului nr. 180D/2013 la Dosarul nr. 39D/2013, care a fost primul înregistrat. La aceeaşi dată, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea la data de 25 iunie 2013, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierile din 10 ianuarie 2013 şi 7 martie 2013, pronunţate în dosarele nr. 566/102/2008* şi, respectiv, nr. 2.450/102/2011, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi Onoare" Mureş şi de Uniunea Judeţeană "Columna" Mureş din Târgu Mureş în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţelor prin care Tribunalul Mureş a respins cererea reclamanţilor, membri ai sindicatelor menţionate, de acordare a alocaţiei de hrană, potrivit "normei 12B" şi, respectiv, de anulare a unor dispoziţii emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş şi de obligare a acestuia la plata unor despăgubiri civile constând în anumite diferenţe de drepturi salariale de care membrii sindicatului ar fi trebuit să beneficieze prin aplicarea valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare aferente. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, din interpretarea textelor de lege criticate, instanţa de judecată a apreciat că, pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă intervenit între funcţionarii publici şi instituţia publică angajatoare, aceştia sunt obligaţi la plata unei taxe de timbru, datorită naturii juridice speciale a raporturilor de muncă. Arată că instanţa de judecată a ajuns la concluzia că sunt exonerate de la plata taxei de timbru doar acele persoane care au calitatea de angajat cu contract individual de muncă, nu şi cei care au calitatea de funcţionari publici. Autorii excepţiei precizează că, în lumina prevederilor Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, care definesc noţiunile de "conflict de muncă", "conflict individual de muncă" şi "conflicte în legătură cu plata unor despăgubiri", textele de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care, din interpretarea lor coroborată, s-ar desprinde ideea că, pentru soluţionarea unui conflict individual sau colectiv de muncă, funcţionarii publici sunt obligaţi la plata unei taxe de timbru. De asemenea, autorii excepţiei susţin că funcţionarul public este privat de beneficiul celerităţii soluţionării litigiului, întrucât la instanţele de contencios administrativ termenele sunt de 30 de zile sau mai lungi, comparativ cu cele care soluţionează litigiile de muncă, unde termenele de judecată nu depăşesc 15 zile. Tot astfel, arată că, în contenciosul administrativ, sarcina probei revine reclamantului funcţionar public, în contrast cu regula din litigiile de muncă de drept comun, potrivit căreia sarcina probei revine angajatorului. Totodată, susţine că inegalitatea de tratament a funcţionarilor publici faţă de personalul contractual rezultă din faptul că hotărârile asupra fondului cauzei pronunţate de instanţele de contencios administrativ nu sunt definitive şi executorii şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi învestite cu formulă executorie, pe când în cazul litigiilor de muncă de drept comun se poate proceda la punerea în executare a hotărârilor. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate, iar reclamanţii au la dispoziţie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar pentru a obţine reduceri, eşalonări sau scutiri de la plata taxei de timbru. În opinia sa, nu se poate considera existenţa vreunei discriminări în soluţionarea unor conflicte de drepturi între funcţionarii publici şi personalul contractual în cadrul aceleiaşi instituţii, întrucât este la latitudinea legiuitorului să impună un tratament juridic diferit pentru situaţii de fapt diferite, având o justificare obiectivă şi raţională. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că, de vreme ce funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome, este pe deplin justificată atribuirea în competenţa instanţelor de contencios administrativ a unor astfel de cauze ce privesc raportul de serviciu al funcţionarului public. În acest fel nu se instituie însă vreo discriminare, deoarece legiuitorul poate, pentru situaţii diferite, să prevadă reglementări diferite. Însăşi adoptarea unei legi speciale care reglementează statutul funcţionarilor publici este o dovadă a faptului că legiuitorul a înţeles să instituie un regim juridic diferit, derogatoriu pentru această categorie profesională. În ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, arată că nu contravin vreunei dispoziţii constituţionale, textul aplicându-se în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice, iar faptul că cererile în această materie sunt scutite de taxa de timbru reprezintă o aplicare deplină a principiului liberului acces la justiţie în materia conflictelor de muncă. Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 180D/2013, consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale. Arată, în esenţă, că diferenţa de tratament juridic instituită între funcţionarii publici şi personalul contractual este justificată de existenţa unor reglementări diferite, cuprinse în legislaţia specifică funcţiei publice, faţă de cele din dreptul comun. Precizează, totodată, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Reaminteşte, de asemenea, cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, referindu-se la deciziile nr. 170 din 27 februarie 2007, nr. 23 din 15 ianuarie 2008, nr. 773 din 1 iulie 2008 şi nr. 1.325 din 13 octombrie 2009. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, şi cele ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Articolul 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, şi are, în prezent, următorul cuprins: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe". În redactarea anterioară, textul se referea la "competenţa instanţelor de contencios administrativ". a) Articolul 15 lit. din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru are următorul cuprins: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii;". În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 - "Egalitatea în drepturi", art. 21 - "Accesul liber la justiţie", art. 41 - "Munca şi protecţia socială a muncii", art. 52 - "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică" şi art. 126 - "Instanţele judecătoreşti". Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 14 - "Interzicerea discriminării" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege ce formează obiect al excepţiei de faţă, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din celelalte documente internaţionale. Astfel, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2008, sau prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007, pronunţându-se asupra constituţionalităţii soluţiei legislative criticate, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 188/1999 transpune în planul legii organice prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Cu referire la criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat, totodată, că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Curtea a mai reţinut că textul legal criticat, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, dispune chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al blocării acestui drept, la fel cum şi art. 52 din Constituţie este pe deplin reflectat şi aplicat prin prevederile textului de lege criticat. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.325 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 8 decembrie 2009. Faţă de critica prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, formulată de autorii excepţiei prin prisma faptului că soluţionarea litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa unei instanţe de contencios administrativ, mai exact a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, Curtea observă că, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, a statuat, cu valoare de principiu, că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la instanţa şi la exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Curtea a apreciat însă că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor. Totodată, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, în acelaşi timp, acesta nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Or, statutul special al funcţionarilor publici, care conferă acestora anumite avantaje şi garanţii faţă de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcţie, justifică un tratament juridic diferit în ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale acestora. În ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, prin Decizia nr. 773 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, sau prin Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 5 martie 2001, Curtea a statuat, de principiu, că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În cauza de faţă însă autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt, în realitate, nemulţumiţi de lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a enumerării cauzelor referitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici printre cele pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de plata taxelor de timbru şi timbru judiciar. Curtea constată că, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă, complinirea omisiunilor legislative excedând competenţei sale. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Revine legiuitorului sarcina să aprecieze dacă este oportună introducerea unei prevederi legale exprese care să reglementeze scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a acţiunilor formulate în legătură cu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Pe de altă parte, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate semnalează şi critică existenţa unor soluţii contradictorii pronunţate de diversele instanţe, care, sesizate cu soluţionarea unor litigii privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, au interpretat diferit textele de lege existente în materie, unele dintre acestea apreciind că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru, iar altele considerând, dimpotrivă, că reclamanţii, funcţionari publici, au obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru. Curtea Constituţională observă că aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional. Această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu ar putea fi, eventual, înlăturată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în exercitarea atributului său constituţional, stabilit în art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, constând în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor "Lege şi Onoare" Mureş şi Uniunea Judeţeană "Columna" Mureş din Târgu Mureş în dosarele nr. 566/102/2008* şi, respectiv, nr. 2.450/102/2011 ale Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2013.
În dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, considerăm că, în ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea ar fi trebuit să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Neconstituţionalitatea textului de lege criticat decurge din lipsa din cuprinsul acestuia a menţionării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici printre situaţiile pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de la plata de taxa de timbru. Această omisiune este de natură să creeze o discriminare evidentă între situaţia funcţionarilor publici şi cea a personalului contractual, din perspectiva posibilităţii de a-şi valorifica în justiţie drepturile rezultate din raporturile de serviciu, respectiv de muncă, între care, în esenţă, nu se poate susţine că ar exista diferenţe de regim juridic. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). O asemenea soluţie ar fi justificată de adoptarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care, în art. 1, menţionează şi raporturile de serviciu, alături de cele de muncă. Astfel, în înţelesul Legii nr. 62/2011, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: "n) conflict de muncă - conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale"; [...] "p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: (i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu;". Prin prisma modificărilor legislative mai sus prezentate, apreciem că este evidentă intenţia legiuitorului de asimilare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici cu raporturile de muncă ale celorlalţi salariaţi şi, ca atare, aplicarea unui tratament egal sub aspectul scutirii de la plata taxei de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la drepturi ce decurg din raporturile de serviciu. Trebuie reţinut că problema pusă în discuţie este scutirea de taxa de timbru a unor acţiuni şi cereri judiciare, şi nu în primul rând regimul juridic al unor categorii de persoane. Mai exact, contează în principal obiectul procesului în care se stabilesc taxele de timbru. În cazul nostru, obiectul acestor procese îl reprezintă litigiile dintre angajaţi şi angajatori. Or, din acest punct de vedere, textele din Legea nr. 62/2011 la care ne-am referit includ în definiţia conflictelor de muncă drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Aşadar, raporturile de muncă şi cele de serviciu sunt, din acest punct de vedere, echivalente. Observăm că lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a unei menţiuni referitoare la raporturile de serviciu reclamă obligaţia instanţelor chemate să aplice legea să interpreteze coroborat textele de lege existente în materie, deschizând însă, în acest fel, calea arbitrariului în actul de justiţie. Dovadă în acest sens stă chiar practica neunitară existentă la nivelul diverselor instanţe, care au pronunţat soluţii contradictorii cu privire la scutirea de taxa de timbru judiciar pentru litigiile privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Astfel, unele instanţe au apreciat că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru (sens în care pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia civilă nr. 4.097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1.223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3.230/2009 a Curţii de apel Craiova) şi, în acelaşi timp, instanţe care au considerat că aceste acţiuni sunt supuse taxei judiciare de timbru (de exemplu, prin Decizia civilă nr. 1.919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1.678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi). Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea rezolva această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Remarcăm însă că obligarea funcţionarilor publici la plata acestei taxe, sub sancţiunea anulării acţiunii sau, după caz, a căii de atac, ca netimbrată, are ca efect aplicarea unui tratament discriminatoriu al acestora prin comparaţie cu ceilalţi salariaţi, care se află în raporturi de muncă şi care beneficiază de scutirea de la plata taxei amintite, ceea ce constituie o problemă de constituţionalitate, nu doar de aplicare şi interpretare a legii la o speţă concretă. Precizăm că, în considerarea funcţiei sale de garant al supremaţiei Constituţiei, instanţa de contencios constituţional a mai constatat neconstituţionalitatea unor texte de lege din perspectiva unor omisiuni legislative de natură să conducă la apariţia unui tratament discriminatoriu între categorii de persoane între care nu există o diferenţă izvorâtă din criterii obiective. În acest sens, sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, sau Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010. De altfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, deci ulterior pronunţării deciziei faţă de care formulăm prezenta opinie separată, legiuitorul a intervenit şi a remediat viciile actului normativ contestat, stabilind, prin prevederile art. 29 alin. (4) din aceasta, că "Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă." În consecinţă, ţinând seama de cele mai sus expuse, am susţinut admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi constatarea neconstituţionalităţii acestora în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suntem de acord cu soluţia pronunţată, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia.
Judecător, prof. univ. dr. Valer Dorneanu
Judecător, prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
